Istoricul descoperirii manuscriselor de la Marea Moartă referat







În vara anului 1947, în ţinuturile aride din nord-vestul Marii Moarte, un tânăr păstor de capre din tribul beduin al Taamirilor, pe nume Mohamed ed-Dib 6, îşi căuta unul dintre animalele rătăcite pe coasta unui povârniş de munte. Aruncând cu pietre, sperând că va speria animalul, beduinul a auzit un sunet de oală spartă. Curios fiind,a revenit a doua zi cu un prieten şi, spre surprinderea lor, au dat peste zece vase de lut, nouă goale, numai unul sigilat, acoperit cu o ţesătură de in şi lipit cu un fel de clei roşcat. Socotind că este ceva de preţ, au desfacut vasul, în el negasind valoare dorită, ci doar nişte rulouri din piele şi papirusuri scrise. din rulouri păstorii doreau să-şi confecţioneze curele, iar papirusurile sa le comercializeze la Bethleem, oraşul aflat în apropiere. Bănuind ca descoperirea lor este valoroasă, au păstrat şi sulurile din piele pe care, după ce au bătut la mai multe uşi, le-au vândut unui negustor. de la acesta a ajuns la mitropolitul sirian Mar AthanasiusYese Samuel, care a recunoscut scrierea ebraică, însă nu le putea descifra cu exactitate, el reuşind sa afle în acele scrisori doar o copie a cărţii Isaia. A cumpărat de la beduini cinci suluri pe care le-a depozitat în Mănastirea \"Sfântul Marcu\" din Ierusalim.7







Clasificarea sulurilor de la Marea Moartă8

Pentru a evita confuzia pe care toate aceste manuscrise, fragmente şi grote o pot produce, a fost elaborat un sistem de litere şi numere, ca o modalitate simplă de referire la oricare dintre sulurile de la Marea Moartă de la Qumran. Astfel lungul sul al lui Isaia este menţionat ca 1QIsaiaa unde 1= grota, Q = situl Qumran şi a = indicativul exemplarului respectiv (spre a-l deosebi de

-
6Relatarea lui Mohamed ed-Dib a fost publicată în octombrie 1957 de Wiilliam Brownlee, Muhammed ed-Deebs own History of his Scroll Discovery, în Journal of Near Eastern Studies, nr.4,16,1957, p.236-239, cf. I.D. Amusin, Manuscrisele de la Marea Moartă, trad. acad. Emil Condurachi, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1965, p. 37
7Lucian Apopei, Manuscrisele care au revoluţionat arheologia biblică, în Lumina, an III, nr.251 (852), 2007, p. 16
1QIsaiab, celălalt text al cărţii Isaia recuperate din acelaşi loc).
Acronime de acest fel au fost alocate,în mod similar, celorlalte cinci manuscrise bine conservate din grota 1:

1QS Rânduiala Comunităţii (S = sereh, rânduială ebr.)
1QpHabakkuk Comentariul la Habacuc (p = peşer, interpretare)
1QHa Sulul Imnurilor (H = hodayot, imnuri)
1QM Sulul Războiului (M = milhamah, război)
1QapGenesis Apocrifa Genezei (ap = apocryphon)9

Cele două anexe mesianice la 1QS scoase din grota 1 de catre Harding şi de Vaux au primit indicativele 1Qsa şi 1QSb. La fragmentele din Grota 5 ţi Grota6, apartinând unei lucrări cunoscute ca Documentul de la Damasc, se face referire cu indicativele 5QD sau 6QD în timp ce alte exemplare, opt la numar, ale aceleaşi piese din Grota 4 sunt numite 4QDa-h . pe lângă acesta a mai fost elaborat un sisitem numeric în cadrul căruia au fost atribuite numere succesive tuturor manuscriselor, excepţie făcând manuscrisele din Grota1. În total au fost scoase la lumină, din 11 grote aproape 900 manuscrise. Grotele 9-10 conţineau câte un singur obiect. La cealaltă extremă, Grota 4 a fost cea mai bogată, oferind cercetătorilor peste 500 documente, deşi unele din ele erau foarte deteriorate. Datorită numărului mare de manuscrise uzate se poate presupune ca Grota 4 era un fel de geniza10.

Conţinutul manuscriselor11

Descoperirile istorice facute la Qumran clarifică unele probleme de mare interes ştiinţific, religios-istoric şi biblic, legate de:

-
8 G. Campbell Jonathan, Desluşirea sulurilor de la Marea Moartă, trad. Ion Peleanu, Ed.Hasefer, Bucureşti, 2005, p. 23-24
9 În acest context, termenul apocrifă desemnează orice scriere asemănătoare cu Sf. Scriptură, care nu a fost cuprinsă în bibliile iudaice sau creştine după anul 70 e.n.
10Geniza indică un loc de asteptare, de depozitare a textelor sacre scoase din uz. Şi astăzi pe lângă sinagogile iudaice se află o camera unde se depun manuscrisele uzate

1.studiul Vechiului Testament
2.istoria poporului evreu
3.studiul Noului Testament
1. Cele mai vechi manuscrise ale Vechiului Testament cunoscute inainte de 1947 sunt:
-Codex Cairensis 12(cu un cuprins profetic, datează din anul 895 d.Hr., în present se află la sinagoga din Egipt)
-Codex Petropolitanus (cuprins profetic, datează din anul 916 d.Hr., se află la muzeul Ermitaj-Sankt-Petersburg)
-Codice intreg la Vechiul Testament (sec. 10 d.Hr., în present se află la sinagoga Alep-Siria)
-Codex Leningradensis (face referire la întregul Vechi Testament, dateaza din 1008 d. Hr., păstrat la Ermitaj-Sankt-Petersburg )
-Papyrus Nash (cuprinde Decalogul şi fragmente din Deuteronom, datând din perioada anilor 100 î.d.Hr.-100 d.Hr.)
Se constată ca inainte de 1947 critica Vechiului Testament avea la dispoziţie doar mărturii documentare care abia depăşeau vechimea de o mie de ani., sulurile ce conţin Carţile lui Isaia au o vechime de peste 2000 de ani. Comparându-se textele biblice descoperite la Qumran cu cele cunoscute înainte de 1947, s-a constatat ca ele coincid aproape întru totul, textele masoretice (cele transmise de sinagoga iudaică) dinainte de 1947 neprezentând deosebiri esenţiale de redactare faţă de cele descoperite în grote. De aici tragem concluzia ca :
-scribii sinagogali au fost deosebit de exigenţi în transmiterea fidelă a textelor inspirate ale Vechiului Testament
-textele Vechiului Testament aflate în uz, în limbele diferitelor popoare creştine, sunt testate ca valabile de mărturii documentare mai vechi cu 1000 de ani decât codicii pe care se bazau până acum lucrările de critică a textului Legii Vechi
Dat fiind rolul jucat de Torra în cadrul iudaismului nu este surprinzător că predomină cărtile Pentateuhului după cum iese din tabelul următor:
-
11 Pr. Prof. Grigorie Marcu, op.cit., p.129-132
12 Fragmentele descoperite în 1896-1897 de către Salomon Schechter, originar din România, în geniza sinagogii din Cairo şi publicate în 1910, nu contine denumirea de Documentul de la Damasc. Schechter le-a numit Fragmente ale unei scrieri sadokite ( în Documents of Jewish Sectaries, vol.1, Cambridge,1910) datorită faptului că secta , într-un anumit fel, se pretindea a " fiilor lui Şadok" cf. Negoiţă Athanase, Manuscrisele eseniene de la Marea Moartă , Ed. Ştiinşifică, Bucureşti, 1993, p.34



Cartea biblică Numărul de copii
Geneza
Exodul
Leviticul
Numerii
Deuteronomul
Iosua
Judecătorii
1-2 Samuel
1-2 Regi
Isaia
Ieremia
Ezechil
12 Profeţi mici
Psalmi
Proverbe
Rut
Eclesiastul
Estera
Daniel
Ezra
Neemia
1-2 Cronici

20
17
14
8
30
2
3
4
3
21
6
6
8
37
2
4
2
0
8
1
0
1

Geneza, Deuteronomul, Isaia şi Psalmii ies în evidenţă ca fiind cărţile cele mai importante, iar trei din acestea (Deuteronomul, Isaia şi Psalmii) sunt citate cel mai frecvent în manuscrisele eseniene de la Qumran.13 Absenţa cartii lui Neemia ar putea însemna că exemplarele de la Qumran s-au dezintegrat înainte de descoperirea lor între 1947-1956, cu atât mai mult cu cât au fost gasite
-
13 G. Campbell Jonathan, op. cit., p.53
fragmente din cărţile înrudite. Absenţa cărţii Estera este intenţionată.14
2.Documentele de cuprins istoric şi religios oferă informaţii bogate asupra comunităţii eseniene de la Qumran. Martin Metzger 15 afirmă că comunitatea eseniană de la Qumran apare ca o obşte religioasă care pretinde pentru sine privilegiul de a fi socotit "adevăratul Israel", întruchiparea eminentă, supremă, a poporului ales al lui Dumnezeu. Ea se autocalifică în consecinţă ca " Comunitatea lui Dumnezeu", "Comunitatea adevărului", "Comunitatea noului legământ. Este o grupare religioasă de caracter separatist care îsi afirmă prin ea înşăşi aceste apelative , deosebirea şi distanţierea de restul închinătorilor la Iahve, de iudaismul oficial, o gruparea căreia i se spune sectă.
Doctrina acestei grupări religioase este simplă. Membrii ei, conform doctrinei, trăiesc într-o vreme de răscruce, într-un secol de corupţie: duhurile adevărului, sub cârmuirea căpeteniei luminii, se luptă cu spiritele corupţiei, călăuzite de îngerul întunericului, numit Belial, disputându-şi stăpânirea asupra oamenilor. Cei ce se află sub stapânirea îngerului întunericului sunt calificaţi fii ai întunericului, oameni ai amăgirii.
De ei membrii comunităţii trebuie sa se ferească. În opoziţie cu aceasta, se află cei grupaţi în comunitatea de la Qumran care sunt fii luminii, oameni în slujba lui Dumnezeu, membrii sacrei comunităţi. Acestora le au fost împărtăşite revelaţii specialeşi dreapta tâlcuirea a Sfintei Scripturi.
Comunitatea de la Qumran are o organizaţie internă de caracter riguros ierarhică. Membrii ei aparţin categoriilor de preoţi, leviţi, batrâni. Disciplina intrenă este severă. Abaterile de la legile comunităţii, neascultarea faţa de cei din treptele superioare se sancţionează cu excluderea din comunitate împreunată cu împuţinarea raţiei de mâncare iar pentru hulirea lui Dumnezeu se pedepseşte cu moartea. Această comunitate în contrast cu Israelul laicizat şi călcător de legământ se socoteşte si se afirmă ca o casă sfântă pentru Israel, o temelie întru totul sfanta pentru Aaron, mărturie a adevărului la judecată, aleşi prin bună plăcere ai lui Dumnezeu ca să ispăşească pentru lume şi pe cei necredincioşi să îi aduca pe făgaşul faptei bune.
Imnurile de la Qumran ne dau putinţa să cunoştem tonalitatea sufletească a celor ce le-au alcătuit şi care se serveau de ele în scopul desăvârşirii lor morale. Formal înrudite cu cântările de mulţumire din psalmi, ele preamăresc pe Dumnezeu, care pe rugătorul conştient de nimicnicia şi păcătoşenia sa îl scapă de cursele lui Belial şi îl scoate din întuneric, luminându-l, dăruindu-i
-
14 Estera era o tânăra evreica care s-a casatorit cu o persoană din afara seminţiei lui Israel, încălcând legile evreieşti, din acest motiv cărţile ei nu au fost incluse în Torra dar si din motivul ca în acestea nu există cuvântul Dumnezeu
cunoştinţa adevărului şi primindu-l în legământul Său.
Metoda de interpretare a Scripturii , agreată şi practicată de comunitatea de la Qumran, este preponderent alegorică şi actualizatoare. Comentariul de tip midraş16 al Sf. Prooroc Avacumaplica întâmplările profeţite de textul acestei cărţi inspirate la evenimente contemporane ale tâlcuitorului, străduindu-se sa încredinţeze pe cititor, ascultător, că la acestea se referă cele prezise de sfântul autor. Cu alte cuvinte comentatorul e încredinţat că vremea sa e vremea realizarii proorociei lui Avacum.









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu









Scriitori romani