Vechiul scris romanesc, etnogeneza poporului roman si unele probleme de limba referat









Eminescu este, intre scriitorii romani, acela care cunoaste mai bine vechiul scris romanesc si manifesta o grija deosebita pentru salvarea lui de la disparitie. Poetul evalueaza acest patrimoniu cultural intr-un raport intocmit ca bibliotecar la Biblioteca Centrala din lasi si adresat Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice in 16 martie 1875, in care face si unele propuneri concrete pentru constituirea unui fond al vechiului scris romanesc. "Literatura romana din secolii XVI, XVII si XVIII e reprezentata - scrie Eminescu - prin 269 opuri tiparite, dintre care cele mai multe bisericesti. Sfertul intii al secolului nostru poarta asemenea caracterul secolului al XVIII-lea. Cartile bisericesti, ca trebuinta generala a poporului, prevaleaza ; carti mirene nu se tiparesc, ci se latesc numai in manuscript. insasi Condica civila a Moldovei (din seci. acesta) a fost tiparita numai de frica plastografiei, dupa cum se vede din prefata. Deci se poate stabili in genere principiul ca numai cartile bisericesti se tipareau de regula, iar lectura laica a secolilor trecuti si din inceputul acestuia e cuprinsa - maxima parte - in manuscripte. Ar fi deci de dorit ca in marginile restrinselor mijloace, ce s-au incuviintat bibliotecii (din lasi), sa se adune aceasta literatura an cu an, insa continuu si sistematic" Eminescu face aprecieri asupra vechiului scris romanesc si insista asupra importantei sale pentru cultura noastra nationala. "Importanta scrierilor acestora - arata poetul - nu se poate stabili teoretic si de dinnainte, ea se vede abia in curgerea vremii si (se) schimba dupa punctele de vedere, care predomineaza la studiul lor. Netagaduita este insa valoarea lor stilistica si lexicala. Stilistica, caci nu sint scrise supt influenta limbelor moderne, cel putin nu a celei franceze, si se gasesc in ele locutiuni care incep a disparea din limba de astazi si se inlocuiesc prin sabloane de fraze streine dezvoltarii de pin-acum a limbei noastre ; lexicala, prin multimea de cuvinte originale, pe care scriitorii bisericesti si laici, siliti sa recurga la proprii mijloace, le intrebuinteaza in compunerile lor".





Eminescu anexeaza la raportul sau si o lista de tiparituri vechi si manuscrise, pe care propune sa fie achizitionate pe seama Bibliotecii Centrale din lasi. Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice aproba propunerea sa. "Biblioteca centrala din lasi - scrie I. M. Codrescu in Buciumul roman, in aprilie 1875 in legatura cu un Acatist din 1673 -, a facut frumoasa achizitie de aceasta rara carte tocmai acum in timpul ministeriatului D-lui T. Maiorescu, dupa re-comandatiunea si nimerita alegere facuta de Domnul Eminescu actualul bibliotecar"2. Poetul ne apare in lumina acestor documente printre initiatorii constituirii patrimoniului vechiului scris romanesc.
Eminescu isi constituie si un fond personal cu raritati din vechiul scris romanesc. M. Gaster pune la contributie manuscrise din biblioteca sa cind intocmeste tratatul Literatura populara romana din 1883 si Chrestomatie romana din 1891. Sint mentionate aici 18 manuscrise, dintre care patru le consulta numai in biblioteca poetului 3. Eminescu intretine in perioada ieseana legaturi strinse cu H. Tiktin si-i da sprijin in intocmirea dictionarului bilingv roman-ger-man, Ruman/sch-deursche Worterbuch, tiparit la Bucuresti, in fascicole, intre 1895 si 19254. Poetul pune la dispozitia lexicografului si lucrarile lui Mihail G. Boiagi, Romanische oder Macedonowalachische Sprachlehre (Viena, 1813) si T. Cipariu, Crestomatie sau analecte literare (Blaj, 1858). H. Tiktin il privea pe Eminescu ca o autoritate in materie de limba romaneasca si, in studiul Vocalismus des Rumanischen, publicat in 1888, marturiseste ca se intemeia pe explicatiile poetului nu numai in privinta unor particularitati de limba din Moldova, ci si din Transilvania. "Ausser etwa in den schon Gebieten Siebenbiirgens - scrie Tiktin -. Hier soli nach M. Eminescu's mund-lichen Angabe" 5. H. Tiktin insista asupra cunoasterii ce-o avea Eminescu in privinta vechiului scris romanesc si a limbii romane si in alocutiunea ce-o rosteste la Asociatia "Allgemeine Deutscher Neuphilo-logen-Verband" in 1930. "El m-a initiat in literatura romana de la inceputurile ei - scrie lexicograful - si prin el am cunoscut limba poporului, limba a carei importanta inca nu era apreciata pe atunci decit de putini. Lecturile facute impreuna cu Eminescu si explicatiile pe care mi Ie-a dat cu aceasta ocazie acest excelent cunoscator al limbii sale materne mi-a prilejuit o multime de constatari lexicografice, gramaticale, literare si istorice, pe care le-am inregistrat pe fise" 6.
Eminescu se va preocupa in anii gazetariei bucu-restene sa puna ordine in biblioteca sa. Poetul intentiona sa se mute, cum se desprinde dintr-o insemnare din manuscrisul 2255, 303, la inginerul Constantin Simtion, prietenul sau, si sa-i scrie lui H. Tiktin sa-i restituie tratatele lui Boiagi si Cipariu. Aici urma sa-i puna la dispozitie si lui M. Gaster manuscrisele din colectia sa, fara a mai fi nevoie sa i se imprumute acasa. "Egoist in privinta cartilor - noteaza poetul - din care mi s-au pierdut o multime".
Biblioteca lui Eminescu s-a risipit si este cu neputinta o reconstituire a ei in toate amanuntele. Cercetari intreprinse in ultimii ani arata ca o parte din 'vechile texte romanesti din colectia sa au intrat in fondurile Bibliotecii Academiei Romane7./ ^Eminescu isi propune sa faca cunoscute si in coloanele foii iesene unele aspecte ale vechiului scris romanesc si publica, numai la citeva saptamini dupa intrarea in redactie, Crezul betivilor, o parodie a Crezului pe care o inregistreaza, pe cale orala, poate de la I. Creanga, prietenul sau./"Nu-i lipsita de originalitate - scrie poetul - parodia crezului ce o publicam mai la vale si care-i demna de vestitul Leo-nat, a carui vorbiri cu haz au facut pe parintii nostri sa rida si sa petreaca cu cea vreme" 8. Eminescu considera ca parodia prezenta interes literar si aminteste de lucrarea lui Vasile Aaron, Vorbire in versuri de glume intre Leonat betivul, om din Longobardia si Dorofata, muierea sa, tiparita la Sibiu in 1815 si retiparita, tot acolo, in 1830. Anton Pann tipareste si el, mai tirziu, citeva lucrari pe aceasta tema : Calendarul lui Bonifaciu Setosul (1821), Jntreptatorul betivilor (1832), Cintatorul betiei (1815), Triumful betiei sau diata ce-o lasa un betiv pocait fiului sau (1852). Eminescu reproduce in comentariul sau si trei versuri din ultima "vorbire" a eroinei, cu care se incheie dialogul intre Leonat si Dorofata. Editiile mai noi din Vorbire in versuri de glume, cum este cea a'in 1872, tiparita la Bucuresti, cuprind si partea a ll-a, Triumful betiei sau Diata ce o lasa un betiv pocait fiului sau. Este lucrarea, cu acest titlu, a lui Anton Pann, amintita mai sus. Diata cuprinde sfaturi sub forma de maxime. Parodia transcrisa de Eminescu se apropie mai mult de Diata lui A. Pann decit de Vorbire in versuri de glume a lui V. Aaron. Curierul. Foaia intereselor generale numeste parodia, ironic, o "capo d'opera literara" si o reproduce in coloanele sale spre a demonstra ca Eminescu dadea dovada de neseriozitate 9.
Poetul transcrie, citeva zile mai tirziu, un fragment din cartea lui Gabriel Thurelon, conte de Oxenstier-na, Pensees sur divers sujets avec Ies reflexions mo-rales, tradusa in romaneste inca in secolul al XVIII-lea si care circula in numeroase copii manuscrise. Cel dintii cercetator roman care atrage atentia asupra lor este Al. Lambrior, intr-un studiu, Limba romana veche si noua (Talmacirea romaneasca a scrierilor lui Oxenstierna), publicat in Convorbiri literare in 1873 si care ramine un text de referinta 10. Biblioteca Academiei Romane detine sase manuscrise din tomul I si opt manuscrise din tomul II, toate dinainte de 184211. Alte doua manuscrise din 1807 si 1827 se pastreaza la Biblioteca Centrala Universitara "Mihai Eminescu" din lasi si au trecut probabil prin mina poetului. Sa mai amintim si de manuscrisul din 1870 pastrat la Arhivele Statului din lasi.
Existenta a numeroase manuscrise din Cugetarile lui Oxenstierna, care circula in Moldova, ar indreptati presupunerea ca si in biblioteca lui Gheorghe Eminovici, tatal poetului, se pastra o asemenea copie dinainte de jumatatea secolului trecut. Eminescu ia cunostinta de numele lui Oxenstierna, in mod sigur, in anii studiilor gimnaziale. Foaie pentru minte, inima si literatura reproduce un fragment din Cugetarile lui Oxenstierna in 1852 si 1853 12. Citiva ani mai tirziu, in 1857, Predicatorul, revista bucuresteana, poarta o polemica in jurul Cugetarilor lui Oxenstierna si reproduce, cu comentarii, un fragment si in franceza 13.
Fragmentul transcris de Eminescu, Pentru comedia cea de obste, face parte din tomul I si se gaseste in mai multe manuscrise. Mai important este manuscrisul 2273 din 1779 din colectia Academiei Romane, atit prin vechimea lui cit si prin faptul ca a facut parte din biblioteca poetului. Manuscrisul este donat Academiei Romane de T. Maiorescu in 1904 u. M. Gaster arata in Chrestomatia romana ca reproduce un fragment din Cugetarile lui Oxenstierna dupa acest manuscris, pe care i-l pune la dispozitie poetul 15. Asupra acestei probleme insista si in 1901, in Geschichte der rumanische Litteratur. "Eine Mir. von 1779 - scrie M. Gaster -, befand sich Be-sitze von M. Eminescu" 16. Sint marturii care demo-streaza prietenia strinsa a lui Eminescu cu invatatul evreu.
Eminescu se opreste la Cugetarile lui Oxenstierna intrucit infatiseaza lumea ca o scena de teatru, pe care se reprezinta comedia vietii omenesti. "Lumea este priveliste - se arata aici -, oamenii sint comediantii, norocul imparteste jocurile si intimplarile le alcatuiesc. Teologii ocirmuiesc machinurile si filozofii sint privitorii. Bogatii prind locurile, cei puternici apuca locul cel mai inalt, si la pamint sint saracii. Muierile aduc racoreala si cei necajiti de noroc iau mucul luminarilor. Nebuniile alcatuiesc intocmirea cintecelor si vremea trage perdeaua Lumea vrea sa se insele - insele-se dar". Poetul se opreste la acest text, din care am reprodus numai inceputul, spre a arata "in ce chip aveau obiceiul de-a privi stramosii nostri lumea aceasta".
Fragmentul transcris de Eminescu face parte din capitolul De la comedie universelle, din primul tom v. Compararea textului din foaia ieseana, cu originalul francez, pune in lumina ca aspect mai izbitor, ne-concordanta in punctuatie. Textul transcris de poet se deosebeste, in aceasta privinta, si de cel din manuscrise. S-ar putea presupune ca se foloseste de un manuscris pierdut sau neidentificat. Apare la fel de plauzibila si ipoteza ca punctuatia apartine poetului. Aceasta libertate si-o luau traducatorii si uneori si copistii vechilor texte romanesti.
Eminescu transcrie in manuscrisul 2307, 4r 5r alte doua capitole din Cugetarile lui Oxenstierna, Pentru pustietate sau singuratate si Pentru vin. Pentru cel dintii poetul face o mentiune, Din cugetarile lui Oxenstierna. Traducere din 1750. Poetul transcrie aceste texte in timp ce elabora G/ossa, la care incepe sa lucreze in 1874 si care se publica in editia din 1883. Perpessicius reproduce in comentariile la aceasta poezie, Pentru comedia cea de obste si fragmente din Pentru pustietate sau singuratate18. Raporturile lui Eminescu cu Oxenstierna formeaza si obiectul unor studii speciale 19. , -*
/Eminescu reproduce,(ca o a doua sectiune/o suita de proverbe romanesti in care se infatiseaza lumea ca spectacol./Transcriem inceputul. "Lumea-i ca o oglinda in care se gateste omul ca sa arate precum nu este, ea-i ca o comedie in care fiecare joaca rola sa si unde cel mai de ris prinde locul cel mai bun. Ea e ca un liman unde unul soseste si altul purcede ; unul se bucura de cel ce vine s-altul se intristeaza de cel ce purcede'r Proverbele romanesti din foaia ieseana nu se gasesc in manuscrisele eminesciene. Punerea lor in pagina aminteste de Anton Pann si C. Negruzzi, scriitori preferati ai poetului. Din scrierile celui dintii reproduce in foiletonul foii iesene, cum am vazut, "fabula" Norocul si mintea. Poetul transcrie proverbele romanesti spre a ilustra ca intelepciunea poporului roman, cistigata intr-o experienta milenara de viata, nu statea mai prejos de invataturile din cartile frantuzesti./
^Eminescu transcrie si o tilcuire a credintelor in idoli dupa o veche invatatura parintilor duhovnici,y careia ii lipsea anul de aparitie20. Istoricii se puteau convinge, arata poetul, ca aceste "tilcuiri cle-rice" erau tot asa de greu de explicat, ca si "obiceiurile pamintului". Reproducem, spre exemplificare, unul din cele sase puncte. "2) Alt idol era ce-i zicea Ladco. Pre acesta il avea Dumnezeul veseliilor si al bunei norociri. Acestui aduceau jertfe cei ce avea a face nunti si veselii, parindu-li-se ca cu agiutorul lui Lad(k)o isi vor cistiga veselie frumoasa si viata cu dragoste. Aseminea si aceasta o cinta crestinii pe la nunti". Textul se gaseste intr-o carte, Sinopsis adica Adunare de multe invataturi, tiparita la lasi in 1757 21. Credintele in idoli sint prezentate intr-o sectiune separata, invataturi pre scurt, impotriva multora rele inchipuiri, care nestiind ce fac unii din crestini si dovediri de unde se trag acele fapte rele si ce inchi-puiesc. Sectiunea se deschide cu un capitol introductiv si are un capitol de concluzii, care nu figureaza in transcrierea poetului. Descrierea credintelor in idoli cuprinde si aici sase puncte si este identica cu cea a poetului. Nu putem sustine totusi ca acest text sta si la baza transcrierii sale.
/Credintele in idoli sint prezentate si in citeva manuscrise, intr-o forma mai putin dezvoltata ca aceea din textul poetului, p asemenea descriere da M. Gas-ter in Chrestomatie romana 22/si ar fi de amintit si cea din Sinopsis al cniajaniei rasesti pentru vechiul neam al slovenilor din manuscrisul 2358, 24v-25rv de la Academia Romana. In acelasi manuscris se mai afla Istoria de inceperea moscalilor din 1757 si Viata marelui Petru din 1755.

Credintele in Lado sint pomenite de Miron Cos-tin in Letopisetul tarii Moldovei de la Aron Voda incoace, cind descrie nunta Roxandei, fiica lui Vasile Lupu, cu Timus, fiul hatmanului cazacesc 23.
/Capitolul despre idoli din aceste texte vechi explica satisfacator unele nume curioase din cintecele de nunta, din colinde si din descintece 24. Poetul le reproduce si ca exemplificari pentru frumoasa limba romaneasca./
/Eminescu transcrie, cu titlul semnificativ Dare de sama despre miscarea literara a romanilor din anul 181925, un text din Biblioteca romaneasca, publicatia lui Zaharia Carcalechi,/tiparita la Buda in 1821. "Avem inaintea noastra - scrie poetul - un volum dintr-un fel de revista romaneasca din a. 1820 numita «Biblioteca». Desigur ca avea un exemplar fara coperta exterioara pe care este imprimat anul 1821. Poetul comenteaza articolul Izvodul cartilor (p. 165-180) din care reproduce unele parti, rezuma altele si omite finalul (p. 176-180). Reproduce textul integral in partea de la inceput intrucit aici se prezinta activi-vitatea lui Petru Maior, Eufrosin Poteca, Alexandru Beldiman, Naum Petrovici, Nicoia Nicolau, Vcsile Ghergheli de Clocotici, care tiparesc carti inainte de 1821. Darea de seama mentioneaza ca si alti carturari din Moldova si Muntenia desfasoara o activitate culturala importanta, insa nu tiparesc carti in 1819. Se noteaza intre preocuparile de seama ale carturarilor din Muntenia pregatirile pentru tiparirea in romaneste a cartilor de muzica.
(j Editorul Bibliotecii romanesti acorda mare atentie miscarii literare si culturale a romanilor macedoneni, tEminescu gaseste nimerit sa faca completari si arata ca Mihail Boiagi nu era numai autorul lucrarii Lumea inchipuita (Orbis pictus), ci si al gramaticii macedo-romane, Romanische oder Macedono-walachische Sprach/ehre, tiparita la Viena in 1813.

Este tratatul ce-l avea, cum stim, in biblioteca sa si i-l imprumuta lui H. Tiktin, fara ca acesta sa i-l mai restituie.
/ Darea de sama prezenta un interes deosebit prin faptul ca oferea un tablou cuprinzator asupra miscarii culturale romanesti de la inceputul secolului trecut./
Eminescu republica unele povestiri, ca Iepurele lui Donici, ramase ingropate in publicatiile vremii, "intr-o foaie din 1853 - scrie Eminescu in nota introductiva - gasim urmatoarea povestire pe care o face Const. Negruzzi despre iepurele renumitului fabulist Donici" 26. Foaia la care se refera poetul, fara sa o numeasca, este Saptamma, care publica povestirea in 19 septembrie 1853 (nr. 19, p. 154-155). Interesant de observat ca ea nu figureaza in editia de Scrieri a lui C. Negruzzi din 1872-1873. Eminescu o dezgroapa din "foaia sateasca" dupa aproape trei decenii de la prima aparitie si o prezinta ca text necunoscut. Povestirea ii retine atentia si prin implicatiile de critica sociala.



Mai gasim un text, (Vulpea lui Donici) in manuscrisul 2264, 353, care apartine insa epocii gazetariei bucurestene.
/ Problemele de limba intra in preocuparile lui Eminescu inca in epoca studiilor universitare la Vie-na./ Poetul isi defineste in Studii asupra pronuntiei /din manuscrisul 2257, 53-55) pozitia fata de etimolo-gism. "Daunele ce le face sistemul etimologic pur pronuntiei romanesti - noteaza el - sint insemnate. Avind fiecare facultatea de-a pronunta cum va vrea, generatiune cu generatiune, vom pastra vitiul pronuntiei corupte. Tema etimologistilar cum ca fone-tistii vor consacra prin uz pronuntia provinciala si vor face dialecte e iluzorie. Astazi mai toate ziarele au aceeasi limba scrisa"27.
/"Eminescu pledeaza pentru pronuntia romaneasca, in spiritul limbii vii a poporului si pentru unificarea ortografiilor, in uz atunci, pe principii fonetice. in argumentarea tezelor sale selecteaza un bogat material exemplificator si cu preocuparea evidenta sa reprezinte particularitatile de limba mai caracteristice din toate zonele geografice ale tarii. In consideratiile sale, fapt de asemenea vrednic de remarcat, nu tine seama de granitele politice de atunci si examineaza problemele de limba din perspectiva unitatii lingvistice a poporului roman./
Mai tirziu, in alte insemnari din manuscrisul 2257, 428, 426, 427, Eminescu schiteaza un studiu comparativ privind "substratul" limbii romane si al popoarelor din Balcani 28. Scoate incheierea, pe baza unor fenomene lingvistice comune popoarelor din aceasta parte a Europei, ca aveau la baza limba traco-iliri-ca. "Asa dar, limba traco-ilirica - noteaza poetul - este temelia si substratul, peste care sau superpus deosebite paturi lingvistice, dar aceste din urma, cu toata suprapunerea, sint in chiar esenta lor modificate prin acel substrat". Poetul conchide ca limba romana are "substrat traco-iliric", iar ca "patura imediat superpusa : latina".
Eminescu pune la contributie, in consideratiile sale, lucrarea lui Franz Miklosich, Di'e slav/schen Elemente im rumunischen, tiparita la Viena in 1861. Poetul isi noteaza, in acelasi manuscris, si caracterizarea ce-o face Herodot tracilor, potrivit careia acestia erau "dupa inzi intre toate popoarele cel mai
mare".
Problemele puse in discutie in manuscrise ne in-timpina si in publicistica eminesciana. in atentia sa sta, in primul rind, etnogeneza poporului roman, cum se desprinde din cele doua articole consacrate cartii lui Juiius Jung, D/e Anfange der Romdnen, kr/tiscb-et-nograph/sche Studie, publicate, primul in Curierul de lasi29, al doilea in Convorbiri literare30. Cel din urma il semneaza cu initiala : E, fiind printre cele cite-va articole in aceasta situatie din intreaga sa publicislica. Eminescu acorda importanta, nu fara motiv, cartii istoricului austriac. Profesor la Universitatea din Praga si membru corespondent al Academiei Romane, lulius Jung se numara printre cei mai insemnati cercetatori sraini care se ocupa de istoria poporului roman. Dupa lucrarea Anfange der Romanen, publicata mai intii in revista Zeitschrift fur osterreichische Gym-nasium din Viena in 1876, tipareste Roemer und Romanen in den Donaulaendern Historisch-Etnograph-ische Studien (Innsbruck, 1877), D/e romanischen Landschaften des roemischen Reiches (Innsbruck, 1881), Leben und Sitten der Romer in der Kaiserzeit (l-ll, Prag, Leipzig, 1883, 1884), Zur Geschichte der Passe Siebenburgens. Eine geographisch-historische Studie (Innsbruck, 1894), Fasten der Provinz Dacien mit Beitragen zur romischen Verwaltungsgeschichte (Innsbruck, 1394), Mittheilungen aus Apulum (Wien, 1900), Inschrift aus Apulum (Wien, 1900). Una din lucrarile sale se publica si in traducerea romaneasca a lui Fr. Robin (Biron), Contributiune la istoria trecatorilor Transilvaniei (Bucuresti, 1895). Lucrarile lui Ju-lius Jung sint prezentate de Vasile Maniu intr-un memoriu academic, Studii asupra scrisorii profesorului Dr. 3. Jung intitulata romanii si romanii din Jarile Dunarene. Studii istorico-etnografice (Bucuresti, 1878) si de Vincentiu Babes, intr-un articol, Un capitol interesant din cel mai nou op al d-lui Dr. Jung, publicat in revista Biserica si scoala 31 si reprodus de Eminescu in foaia ieseana 32. Scrierile lui J. Jung stau si in atentia lui A. D. Xenopol in Teoria lui Roesler. Studii asupra staruintei romanilor in Dacia Traiana (lasi 1884) si in alte lucrari ale sale.
Pornind de la studiul lui J. Jung, Eminescu schiteaza un tablou asupra opiniilor cercetatorilor straini cu privire la etnogeneza poporului roman, emise inainte de 1876. Poetul ia ca punct de plecare tratatul lui Johann Thunmann, Untersuchungen Ober die Ges-chichten der ostlischen europaischen Volker (Leipzig, 1774), in care se arata ca romanii sint "copiii romanizarii Daciei" si prezinta, in continuare, directiile din istoriografia straina cu privire la etnogeneza poporului roman. Sint amintiti adversarii ei, Franz Joseph Sulzer (Geschichte des transalpinischen Da-ciens (Wien, 1781), Johann Christian Engel (Commen-tatio de expeditionibus Traiani ad Danubium et origine Va/achorum (Wien, 1794), Geschichte der Mo/-dau und Valachey (Halle, 1804) si Robert Rosler (Ro-man/sche Studien. Untersuchungen zur altern Geschichte Roman/ens (Leipzig, 1871) si citiva din succesorii lor, Ernst Dummler (Geschichte des ostfran-kischen Reiches (1862-1865), G. D. Teutsch (Geschichte der Siebenbiirgen Sachsen, Hermannstadt, 1840), Ottokar Lorenz (Osterre/cher Geschichte, Wien 1859), Franz Krones (Handbuch der Geschichte Oes-terreichs, l-V, 1876, 1879). Sustinatorii continuitatii romanilor in Dacia au ca precursor mai insemnat pe Paul Joseph Schaffarik, care in lucrarea sa Slavische Alterthumer (Leipzig, 1843-1844) pune bazele unei teorii apreciata si de Eminescu ca fiind "cea mai apropiata adevarului". Se afiliaza acestei teorii sau impartasesc puncte de vedere asemanatoare Barto-lomeu Kopitar (Ueber d/e albanische, walachische und bulgarische Sprache, Wien, 1829), Franz von Miklo-sich (Die slavischen Elemente im rumunischen, Wien, 1862), Karl Hoff (Geschichte Griechenlandes vom Be-ginn des Mittelalters bis auf unsere Ze/t, Wien, 1859), Eduard von Wietersheim (Geschichte der Volkerwan-derung, I-IV, 1856-1864), Theodor Mommsen (Die ro-mische Ackerbruder, 1870), Wilhelm Tomaschek (Ober Brumalia und Rosalia, Wien, 1869), Felix Philipp Ka-nitz (Donau - Bulgaria und der Balkan, l-lll, Leipzig, 1875-1879).
Eminescu pune in lumina originalitatea demonstratiei lui J. Jung. care se intemeia pe analogia cu istoria altor popoare. Poetul constata ca Jung se in-tilnea in sustinerea acestor teze cu A. D. Xenopol si trimite la lucrarea acestuia, "Romanische Studieri" de Roessler, publicata in Convorbiri literare in august-septembrie 187633. Originalitatea demonstratiei lui Jung retine si atentia unui corespondent din Viena al ziarului Albina, probabil un student din cercul "Romaniei June", societatea studentilor romani din capitala Imperiului austro-ungar34. Sa mai notam ca articolul lui Eminescu din foaia ieseana este semnalat de Unirea democratica indata dupa aparitie35.
Eminescu incadreaza contributia stiintifica a lui J. Jung in contextul cercetarilor europene si dovedeste "o remarcabila familiarizare"36 cu discutiile purtate cu privire la etnogeneza poporului roman.
Trecind la problemele de limba puse in discutie de Eminescu, vom remarca mai intii pretuirea ce i-o arata lui Fniedrich Diez, pe care il caracterizeaza "renumitul filolog al limbilor romanice"37. Aminteste citeva din lucrarile sale, Altspanische Romanzen (1821), Beitrage zur Kenntniss der romanische Poes/e (1825), Die Poes/e der Troubadours (1826), Leben und Werke der Troubadours (1826), Altromanische Sprachdenkmale (1846), Grammatik der romanischen Sprachen (l-lll, 1836-1844), Etymologisches Worter-buch der romanischen Sprachen (1853). Eminescu presupunea ca Diez foloseste, in intocmirea Gramaticii limbilor romanice si Dictionarul de la Buda. "In privinta limbei romanesti Diez are meritul - scrie Eminescu - de-a fi nimicit pe cale stiintifica toate basmele despre originea slava a limbei romanesti, precum acele erau sustinute cu patima de filologi de scoala veche, slavoni, si combatute in acelas mod nedibaci de scoala veche a filologiei romanesti". Eminescu se refera, in precizarea din urma, la reprezentantii Scolii ardelene. De remarcat si faptul ca poetul inlocuieste forma roman cu romanic, consacrata de evolutia terminologiei stiintifice romanesti. Citeva luni mai tirziu, Eminescu reproduce din Timpul scrisoarea lui KVigo Schuchardt (1842-1927), profesor de filologie romanica la Universitatea din : Graz, cunoscut prin lucrari fundamentale, ca Der Volcalismus des Vulgar/ate/'ns, in trei volume, tiparita intre 1866 si 1868. Savantul german propunea infiintarea unei Fundatiuni Diez pentru studiul limbilor romanice38. insoteste scrisoarea cu o prezentare introductiva in care arata ca ea se distingea printr-un stil demn, mai presus de "mizeriile politice ale zilei"39. Adreseaza si un apel catre toti aceia care erau in masura sa faca ceva pentru infiintarea acestui centru de studii romanice. Astfel foaia ieseana sprijina, prin pana lui Eminescu, infiintarea unei institutii stiintifice in care limba romana avea sa ocupe un loc important in cercetarile comparatiste in filologia romanica.
Eminescu considera ca limba romana este stationara in structura si elementele ei fundamentale si nu putea fi silita sa produca ramuri noi. "Limba noastra nu e noua - scrie poetul in august 1877 -, ci din contra veche si stationara. Ea e pe deplin formata in toate partile ei, ea nu mai da muguri si ramuri noua si a o silnici sa produca ceea ce nu mai e in stare insamna a abuza de dinsa si a o strica. Pe de alta parte, veche fiind, ea e si bogata pentru cel ce o cunoaste, nu in cuvinte, dar in locutiuni. Caci la urma urmelor e indiferent cari sint apucaturile de care se slujeste o limba, numai sa poata deosebi din fir in par gindire de gindire. Un singur cuvint alaturat cu altul are alt inteles" 40.
Stationara in structura si elementele ei fundamentale, limba romana nu se putea schimba in cursul secolelor, cum credeau unii cercetatori. Opinia aceasta eronata se intemeia pe unele texte vechi, traduse ad litteram din alte limbi. Eminescu transcrie din-tr-un Cronograf din secolul al XVII-lea un fragment prin care demonstreaza ca schimbarile intervenite in cursul a aproape trei secole se limitau la lexic. Actiunea de purificare a limbii romane, intreprinsa de latinisti, se dovedea gresita de vreme ce cuvintele slavone si de alte origini se asimilasera. Eminescu invoca autoritatea lui Max Miiller, care sustinea ca "limba engleza, cu tot materialul de cuvinte romanice nu are o picatura de singe romanic inlauntrul organismului ei". Aceste aprecieri se gasesc in cartea lui Max Mijller, Lectures on the Science of Lan-guage41 tiparita la Londra in 1861-1862 si tradusa in mai multe limbi europene. Eminescu se foloseste, probabil, de o editie germana 42. intilnim numele lui Max Miiller si in manuscrisul 2257, 27 intr-un extras (Auszug), Zur Naturgeschichte des menschlichen Spra-che din epoca studiilor universitare. Se vorbeste aici de contributia sa in domeniul filologici comparate (Die vergleichende Phylologie).
incercarea latinistilor de-a expulza unele cuvinte dintr-o limba stationara, ca cea romana, si inlocuirea lor cu altele, create de ei, era o dovada de ignorare a unor legi fundamentale ale limbii nationale. Problema identificarii cronografului din care transcrie Eminescu textul, cu care exemplifica teza sa, nu si-a gasit o rezolvare satisfacatoare "3. Poetul detinea in colectia sa de scrieri vechi romanesti si un Hronograf, pe care il pune la dispozitia lui M. Gas-ter, sa-l utilizeze la intocmirea Chrcstomaiiei romane 44. Apare indreptatita presupunerea ca din acest Hronograf, pe care M. Gaster il dateaza ca fiind din 1760, transcrie si Eminescu fragmentul in discutie. Investigatiile nu pot fi duse mai departe intrucit Hro-nograful s-a pierdut sau n-a fost inca identificat. Textul se gaseste insa si in manuscrisul 2609, 13~/v, din colecii?! Academiei Romane, un (Cronograf c!e la facerea lumii psna la 1636), copie din secolul al XVII!-lea, dupa altul, mai vechi. Fragmentul face parte din capitolul Imparatia lui Traian. intimplarile istorisite in cronograful romanesc se intilnesc si intr-un poem de Johann Gottfried Herder, Trajanus Schwerter, din ciclul Terpsichore, in care intilnim si poeme inchinate lui Pitagora, Cicero, Nero. Intere-; seaza din cele 21 de strofe ale poemului numai primele trei 45.
Comentariile lui Eminescu cu privire la vechiul scris romanesc, etnogeneza poporului roman si problemele de limba au ca trasatura comuna atitudinea polemica impotriva acelora care nu acordau importanta cuvenita valorilor culturii nationale. "A trai si a vorbi dupa placul altora - scrie poetul - e nedemn atit de un om indeosebi, cit si de un popor".










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu









Scriitori romani