Obiectivele capitolului
Dezvoltarea afacerilor este indisolubil legata de intreprinzatori. In procesului evolutiei istorice a afacerilor acestia au avut denumiri dintre cele mai diverse, unele chiar contradictorii. In acest capitol vor fi prezentate denumirile pe care le-au avut intreprinzatorii de-a lungul timpului si sferele de activitate in care erau implicati.De asemenea, se va prezenta o definitie a intreprinzatorului, care reliefeaza principalele sale caracteristici.
Dupa parcurgerea acestui capitol veti afla:
- denumirile pe care le-au avut intreprinzatorii in perioada timpurie, Evul mediu, precum si in secolele XVII - XX;
- activitatile considerate prin excelenta antreprenoriale in perioadele mentionate;
- definitia actuala a conceptului de intreprinzator.
Notiunea de "intreprinzator" provine din cuvantul frantuzesc "entreprendre", care inseamna a intreprinde, a se apuca de facut ceva, a se angaja in ceva. In decursul timpului, aceasta notiune a avut diferite semnificatii. Iata care sunt cateva dintre acestea.
Perioada timpurie. In timpurile mai vechi, intreprinzatorul tipic putea fi gasit in randul militarilor si negustorilor. In acel timp, razboaiele se purtau adesea din motive economice. Conducatorii militari, asumandu-si riscuri considerabile, printr-o strategie de succes puteau obtine castiguri substantiale. Negustorii acelor timpuri isi riscau si ei averile. De multe ori negustorul si aventurierul puteau fi gasiti in aceeasi persoana. Marco Polo, de exemplu, a fost un aventurier care a cautat sa stabileasca rute comerciale spre Extremul Orient. Negustorul-aventurier isi asuma riscul fizic si emotional al unei asemenea actiuni, iar capitalistul pe cel economic. La sfarsitul misiunii, capitalistul primea 75% din castig, iar negustorul restul.
Evul mediu. Datorita faptului ca in evul mediu comertul era considerat un act degradant si a restrictiilor impuse de biserica asupra ofertei de capital, intreprinzatorul tipic era un cleric. Acesta avea ca insarcinare construirea de mari lucrari arhitecturale, precum castele si fortificatii, cladiri publice, manastiri si catedrale. Angajat in asemenea proiecte uriase, intreprinzatorul nu isi asuma nici un risc, ci mai degraba era un conducator de proiect ce folosea resursele furnizate de cele mai multe ori de guvern.
Desi preocupati in primul rand de deontologie, scriitorii evului mediu au afirmat totusi ca un bun negustor trebuie sa fie cumpanit in ale riscului, bine informat asupra calitatii, pretului si costului marfurilor, atent la detalii si pregatit sufleteste in caz de esec.
Secolul al XVII-lea. Intreprinzatorul din secolul al XVII-lea era persoana care incheia un aranjament contractual cu guvernul pentru a presta un serviciu sau a achizitiona un anumit produs, asumandu-si riscul unei astfel de tranzactii. Deoarece pretul din contract era fix, intreprinzatorul putea castiga sau pierde in urma tranzactiei, dupa cum cumpara la un pret mai mic sau mai mare. In Anglia, speculatorii de pamant si fermierii erau considerati intreprinzatori.
Secolul al XVIII-lea. Rolul intreprinzatorului in teoria economica este recunoscut pentru prima data in acest secol. Richard Cantillon, economist francez, a asociat asumarea riscului in economie cu intreprinzatorul. Pentru Cantillon, intreprinzatorul este o persoana care isi asuma riscuri intrucat "cumpara la un pret cert si vinde la un pret incert, prin urmare actioneaza in conditii de risc". El considera intreprinzatorul figura principala din economie.
In aceeasi perioada, in Anglia are loc revolutia industriala, proces in care intreprinzatorul avea un rol vizibil in asumarea riscului si transformarea resurselor. Termenul de "aventurier", asociat intreprinzatorului, a lasat treptat locul celui de "undertaker" - intreprinzator, despre care Adam Smith a scris ca a devenit sinonim cu omul de afaceri obisnuit.
Tot in aceasta perioada intreprinzatorul a fost deosebit de capitalist. Multe inventii din perioada revolutiei industriale nu ar fi fost posibile fara sprijinul persoanelor care detineau capital, insa nu aveau un spirit intreprinzator. Thomas Edison, de exemplu, pentru a realiza experimentele in domeniul electricitatii si chimiei a recurs la diverse surse private de capital.
Secolul al XIX-lea. Intreprinzatorul a fost privit in acest secol mai mult din perspectiva economica. El nu era deosebit, de regula, de manager. Pentru prima data in literatura economica activitatea antreprenoriala devine in mod virtual sinonima cu managementul, in sensul contemporan al cuvantului. Dupa economistul francez J.B. Say, intreprinzatorul este un supraveghetor si un administrator. "El este chemat sa estimeze cu o buna acuratete importanta unui produs, sa estimeze nivelul cererii si al mijloacelor de productie; la un moment dat el trebuie sa angajeze un numar mare de salariati, in alt moment sa comande sau sa cumpere materii prime, sa gaseasca consumatori si sa acorde o atentie permanenta ordinii si economiei. Intr-un cuvant, el trebuie sa posede arta supravegherii si administrarii". Subliniind calitatile necesare unui intreprinzator, Say afirma: "Intreprinzatorului i se cere o combinatie de calitati morale, judecata, perseverenta si cunoasterea lumii si a afacerilor.
In Anglia, termenul de "undertaker" a dobandit, din motive inca neclare, semnificatia de antreprenor de pompe funebre, termenul de "capitalist" inlocuindu-l pe cel de "undertaker".
In Germania se face distinctie intre intreprinzator si manager. "Intreprinzatorul este supus grijilor si agitatiei specifice lumii afacerilor; el nu doarme nopti intregi, preocupat de gandul de a evita esecul. In schimb, managerul, daca a lucrat bine in timpul zilei si este si el obosit, poate dormi profund, fara griji, cu constiinta datoriei implinite". Intreprinzatorul este considerat atat un inovator cat si un asumator de riscuri, venitul acestuia fiind format din doua parti: un venit aferent "riscului antreprenorial" si altul cuvenit "ingeniozitatii".