Fenomenul fricii poate fi considerat in trei privinte: lucrul de care iti este frica, faptul de a-ti fi frica, lucrul pentru care iti este frica. Aceste posibile moduri de a privi frica merg mina in mina si ele nu sint intimplatoare. Prin ele iese la lumina structura situarii afective in genere. Analiza se intregeste prin trimiterea la felurile in care frica poate sa se modifice; fiecare dintre acestea pune in joc un moment structural diferit al fricii.
Lucrul de care iti este frica, "infricosatorul", este de fiecare data o fiintare intilnita intramundan si care are felul de a fi al fiintarii-la-indemina, al fiintarii-simplu-prezente sau al Dasein-ului-laolalta. Nu este cazul aici sa facem o relatare ontica privitoare la fiintarea care in diferite feluri si cel mai adesea poate fi "infricosatoare"; ceea ce trebuie sa facem este sa determinam fenomenal infricosatorul in calitatea lui de infricosator. Ce anume apartine infricosatorului ca atare si care este intilnit in faptul de a-ti fi frica? Lucrul de care iti este frica are caracter de amenintare. Ceea ce inseamna mai multe lucruri: 1. Fiintarea intilnita are de asta data ca menire functionala capacitatea de a dauna. Aceasta fiintare se arata inauntrul unui complex de meniri functionale. 2. Aceasta capacitate de a dauna are drept tinta o zona anumita a fiintarii pe care ea este capabila sa o afecteze. Determinata astfel, ea vine ea insasi dintr-o regiune ustensilica determinata. 3. Regiunea insasi este bine cunoscuta ca atare si deopotriva ceea ce vine din ea; dar ceea ce vine din ea are in el ceva "nelinistitor". 4. Amenintindu-ne, ceea ce dauneaza nu este inca atit de aproape incit sa ne domine, insa el se apropie. Tocmai intr-o astfel de apropiere iradiaza capacitatea de a dauna si in ea rezida caracterul de amenintare. 5. Aceasta apropiere a ceea ce ne ameninta are loc in interiorul proximitatii. Intr-adevar, ceva poate sa fie in cel mai inalt grad daunator si chiar sa se apropie in chip constant, dar cita vreme el se afla inca in departare, caracterul lui infricosator ramine invaluit. In schimb, daunatorul care se apropie din proximitate este amenintator: el poate sa ne ajunga din urma si totusi poate sa nu ne ajunga. Prin apropierea amenintatorului, [141] acest "e cu putinta si in cele din urma totusi nu" se accentueaza. Este infricosator, spunem noi. 6. Acest lucru implica faptul ca daunatorul ca ceea ce se apropie din proximitate se dezvaluie deopotriva ca putind sa nu survina si sa treaca, ceea ce nu diminueaza si nu elimina faptul de a-ti fi frica, ci dimpotriva il configureaza.
In faptul insusi de a-ti fi frica, ceea ce am caracterizat drept amenintator este eliberat si facut sa ne priveasca nemijlocit. Noi nu constatam mai intii un rau ce sta sa vina (malum futurum) pentru ca abia apoi sa fim cuprinsi de frica. Insa, iarasi, n-ar fi potrivit sa spunem nici ca faptul de a-ti fi frica ia cunostinta mai intii de ceea ce se apropie, ci el il des-copera pe acesta in prealabil in calitatea sa de infricosator. Si tocmai infricosind poate apoi frica sa priveasca infricosatorul in chip explicit si sa si-l "clarifice". Privirea-ambientala vede infricosatorul deoarece situarea ei afectiva este frica. Faptul de a-ti fi frica ca posibilitate mereu la pinda a faptului-de-a-fi-in-lume de ordinul situarii afective, asadar capacitatea noastra de a ne infricosa, a deschis deja lumea in asa fel incit pornind de la ea ceva precum infricosatorul poate sa se apropie. Insasi putinta aceasta de apropiere este eliberata prin spatialitatea existentiala esentiala a faptului-de-a-fi-in-lume.
Lucrul pentru care fricii ii e frica este insasi fiintarea careia ii e frica, Dasein-ul. Numai fiintarii care, in fiinta sa, are ca miza insasi aceasta fiinta, numai acestei fiintari ii poate fi frica. Faptul de a-ti fi frica deschide aceasta fiintare atunci cind ea este pusa in primejdie si abandonata ei insesi. Frica, chiar daca o face mai mult sau mai putin explicit, dezvaluie intotdeauna Dasein-ul in fiinta locului sau de deschidere. Faptul ca ne este frica pentru casa si bunurile noastre nu reprezinta defel o instanta care pledeaza contra determinarii amintite a lucrului pentru care ne este frica. Caci Dasein-ul, ca fapt-de-a-fi-in-lume, este de fiecare data fiinta-in-preajma supusa preocuparii. Cel mai adesea si in prima instanta Dasein-ul este pornind de la ceea ce il preocupa. A pune in primejdie acest ceva de care el se preocupa inseamna a ameninta fiinta-in-preajma. Frica deschide Dasein-ul mai cu seama intr-un mod privativ. Ea ne zapaceste si ne face "sa ne pierdem capul". Frica inchide totodata primejduitul nostru fapt-de-a-salaslui-in, lasindu-ne totodata sa-l vedem, astfel incit Dasein-ul, de indata ce frica s-a retras, trebuie mai intii sa se regaseasca pe sine.
