Obiective specifice:
In acest capitol vor fi analizate notiunea, adoptarea, modificarea, continutul normativ, suprematia Constitutiei si controlul constitutionalitatii legilor.
1 Constitutia, ca act normativ suprem si lege fundamentalǎ a unui stat, are o istorie recentǎ, prima Constitutie scrisǎ fiind cea americanǎ (1787), iar in Europa, prima Constitutie este socotitǎ cea a Frantei (1791) desi in acelasi an a apǎrut si Constitutia Poloniei. In Romania, prima Constitutie a fost adoptatǎ in . Existǎ incǎ Constitutii cutumiare in Marea Britanie (1215, Magna Carta Libertatum a lui Ioan Fǎrǎ de Tarǎ), Israel si Noua Zeelandǎ.
2 Adoptarea Constitutiei se face de cǎtre forta politicǎ si organul statal care detin puterea supremǎ in momentul respectiv. Autoritatea in cauzǎ se cheamǎ constituantǎ si poate fi originarǎ (revolutionarǎ sau precursoare) sau instituitǎ. In cazul autoritǎtii instituite se poate proceda doar la modificarea vechii Constitutii, nu la inlǎturarea celei vechi, prin reformǎ.
3 In baza procedurii de adoptare, existǎ Constitutii proclamate de monarh sau de forta revolutionarǎ, si Constitutii adoptate prin plebiscit (referendum). Constitutiile se pot naste si ca urmare a unor intelegeri (pacte, conventii) intre fortele politice detinǎtoare ale puterii si cele nou apǎrute. In statele parlamentare, Constitutia se adoptǎ, de regulǎ, de cǎtre Parlament.
4 Modificarea Constitutiei. Conform principiului simetriei juridice, modificarea Constitutiei se face de cǎtre organul care a adoptat-o. In practicǎ, modificarea se face prin referendum sau de cǎtre Parlament in baza unei autorizǎri prevǎzute in corpul Constitutiei. Constitutiile rigide nu pot fi practic modificate, iar cele flexibile au o procedurǎ extrem de complicatǎ. Constitutia Romaniei in vigoare (1991) prevede cǎ initiativa modificǎrii apartine Presedintelui la propunerea Guvernului, unei pǎtrimi din numǎrul deputatilor sau senatorilor, ori a 500.000 de alegǎtori. Modificarea se face prin referendum. Constitutia nu poate fi modificatǎ in cazul stǎrii de necesitate, de urgentǎ sau de rǎzboi. Prevederile referitoare la caracterul national, independent, unitar, indivizibil al statului roman, forma republicanǎ de guvernǎmant, integritatea teritorialǎ, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficialǎ romanǎ (exclusiv) nu poate face obiectul revizuirii. De aceea, statutul minoritǎtilor, prin care se cere autonomie teritorialǎ, ca si tentativele de instituire si a unei alte limbi oficiale sunt anticonstitutionale.
5 Continutul normativ al Constitutiei este destul de complex si diferit de la o Constitutie la alta, dar in principiu reglementeazǎ relatiile sociale fundamentale referitoare la puterea de stat (atributele, insemnele, organele si atributiile), fundamentele economice si sociale (proprietate, fundamente ideologice si religioase), drepturile, libertǎtile si obligatiile cetǎtenesti.
6 Suprematia Constitutiei este trǎsǎtura caracteristicǎ a legii fundamentale si exprimǎ pozitia supraordonatǎ in raport cu toate celelalte acte normative, precum si faptul cǎ nu poate fi adoptatǎ, modificatǎ, suspendatǎ sau inlocuitǎ decat de forta politicǎ supremǎ. In cazul neconstitutionalitǎtii legilor, normele neconforme sunt inlǎturate, in vreme ce modificarea normelor constitutionale implicǎ modificarea tuturor normelor subsecvente,
7 Controlul constitutionalitǎtii legilor constǎ in clarificarea conformitǎtii legilor cu Constitutia si se face in ultimǎ instantǎ de Curtea Constitutionalǎ. Acest control este preventiv (anterior) si posterior, asupra legilor deja in vigoare.