Planuri, structuri logice
Studiul diferitelor planuri posibile reprezinta un element important si decisiv. El trebuie sa sesizeze, in primul rand, ca se afla aici nu in fata unor elemente arbitrare, neesentiale si cotingente, a unor forme retorice contestabile, ci a unor adevarate structuri logice, care raspund unor necesitati de organizare ale spiritului omenesc. Pentru a ne construi gandurile, in toate domeniile, este efectiv necesar sa le clasificam, sa ordonam, sa efectuam logic diverse inlantuiri. Structurile care se afla la dispozitia noastra nu depind nici de bunul plac, nici de capriciu si se impune deci sa observam semnificatia lor profunda in raport cu desfasurarea gandirii in general.
Planul dialectic
Definitie
Acest plan in trei parti, desi este adesea criticat sau caricaturizat, ramane totusi structura fundamentala care comanda demersul si itinerarul filosofic, si este foarte fzecvent utilizat. Este vorba de faimosul plan alcatuit din "teza, antiteza si sinteza". Iata principiul sau:
1. teza aparata (adevar al tezei);
2. respingere a tezei si antiteza;
3. sinteza, in care cele doua puncte de vedere opuse sunt apropiate in sanul unei unitati sau al unei categorii superioare. Ea reunifica fara sa faca compromisuri si fara sa concilieze verbal.
Un exemplu
Subiect: "Numai ceea ce dureaza are valoare?"
Teza: Nu exista valoare decat in sanul a ceea ce se prelungeste in timp si dureaza (ex.: realizarea morala, conceputa ca o durata stabila).
Antiteza: Singura clipa, lipsita de consistenta temporala, are valoare.
Sinteza: Eternitatea da sens duratei si cliei, ea le unifica.
In ciuda limitarii invariabile a intrebuintarii sale, planul dialectic pare foarte fecund pentru a conduce si a duce la bun sfarsit analiza multor subiecte. El apare deci judicios dintr-un punct de vedere - retoric, logic, inventiv.
. Retoric, mai intai: daca retorica desemneaza arta vorbirii iscusite, tehnica punerii in opera a mijloacelor de expresie, arta de a persuada prin discurs, vom observa ca planul dialectic pare a fi capabil sa produca efecte retorice foarte fericite. El corespunde unui mijloc de expresie judicios, pentru ca permite a conserva, etapa cu etapa, ceva din adevar, plecand de la un anumit nivel al studiului si reflectiei. cititorul sau auditorul participa atunci la o exprimare retorica dinamica: discursul nu este si ne antreneaza astfel intr-un proces de compozitiei viu. Din punct de vedere retoric, isi face aparitia o inlantuire adesea pertinenta, asupra careia vor reflecta toti cei ce se consacra artelor discursului, ale politicii si dreptului, viitorii practicieni ai stiintelor politice etc. Faptul de a stapani bine retorica dialectica ar fi, pentru ei, infinit rodnic.
. Logic, apoi: aceasta importanta retorica trimite ea insasi la o structura si la un interes de ordin logic. Logica, in sensul curent al termenului, trebuie definita aici ca "functia de coerenta" in gandire si vorbire, ca trasatura unui proces intelectual conform cu legile gandirii rationale sau ca o inlantuire coerenta de idei. Este clar ca planul dialectic ne poate aduce o mare satisfactie in aceasta privinta: efectiv, miscarea de integrare superioara ne conduce, in general, spre ceva mai adevarat. Se organizeaza astfel o miscare logica si coerenta care ne creeaza o dispozitie rationala.
. Inventiv, in sfarsit: planul dialectic poate constitui o schema inventiva, o canava pentru a gasi idei si de a aprofunda notiuni. El indeplineste deci o functie euristica: desemneaza un instrument de organizare a reflectiei, de elaborare a unei strategii de cercetare sau a unei problematici. El reprezinta, asadar, un instrument metodologic si un soi de matrice pentru idei.
Planul judicios, care opereaza in mod legitim prin teza, antiteza si sinteza corespunde demersului dialectic autentic, ca sesizare a opozitiilor in unitatea lor. Departe de a desemna deci trei categorii imuabile, teza, antiteza si sinteza reprezinta un proces de tensiuni si contradictii, termenii opusi infruntandu-se si supunandu-se unei dinamici interne. Tocmai contradictiile inerente intrebarilor, problemelor si argumentelor antreneaza atunci dezvoltarea si progresul discutiei. Dialectica imanenta conceptelor, lucrurilor si vietii arunca deci o lumina asupra adevaratului plan dialectic, atat de strain metodei paspartu criticata de Lévi-Strauss. Trecerea de la o parte a planului la urmatoarea se poate efectua astfel: se va pleca de la o contradictie relevata in argumentare si va enunta o tranzitie pertinenta. Acest tip de abordare contribuie la reusita planului.
Planul progresiv
Definitie
Planul progresiv consta in a lua in considerare, din puncte de vedere succesive, o aceeasi notiune sau mai multe notiuni pe care le studiem aprofundandu-le. Dinamica exercitiului prezinta atunci interes numai in masura in care evita artificiul si adopta mersul natural al gandirii, capabila sa inainteze si sa se imbogateasca. Trebuie pornit de la un un punct de vedere relativ superficial, pentru a atinge planuri de analiza din ce in ce mai elaborate si profunde. In aceasta perspectiva, planul progresiv constituie un instrument operatoriu fecund in cazul analizei unei notiuni. Dar si unele formulari de tip interogativ reclama o structura de tip progresiv. Fie enunturile: "Ce este o persoana?" sau "Ce este progresul?" , care se refera, in realitate, la concepte sau notiuni. In ambele cazuri pare totodata posibila si de dorit o punere in forma progresiva: aceasta structura se inradacineaza intr-un demers al gandirii care inainteaza, din etapa in etapa, spre un concept din ce in ce mai bagat si complex, produs la un nivel de reflectie superior.
Planul progresiv consta in a construi si produce, plecand de la puncte de vedere diferite, definitii succesive ale notiunii sau conceptului considerate, dfinitii din ce in ce mai complexe si bogate, astfel incat sa desprindem si sa explcam esenta termenului care cere o analiza: este vorba de a efectua o clarificare autentica a notiunii sau conceptului.
Planul notional
Definitie
Acest plan este adaptat subiectului care se refera la analiza uni notiuni, analiza care tine deci fie de o apropiere progresiva, fie de structura notionala clasica, dupa schema "natura, existenta si valoare". Studiul intreprins se desfasoara atunci, in principiu, urmand planul de mai jos: