La modul general, prin mesaj intelegem ceea ce ni se transmite in procesul comunicarii. Sub girul lucrarilor
academice, mesajul este definit astfel:
1. 1. Apel oral sau scris (cu caracter oficial) adresat poporului, armatei etc.
2. 2. Ceea ce se preda sau se comunica cuiva, ceea ce trebuie predat sau comunicat cuiva; stire, veste,
comunicare. Din fr. "message" (cf. DEX, 1996, editia a II-a, Univers enciclopedic, p. 622)
Din aceasta definitie nu se desprinde nici o aluzie la mesajul de presa, mesaj de un anume specific. Acest specific
este surprins in putinele dictionare de profil. Apelam la MIC DICTIONAR DE JURNALISM (Fundatia Rompres 1998), la
litera M, unde autorii Cristian Florin Popescu si Radu Balbaie denumesc mesajul presei MESAJ ESENTIAL. Ce este? Nu
ni se spune. Citim doar, derutati de topica definitiei: "In textele de informare, raspunsurile la cele sase intrebari
fundamentale: Cine? Ce? Cand? Cum? De ce?" (cf. loc. cit., p. 78). Prin urmare, deducem noi, mesajul este ceea ce
reprezinta raspunsuri la intrebarile din schema clasica a comunicarii a lui Laswelle, judecata corecta. Am observa, totusi,
ca mesajul, mai ales cand este denumit "esential" nu exista doar in "textele informative", ci in toate categoriile de texte: de
asemenea, aceleasi calitati si exigente credem ca particularizeaza si mesajele din audiozual. Partea a doua a definitiei
care ni s-a propus tine de o realitate irecuzabila si anume ca, cel mai adesea, mesajul unui text jurnalistic este exprimat
fie in elementele titrarii, fie in "lead" (sau inca, adaugam noi, in "intro", eventual in "chapeau"). In bibliografia straina,
termenul "mesaj" comporta mai multe semnificatii, intre care aceea datorata lui John Fiske ni s-a parut de o relevanta
acuta. Astfel, mesajul este considerat ca un cumul de mijloace "prin care emitatorul influenteaza receptorul" (cf.
"Concepte fundamentale", op. cit., p. 202). Asadar, prin mijloace intelegem o suma de elemente ale textului propriu- zis,
selectate de jurnalist dupa criteriile naratiunii de presa eficiente, intr-o imbinare care sa puna in edenta lexical,
gramatical si stilistic, coerenta, claritatea si corectitudinea, iar in ul ideilor sa starneasca interesul cititorului si, dupa
situatii, reactii. Acceptand logica acestor filiatii, acceptam implicit ca mesajul de presa-si am extinde, si cel audiozual sau
de agentie - isi defineste plenitudinea functionala prin raportarea la integritatea textului, la modul in care a fost gandit de
emitator si la modalitatile (a se citi tehnicile) de redactare, cat si la efectele la public. Intr- o ecuatie liniara, dupa cuvantul
mesaj am putea pune mai multe semne de egalitate: mesaj = emitator = text = cod = receptor = efecte.
Cum se completeaza acesti termeni in procesul comunicarii astfel incat mesajul sa fie reprezentativ ca eveniment?
Doi dintre ei, emitator/receptor sunt punctele-cheie ale comunicarii, situate la extremitatile ei, in schema Lasslwell sunt
numiti CINE? si CUI? Fiecare poate fi precedat de alti doi termeni conecsi: SURSA pentru EMITATOR, cand se apeleaza
la ea, EFECTUL/EFECTELE pentru RECEPTOR/RECEPTORI, atunci cand mesajul isi atinge tinta. In uzul terminologic,
termenii evocati mai circula/apar in formula dubletelor: DESTINATAR/EXPEDITOR, pereche folosita de lingstul ROMAN
JAKOBSON, in suita functiilor comunicarii; in acest caz expeditorul are o anume orientare fata de destinatar, observa
judicios John Fiske, orientare care afecteaza forma si functiile mesajului si pe care destinatarul o gandeste, o regandeste
si o elaboreaza in REDACTIE, alegandu-si ideile, cuntele si tehnicile compozitionale in maniera cea mai favorabila
pentru mesajul pe care intentioneaza sa- l incredinteze tiparului.
In acest proces jurnalistic, de la faptul brut la eveniment, sub rigorile impuse de cel dintai (autenticitate, obiectitate,
semnificatie, oportunitate) dar si sub rigorile stilistico - literare ale exprimarii limpezi, accesibile si atragatoare, expeditorul
