Taxele aferente tranzactiilor cu terenuri referat



Pentru vânzarea unei case sau a unui apartament la o valoare de 100.000 euro, în 2007, fata de 2006, se va plati o taxa redusa cu 20%. Însa la tranzactionarea unui teren de 50.000 euro, taxa va fi mai mare cu aproape 50% fata de cea din anul precedent.

Noul sistem de impozitare a contractelor de vânzare-cumparare si a donatiilor, introdus prin Codul fiscal intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, este dur cu proprietarii care au imobile cu valori cuprinse între 3.700 si 60.000 de euro. Pe acest segment, indiferent daca este vorba de case sau terenuri, taxele percepute în 2007 la transferul proprietatii vor fi mai mari decât în 2006. De exemplu, pentru un apartament sau un teren cu o valoare de 60.000 euro, detinut mai mult de trei ani, anul trecut se platea la stat o taxa de timbru de 2.600 lei (fara comisionul notarului). Pentru o proprietate de aceeasi valoare, în acest an, se va plati o taxa de transfer de 2% din valoarea declarata a contractului de vânzare-cumparare, adica 4.080 lei (fara comisionul notarului), ceea ce înseamna cu aproximativ 50% mai mult decât în anul precedent. În cazul în care casa si terenul au fost detinute mai putin de trei ani, proprietarul trebuie sa plateasca o taxa de 3% din valoarea contractului de vânzare, ceea ce înseamna 6.120 lei.

Proprietarii ce vor vinde terenuri a caror valoare va fi de pâna în 3.700 euro vor plati 2% din aceasta valoare, adica cu 50% mai putin decât anul trecut, când taxa de timbru era de 3%. Dar oferte de terenuri la astfel de preturi, nu poti gasi decat în comunele unde nu exista infrastructura, utilitati sau locatiile nu sunt prea atractive. Nu se poate declara o valoare atât de mica pentru proprietati situate în Bucuresti sau în comunele limitrofe, din cauza faptului ca exista o grila de preturi minime, pe zone si comune, impusa de Camera Notarilor. Deci daca proprietarul unui teren care costa 60.00 euro se gândeste sa îl declare în acte cu 3.700 euro va descoperi ca notarul îi va calcula taxa la valoarea minima impusa de grila notarilor, actualizata în fiecare an de catre experti imobiliari.