UN AVERTISMENT DAT OMENIRII PENTRU SUPRAVIETUIRE referat






ORA 25, (1949), de Virgil Gheorghiu

Renit foarte tarziu in spatiul literaturii noastre, romancierul Virgil Gheorghiu propune, prin Ora 25, o scriere prin excelenta politica, in care istoria, complexa si complicata a celui de al doilea razboi mondial, s-a stratificat deja.
Romanul, aparut in 1949, in limba franceza, a fost o scriere incendiara prin multitudinea de idei politice continute, prin jocul absurdului care se agata ca un scai de oameni, prin inocularea agresiva si tenace a spiritului tehnicii moderne. Prezenta acesteia se face metodic, meticulos, pana la nilul celor mai intime sentimente, declansate intr- un spatiu al izolarii, al claustrarii ificate.
Romanul are 167 de module, un intermezzo (inca un modul), si un Epilog (inca un modul); in total, 169 de componente epice, redactate in registre stilistice diferite. Ceea ce domina in mod absolut ramane notatia, de multe ori frusta sau impresionista. S-ar putea spune ca stilul este al unui martor care, in virtutea misiunii sale, trebuie sa rosteasca adevarul (din punctul lui de dere) si ca atare partea de analiza este de la inceput de neacceptat. Asa ceva oficiaza completul de judecata ori auditoriul aflat in afara cauzei.
Pe de alta parte, cand Tribunalul Lumii a incercat sa clarifice o serie de aspecte ale monstruosului macel, care a fost cel de-al doilea razboi mondial, si cand a incercat sa sanctioneze o serie de injustitii, literatura ramane neputincioasa in fata istoriei Ba un savant ca Arnold Toynbee scria raspicat: "Istoria, la fel ca drama si ca romanul, este fiica mitologiei".



Siiotusi, trebuie artizat orice cititor (savant sau nu) ca fictiunea este o dimensiune ontologica, si in consecinta functionala, numai a literaturii. Daca istoria o foloseste, ea are menirea sa fie un liant palid, oricand controlabil in intuitele sale conexiuni.

Dar lasand fictiunea la o parte, (ne obliga contextul narativ propus!), ar trebui sa observam ca atunci cand omul a realizat istoria (fie ca o constructie mareata sau oribila), el ramane arhitectul ei. Acesta este Virgil Gheorghiu - omul/scriitor care a supravietuit peste enimente, exact ca oricare dintre oamenii implicati dramatic in razboi.
Subiectul scrierii se dezvolta la inceput in forma de bucla, sau etajat, apoi inelar si chiar paralel. Adesea cele trei forme de compozitie (propuse de B. Tomasevski) coexista, autorul schimband doar unghiul de abordare. El detine omniscient toate secretele, fiindca amintirile sunt prea tragice, infiorator de actuale. Ele se reduc la :
. tavalugul istoriei, cand este vorba de o conflagratie mondiala, care trece nepasator peste fiinte si lucruri fara discernamant;
. antisemitismul a ramas inca o realitate primitiva, fiind o adevarata placa turnanta in cresterea si dezvoltarea fascismului in Europa;
. iubirea ca sentiment uman face loc - in momente de criza - cumplitului homo homini lupus sunt;
. ideea de familie ramane doar in carti si in amintiri;
. libertatea interioara - de a gandi si de a te comporta - daca nu este adecvata starii de razboi, risca sa duca la disparitia fiintei in sine;
. sat si oras sunt doar doua spatii pentru alimentarea fortelor aflate in conflict;
. absurdul, creat in situatii dramatice, zdrobeste omul, reducandu-l la un numar sau la ideea in sine;
. evolutia tehnicii atrage dupa sine distrugeri ireparabile sau macar banuite;
. popoarele nu vor ajunge la silizarea pacii decat pe baza de forta;
. tensiunile interetnice sau confesionale sunt pandante firesti ale ciocnirilor de interese intre natiuni pentru piete de desfacere si pentru hegemonii;
. adevarul - oricat de crud ar fi, trebuie spus in carti care sa circule fara frontiere sau cu indicatii, ori interdictii.
Romanul se deschide ca o decolare de avion, dupa o pista reala - satul Fantana din Ardeal, unde traiesc intr-o intelegere denita prorbiala familia preotului Alexandru Koruga si fiul de tarani Ion (Johann) Moritz.
Apoi, varsta tanarului isi cere dreptul la viata. Ini tentativa de a-si intemeia un camin, hotaraste, dimpreuna cu logodnica sa Suzana, sa plece in America timp de trei ani pentru a strange ceva bani Cand momentul este hotarat, toate lucrurile se rastoarna ca intr-un ochean si Ion incepe calvarul vietii de familie, caruia numai moartea ii va mai putea pune capat.

Sunt cateva zeci de ini care stau sub semnul romanului Ion, de Liviu Rebreanu. Un tanar dintr-o familie saraca seduce pe fata bogatanului Iorgu Iordan. Cand stea este aflata de tatal fetei, acesta isi bate sotia pana o omoara, fiindca n-a avut grija de unicul lor vlastar si el este retinut, in oras, la puscarie. intr-un tarziu, taranii din Fantana constata ca zdrahonul lor a intrat in aramata SS- ista si a fost eliberat.In schimb, fata lor, Suzana, dupa cateva tentati nereusite de a locui la socrii, devine o femeie harnica, dispusa de a lua viata in piept asa dura cum este ea alaturi de Johann Moritz. Familia preotului Koruga i-a ajutat vazand cu ochii pe cei doi tineri. La inceput, dandu-le voie sa locuiasca in spatiul lor, apoi, ajutandu-i cu banii de pe sectiunea fiului lor - Traian Koruga, scriitor - sa-si cumpere vatra de casa si sa-si ridice o locuinta dupa gustul si puterea lor.

Asadar, recunostinta aici era fara margini.
Scriitorul are grija sa nu faca tezism samanatorist din aceasta intelegere dintre preot si argatul sau ; dintre biserica si credinta, un slogan tutelar cu care se deschid toate boltile cerului si ale binelui.
Fiul preotului, scriitorul Traian Koruga, ramane convins ca snicia s-a nascut la sat, iar pentru romanul care s-a risipit in lume in dirse imprejurari, numai unde se afla matricea denirii se instaleaza fericirea deplina a sufletului. in aceste cadre, alaturi de un coleg de generatie, procurorul George Damian, se oficiaza schimburi de valori si amintiri, de care, pentru inceput, profita numai tanarul taran Johann. Ba chiar scriitorul insusi, Traian Koruga, care hotaraste sa-si recruteze pentru viitoarea sa sectiune imagini, dar mai ales personaje din lumea satului copilariei sale, luandu-se, evident, si pe sine in calcul. Din acest moment, sectiunea poate fi interpretata ca modalitate vivanta de scriere a unui roman. Sau altfel zis, romanul se scrie pe masura ce se deruleaza romanul unei vieti care se intersecteaza - paradoxal, social si politic - cu cele mai dirse medii. Toate insa puse sub pecetea razboiului necrutator, cand legile actioneaza fara nuante si fara fluctuatii. Mai cu seama ca razboiul al doilea mondial s-a purtat intai spre est, impotriva rusilor, apoi, prin contraofensiva, spre st.
Se stie ca intr-o conflagratie mondiala, ideea de neutralitate, de retragere este aproape exclusa. Indiferent de marimea tarii, popoarele sunt obligate sa-si apere hotarele cu orice sacrificiu. Ei bine, infruntarile politice si militare de la varf au rerberatii ciudate la nilul individului de rand. Cum lumea intrata in atentia lui Virgil Gheorghiu este cea din lagarele de concentrare, spatiul, prin insesi dimensiunile sale restranse si supragheate bestial, devine sufocant, agresiv.
Dupa ce Johann Moritz isi intemeiase o casnicie durabila, avand si doi copii, seful de post il rechizitioneaza pe tanarul barbat, alaturi de un evreu al satului, fiu de carciumar, Marcu Goldenberg. Scopul ramane obscur - o obsesie sexuala care devine degradanta pana la dezumanizare, obsesie pe care tanara taranca o inregistreaza ca atare si-l bruscheaza ori de cate ori are ocazia pe jandarmul satului.
Desigur ca un asemenea pretext este tulburator, asa cum fusese si criza de orgoliu a lui Apostol Bologa atunci cand s-a jurat in fata logodnicei sale Martha Domsa sa devina ofiter in armata austro- ungara.
Dar, ne atrage atentia foarte grav prozatorul, jocul vietii si al mortii odata inceput este imposibil de oprit, fiindca meandrele lui nu lasa nici o cupa de odihna, de ragaz sau de intoarcere spre matca. Luat de val, Johann Moritz trece prin zeci de lagare, fiind obligat sa poarte pecetea trista a schimbarii numelui in functie de rasa sau neamul care l-a torturat. intai, fiind dus impreuna cu evreii, apoi cu ungurii, apoi cu nemtii, cu americanii, tanarul si zdruncinatul soldat din Carpatii Ardealului se numeste Iacob, Ianos, Johann s.a.m.d. El isi asuma astfel destinul tragic ca un erou antic grecesc, convins ca orice lupta initiata duce automat la un esec. El traieste in spatiul rezervat tainei conditiei nestramutate ca omul trebuie sa aiba rabdare, pentru ca speranta sa-si arate zorii. Iar scriitorul realizeaza o asemenea mediatizare, in spatiul german, in doua transe. Una, cand, printr-o intamplare demna de tot interesul, este descoperit de colonelul Miiller de la Institutul National de Studii Rasiale, ca apartinand ramurei celei mai curajoase si onorabile de nemti care au generat in timp atatea valori pentru popor. Si a doua, cand, intr-unui din lagarele de concentrare, descopera uimit pe binefacatorul sau din Fantana, scriitorul Traian Koruga.

Dupa ce este edificat asupra prezentei sale aici - casatoria cu evreica Eleonora West - Johann Moritz se pune numaidecat in slujba fostului sau protector. Si, indirect, a parintelui Alexandru Koruga.
Scriitorul muta, din cand in cand, reflectorul notatiilor, al depozitiilor si in satul Fantana. Aci, dezastrul ia proportii prin nirea rusilor si trecerea lor spre barlogul inamicului. Marcu Goldenberg, care era socialist, a crezut orbeste in victoria comunista si, ajuns acum in fruntea obstei din comuna lui, instituie teroarea, jaful si condamnarile pe loc. Intre cei impuscati se afla si preotul satului, Alexandru Koruga care, fiind salvat de Suzana si Aristita (mama lui Johann Moritz), ajunge intr-un lagar din Germania, unde va si muri sub privirile neputincioase ale fiului sau, Traian, si ale argatului de ieri, condamnatul de astazi.

Satul pare pentru un timp distrus, dar radacinile lui ancestrale il tin oricum viguros. Suzana are doi baieti, gata de munca si lupta, iar batranul Johann Moritz de dragul vietii ce i-a fost data se alatura din mers crugului vremii, stiind ca numai astfel mai poate fi de folos familiei, lui si celor care cautau sa redea omului demnitatea si nobletea sufletului lor.
Virgil Gheorghiu a inchis, prin moarte, biografiile lui Iorgu Iordan, a preotesei, a Aristitei, a preotului si a fiului sau - morti departe de tara, si a pastrat, cu toate avatarurile existente, pe Eleonora West, denita intre timp un simplu functionar, si pe familia lui Johann Moritz. La inceput, cei doi baieti care dau semne de a nu-l fi recunoscut, apoi al treilea baiat, progenitura Suzanei, cu unul din rusii care o batjocorisera de zeci de ori.
Un ofiter american, Mr. Lewis este incantat de faptul ca multi oameni voluntari isi ofera bratul si mintea de a lupta impotriva rusilor. Descopera cu mandrie, deloc stapanita, ca Johann Moritz vine cu toata familia. Cea care-l ajuta sa completeze un formular in acest sens este Nora West. Iata ce retine ea:

"in 1938, am fost in lagarul de evrei din Romania. in 1940, in lagarul de romani din Ungaria. in 1941, in Germania, intr-un lagar de unguri in 1945, ta lagarul american. Alaltaieri, am fost eliberat de la Dachau. Treisprezece ani de lagar Am fost optsprezece ore liber. Pe urma, m-au adus aici".
Intre accentele gra, monumentale prin tragismul lor, se numara punerea in evidenta a robotizarii ultrasofisticate care distruge incet, dar sigur, si bruma de sclipire umana care se mai iste ori s-ar cuni intretinuta.
Ca unul care a trait zeci de ani in lumea occidentala, slujind altarul bisericii, Virgil Gheorghiu a simtit in mod direct invazia si pericolul masinii in viata omului. Cel mai pilduitor moment se intalneste atunci cand lui Johann Moritz i se usureaza munca din lagar, fiind repartizat la o banda rulanta de la asa zisa fabrica de nasturi. Omul constata ca nu mai poate gandi. I se furase tot - si sange, si inima, si idei, tot-totul. Atat de mecanizata era banda, ca-l obliga sa se concentreze pana la epuizare numai in spatiul de lucru rezervat. Scriitorul iese adesea din calm si realizeaza admirabile reflectii amare despre tehnica, pericol iminent pentru relatiile umane, bazate pana ieri pe alte criterii si lungimi de unda. Semnalul unui asemenea pericol iminent il da scriitorul Traian Koruga, in discutiile purtate cu prietenul sau procurorul George Damian si cu tatal sau Alexandru Koruga. Comparatia lui cu sclavul de la Atena sau Roma, cu sclavul tehnic de azi ramane pilduitoare. Concluzia lui este pesimista, nu lipsita insa de un dram de adevar:

"Superioritatea numerica a sclavilor tehnici care populeaza pamantul este, deci, covarsitoare. Tinand seama de faptul ca ei detin punctele cardinale in organizarea societatii contemporane, pericolul este evident. Ca sa vorbim in termeni militari, sclavii tehnici au in mainile lor punctele strategice vitale ale societatii noastre. Armata, caile de comunicatie, aprovizionarea si industria, ca sa Ie numesc.decat pe cele capitale in existenta sociala. Sclavii tehnici sunt un proletariat - daca prin acest cuvant intelegem un grup care se afla intr-o societate la un moment istoric, fara a fi integrat acelei societati. Conducerea este in mainile semenilor. Eu nu voi scrie un roman fantastic. Deci nu voi descrie cum aceste zeci de miliarde de sclavi tehnici se revolta peste noapte si fac revolutie, bagandu-i pe oameni in lagare si inchisori, decapitandu-i pe esafod ori executandu-i pe scaunul electric. Astfel de revolutii pot face numai sclavii umani. Voi descrie fapte reale: in realitate, acest proletariat tehnic face revolutie, dar nu pe baricade, cum fac sau au facut echivalentii lui umani. Sclavii tehnici au o majoritate numerica zdrobitoare in societatea de azi. E un fapt concret. in cadrul acestei societati, ei actioneaza dupa legi proprii, care difera de ale oamenilor. Din aceste legi de conduita ale sclavilor tehnici, mentionez numai automatismul uniformitatea si anonimatul" (subl. ns., M.B.).

Sublinierile de mai sus au menirea de a distanta coplesitoarea influenta a tehnicii de spiritul uman. Iar daca ne gandim ca automatismul, uniformitatea si anonimatul'sunt demonstrate in cadrul vietilor paralele ale victimelor si ale calailor, vom intelege de ce titlul romanului - Ora 25 - se poate explica st prin prisma acestor dimensiuni, care apar parca in afara celor 24 de ore pe care le cunoaste fiinta noastra.
Cum civilizatia tehnica vine din Occident, Occidentul va pieri din cauza ei. Teoria bumerangului nu poate fi ocolita in acest caz.
Un anumit profetism, propovaduit de Poeti, face pe scriitorul Traian Koruga sa aprecieze ca dupa prabusirea societatii tehnice, "va ni renasterea valorilor umane si spirituale". Apoi,

"omul oriental, el va invinge societatea tehnica si va utiliza energia electrica numai pentru iluminatul strazilor si locuintelor".

Si mai departe:

" cu spiritul va conduce omul oriental masinile societatii tehnice, cu geniul armoniei muzicale, asa cum dirijorul conduce orchestra. Dar noua nu ne va fi dat sa traim aceasta epoca. Noi traim vremea in care omul se inchina soarelui electric, ca un barbar".

Iata din nou alta explicatie a titlului romanului. Scriitorul pune astfel in evidenta damnarea inexorabila a omului, pe care nici Mesia n-o mai poate intoarce, opri, ori salva.
Asa se poate intelege de ce si denumirea de cetatean in loc sa fie depasita sau abrogata, dimpotriva, accentueaza, atata timp cat este uzitata, "dimensiunea sociala a vietii".

Cred insa ca prozatorul forteaza nota definitiei cand scrie :

"cetateanul e cea mai apocaliptica fiara, aparuta pe fata pamantului prin incrucisarea omului cu sclavul tehnic. Are cruzimea animalului si indiferenta rece a masinii".

De asemenea, cand pune in fruntea acestor incrucisari "miciuriniste" pe comisar, creatie diabolica a rusilor. Dar Johann Moritz traieste teroarea absurdului in lagarele apusului, unde aspectul acestei incrucisari il duce la situatii limita. Daca am fi absurzi ca lectorul de rand, am dea ca orice individ care a fost terorizat macar o data cat a fost Moritz, n-ar mai supravietui. Dar noi intelegem ca prozatorul, pe baza unei experiente personale, a proiectat clasic simboluri si categorii de viata pentru a servi macar de artisment tuturor celor care devin robii timpului contemporan si refuza sau sunt incapabili de a mai dea viitorul.
Antisemitismul este inca o realitate, o cruda realitate, pe care cel de al doilea razboi, prin fascisti a intretinut-o in derea purificarii etnice a germanilor. Poate abia acum vom intelege de ce langa o familie sanatoasa (fiziceste) si demna ca a lui Moritz, Virgil Gheorghiu salaza pe evreica Nora West.
Rusii, in general comunistii, nu si-au dezavuat tovaratii de drum si de suferinta. Ei s-au impacat foarte bine cu toti aceia care le-au imbratisat cauza. Din pacate, autorul nu sufla o vorba de pactul unor evrei cu "doctrina rosie", atat in timpul razboiului, cat mai ales dupa. Este drept, scriitorul prezinta doua ipostaze in aceasta privinta : pe cea a lui Iorgu Iordan, care s-a intors in Germania pentru a lupta impotriva rusilor, si pe cea a evreului Marcu Goldenberg care a fost eliberat de rusi. intorcandu-se in satul Fantana, crede ca dreptatea se face cu pistolul in mana. Si Iorgu Iordan si Goldenberg sunt prezente episodice.
Pe de alta parte, in spiritul aceleiasi doctrine realiste, este vazuta adapilitatea lui Johann Moritz la lumea evreilor, fara a i se trezi in vreun fel ura, invidia sau sa se gandeasca in vreun fel ca ei ii pot deni dusmani. Johann chiar invata limba idis intr-o colonie de munca si nu se sfiieste sa-si faca amici sau prieteni printre evrei. Prin anumite lagare, drumurile lui Moritz se incruciseaza cu ale unor evrei si tot spera, in simplitatea lui, ca poate ei vor pune o vorba buna pentru a fi eliberat.

Johann Moritz (intruchipat admirabil intr-un film de marele actor Anthony Quinn), desi crestin convins, urca o Golgota a suferintei demna de imaginea unor napastuiti din Biblie, fara a face pasul vreodata spre moarte, ori spre tradare. De aceea, el nici nu poate intelege pe calaii sai care muncesc zi si noapte sa innteze torturi sofisticate pentru detinuti, sa-i mute dintr-o pane in alta, pentru a nu se familiariza cu oamenii locului, pentru a nu fi capabili de dezastre in masa si cate altele.
El nu filosofeaza decat in marginea adevarului general al omenirii si al realitatii din imediata lui apropiere. Cand Traian Koruga ii tine adevarate prelegeri despre robotizarea lumii, despre disparitia identitatii umane in timpul razboiului, despre jocurile perfide ale puterii militare (scopul scuza mijloacele), Johann Moritz este pasiv. Are o imunitate nativa care il protejeaza de orice atac, de orice discurs sau sfat machialic. El nu este in stare sa intre in vreo polemica sau sa se razbune. El crede orbeste in vorbe si acte, ca intr-o fatalitate pe care n-o poate depasi. Cauta, e drept foarte rar, ca s-o inteleaga si s-o fructifice cumva.




Pe el nu l-a miscat decat foarte tarziu faptul ca doi evrei s-au certat si unul l-a omorat pe celalalt cu sange rece, dupa ce se pare ca ajunsesera la o tranzactie. Apoi a uitat repede incidentul, fiindca s-a anuntat vizita unui general si apoi a regelui care proiectase canalul ("construit ca sa-i opreasca pe rusi, cand vor incerca sa navaleasca in Romania").
Naivitatea sau naturaletea nefardata, neconrtita a lui Johann Moritz merge pana acolo, incat crede ca sotia lui a divortat ; ca poate, in consecinta, denind cavaler, sa se casatoreasca in regula cu sora medicala Hilda si sa ia viata de la capat.
Prelungind multitudinea de semnificatii ale titlului romanului si Johann Moritz prin caracterul lui inflexibil - iesit din comun - poate fi in afara celor obisnuite in 24 de ore.In aceasta explicatie pot sa intre toate masinatiunile de santaj, imbogatire si huzur ale unor aflati, chipurile, in afara frontului. Adica, Virgil Gheorghiu are marturii si despre fata nevazuta a razboiului. Misuna in sectiune (acesta este termenul) o lume pestrita de militari care, sub teroarea razboiului, executa masinal totul, neglijeaza omul, cerintele lui, judecatile lui, chiar si atunci cand ele sunt de domeniul evidentei.
Prozatorul prezinta cautarile dramatice ale preotului Alexandru Koruga la toate autoritatile zilei in derea dezlegarii enigmei privind rechizitionarea argatului sau Johann Moritz, pe motiv ca este evreu. El n-a putut dodi contrariul, atata timp cat i-au lipsit actele, simpla lui depozitie fiind insuficienta.
Apoi fiul sau, Traian, aflat in relatii amicale cu ministrul de razboi, a incercat o eliberare a consateanului sau ; de la o promisiune sigura, la inceput, dupa ce a fost informat ca este evreu, refuzul a fost formulat dur. Peste tot, ca in Ecleziast, vanitas vanitatum

Scriindu-si romanul cu personaje bine stiute, Traian Koruga isi lasa munca in seama sotiei sale care este de banuit ca il si termina. O realitate asa de cruda nu poate fi data nicicand uitarii, chiar daca procesul de la Niirenberg a cautat sa faca lumina in istoria celui de al doilea razboi mondial. Cu acest semnal se mai poate adauga o semnificatie a titlului - dupa ce timpul s-a consumat in matca lui istorica, de 24 ore, se impune obligatoriu ca in Ora 25 totul sa fie analizat, judecat si deferit viitorului ca o sectiune deschisa, fara secrete. Adevarul trebuie rostit sau prezentat cu umbre si lumini, in fata lui cea mai autentica.
Pentru un timp, prozatorul, familiarizat de departe cu tehnicile moderne de compozitie, sparge sirul relatarilor si formuleaza o serie de petitii semnate Martorul. Nu altul decat pecetea anonima a scriitorului Traian Koruga, de fapt a lui Virgil Gheorghiu. Iata cateva petitii si timentul din care fac parte:

Petitia nr. 1. Subiect: Economic (Despre grasime);
Petitia nr. 2. Subiect : Estetic (Idealul de frumusete umana in
societatea tehnica apuseana);
Petitia nr. 3. Subiect: Economic (Despre prizonierii care nu mai
au decat 1/2 sau 1/3 din trup);
Petitia nr. 4. Subiect: Militar (Schimbarea sexului);
Petitia nr. 5. Subiect: Justitie (Mecanizarea interogatoriilor);
Petitia nr. 6. Subiect: Economic (Valori aflate asupra prizonierilor);
Petitia nr. 7. Subiect: Justitie (Pedepsirea criminalului de razboi Johann Moritz);
(Petitie primita la birou dupa moartea martorului).


Cum petitiile sunt emanatii satirice ale scriitorului Traian Koruga (alias Virgil Gheorghiu), vom intelege ca luate separat, ele ies din cadru ca un miros de "tiparoasa" care imbalsameaza puternic un spatiu. Dispretul si indignarea sunt corolarul acestor depozitii, una mai acida decat alta. Credibilitatea lor rezida in semnatura - un fel de Anonimus Notarius, adica . Martorul. De data aceasta, ne artizeaza subtil prozatorul, fictiunea literara este inlocuita cu documentul, cu marturia, pe cuvant de juramant deschis si, daca se cere, de juramant cu mana pe cruce.Impartasindu-i lui Johann Moritz hotararea de a trimite organelor de administratie ori de conducere ale lagarelor cat mai multe asemenea petitii, Traian Koruga ii precizeaza si un caz uman care, in ceea ce il priste, coincide cu idealul sau de scriitor:

"- Eu sunt scriitor, a zis el. Un scriitor este un imblanzitor, cel putin dupa parerea mea. Cand le arati oamenilor Frumosul, adica Adevarul, ei devin blanzi. Acum vreau sa imblanzesc cetateni. incepusem sa scriu o sectiune. Ajunsesem la modulul al patrulea, cand m-au luat in captivitate si n-am mai putut scrie. Capitolul a ramas neinceput. Acum, nici nu mai are rost sa-l scriu : eu n-am sa mai public ceva ca sa-i imblanzesc pe cetateni. Daca voi reusi, voi muri impacat. Am sa-ti citesc si tie ce voi scrie. Nu va fi roman, nici piesa de teatru : cetatenilor nu le place literatura. Ca sa-i pot imblanzi, voi scrie intr-un gen care place lor. Voi scrie petitii! Caci cetatenii n- au timp de pierdut cu poezia, cu romanele, ori cu dramele : ei citesc numai petitii"'.

Am clar, nu incape indoiala, marturia autorului insusi, cum a gandit sa scrie un roman, asteptand sa se deruleze faptele, pentru a le glosa, a selecta, a chibzui, a decide si a transcrie (Conceptie intalnita candva si la Truman Capote).
Arborand o alta grila epica - petitia, documentul epic - scriitorul vrea sa-si puna in slujba Adevarului tot arsenalul de mijloace de care dispunem, chiar daca nu sunt literare.In prima petitie, fiind vorba despre grasimea pe care o pierd noapte de noapte cei 25000 prizonieri, se atrage atentia autoritatilor ca s-a umplut vazduhul de mirosuri pestilentiale. in consecinta, se impun masuri eficiente in aceasta privinta, adica de folosire clara a grasimii.
Cum lagarul a adunat, fara discernamant, tot felul de oameni, discutiile despre cele mai dirse subiecte sunt binenite. Chiar si despre Idealul de frumusete umana in societatea tehnica apuseana (cum este in Petitia nr. 2. Nu era Goebbels un ahtiat dupa arta ?)
Tendinta de scheletizare ca in lourile lui Giacometti este bine marcata si intretinuta in lagarele concentrationare.
Ori o asemenea tendinta poate conduce pe orice vizitator al lagarului la o confuzie grava a sexelor.

("Ganditi-va ce liniste ar fi pe suprafata pamantului, daca-asa cum ati si inceput sa faceti - i-ati baga pe toti barbatii statelor inamice in lagare si i-ati hrani cu cateva sute de calorii pe zi, pana devin femei ! Natiunea inamica ar ramane fara barbati si n-ar aa cine sa faca razboi contra dumneavoastra!
Cred ca Marele Stat Major va utiliza aceasta idee. Si tinand seama de spiritul practic si inntiv al civilizatiei dv., nu ma indoiesc ca ti incerca si operatiunea inrsa : supraalimentand femeile voluntare din patria dv., le ti putea transforma in barbati. Ati aa mai multi combatanti potentiali si mai multa mana de lucru.In incheiere, propun ca ratiile de 500 de calorii care se dau prizonierilor din lagarul pe care n conduceti sa fie reduse : poate ca unii dintre ei se transforma mai repede in femei adevarate !" (extras din Petitia nr. 4).

Admirabila ramane conuratia secntei narati despre rolul bisericii in situatii limita. in al 15-lea lagar, cel de la Darmstadt, Traian Koruga si Johann Moritz descopera o biserica ortodoxa. Una improvizata. Bucuria este imensa, cu atat mai mult cu cat in ea va sluji preotul Alexandru Koruga.
La o perchezitie de rutina, in cautarea obiectelor de aur, Traian Koruga, privind de la fereastra infirmeriei lagarului, observa pe deasupra tuturor ca mitropolitul Varsoviei, Palade, are in jurul capului un cerc de lumina! Un nimb.

"in dosul fruntii lui este o lumina tare, mai tare decat becurile de neon, care imprastie raze imprejurul capului! O lumina ca aurul"

Urmeaza numaidecat o petitie (nr. 6) prin care martorul informeaza pe mai marii zilei sa gaseasca solutii tehnice de a confisca si nimburile din jurul capetelor unora, caci "eu stiu ca la sfinti coroana este de aur". Exemplul oferit de istorie cu crimele lui Ginghis Han - care "a pierdut nimburile pretioase de la o jumatate de milion de capete de prizonieri taiate" - merita studiat cu iot dinadinsul.
Astfel de terminale ale unor timpuri si ale unor oameni sunt menite sa zguduie, sa impulsioneze si sa grabeasca la masuri fie de precautie, fie de imbunatatire a situatiei. De aceea, Petitia nr. 7 rarhane zguduitoare prin contrastul aproape ireconciliabil dintre Johann Moritz - de o simplitate dezarmanta, in gandirea lui-si cele 52 de natiuni care l-au declarat criminal de razboi la Tribunalul International de la Nurenberg. El marturiseste ca n-a ucis in viata lui nici o musca si, deci, nu este criminal. Apoi nici nu cunoaste 52 de natiuni si ca atare nu putea savarsi crime fata de ele. S.a.m.d.
Ori, Virgil Gheorghiu apasa pe judecarea separata a oamenilor, bazandu- se pe faptele savarsite de fiecare in parte. Dar, justitia tehnicii occidentale trece peste tot ceea ce-nseamna concret, fiindca in numele, principiului sau ideii de a condamna nu mai discerne nimic. Abominabil, nu?!

Odata incheiat romanul cu aceasta petitie, dupa formula scriitorului clasic, traditionalist, Virgil Gheorghiu adauga o nota in care prezinta viata de familie a lui Johann Moritz. Noua ipostaza, pentru inceput, in loc sa-i aduca bucurie, il azvarle intr-o oglinda a viitorului : nevasta, trei baieti, unul pronit de la rusi. Baiatul cel mare, care incepe sa-i spuna, tata, n bate amical pe umeri rostindu-i:

"- Mergem voluntari, cu americanii ! Ii batem pe rusi, pe urma ne intoarcem in Romania. E razboiul civilizatiei contra barbariei. Trebuie sa te inscrii si tu voluntar, tata!"

Epilogul romanului merge in aceeasi directie-a explicitarii relatiilor dintre cei ramasi in viata, evreica Nora West si Johann Moritz. Ei vor fi marturii vii ale unui timp revolut care, alaturi de documente, pot oferi depozitii zguduitoare despre crimele de ieri, atat de neuitat.
Daca fondul ideologic al scrierii este cel semnalat mai sus, o intrebare fireasca apare in legatura cu calitatea textului ca literatura, ca tehnica specifica in aceasta directie. Toate acestea, fiindca prezenta coplesitoare a istoriei face fragila, la prima dere, literatura.
Totusi, clipeste victorios autorul din spatele textului! Se poate vorbi de o fericita armonie a subiectului care evolueaza, desi paradoxal, intr-un spatiu al damnarii, al claustrarii. Peste omul simplu, aparent primitiv, navaleste istoria din toate partile, uneori lasand impresia ca-i terorizeaza sufletul, ca-l goleste de continut, robotizandu-l sau trezindu-i nelinistile pana la a se hotari sa dezerteze sau sa se sinucida. Virgil Gheorghiu il copleseste pe Johann Moritz cu atatea enimente exterioare, incat cititorul rigid crede ca l-a si pierdut ca personaj. Numai ca, in multe cazuri, el ramane un simbol nealterabil, care, pe masura ce inaintam in istorie, devine mai consistent, mai plin de semnificatie si de utilitate in functionarea naratiunii.In asemenea ordine de idei, nu poate fi vorba decat de o asumare deplina a unui simbol implinit, pronit fie dintr-o ratiune gen Rebreanu, fie dintr-o estetica a realismului, fie dintr-o experienta prea incarcata de embleme ale tragicului, peste care numai literatura, cu cuvantul ei adecvat, poate pune nemurire.
Categoriali, nu din aceeasi clasa insa cu Moritz, sunt si Alexandru si Traian Koruga, ori Eleonora West. Destinele lor evolueaza sinuos, ca si spatiile de viata pe care le trarseaza, dar care apar in imprejurari strict adecvate. Regia prozatorului functioneaza si aici ireprosabil.
Pentru estetica postmodernista pledeaza sutele de detalii care lumineaza drame, spirite, situatii cheie, falii de viata debusolata. Este chiar de mirare ca oricate exigente s-ar invoca in privinta absentei sau abundentei acestora, ele se cheama unele pe altele, consuna pentru o idee, pentru o semnificatie, pentru un intreg.
Dramatismul omniprezent la nilul situatiilor create este excelent reprezentat prin sutele de dialoguri, semn al unei nelinisti existentiale si prin multimea de propozitii scurte, adesea enuntiati. Timpul pare ca n-are rabdare pentru analize. Mersul razboiului nu cere meditatii, reflectii, mai cu seama la nilul oamenilor retrasi din fata istoriei sau mai corect spus pedepsiti de semenii lor ca sa fie astfel.
Nici autorul nu face exceptie chiar atunci cand infatiseaza stari de lucruri cine cu crima sau chiar crime oribile.

Noi dem aici - in stilul scurt, sacadat - o tendinta marcanta de clarificare, de comunicare deschisa a unor ganduri limpezite dupa ce furtuna a distrus totul si a mai aruncat la mal insemnele unor vieti. Abaterile de la jocul istoriei nefaste sunt rani deschise care se cicatrizeaza cu greu. Oricand ele pot deni capcane riile, daca imprejurarile o cer. Retinem, la intamplare, o scena, care este cap. 13 in intregime.

"- Acum vine sa ne desparta ! a zis Nora, auzind pasii gardianului pe culoar.
Ea s-a agatat cu amandoua bratele de gatul lui Traian. Plangea cu hohote.
- Mai bine as muri, decat sa fiu iarasi incuiata singura in celula! Gardianul sef s-a oprit in prag. Nora nu s-a intors spre el - stia de ce a
nit. Si Traian stia. El il pria fix. Ar fi vrut sa-l roage sa-i mai lase cinci minute impreuna. Dar a tacut; era inutil.
- In vara asta au sa ma concedieze, a spus gardianul. Sunt prea batran. La varsta mea nu mai pot invata sa ma joc de-a v-ati ascunselea. Si nici nu vreau sa-nvat!
Gardianul a facut o pauza. isi aduna fortele, ca si cum ar fi trebuit sa ridice ceva greu. Apoi a zis:
- Dv. ramaneti mai departe cum ati fost. impreuna si cu usa deschisa
- Sergentul a renit asupra ordinului ? a intrebat Nora.
- Sergentul n-a renit asupra ordinului! a zis gardianul si a plecat su nandu-si cheile.
Usa celulei ramasese larg deschisa."

Sa urmarim aici doar rolul enunturilor, pe care un analist le-ar fi implicat dupa aceea in "variatiuni pe aceeasi tema" la nilul celor trei, neuitandu-se cadrul auster al lagarului de concentrare.
Pana si autorul, ca al patrulea personaj care intervine, se contamineaza de "conlucrarea" interlocutorilor sai si nu spune mai mult. Jocul intamplarii, al realitatii imediate ii forteaza si lui "mana stilistica".
Rolul tensiunii il detine rbul. Modul indicativ are aproape toata gama de timpuri: prezent (vine), trecut (s-a agatat,gea, stia, s-a oprit,s-a intors), viitor (vine sa ne desparta, au sa ma concedieze). il sprijina conjunctivul (sa desparta) si gerunziul (auzind, sunandu-si).
Reunind intreg esafodajul lingvistic, se creeaza o ampla si profunda viziune de lagar, lucrata in culori transante.
Undeva (in cap. 114), Traian Koruga, dezvoltandu-si pledoaria sa despre dominatia masinii si strivirea omului ca individ, ajunge la concluzia absurda ca el si sotia lui nici nu sunt arestati.

"- Nici macar atat, a zis Traian. Nu no», adica tu si cu mine, suntem arestati - categoriile din care facem noi parte sunt arestate. Persoanele noastre, individual, nu exista pentru societatea tehnica occidentala. Deci nu puteau fi si nu sunt arestate."
Acelasi profet, scriitorul Traian Koruga, rosteste si demonstreaza prin propria-i viata ca atunci cand oamenii sunt tratati "dupa legile aplicabile camioanelor si ceasornicelor" mor. Si invoca gandurile marelui indian J. Nehru care a zis :

"Oamenii nu sunt la fel.
Popoarele nu sunt la fel.
Nici unul nu e la fel cu altul.
Nici la fel de inteligent.
Nici la fel de' puternic".

Virgil Gheorghiu nu mai comenteaza asemenea asertiuni, unirsal valabile in toate timpurile, in toate epocile. Indiferent de clanuri si uri ale unor organisme internationale.
Romanul mai poate fi citit si prin prisma suspansului care nu numai ca nu lipseste, dar ca tehnica impinge observatia mai incolo, adanceste marturia sau deschide usa spre un alt unirs uman, deteriorat sau pe cale de a deni astfel. Virgil Gheorghiu a adus un serviciu urias literaturii moderne franceze (la data aparitiei sectiunii, in 1949), cand incepuse a se contura noul roman francez fara personaje, de teama supragherii sau indexarii gauliste.
Ora 25 a irumpt ca un bolid romanesc dincolo de istorie si de literatura.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Scriitori romani