Protecţia internaţională a drepturilor omului referat





Dreptul internaţional modern al drepturilor omului s-a născut la finele celui de al doilea război mondial când descoperirea şi dezvăluirea atrocităţilor comise în timpul Holocaustului, în care se estimează că au decedat peste 10 milioane de persoane, a relevat necesitatea codificării unor standarde internaţionale de protecţie a drepturilor omului, precum şi crearea unor sisteme de garantare a respectării acestora. Faţă de poziţia anterioară războiului mondial, conform căreia protecţia drepturilor omului era o problemă strict de drept intern, a apărut un puternic curent de opinie potrivit căruia protecţia drepturilor şi libertăţilor omului este un mijloc puternic de a asigura continuitatea valorilor democratice şi de a garanta pacea şi securitatea internaţională. Astfel, statele învingătoare, dar şi noile guverne ale statelor învinse, au răspuns acestei idei şi au creat Organizaţia Naţiunilor Unite, au înfiinţat tribunalele pentru crime de război de la Nuremberg şi Tokyo şi au încheiat cele patru convenţii de la Geneva din 1949. La scurt timp, organizaţiile regionale interstatale din Europa şi America au creat structuri proprii pentru protejarea drepturilor omului .
Înfiinţată în 1945, ONU şi-a fixat drept scop realizarea cooperării internaţionale prin dezvoltarea şi încurajarea respectului drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru oricine (art. 1 din Carta ONU). Astfel, înfiinţată în 1947 în baza art. 68 din Cartă, Comisia pentru drepturile omului a elaborat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală la 10 decembrie 1948, act completat ulterior prin cele două pacte privind drepturile civile şi politice şi, respectiv cele economice şi sociale . Evoluţia sistemului universal de protecţie a drepturilor omului a cuprins nenumărate convenţii şi tratate internaţionale privind drepturile fundamentale , însă a eşuat în constituirea unui sistem de garantare efectivă a aplicării acestor convenţii.
Disensiunile politice dintre state, accentuate până la extrem în perioada războiului rece, sistemul eminamente politic de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru drepturile omului, reticenţa statelor faţă de instituţiile supranaţionale, precum şi minoritatea statelor democratice în cadrul Adunării Generale au condus la lipsa mecanismului prin care respectarea drepturile enunţate cu atâta forţă în Declaraţia Universală şi pactele ce au completat-o să devină o practică curentă a statelor. Este suficient menţionarea faptului că în 1989 România lui Ceauşescu deţinea preşedinţia Comisiei pentru drepturile omului sau că există mai multe rezoluţii ale Adunării generale de condamnare a Statelor Unite decât a Chinei pentru a proba ineficienţa organizaţiei universale în atingerea obiectivelor sale şi valoarea pur declarativă a multora dintre actele emise de aceasta .


De aceea, statele vest-europene, la care s-au adăugat după 1990 şi cele est-europene, singurele care au regăsit interese politice comune, au transpus la nivel regional principiul respectării drepturilor şi libertăţilor omului, căutând şi găsind modalitatea adecvată de garantare a acestora. Chiar preambulul Convenţiei europene a drepturilor omului prezintă acest instrument ca traducând dorinţa statelor europene de a lua primele măsuri strict necesare asigurării garantării colective a anumitor drepturi enunţate în Declaraţia universală, dar subliniază în acelaşi timp existenţa unui patrimoniu comun ideal şi a unor tradiţii politice privind respectul libertăţilor fundamentale şi preeminenţa dreptului. În aceste formulări se regăseşte exemplaritatea şi singularitatea afirmată a Europei . Acest mod de manifestare a europocentrismului ridică un alt obstacol juridic în funcţionarea eficientă a sistemului ONU de garantare a drepturilor omului. Existenţa a două acorduri internaţionale paralele ratificate de statele europene transformă unul dintre ele într-un instrument cu valoare cel mult interpretativă şi îl lipseşte astfel de un important sprijin de ordin politic.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani