Trebuie sa ne intoarcem tot la explcatia clasica a cuvantului "gen", careia sa-i relevam continutul prin raportarea la
presa. In teoria literaturii, prin "gen" se defineste: "o categorie care cuprinde opere literare cu anumite trasaturi reiesite din
modul de reprezentare a omului, de exemplu genul liric, epic si dramatic" (cf. George Macovescu, Introducere in stiinta
literaturii).
In teoria presei, daca ar fi sa pornim de la definitia de mai sus, prin gen publicistic am putea intelege: O categorie de
texte de presa, cu anumite particularitati lexicale, morfologice si sintactice care faciliteaza comunicarea inter-umana in
modalitati specifice prin mesajul scris/difuzat (vorbit) sau audiozual (telezat).
Genurile publicistice, potrit conuratiei presei de astazi, ar putea fi grupate in trei categorii:
1) 1) Genuri publicistice informative;
2) 2) Genuri publicistice de opinie formativ-interpretative;
3) 3) Genuri publice mixte.
Cu alte cunte, dupa cum literatura cuprinde mai multe genuri, fiecare cu anumite trasaturi, de ce publicistica sa nu
aiba mai multe genuri, fiecare cu particularitati proprii?
CE POATE FI PUBLICISTICA?
Insumand toate genurile posibile, acceptate sau neacceptate, publicistica este actitatea de creatie in presa scrisa,
vorbita si audio-zuala, prin care ziaristii profesionisti, corespondenti si colaboratorii, realizeaza actul comunicarii cu
publicul in genuri si stiluri diferite, mesagere ale actualitatii imediate.
Raportul publicisticii cu genurile publicistice.
Acesta ar fi unul analog cu raportul dintre literatura beletristica si genurile sale. Altfel spus, publicistica s-ar constutui
din intreaga productie gazetareasca, furnizata de cele trei mari grupe: genul publicistic informativ, genul publicistic de
opinie formativ - interpretativ, genul publicistic mixt.
De aici o alta urmare in ul analizei stilistice de presa: posibilitatea de a discuta, fertil si la obiect, cu rezultate
diferentiate, despre stilul publicistic informativ, stilul publicistic formativ-interpretativ si stilul publicistic mixt.
DISOCIERI TERMINOLOGICE OPERATIONALE
Aducem in discutie in acest submodul aspecte fluctuante in terminologia de presa.
Cum este corect sa spunem: Stil publicistic? Stil de presa? Stil gazetaresc? Stil jurnalistic? Desemnand aproape
acelasi inteles, cei patru termeni care insotesc cuvantul stil circula astazi in scris si in rostire, fara a deranja. In realitate,
anumite nuantari se cun a fi facute.
Stilul publicistic deriva de la formula de stil al publicisticii. Prin publicistica se intelege, potrit Dictionarului limbii
romane moderne, o "persoana care face publicistica, adica publica articole, recenzii, cronici" (termenul ne de la fr.
"publiciste"). Alte dictionare nu reiau nici termenul de "publicistica", nici pe cel de "publicist". Raportandu-ne laInterpretatarea din dictionarul mentionat ar urma sa credem ca stilul publicistic este specific numai (sau macar in primul
rand) ziaristilor care lucreaza in presa scrisa, care tiparesc. Nu suntem departe de adevar, intrucat, cum se stie, circula si
formularile stil publicistic radiofonic si stil publicistic de teleziune.
In printa substantivului publicist, acesta este folosit mai rar cand desemneaza pe redactorul (reporterul) de cotidian,
mai frecvent cand este vorba de un reporter (redactor) cunoscut si apreciat (eventual cu volume de publicistica tiparite).
La timpul sau, I. L. Caragiale a ridiculizat termenul de "publicist", astazi, dimpotriva, unii gazetari, tineri mai cu seama, isiImprima cartile de zita cu acest cuvant, la care tin foarte mult. Un teoretician al presei franceze, Bernard Voyenne,
explica respectivul termen ca desemnand pe specialistul in drept public sau pe specialistul in probleme politice. Si
apropierea nu este intamplatoare. Cel ce comenteaza, de pilda, actualitatea politica in presa de informare generala poate
fi numit publicist sau analist. Aceeasi actualitate poate fi comentata, in rostire, la radio, sau in cunte si in imagini la