A. Relatia sistemului dreptului cu celelalte sisteme de norme sociale
1. Dreptul si religia
2. Dreptul si morala
3. Dreptul si normele de convietuire sociala
4. Dreptul si politica
5. Dreptul si normele tehnice
B. Structura interna a sistemului dreptului
1. Caracteristici definitorii ale sistemului dreptului
2. Elementele sale componente
3. Diviziunile generale ale dreptului
Stiinta dreptului foloseste, alaturi de celelalte metode de studiu, metoda sistemica. Metoda sistemica si-a dovedit utilitatea pentru a oferi o imagine cat mai clara si mai cuprinzatoare asupra obiectului de studiu al acestei stiinte. Utilizarea cu preponderenta a metodei si a conceptiei sistemice asupra dreptului au fost influentate de curentul de gandire pozitivist.
Pentru a ne referi la sistem, il putem intelege ca ansamblu de elemente aflate in legatura intre ele, in cadrul unei formatiuni complexe si relativ stabile care se comporta ca un intreg, cu proprietati si functii proprii, distincte, calitativ deosebite de proprietatile elementelor componente, un ansamblu de elemente legate prin raporturi stabile (sistemul solar, sistemul economic, sistemul social etc.).
"Un sistem nu este altceva decat dispunerea diferitelor parti ale unei arte sau stiinte intr-o ordine in care acestea se sustin reciproc si in care unele se explica prin altele." Cele care ajuta la explicarea celorlalte se numesc principii, iar sistemul este cu atat mai articulat cu cat numarul de principii este mai mic, chiar numai unul.
Desi suntem tentati sa aplicam teoria sistemica dreptului inca de la inceputurile sale, adica inclusiv dreptului roman, perceptia dreptului ca sistem dateaza din secolul al XIII-lea, fiind efectul redescoperirii logicii aristoteliene.
Conceptia sistemica asupra dreptului ajuta la explicarea unitatii, coerentei si ierarhizarii specifice dreptului, fie ca ne referim la fenomenul juridic in ansamblu sau la sistemul dreptului, ca parte a acestui fenomen.
Fenomenul juridic, realitatea juridica, sistemul juridic sunt notiuni create in scopul de a cuprinde toate elementele cu conotatie juridica din societate, incepand cu constiinta juridica (a legiuitorului, a functionarului administrativ, a judecatorului sau a cetateanului), continuand cu normele juridice si relatiile juridice si terminand cu institutiile juridice, in sens de sisteme organizationale implicate in crearea sau aplicarea dreptului.
Spre deosebire de sistemul juridic, cu pretentii exhaustive, sistemul dreptului are in vedere doar palierul normativ al societatii si isi propune, pe de o parte, sa delimiteze normele juridice de alte norme sociale si, pe de alta parte, sa unifice normele juridice, indiferent de tipul lor (interne sau internationale, de drept administrativ sau de dreptul familiei etc.)
A. Sistemul dreptului si alte sisteme normative
Viata sociala se conduce dupa o multitudine de norme: morale, religioase, juridice, tehnice, politice etc. Asa cum evidentia E. Sperantia, "o norma, o regula, implica intotdeauna o marginire, o limitare a unei miscari, a unei activitati.(.) Exista o stransa legatura intre o norma si un drum batut; drumul impune o directie si implica o limitare a cadrului inlauntrul caruia trebuie sa se mentina traseul unui mers.(.) Abaterile peste marginea drumului batut sunt anomalii, sunt proceduri "anormale"care, pe de o parte, pot sa dauneze pe propietarii terenului marginas, iar pe de alta parte, in masura in care sunt mai pronuntate si mai ales repetate, pot sa rataceasca pe drumet."
Toate aceste reguli formeaza un sistem - al normelor sociale. In cadrul acestuia, normele juridice se detaseaza prin caracterul sanctiunilor pe care le implica, prin posibilitatea de a apela la forta de constringere pentru a asigura realizarea dreptului.
Nu trebuie sa intelegem ca doar normele juridice ar fi dotate cu sanctiuni, ci doar ca sanctiunile juridice difera de sanctiunile proprii morale, religiei, politicii etc. De exemplu, oprobiul public sau mustrarile de constiinta sunt sanctiuni specifice moralei, iar excomunicarea - religiei, la fel cum incalcarii normelor de partid ii poate urma excluderea din acesta.
Dreptul poate ingloba normele tehnice, religioase, morale, ceea ce aduce posibilitatea aplicarii unei constringeri organizate de autoritatea publica pentru asigurarea respectarii lor.
1. Dreptul si religia
Religia, ca atare, nu este un sistem normativ, dar are o stransa legatura cu elaborarea normelor juridice. Decalogul, Coranul contin nu doar precepte religioase, ci si norme juridice. Dreptul hindus se afla sub influenta religie brahmanice, dreptul musulman cuprinde reguli desprinse din Coran.
Este necesar sa facem distinctia intre dreptul de esenta religioasa, cum este cel musulman sau hindus, si dreptul eclesiastic, ce desemneaza ordinea juridica interioara a comunitatilor religioase.
Este adevarat ca normele religioase, cele morale si cele juridice sunt intr-o stransa interdependenta. Sunt domenii in care religia si dreptul sau religia, morala si dreptul se suprapun. Este cazul relatiilor din casatorie sau a infractiunilor referitoare la persoana: lovirea, omorul, violul. Totusi exista reguli de drept a caror legatura cu religia ar fi greu de demonstrat. Astfel e cazul dispozitiilor codului rutier.
Existenta zonelor in care dreptul si religia se pot suprapune fac utile cateva reflectii cu privire la diferentele si influentele dintre cele doua domenii. In societatile in care societatea este puternic influentata de religie, cum este cazul statelor arabe islamice, a Indiei sau a societatilor arhaice, distinctia intre normele juridice si comandamentele religioase este dificil de facut. In schimb, in alte culturi, distinctia dintre cele doua zone normative a devenit posibila si utila. Astfel, in cultura europeana, de origine crestina, ar fi dificil de conciliat notiunea de legitima aparare, spre exemplu, cu preceptul crestin al intoarcerii si celuilalt obraz. Bineinteles, exista si aici cazuri in care normele religioase si cele juridice au acelasi continut: nu fura, nu ucide etc.
Studiul obiectului reglementarii juridice sau religioase ne-a permis sa decelam zonele de confluenta si cele de separatie.
Un alt aspect ce diferentiaza cele doua sisteme normative; religios si juridic, are in vedere subiectele intre care se stabileste relatia. Preceptele religioase privesc, chiar si la nivelul sanctiunii, raportul omului cu divinitatea, pe cand cele juridice au in vedere relatia individului cu grupul social, care il si sanctioneaza, de altfel.
Istoria relatiilor dintre drept si religie e marcata de alternante. S-au exprimat pozitii diverse: de la dizolvarea dreptului in religie la separarea lor radicala, inregistrandu-se si opinii intermediare.
Afirmarea principiului laicitatii dreptului, care e tot o norma juridica si care urmeaza a fi interpretata ca atare, este astazi inteleasa intr-un sens pacificator. Laicitatea nu inseamna negarea libertatii credintei sau a religiei, ci recunoasterea acestei libertati, cu consecinta separarii statului de biserica, a spatiul politic de cel religios. Laicitatea inseamna neutralitatea autoritatilor, inclusiv in ceea ce priveste invatamantul, fata de diversitatea de credinte religioase si implica toleranta religioasa.
Desi astazi este indiscutabil ca intre drept si religie nu mai exista aproape nici un raport formal , asa cum argumenta prof. Al. Vallimarescu, , intre cele doua se pastreaza o legatura latenta, prin substratul lor comun mistic. Astfel, sustine autorul citat, respectarea dreptului, chiar si a celui laic, se bazeaza nu numai pe rationament si observatie, ci si pe sentiment si intuitie carora Al. Vallimarescu le da numele de "sentiment mistic". Pe aceeasi idee, Fr. Terre, p.10, e de parere ca dreptul nu e doar cunoastere ci si credinta, chiar daca la ea nu aderam toti, cel putin nu cu aceeasi convingere. "Dreptul se cauta mereu in tot ceea ce-l determina si-l califica: divinitatea, natura, ratiunea, timpul." p.11
2. Dreptul si morala
Morala (etica) cuprinde ansamblul preceptelor care, in diverse epoci ale vietii unui popor au fost considerate de cea mai mare parte a oamenilor ca norme de conduita obligatorii pe care fiecare trebuie sa le respecte sub sanctiunea de a atrage reprobarea generala. Ele sunt produsul comunitatii sociale neinstitutionalizate.
Intre morala si drept exista numeroase asemanari, dar si deosebiri.
Numeroase reguli de drept sunt imprumutate de la morala, motiv pentru care s-a considerat ca dreptul nu e altceva decat morala preluata si sanctionata de catre grupul social. Jus est minima moralia, afirma..?
Una dintre cele mai des intalnite opinii este ca morala sta la baza dreptului. Numeroase precepte morale sustin incriminarea unor fapte ca infractiuni sau ca delicte civile ( furtul, imbogatirea fara justa cauza).
Pe de alta parte, exista zone de reglementare juridica ce nu par a avea vreo legatura cu morala. Spre exemplu, normele juridice considerate tehnice nu pot fi apreciate din punct de vedere moral . In alte cazuri, legatura dintre drept si morala e stransa: spre exemplu, e reprobabil din punct de vedere moral sa vinzi la un pret excesiv sau sa cumperi la un pret derizoriu. Totusi, nici in aceste cazuri nu exista o suprapunere perfecta intre cele doua. In asemenea cazuri, dreptul completeaza norma morala aducandu-i , pe de o parte, precizie ssi, pe de alta parte, lipsind-o de nuante, spre exemplu, prin fixarea pragului peste sau sub care pretul devine incorect. Astfel dreptul se dovedeste atasat nu doar de justitie, ci si de ordine, securitate si pace sociala.
Tot in favoarea unei distinctii intre drept si morala pledeaza si argumentul ca morala, mai exigenta si mai nuantata, il raporteaza pe individ, in primul rand, la propria constiinta, si, apoi, la grupul social, pe cand dreptul are in vedere comportamentul exterior al persoanei, raportat la ceilalti membri ai comunitatii sau la autoritatea care gireaza norma juridica.
Un alt argument in favoarea distinctiei dintre drept si morala are in vedere sanctiunile specifice fiecareia. Daca incalcarea moralei se sanctioneaza mai cu seama la nivel intern, sanctiunea juridica are originea in exteriorul individului, provenind de la autoritatea publica cu rol constrangator.
Stiinta eticii contribuie in mod fundamental la definirea notiunilor de justitie, echitate, notiuni ce sunt indispensabile dreptului. Intr-o acceptiune derivata din scoala dreptului natural, insa straina curentului pozitivist, justitia reprezinta, alaturi de ordine si securitate, fundamentul dreptului. In aceasta acceptiune dreptul are rolul de mediator intre indivizi, intre guvernanti si guvernati.
Drept si justitie
Jus est ars boni et aequi afirma juristul roman Celse ??.
Legatura dintre drept si jusitite e ambigua in mare parte datorita faptului ca justitia poate fi inteleasa de maniere diferite. Divergentele pleaca mai ales de la o distinctie esentiala aprofundata de Aristotel.
Daca suntem partizanii justitiei comutative, trebuie ca, printr-o apreciere obiectiva a produselor sau serviciilor care se transfera intre indivizi, sa asiguram, pe cat posibil, o egalitate matematica. Pentru cei atasati de justitia distributiva, trebuie sa se urmareasca o cat mai buna repartitie a bogatiilor. Dar aceasta repartitie poate fi conceputa de maniere diverse: fie ca o egalitate teoretica si absoluta, fie ca o egalitate subiectiva si relativa (fiecaruia dupa munca sau fiecaruia dupa nevoi).
In masura in care justitia ghideaza dreptul, alegerea fiecareia din variantele de mai sus poate determina solutii diferite in cazuri concrete.
Drept si echitate
Necesitatile securitatii sociale pot indeparta dreptul de justitie. Recursul la echitate tinde, prin atenuarea a ceea ce dreptul, mai ales cel scris, ar reglementa prea rigid, sa reduca distanta care ar putea aparea intre just si drept.
S-a spus ca echitatea este recursul la judecator contra legii , iar Toma d'Aquino precizeaza: "echitatea nu merge contra la ceea ce este just in sine, ci contra a ceea ce este just, dupa lege."
Astfel, art. 970 din C civ. dispune: conventiile "obliga nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa". In unele cazuri, judecatorul poate, la stabilirea cheltuielilor de judecata, sa reduca cuantumul acestora in functie de conditiile economice ale celui cazut in pretentii sau in functie de complexitatea cazului. Judecatorul poate sa dea termene de gratie debitorului in nevoie. In dreptul francez, judecatorul poate modera valoarea clauzei penale.
Datorita libertatii de decizie pe care o atribuie instantei, asemenea dispozitii argumenteaza opinia ca interventia judecatorului in echitate ataseaza principiului suspiciunea de arbitrariu si de incertitudine.
Amiabila compozitiune - Dovedeste influenta originara a echitatii asupra dreptului.(terre p. 16).
Dintr-o alta perspectiva, cercetand raportul dintre morala si drept, s-a sustinut si ideea moralitatii sistemului de drept, a legitimitatii normelor juridice. Astfel, a fost formulata opinia ca moralitatea unui sistem de drept si, deci, insasi existenta acestuia, devin discutabile in urmatoarele cazuri: lipsa oricarei proceduri de luare a deciziilor, nepublicarea sau necomunicarea normei destinatarului obligat sa o respecte, abuzul de legislatie retroactiva, lipsa preocuparii de a face normele intelese, adoptarea unor norme care cer o conduita ce depaseste puterile partii afectate, neconcordanta dintre norme, astfel cum sunt enuntate si aplicarea lor.
3. Dreptul si normele de convietuire sociala
Normele de convietuire sociala si obiceiurile sunt o categorie de norme apropiate de cele morale. Ele sunt destinate sa asigure relatii civilizate in viata cotidiana. Deseori leguitorul face trimitere la acestea, fara a le preciza continutul. Spre exemplu in Constitutie, art 26, in Legea 31/1954 privitoare la persoanele fizice, in Codul Penal, art. 321 se face referire la " regulile de convietuire sociala", la "bunele moravuri".
Spre deosebire de normele morale, care raporteaza comportamentul individului la principii precum bine/rau, just/injust, normele de convietuire sociala raporteaza acelasi comportament la notiuni precum frumos/urat, civilizat/necivilizat etc.
In plus, "bunele moravuri" par mai usor modificabile, mai putin consolidate decat normele etice. Astfel, un comportament considerat scandalos intr-o anumita epoca poate fi permis peste o perioada sau, chiar in aceeasi perioada, insa in alt grup social.
Atasamentul dreptului fata de "bunele moravuri" isi gaseste explicatia in importanta pe care dreptul o acorda ordinii si securitatii sociale si nu in exclusivitate justitiei.
Dreptul si obiceiul - a se vedea N. Popa - p.127-129 (ed. a 2-a)
4. Dreptul si normele tehnice
Normele tehnice sunt normele ce conditioneaza realizarea unei meserii sau activitati in scopul atingerii unui anume rezultat. De exemplu, daca se doreste construrea unui pod, trebuie respectate anumite normele privind materialele utilizate si procedeul de lucru. Scopul propus nu poate fi atins fara respectarea normelor tehnice. Acestea pot capata caracter juridic, prin includerea lor in acte normative, ceea ce implica posibilitatea aplicarii lor inclusiv prin forta de constringere a statului (ex. normele de siguranta circulatiei, normele securitatii muncii). Astfel, normele tehnice vor conditiona nu doar atingerea scopului propus, ci si legalitatea raporturilor interumane ce au ca obiect acel serviciu, acea prestatie.
Asemenea norme abunda in reglementarile de drept comercial sau administrativ.
5. Dreptul si politica
Politica poate fi inteleasa mai ales ca expresia si actiunea Puterii, in special a celei a autoritatii etatice . Politica este activitatea sociala care isi propune sa asigure prin forta, in general subordonata dreptului, securitatea externa si consensul intern al unei unitati politice date, garantand ordinea in contextul luptelor care se nasc din diversitate, divergenta de opinii si de interese .
Dreptul, ca ansamblu de norme ce dirijeaza grupul social, reprezinta vointa poporului exprimata de catre organul reprezentativ al acestuia - Parlamentul. La randul lui, Parlamentul este constituit din reprezentantii diferitelor partide politice care au intrunit votul cetatenilor. Ca urmare, continutul normelor elaborate de Parlament (dar si de Guvern sau de organele administratiei publice) va reflecta si conceptia partidelor politice parlamentare.
Pe de alta parte, "jocul" partidelor politice este ordonat si limitat prin normele juridice deja adoptate. In consecinta, legatura dintre drept si politica este biunivoca, in sensul ca dreptul si politica se influenteaza, se conditioneaza reciproc.
Avand in vedere aceasta realitate a democratiei, in doctrina s-a exprimat atat opinia ca politica este subordonata dreptului, cat si aceea ca dreptul reprezinta unul dintre instrumentele politicii. Istoria institutiilor juridice este, probabil una a coabitarii dificile a acestor doua tendinte, fara a se punea insa nega existenta unor interdependente intre cele doua.
Alexandre Kojeve propune un alt criteriu de diferentiere intre raportul juridic, cel religios si cel moral. In timp ce relatia morala ar fi solitara, cea religioasa ar pune in raport 2 persoane, relatia juridica ar fi triunghiulara datorita prezentei unui judecator (tertul impartial si dezinteresat). In replica, Fr. terre opineaza ca aproapre nu exista, raport social care sa nu dea loc interventiei unui "judecator", in consecinta, distinctia propusa nu ar fi de un mare ajutor.
B. Sistemul dreptului
1. Definitie
Normele juridice se completeaza si se echilibreaza reciproc. Ele nu sunt independente unele de altele, ci interdependente, formand un sistem - sistemul dreptului.
In opina profesorului francez Fr. Terre , definirea sistemului dreptului e dificila pentru ca dreptul reprezinta acea mediere intre corect si intelept care, in orice societate umana, isi propune sa creeze modele care sa compuna un sistem de reguli si solutii, sistem mereu redefinit.
Pentru necesitatile acestui studiu preliminar, va propunem sa consideram sistemul dreptului ca totalitatea normelor juridice in vigoare, structurate si organizate sistemic pe baza anumitor criterii si principii.
Mereu s-a pus problema corectitudinii si legitimitatii legii, in sens larg. De aceea, au fost sugerate mai multe criterii de verificare a respectarii de catre lege a acestor imperative cu consecinta obligativitatii respectarii sau nu a elgii insasi. O asemenea conditie de validitate a legii este surprinsa de dictonul latin lex iniusta non este lex. ( pentru o parere contrara, cum ca si normele injuste constituie drept si trebuie, in consecinta, respectate, a se vedea autorii pozitivisiti, Kelsen, Carre de Malberg, M Waline) Astazi, instanta de la Strasbourg aplica, in jurisprudenta sa o asemenea conditie de validitate conform caruia "legea trebuie sa apere impotriva arbitrariului. In consecinta, o lege care nu contine instrumente de procedura sau alte dispozitii care sa apere impotriva arbitrariului autoritatii chemate sa o aplice, nu este lege (a se vedea Curierul Judiciar pe 2010 nr 8???, una din cele doua spete CEDO referitoare la expulzarea unei persoane fara cetatenia romana.)