UN CLAN NOBILIAR PRIN "FURCILE CAUDINE" ALE ISTORIEI referat









Cele cateva zeci de determinari ale cuvantului roman isi gasesc adecvate ecouri, mai pline sau mai sterse, in Cronica de familie (consultam ed. a treia, Edit. Fundatiei Culturale Romane, Buc, 1993). Trilogia cuprinde voi. 1,464 p., voi. II., 576 p., voi. III, 544 p. Ea reproduce integral editia intai care a vazut lumina tiparului la inceputul anului 1957. Ea venea dupa o apreciabila experienta de prozator, inceputa in anul 1943, cu evocarea Nocturna in Miinchen ("Resta Fundatiilor Regale", nr. 6).In anul urmator, in aceeasi resta (nr. 3 si 10), i se tipareau prozele Niobe si Argonautica.

Merita edentiata opinia lui D. Caracostea care, in perspectiva timpului, dene o geniala grila de validare a unei valori epice, aflata atunci in nuce: "Surpriza inilor publicate acum ne din faptul ca autorul izbuteste sa dezvestejeasca motivul, dandu-i o expresie care infrateste ziunea lina cu o necautata bratiune moderna. Sunt, fireste, caderi si stangacii in aceste ini tineresti, dar, parca, simti prevestirea unui suflu nou atmosfera, multilateralitatea si concentrarea acestui debutant de 19 ani te lasa ganditor. Este nostalgia spre culmile pe care nu le avem inca" (subl. n., M.B.).
In plina ofensiva epica, Petru Dumitriu primeste in 1945 un premiu national pentru Argonautica, socotita (dupa doi ani!) cea mai buna nuvela a anului. Juriul reunea nume de prestigiu ale literaturii noastre : Victor Eftimiu, Tudor Vianu, Pompiliu Constantinescu, Felix Aderca si H. Yvonne Stahl, care va juca un rol proteguitor in ata romancierului.





Editorial, Petru Dumitriu debuteaza in 1947 cu volumul Euridice, 8 proze (Edit. Fundatia Regala pentru Literatura si Arta).
Risipite prin reste, ii apar alte nuvele si fragmente de roman. Acestea din urma se vor reuni in Drum fara pulbere (1951), Pasarea furtunii (1954), Cronica de la campie (1955), Cronica de familie (1957).

Dupa trilogia in discutie, s-a realizat un film in regia lui Marius Teodorescu. Au interpretat : Eliza Petrachescu (Eleonora), Tanti Cocea (Elena), Sabine Thomas (Elra), Geo Barton (Rizea), Colea Rautu (Ivancea) s.a.

Pana la plecarea din tara (1960), Petru Dumitriu anunta noi proiecte, publica alte fragmente de proza sau teatru si calatoreste mult in strainatate.
O prima observatie pana aici: Cronica de familie este cea mai ilustra proza din perioada cat scriitorul a stat in tara. O mentiune in treacat: dupa ce a devenit redactor-sef al restei "Viata Romaneasca", in 1953, isi va publica, in nr. 6/1954, partea intai a acestui roman intitulata Dada.
A doua observatie. Dupa publicarea celor 8 proze, G. Calinescu sesiza (poate exact!) in "Natiunea" (9. II. 1948), ca ele trebuie incadrate la categoria pastisei, a parodiei. Cat despre autor, zicea ca "nu-i lipsit de gratia condeiului si de paleta. Clasicitatile sale sunt revopsite in culori i".
Drept replica, Petru Dumitriu raspundea in "Studentul roman" (10.11.1948) ca prozatorul contemporan (edent, lui siesi!) arc de rezolvat trei probleme practice:

a) una de stil, realismul;

b) una de tematica : istoria societatii romanesti in perioada contemporana ;

c) una etica, zand comportarea oamenilor noi in mijlocul conflictelor prezentului.

(Note luate dupa Geo Serban, Repere cronologice, la ed. a treia, 1993).
Un intermezzo strict necesar. Pe vremea formularii unor astfel de opinii, Petru Dumitriu era redactor la resta "Flacara", unde raspundea de "probleme ideologice". in acest sens, cei care i-au prezentat profilul in "Studentul roman" scriau apasat, cu o anume mandrie : "Redactor al "Flacarii" pentru probleme ideologice, s- a dovedit un remarcabil spirit critic in limpezirea catorva din problemele esentiale ale esteticii. Pregateste un volum de epica ancorata in framantarile prezente".
Stand astfel lucrurile, vom intelege de ce Petru Dumitriu a fost atras de "realitatea imediata" in unele proze, fiind astfel aliniat bine la "suflul innoitor" al vremii (cu eroi poziti si negati), pe care il sustineau in critica Ov.S. Crohmalniceanu, N. Tertulian, Paul Georgescu, V. Mindra, M. Petro-veanu, Horia si San Bratu, Ion Vitner, Paul Cornea si multi altii de aceeasi formatie si gandire.
Dupa acest intermezzo, notam prezenta tanarului Petru Dumitriu (nascut la 8 mai 1924 in localitatea Bazias, nu departe de Portile de Fier) la primul Congres al Scriitorilor din 1956 (18 - 23 iunie), unde prezinta in calitate de coraportor Probleme ale prozei epice (dupa Mihai Beniuc, raportor. Literatura din R.P.R. si perspectivele ei de dezvoltare. A urmat coraport-ul lui Dan Dcsliu - Probleme ale poeziei ; apoi al lui Paul Georgescu, Problemele criticii, al lui Mihai Dadoglu - Problemele dramaturgiei, traduceri, literatura pentru copii si tineret etc, etc).
Invoc acest moment crucial din ata scriitorilor nostri pentru a vedea daca Dumitriu a facut sau nu jocul puterii politice de atunci, cum se constata la Mihai Beniuc, Dan Desliu, Mihail Dadoglu.
Dupa aproape patru decenii (1956 - 1994), daca apelam la echilibrul ratiunii - inlaturand zgura presiunii conjuncturale - care se vede astazi de la distanta - putem rosti o mare bucurie : Petru Dumitriu era un spirit cu personalitate/cu judecati de valoare si principii oneste, pe care timpul cu greu le poate invalida. in fond, el avea de prezentat cum a evoluat/voza epica dupa cel de al doilea razboi mondial. Iata cum autorul punea in tema auditoriul : "Raportul de fata are ca tema problemele prozei noastre. De aceea, el nu va avea nici caracter festiv, nici unul de bilant. De aceea, unele opere importante si unii scriitori de seama nu vor face obiectul unei mentiuni speciale, ci doar acele opere si acei scriitori care, fiind amintiti, in bine si in rau, pol contribui la limpezirea problemelor respective" (Lucrarile primului Congres al Scriitorilor din R.P.R., 18 - 23 iunie 1956, E.S.P.LA., Buc, p. 64). Se desprinde din intreg raportul (p. 64 - 82) o cunoastere indiscuila a prozei romanesti si a celei universale, mergand pana la a descoperi filiatii si modele : Eusebiu Camilar "marturisindu-se invatacel al lui Sado-veanu, Zaharia Stancu al lui Gorki, Marin Preda al lui Dostoievski, Petru Dumitriu al lui Balzac, Titus Popoci al lui Rebreanu s.a.m.d. () Popor mic, tara mica. Dar se stie ca micile popoare scandinave au produs un Ibsen, Bjornson, Strindberg, Andersen. Bojer, Laxness. E in putinta noastra de a trezi un ecou asemanator (); am inceput sa rostim si mai avem de rostit "in gura mare", in fata umanitatii, experienta, sfasierile, bucuriile, intelepciunile, patima, talitatea poporului nostru" (op. cit., p. 82).

Am dat extensie unei platforme cumva biografice, inainte de 1957, pentru a edentia gandirea matura a unui scriitor roman care se privea cu mare responsabilitate, cautand, pe cat ii ingaduiau furcile caudine ale politicului, sa deschida o noua directie in proza nationala, incepand chiar cu pro-pria-i opera. Iata de ce Cronica de familie poate primi cateva determinari ca roman: fie ciclic, istoric, social, realist (fara dubii!), foileton, psihologic (pe parcele epice), traditional sau modern si cate altele. Cert este ca masitatea scrierii, care urmareste implicarea sociala si politica a unui arbore genealogic, se califica de la sine ca roman ciclic.

Se stie ca specia ca atare presupune doua cerinte de baza : o evolutie in cronologie a evenimentelor si o platforma tipologica, prin care se marcheaza, social, familial sau intim, o comportare, o nastere sau moarte.
Exemplele de roman ciclic nu lipsesc din literatura universala (Franta, Anglia, Rusia, S.U. A). La noi, o prima tentativa (deloc de neglijat) apartine lui Duiliu Zamfirescu. Numai ca dupa primele doua romane - Viata ia [ara si Tanase Scatiu - din Ciclul Comanestenilor, se incalca regula "jocului" si autorul coboara nejustificat in timp si in spatiu. Aspectul omniscient sau cel demiurgic din linia realismului balzacian i-a jucat feste zibile romancierului nostru.
A reusit, indiscuil mai bine, Hortensia Papadat-Bengescu prin Ciclul Hallipa, model chiar si pentru Dumitriu. Caci, aflam dintr-o nota a lui Geo Serban la editia a treia (1993, voi. III, p. 535), "in plin lucru la Biografii, numerele 1 si 2 din "Viata Romaneasca", pe 1959, aduc o proza de Petre Dumitriu, cu actiune plasata in vremea fanariotilor, dar avand protagonist pe un Andronic Cozianu, stapan peste sate si locuri familiare din Cronica. Poate fi considerata o tentativa tarzie de a trage fire nebanuite din preambulul genealogic al Dadei".
Cu o asemenea subliniere, literatura inspirata de perioada fanariota mai capata un reprezentant din randul scriitorilor contemporani (chiar daca numele de Andronic, dar mai ales atmosfera fanariota apar si la Ion Ghica, Odobescu, Filimon, si altii pana la Eugen Barbu, in Princepele (1969), Saptamana nebunilor (1981).
Un roman ciclic cum este Cronica de familie urmareste timpul si oscilatiile de casta ale unei familii - Cozianu, incepand din anii 1862/1863. Deci de pe vremea domnitorului AU. Cuza, cand se pun incet, dar chibzuit, bazele unei societati moderne - de trecere de la sat la oras, de evolutie a unor relatii de tip nou - de la cele de familie, pana la cele diplomatice si politice. Ele capata alura europeana, deschisa, dupa venirea la tronul tarii a regelui Carol I.

In aceste conditii, trilogia lui Petru Dumitriu este o extraordinara fresca de social si istoric, semanand pe alocuri cu intreprinderea lui John Galsworthy.

Ceea ce s-a definit candva a fi familia - nucleu al societatii, dene astazi - in roman adica - o forma conventionala de pastrare a blazonului, a stirpei. Influenta pecidentala sparge incet, dar sigur, legatura de sange a neamului Cozianu care, amestecandu-se in politica si diplomatie, isi schimba si mentalitatea de casta. Cele 335 de personaje sunt dispuse alfabetic astfel:

A-23, B-20, C-29, D-21, E- 4, F-l2, G-l8, H-l4,l-21, J-2, K-4, L-l5, M-35, N-l4, 0-3, P-l6, R-l6, S/S-l9, T/T-l3, U-2, V-29, W-2, Z-3.. Acest microdictionar de personaje, nominalizate de altfel in Index-ul lui Geo Scrban, arata imaginea de fresca a scrierii, dar si accentele literare puse de autor pe unele dintre ele. Nu numai la nivelul modulului (autorul le numeste parti!), ci al intregului.
Ca odinioara Miron Costin in Predosloa de la Letopiset, sau ca Neculce in O sama de cunte, Petru Dumitriu isi asuma rolul de comentator impartial al intreprinderii sale epice. Cu formule consacrate pentru captatio benevolentiae - Si acum cititorule, Stiu, cititorule. sectiunea aceasta, cititorule - Petru Dumitriu isi priveste panorama si cu o anume malitie (mustinda bine), dupa care rosteste : "Stiu, cititorule, ca aceasta sectiune ar fi putut fi mai buna decat este". Apoi, pe un ton patetic-moralizator, desprins din stilul lui Delavrancea (Apus de Soare), scrie :

"Si asa cum este aceasta sectiune, se datoreste nu mie, ci cui m-a nascut, cui m-a invatat, cui m-a facut om, cui a stat langa mine, oamenilor din toate cinci continentele, din toate rasele, de toate credintele" () etc, etc.

Dupa 26 de asemenea randuri, intr-un asemenea stil, aflam ca ele toate sunt doar inceputul ori un preludiu la o "colectie de biografii contemporane". Este greu de inteles daca referinta autorului zeaza cumva o ierarhie intre Cronica de familie si Biografii sau chiar o legatura intrinseca. Mai degraba este vorba de o fireasca aglutinare, datorata evenimentelor care se succed, Cronica oprindu-se in jurul anilor '50.
Indiferent cum trebuie inteleasa uriasa intreprindere epica a lui Petru Dumitriu, un fapt estetic se impune: Cronica de familie ramane capodopera lui din perioada romaneasca. Dupa aceea, nota politica, pamfletul, satira depasesc cadrele inspiratiei autohtone si autorul intra ipsofacto intr-o alta perioada - aceea a dizidentului neostoit.
Peste toate aceste laturi ale alternativei de spatiu (de lucru al scriitorului) troneaza aceeasi stiinta a "facerii lumii" epice : siretlicuri de tehnica, informatie bogata in domeniu, pasiune pentru portrete (adevarate fiziologii moderne), edentierea, ziua in amiaza mare, a complicatiilor provocate de femei, uneori pentru capricii freudiste, de cele mai multe ori depasind vanitatea de sex si innobiland sau degradand o preocupare, un scop.

Romanul debuteaza intr-un stil de grefier care deschide un dosar de arhiva si noteaza deloc laconic ca localitatea Cozia se afla intre Bucuresti si Tirgoste, de pe vremea lui Constantin Brancoveanu. Atunci mosierii si-au crescut odraslele in relatii directe cu mai marii curtilor voievodale, cu ale caror aspiratii si sange s-au impreunat in timp. Cum atunci (ca si mai tarziu) marii boieri isi aveau imobile sau spatii comerciale in capitala este firesc ca Si Neamul Cozienilor sa nu se abata de la obiceiul vremii.In casa lui Alexandru Cozianu, din strada Culmea Veche, se intalneste "lume buna", fie pentru distractii, politica, dar si pentru a pune tara la cale. Printre toate, e in obiceiul unor asemenea r6nde-vous- uri, se incropesc flirturi si mariaje, menite sa slujeasca acelorasi cauze politice. Peste voia ei, Dada, adolescenta Cozianu, va deveni sotia omului politic liberal Lascarus. Ea este cea care va da in linie directa (de sange) nu mai putin de cinci copii (doua fete si trei baieti), avand apoi sase nepoti si trei stranepoti - Serban Romano, Dona Vorvoreanu si Lena Lascari.
Cu toate aceste ramificatii - motivate (istoric si literar, prin notatie exacta sau implicare narativa) - scriitorul apasa filosofic (!) pe prezenta barbateasca. Cel mai ilustru descendent al lui Manolache Cozianu ramane stranepotul Dimitrie, caruia, in doua module (XVII - XVIII) din voi. al II-lea, Dumitriu ii oficiaza largi bucle epice, punandu-i in edenta cariera complexa ; in cap. XXI (voi. al lll_lea), prozatorul comenteaza pe larg sfarsitul carierei lui Dimitrie Cozianu. Oscilant In politica si amor, el sfarseste prin tradare, fugind in Franta. Iata un portret, gen sec. XIX, nu departe de fiziologiile veacului, cu ecouri benefice in Misterele din Bucuresti si Ciocoii vechi si noi.

Deci:

"Dimitrie Cozianu era in 1945 un barbat de patruzeci si patru de ani, inalt, spatos, imbracat vesnic in flanel englezesc cenusiu, cu gulerul camasii vesnic alb, neprihanit si scrobit. Avea par sur la tample; pielea fetei, galbuie, era a omului suferind de ficat. Omul acesta elegant si sumbru, care mostenise mohoreala saturniana a strabunicului sau, avea, sub sprancene groase, negre, niste ochi dusi in fundul capului, a caror prire intunecata, adanca si tainica, era a unui om care stie multe, a unui om care are secrete, tace asupra multor lucruri stiute numai de el, in sfarsit, prirea unui om in stare de fapte surprinzatoare, de combinatii tainice, nebunesc de indraznete, pe care nu le afla lumea decat dupa ani de zile, atunci cand au devenit amintiri, povesti, istorii ciudate ; si atunci se spune : "Uite, la asta nu m-as fi asteptat din partea lui!" Sau : "Edent; ajungea sa-l ca sa-ti dai seama ca e in stare de orice".

Oricum, sangele apa nu se face si Dimitrie Cozianu isi ajuta din umbra un nepot, pe Pius Dabija, ba scutindu-l de armata, in 1940, ba chemandu-l la Paris, oferindu-i un pasaport. Copilul isi- simte o anume vocatie pentru sculptura si muzica. Tatal, incantat de afirmarea barbateasca a fiului, ii sta mereu prin preajma, ii cedeaza o parte din mosii cu gandul ca-l va avea ca urmas demn (ca odinioara Dinu Murgulet cu Matei Damian, intors la Sasa Comanesteanu). Numai ca fiul nu ia in seama "avansurile agrare", nde si ne la Bucuresti, intrand in lumea artistica, obtinand cu timpul premii si posibilitatea de a calatori in strainatate.
Ce sa intelegem de aici ? Ca descendentii aristocratiei de ieri participa altfel la faurirea istoriei - unii tradand, iar altii angajandu-se ? Poate si una si alta. Oricum, Petru Dumitriu nu justifica teze sau tendinte, ci impune complexitatea etii, cu umbre si lumini, asa cum a fost ea dintotdeauna si asa cum numai realismul (clasic) a confirmat-o.
Admirabila ramane optiunea lui Petru Dumitriu pentru a-i oferi lui Pius Dabija doua dimensiuni artistice: sculptura si muzica.
Din Jurnalul lui Rafael Gheorghiu (actist in aparatul central de proanda comunista - 1945) aflam despre modalitatile de realizare a personalitatii lui Pius Dabija. Autorul nu este ispitit sa scrie un fragment de proza politica (nici n-avea rost!), ci doar sa transcrie note despre acea axis mundi a romanului - cronica de familie. O sculptura, un grup statuar Oamenii se implineste, dupa deschiderea expozitiei, printr-o muzica de orga. Gratatea armoniei celor doua dimensiuni ale artei se regasesc in acest Jurnal (forma moderna sau chair postmoderna). El face legatura dintre actiunea epica de pana aci si sublinierile declarativ-invaluitoare ale scriitorului adresate cititorului.

Pius este vazut si in intimitatea familiei. Alaturi de sotia lui, Olga, fosta model pe cand era studenta la Institutul de Arte Plastice, sta incordat, cu o atitudine mereu contradictorie. in schimb, tatal Dabija, regreta ca Pius a iesit prea devreme de sub influenta sa ("as fi facut din el un om practic. Asa, e un zapacit, mereu cu capul in nori"); iar mama Annette este nemultumita ca el "n-a profitat destul de educatia pe care i-am dat-o. Altfel, multe mari defecte pe care le are acum nu le-ar avea". Asemenea imagini confirma pe marele artist si complexitatea personalitatii sale..



Ca orice fresca epica, trilogia zaboveste (dupa legi specifice) in spatii adecvate - o cer doar principiile realismului ! Scene de o zguduitoare marturie sunt legate de ata la tara (inclusiv despre rascoalele din 1907), ca si despre mizeriile unor razboaie - de independenta si mondiale. Aici, scriitorul, apeland la arhive, reconstituie ingenios o atmosfera incarcata de tensiune economica, diplomatica si politica. Cred ca acestea sunt modulele cele mai trainice ale operei scriitorului pe linia celor mai bune proze occidentale - germane, americane, franceze si engleze.
Scriitorul traditional este cel care vede lumea satului romanesc stratificata social, lumea pescarilor, natura in calmul sau fierberea ei. Experientele narative din Pasarea furtunii (1952) si Cronica de la campie (1955) sunt preliminarii bine venite. (De fapt, dincolo de transparenta unei ziuni stenice despre sat in aceasta Cronica de familie, autorul a preluat partea intai din Cronica de la campie, intitulata Vantul de martie care a devenit acum partea a XX-a).
La modulul acesta - al satului - Petru Dumitriu se apropie de Zaharia Stancu, in multe printe, cel din romanul Descult (1948), sau de Marin Preda, autorul nuvelelor din voi. intalnirea din Pamanturi (1948). Dupa cum cred ca prin biografia lui Pius Dabija, Petru Dumitriu l-a influentat pe Horia Lonescu, cel din Moartea unui artist (1963) si pe G. Calinescu cel din Scrinul negru (1960).
Cu acesta din urma se poate angaja o discutie separata despre implicarea "lumii bune" de ieri in "noile" comandamente social-politice, pornind de la casatoriile de convenienta sau titrarea ieturilor intr- o conjunctura de familie fortata. Oricum, eece homo !

Analizata astazi (1994), prin prisma devenirii romanului romanesc pana in 1957 (cand apare trilogia), ca si dupa aceea, Cronica de familie poate fi socotita o scriere de referinta prin care a biruit realismul in formele lui eterne. El si-a asociat si aspectul istoric si pe cel psihologic, dar si tipologia - este drept cam difuza, cam dispersata - dar, oricum, toate tradeaza pe marele scriitor care si- a asimilat tehnica prozei clasice romanesti si universale. Sa mai precizam ca stilul lui Petru Dumitriu cunoaste o variatie de nuante, mergand de la calmul si caldura afectiva a descrierilor, la subtilitatea metaforei si simbolului, pana la document sau chiar parabola.
Daca suntem drepti-si trebuie sa nu procedam altfel! - trilogia isi merita titlul de cronica, exact in acceptia veche pe care ne-au lasat-o Ureche, Costin, Neculce (de la acesta din urma a preluat chiar numele de Dabija, probabil gandindu-se ca in limba bulgara Dabizev inseamna "sa fii sanatos, sa traiesti"), dar mai ales Radu Popescu.
Romanul sentimental, a carui origine o defineste femeia ( istoria speciei in sine, de la cavalerii medievali incoace), capata accente de pamflet si ironie in multe printe (exemple : ascensiunea Dadei, dar mai ales a Elrei, nepoata, care isi doreste cu ardoare sa dena amanta renumitului Carol al II-lea, in locul Lupeascai).

Romanul sentimental face parte dintr-o categorie mai larga - romanul de moravuri. Petru Dumitriu stie sa se infiltreze cu orizontul de asteptare al acestei specii si in culisele palatului regal, dar si intr-ale parlamentului, ori ale institutiilor bancare si financiare. Poate sa amintim ca profesiunile en titre ale vremii sunt din domeniile justitiei si stiintelor economice - timentele fundamentale intr-o societate moderna. Din randul acestora se recruteaza diplomatii si oamenii politici. Talentul romancierului se desprinde din parcimonia cu care presara detaliile, mai ales in adunarile oficiale si in silirea portretelor. Date exterioare, de obicei fizionomice, se regasesc in comportamentele ulterioare ale personajelor. Iata un exemplu:

"Serban era un tanar serios si linistit; parea sa nu aiba nimic deosebit. Nici prea inalt, nici prea scund, nici frumos, nici urat, cu parul castaniu si buclat si cu ochii caprii si blanzi, suradea placut si politicos si radea rar. Rasul ti era vesel si insufla simpatie pentru acest baiat mediocru si agreabil, demn si rezervat".

S.a.m.d. Pana aflam ca studiaza ingineria in Germania, calatoreste mult si intorcandu-se in tara, audiaza cursuri de filosofie, in amfiteatrul Odobescu (Bucuresti), tinute de Fanica Niculescu. Conns "ca filosofia e o buna incoronare a studiilor oricui", Serban Roman6 emite o serie de opinii despre Heidegger

("desi e remarcabil ca literat.- ceea ce nu-i decat un merit cu totul secundar pentru un filosof sau un om de stiinta - nu m-a interesat ca om si mi se pare ca profeseaza o tema neadevarata ca filosof: tntr-adevar, o filosofie a neantului nu poate duce decat la religie sau la mistica ; ori el pacatuieste prin lipsa de consecventa, oprindu-se inainte de ultimul pas").

Sa fi vazut Sorin Titel aici o sursa de inspiratie pentru ca in romanul Femeie, iata Jiul tau (1983) Mama are o incitanta dezbatere (imaginara) cu J.P. Sartre pe tema suferintei ? (Sartre "cel mai mare filosof francez de la Voltaire incoace"). Ori Heidegger din Cronica lui Petru Dumitriu sa-i fi reamintit aceluiasi Sorin Titel, care ascultand cvartetele lui Haydn, sa aiba revelatia unei tristeti metafizice ?!

Ei bine, acest Serban Roman6, desi cu o profesiune cautata, solida in angrenajul social, dar mai ales al vremii interbelice, este scarbit si dezorientat de evolutia politica din Europa. Si in loc sa-si gaseasca drumul spre adevar, spre sine insusi in definitiv, aluneca pe panta pierzaniei, ajungand, in anii '50, om de serciu.
Scriitorul - observa bine Nicolae Manolescu in postafata ed. a IH-a (voi. III, p. 515) - realizeaza "portrete baroce, naturaliste arcimboldesti". Doua exemple dintre zecile cate populeaza sectiunea :

"in aceeasi clipa, Cezar Lascari si Manolica Giurgea-Roscanu isi luau ramas bun. Cezar era bine hranit, cu barbia rotunda, parea totdeauna proaspat tuns si ras si iesit dintr-o baie fierbinte ; radea des si usor, bine dispus ; avea treizeci si unu de ani, era codirector al uneia dintre bancile bucurestene, era bogat si se insurase de curand, din dragoste, cu vara-sa Alexandra Sufana, care adusese o zestre importanta, parte din actiunile petrolifere.ale milionarului Sufana".
"Gidrgea Roscanu era sec, uscativ, teapan, monoclat, si vorbea cu un accent carei era personal: pe nas, cu un aer trufas si arogant, deformand vocalele ; cand il vedeai zambind, te mirai cum poate zambi un asemenea manechin inghetat in morga" (voi. II, partea a XIII-a, p. 250).

Nu s-ar putea spune ca in aceasta Guernica literara a la Dumitriu, scriitorul a lasat deoparte arta culinara, moda si vestimentatia in genere, intr-o fresca, sintetizand peste 90 de ani de ata ai unei bogate familii, tot ceea ce tine de existenta propriu-7:ia - ue la s la tragedie, de la crestere pana la descrestere si de la galceava inteleptilor cu lumea - se lafaie intre notatie, comentariu si descriere, incat "oglindirea" dene intrinseca. Chiar Si astrologia isi gaseste locul cuvenit (voi. I, partea a IH-a, Pozitia astrelor la 19 iulie).
Complexitatea totala (daca se poate rosti astfel) a aristocratiei in roman este dictata de doua ratiuni: una a pastrarii permanente a dominatiei, dar si a fricii de uzurpare, de alunecare spre neunde, spre derizoriu. Clanul Cozienilor musteste de dizarmonii, de santaje, de frictiuni si de neincredere, incat prudenta dene un sfetnic bun in foarte multe cazuri. Atunci cand ea nu se manifesta, ata dene involburata, balurile, seratele, sindrofiile fiind masti puse bine pe un "caracter inimic". Ecourile literare in tratarea unor asemenea subiecte n din literatura veacului al XlX-lea, francez si rus (N. Manolescu, art. cit, p. 522-523).
Desigur ca omul de cultura Petru Dumitriu are un registru intins al informatiei - de istorie, de literatura, de teorie literara. Fiindca, trebuie s-o spunem, abia acum, ca in plin congres, in 1956-deci in plin obsedant deceniu -Petru Dumitriu pronunta numele unor scriitori de notorietate universala: Balzac, Tolstoi, Dostoievski, Sinclair Lewis, John Dos Passos, Zola, Stend-hal, Goncourt, Hemingway, Shakespeare, Dickens, Joyce, Gogol, Flaubert, Al. Tolstoi, pe care ii implica in raportarile cu proza romaneasca dupa cel de al doilea razboi.
Ce ne spun toate acestea ? Ca Petru Dumitriu era un autor cultivat, familiarizat cu domeniul literar in care se angajase sa dena un nume. Si avea atunci 32 de ani. Caci la 33 de ani - varsta de mare rascruce crestina - Petru Dumitriu dadea Cronica de familie - prima capodopera din perioada romaneasca a biografiei sale. Poate va fi si singura cu care el va trece la judecata de apoi!

Cu atate,' .eterminari stilistice, in naratiune, portrete, descrieri de interioare, de vestimentatie, dezbateri politice sau frisoane erotice, nici nu se putea ca Petru Dumitriu sa nu faca loc si peisajului de natura. Numai ca acesta ramane fulgurant, interstitional in curgerea epica. Petru Dumitriu pare a fi un heraclitian, caci ia natura numai in formele care nu-i plac sa i se ascunda. Daca n-ar fi prea mult, am spune ca natura in Cronica de familie ramane ca o sora geamana cu intelepciunea. Ea nu are aspect de moralizare, numai de intamplare necesara. Fichte chiar vorbea de o anume salbaticie a naturii care-l face pe om sa iasa din starea lui de inactitate si, prelucrand-o, se transforma pe sine-dene dintr-un simplu produs natural o fiinta libera si rationali

Personajele lui Petru Dumitriu, traind fragmentar "ata la tara", au un contact mai direct cu natura, dar fiindca forta banului si a puterii le-a acaparat toate simturile, la unii sunt chiar atrofiate, nu mai reactioneaza prompt. De cele mai multe ori, ei observa natura ca pe un divertisment sau cand ea insasi dene personaj abil, peste care nu se poate trece. Cu tot angrenajul liric al frazei, Petru Dumitriu se apropie de acei prozatori gen Marin Preda care isi studiaza rational expozeul stilistic. Caci intre prozatorii munteni ai campiei, Petru Dumitriu se distinge prin restaurarea frazei gen Odobescu, in care dispare naitatea cuvantului si curtoazia ziunii. Petru Dumitriu aici isi sistematizeaza impresiile dupa obiectul intalnit. El fixeaza cadre de natura dupa prezenta omului, dupa momentul fixarii locului sau acolo. El nu descopera corespondente, subtilitati, ci impune adevaruri perceptibile in principiu, dar selectate cu grija pentru a nu strica ansamblul. A se vedea urmatorul text:

"Doamna Vorvoreanu astepta cateva clipe. Aerul era proaspat, umed, mirosea a ceata risipita de vantul usor dinspre balta. Copacii desfrunziti si negri se miscau nevazuti cu sunete uscate. Trasura veni din fundul curtii. Avea felinarele stinse" (voi. I, p. 373).
Intr-o scena de un realism crud, taios, desprins din linia lui Picasso, intr-o antiteza de exceptie fata de picturile lui Grigorescu - Car cu boi sau Tarancuta - Petru Dumitriu ne cu o strafulgerare descriptiva :

"Pe sus, prin vazduhul limpede, norii lunecau pe deasupra, goniti de vantul proaspat si racoros de martie. Cate un petic urias de umbra alerga de-a curmezisul campiei si altul de lumina fi urmarea facand sa sticleasca baltile; apoi venea taca unul din umbra".

Trezit parca din "sare", scriitorul rene:

.Astfel se facu deodata lumina, ajunse din urma carul si trecu peste el. Fata celui culcat pe saci se facu alb-galbuie ca fildesul" (voi. I, p. 408).

Pe scurt, natura la Petru Dumitriu are rol strict functional, niciodata ea nu ramane amorfa, indiferenta, ci serveste si complineste aspectul real de ata. Luam un alt exemplu din biografia lui Dimitrie Cozianu - momentul fugii sale din tara, cu ajutorul unei barci aflata pe mare intr-un anotimp geros. Descrieretare ceva din Desertul tatarilor, de Dino Buzzati:

"Lui Dimitrie Cozianu incepu sa-i bata inima. Cu cateva zile inainte, facuse acelasi drum. Si acum era vreme urata, marea era sumbra, dare lungi si joase de nori astupau cerul si se facea seara. Pe geamurile masinii apareau picaturi de ploaie. La dreapta, se vedeau campuri intinse, cu cate o casa pitita intr-o adancitura a stepei. La stanga, transee parasite, mole de pamant cu cate o bucata de zid de beton, din a carui gaura patrata nu mai iesea nici o teava de tun ; intr-un loc, un afet sau o remorca, mancata de rugina, rasturnata pe un camp cu iarba rara, innegrita si putrezita. Apoi, campul cobori, soseaua se apropie de mare si se vazu plaja, cu valuri ce se spargeau spumegand si se repezeau pe tarm. La cateva sute de metri, prin negura serii se desluseau masivele de copaci negriciosi si cladirile sanatoriului. Iar la o suta de metri de tarm, o barca cu motor urca si cadea pe valuri, zgaltaindu-si scurt bucatica de catarg" (vol. III, p. 220).

Multa vreme a circulat in comentariile noastre critice disjunctia propusa de Ibraileanu prind stilul moldovenilor si al muntenilor, conceptia lor de a face arta. Desigur, ceea ce a urmat de la 1909 incoace, in literar, este altceva, iar asemenea dicotomie este astazi periferica.
Oricum, la acest modul, am putea alatura cateva zeci de opinii aparate in presa romaneasca a vremii, dar care, peste un timp, si-au dovedit, in mare parte, caducitatea. Constatam insa ca in sloganurile mai marilor critici din epoca - Ov.S. Crohmalniceanu, I. Vitner et comp. - strafulgera cate o apreciere de exceptie la adresa lui Dumitriu si a operei lui: " pronuntata personalitate artistica", "ana unui romancier prin excelenta", "Petru Dumitriu poseda insa si simtul deosebit de a evoca atmosfera specifica a unui mediu, a unui stil de ata, observand in spiritul ilustrei lectii balzaciene limbajul fatadelor de cladiri, al interioarelor, obiectelor §i detaliilor vestimentare" (Ov.S. Crohmalniceanu - Cronici literare, Petru Dumitriu - Pasarea furtunii, Buc, E.S.P.L.A., 1957, p. 133,136).
De o franchete care-l onoreaza, s-a dovedit a fi Marin Preda la Congresul Scriitorilor din 1956. Iata un fragment: "De la aceasta tribuni, Petru Dumitriu a vorbit despre valoarea universala a mesajului prozei epice romanesti si eu cred ca el are dreptate (); eu consider fireasca si avand o baza reala plasarea creatiei epice romanesti in contextul larg al valorilor universale" {Op. cit., p. 429).

Si mai incolo, acelasi Marin Preda : "in general, trebuie observat ca Petru Dumitriu ataca temele cele mai inalte cu putinta. Omul si legea oarba a naturii {Pasarea furtunii), omul in fata destinului istoric al clasei sale (Acvarium) si altele" (p. 431).
Impresionanta constructtie epica din Cronica de familie seamana cu un castel medieval de pe Valea Loirei, care adaposteste eia unei fresce dintr-un timp revolut, incat reinerea lui - prin comentarii complexe - dimensioneaza un Autor si calitatile clasice de comunicare ale limbii romane.'










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu









Scriitori romani