1.Caracteristici ale comportamentului devinat al tinerilor



In conformitate cu Noul Dictionar Explicativ al Limbii Romane (2002) comportamentul poate fi definit ca fiind "totalitatea modalitatilor de reactie a organismului fata de mediul inconjurator.

Devianta este un "tip de conduita care se abate de la regulile, normele admise de o societate data".(D.E.X., 1998; Sillamy, N., 1998, p.96).

Devianta poate fi considerata si ca o stare care poate fi aleasa sau impusa. Este aleasa atunci cand individul/grupul cauta a se face vizibil socialmente adoptand un comportament rupt de regulile stabilite. Este impusa atunci cand "societatea stabileste norme si aroga dreptul de a decreta deviant un individ/grup in momentul in care devianta poate deveni un pretext de inovatie sociala si poate permite instaurarea unui conflict, ducand la o eventuala schimbare sociala." Astfel, "devianta ca notiune cu larga utilizare desemneaza abaterea sau nonconformismul indivizilor fata de normele si valorile sociale" (Pasca, M., D., 2005, p.11).

Fenomenul infractional (criminalitatea) este rezultatul interactiunii dintre doua categorii de factori sociali, adica dintre activitatea nonconformista a indivizilor si activitatea grupurilor sociale dominante care reactioneaza, stabilind care dintre faptele acestor indivizi constituie infractiuni si aplicand autorilor pecetea comportamentului infractional, stigmatizandu-i ca infractori.

Teoria asocierilor diferentiale a lui E. Sutherland (1939) consta in ideea conform careia comportamentul uman (conformist si deviant) se invata prin contactul direct pe care individul il are cu anumite grupuri sociale restranse. Aceasta teorie explica intr-o oarecare masura diferentele procentuale care exista intre criminalitatea albilor si negrilor, a bastinasilor si a imigrantilor, a tinerilor si a varstnicilor, a femeilor si a barbatilor, a celor apartinand diferitor grupuri/categorii sociale si nationale (Ursa, V., 1994).

In baza studiilor criminologice si a evaluarilor efectuate de Politia Romana, au fost identificate grupuri tinta si grupuri vulnerabile cu potential criminogen si de victimizare, cu privire la care se intreprind masuri de preventie si protectie. Grupurile tinta sunt formate din copiii strazii, copii abandonati sau aflati in risc de abandon de propria familie, copiii care ajung la varsta majoratului in institutii rezidentiale, copiii institutionalizati.

Grupurile vulnerabile considerate a avea potential criminogen si de victimizare crescut se identifica a fi: copiii strazii, copiii maltratati, copiii consumatori de droguri, alcool si substante toxice volatile, copiii proveniti din familii cu multi membrii, cu situatie economica precara sau cu structura dezorganizata (Abraham, P., 2002, p. 82).



. Teorii sociale ale comportamentului deviant



Pentru a defini comportamentul infractional am recurs la ajutorul unor teorii care mi se par cele mai potrivite pentru analiza mediului institutional din care provin subiectii acestei lucrari. Prin urmare, in cele ce urmeaza vor fi analizate teoria etichetarii, teoria controlului social si teoria presiunii sociale.



2.. Teoria etichetarii



Teoria etichetarii este incadrata in paradigma interactionalismului simbolic, care propune conceperea deviantei ca produs al reactiei sociale. Prin urmare, "anormalitatea se naste din procesul de etichetare care "transforma actiunea in infractiune si fixeaza un individ in starea de contravenient"(Ogien, A., 2002, p.121).

Ideea de baza a teoriei etichetarii este aceea ca devianta si conformismul reies nu atat din ceea ce fac indivizii cat din maniera in care ceilalti raspund acestor comportamente. Aceasta teorie pune in discutie relativitatea deviantei, un comportament putand fi definit in mai multe feluri. Astfel, devianta poate fi definita in functie de normele societatii.

Teoria etichetarii se ocupa de perceperea comportamentului care poate fi catalogat deviant, accentul fiind pus pe reactia altora decat pe comportamentul in sine.(Boncu, S., 2000)

"Dupa sensul pe care unii si altii il dau reactiei sociale care inspira etichetarea sociala, aceasta poate fi conceputa fie ca un rit ce confirma degradarea statusului individual reafirmand frontierele sociale si morale ale unui grup (Lemert, 1951; Garfinkel, 1956), fie ca adoptarea unui rol social prin invatarea unor reguli proprii unui mediu inchis (Becker, 1973; Scheff, 1966), fie ca momentul inaugural al unei redefiniri a identitatii sociale a individului (Goffman, 1968), fie ca o procedura care participa la organizarea sociala a unei activitati de control social (Cicourel, 1968)."(Ogien, A., 2002, p 120).



In ciuda acestor divergente, aceasta teorie ofera un cadru omogen de analiza bazat pe urmatoarele idei:
1.Devianta trebuie privita ca indeplinirea unui rol (individul este perceput asa cum se prezinta in imprejurarile vietii cotidiene);
2.Obiectul analizei il constituie ordinea in care se instituie contextul unei activitati in jurul actelor delictuale;
3.Definitiile oficiale ale infractiunii si ale deviantului trebuie respinse si intelese ca si constructii sociale (Ogien, A., 2002, p 120).

Edwin Lemert a lansat ideea conform carei un act devine deviant atunci cand face obiectul unei etichetari. Autorul spune ca devianta este produsul controlului social. In acest context, Lemert (1951) face distinctia dintre devianta primara si secundara, "adica intre comportamentul initial(care se poate datora unor cauze variate) si reorganizarea simbolica a rolurilor sociale si a sinelui, ce se poate datora reactiei societatii fata de devianta, exprimata prin intermediul normelor"(Marshall, G., 2003, p.186): "Avem de a face cu devianta primara cand devianta este numai temporara si nu se repeta"() "Cel mai adesea ceilalti ignora acest tip de devianta si nu eticheteaza individul drept deviant." "Daca individul ajunge sa se caracterizeze prin comportamente deviante, este identificat in mod public ca deviant si isi organizeaza existenta in jurul actelor etichetate ca deviante, atunci el s-a angajat in ceea ce se numeste devianta secundara"()" Ca raspuns la reactiile celorlalti, individul adopta devianta secundara ca rol ce are consecinte insemnate asupra identitatii sale sociale si asupra conceptului de sine." (Boncu, S., 2000, p. 121, 122).

Asadar, odata atribuita eticheta ea poate dobandi o importanta mai mare decat oricare status al persoanei, "Individul ajunge sa se perceapa pe sine in termenii etichetei si sa se poarte in consecinta"(Boncu, S., 2000, p.122).

Bord R. (1976) spunea ca prin acte de comunicare subtila persoana etichetata poate "aluneca" in rolul desemnat de respectiva atribuire de identitate. Impunerea unei identitati deviante formeaza un set de expectante care sunt transmise persoanei etichetate. Se intaresc astfel actele deviante si se interiorizeaza aprecierile care ii sunt facute individului.

Procesul de interiorizare este explicat cu ajutorul teoriei autoaprecierii lui Bem(1967). "interiorizarea identitatii deviante poate rezulta din atribuirile asupra propriilor comportamente, comportamente ce au fost structurate de asteptarile celorlalti" Bord conchide spunand ca procesul de formare a identitatii deviante nu presupune aplicarea unei etichete explicite, ea fiind intarita prin comportamente subtile ale celorlalti semnificativi( Boncu, S., 2000, p.123).

Becker scria in lucrarea Outsiders (1966), "Deviantul este cel caruia eticheta i-a fost cu succes aplicata; comportamentul deviant este cel pe care oamenii l-au etichetat ca fiind deviant"(p.23). Din acest punct de vedere, devianta nu este o trasatura a unui act comis de o persoana, ci mai de graba o consecinta a aplicarii regulilor: "comportamentul deviant este cel pe care oamenii il eticheteaza ca atare"(Marshall, G., 2003, p.219).

Becker propune un model secvential pentru explicarea fenomenului etichetarii, spunand ca ea se construieste (sau se descompune) etapa cu etapa in formarea judecatii care stabileste o legatura intre act, natura sa si intentia pe care o putem imputa celui care o realizeaza. Dupa acest model etichetarea nu este niciodata definitiva. In acest sens autorul propune adoptarea a patru principii de aplicare:
1.devianta este o calitate atribuita unui act printr-o judecata;
2.devianta este o activitate colectiva in care un individ invata sa indeplineasca un rol, "el stie sa actioneze supunandu-se unor obligatii proprii, unei sub-culturi"
3."a deveni deviant este un proces care poate semana cu angajarea intr-o "cariera": cel care face acest lucru isi inscrie o partea din viata intr-un mediu organizat asumandu-si succesiv diferitele pozitii ierarhice;
4.criteriile care servesc la formularea unei judecati de devianta sunt adesea inventate de " antreprenori morali", adica acele persoane al caror statut in cadrul societatii le permite sa participe la definirea normalitatii si la operatiunile ce contribuie la respectarea ei (Ogien, A., 2002 p.131).

S. Cohen afirma ca etichetarea poate provoca amplificarea deviantei. Tentativele de control social pot stigmatiza indivizii, definindu-i in mod dezumanizant (ticalosi, drogati) ceea ce poate avea consecinta de a incuraja devianta pe care urmareau sa o elimine, constrangand indivizii sa adopte o identitate devianta cu scopul de a se apara, de a ataca sau de a se adapta la problemele create de reactia sociala. Cand unui act de nonconformism sau de presupusa devianta i se raspunde punitiv, deviantul fiind izolat de restul societatii, individul incepe sa se autodefineasca in termenii deviantei si sa se compare cu cei de aceiasi conditie, simtindu-se incurajat, ceea ce duce in final la alte sanctiuni punitive din partea conformistilor.

Cohen arata ca in familie copiii asimileaza, prin intermediul parintilor, modele de valori si norme omogene si coerente, in timp ce prin socializarea facuta de scoala aceasta omogenitate dispare. Sistemul de valori prin care sunt apreciate performantele copiilor in scoala apartine claselor privilegiate sau care detin puterea. De aceea copiii apartinand claselor defavorizate isi exteriorizeaza frustrarea si se asociaza, in banda sau subculturi delicvente (Radulescu, S., Banciu, D., 1990, p. 72).

Sustinatorii acestei teorii au afirmat ca etichetarea poate influenta directia, intensitatea si incidenta experientei de deviant, teoria preocupandu-se in principal de procesele care guverneaza natura, pericolul, aplicarea si consecintele etichetarilor (Marshall, G., 2003, p.220).

Teze fundamentale ale teoriei etichetarii

a) Definitiile care clasifica conduitele ca fiind deviante sau acceptate (normale) sunt subiective si relative. Situatiile sunt cele care spun daca un comportament este deviant sau normal (de exemplu: mintitul in unele situatii este acceptat social, dar copiii din centre de plasament sunt pedepsiti imediat fara a li se oferi posibilitatea de a se justifica).

b) Reactiile sociale negative fata de actele de violare a normelor nu se declanseaza in mod automat; conduita poate fi dezaprobata dar poate sa nu fie pedepsita sau condamnata (de exemplu: atitudinea fata de copiii din institutie este in mod constient si voluntar negativa intrucat se porneste de la premisa ca sunt persoane rele innascute, )

c) Procesul care trebuie urmarit in cercetarea deviantei este etichetarea comportamentului ca fiind deviant si a indivizilor ca fiind devianti de catre public. Acest proces poate avea loc atat in cazul celor care au incalcat norma cat si in cazul celor acuzati in mod eronat ca au comis o violare a ei, fiind, prin urmare considerati devianti. (exemplu relevant pentru centrele de plasament poate fi acela conform caruia daca cineva incalca o regula, atunci toti o vor face. Mi-a povestit o fata ca pentru ca una dintre ele a ramas insarcinata intr-o vacanta de vara, la fiecare inceput de an scolar, cand se intorceau de acasa erau toate duse la control ginecologic)

d) Etichetarea unui individ ca fiind deviant (din perspectiva caracterului social si moral indezirabil al conduitelor sau actelor sale), are consecinte grave asupra intaririi si agravarii comportamentului sau deviant. In consecinta nu este atat de importanta incalcarea normei cat reactia publicului fata de o anumita conduita definita ca fiind devianta (altfel este privit de exemplu un copil din familie care a lipsit o zi de la scoala spunand ca a fost bolnav si altfel este privit un copil din centru de plasament care va fi imediat controlat de catre diriginte).

e) Odata ce eticheta a fost aplicata unui individ, este foarte dificil de a o inlatura, stigmatizarea avand consecinte aproape intotdeauna ireversibile. Astfel, tendinta oamenilor este de a eticheta, interpreta toate conduitele acelui individ, chiar daca ele sunt adecvate (este suficient ca un coleg de clasa sa i se adreseze unui copil dintr-un centru de plasament cu apelativul "orfan" si in scurt timp vor afla nu doar colegii de clasa ci si un numar important de colegi din scoala)

f) Aplicarea etichetei nu este (sau nu ar trebui sa fie in cazul nostru) un proces intamplator, ea ar trebui influentata de anumite imprejurari, printre care autorul aminteste acuzarea publica. R. Merton, enumera cei mai importanti factori care pot sau nu declansa procesul de etichetare: statusul si puterea devinatului, statusul si puterea victimei acestuia si puterea celui care eticheteaza. (pe noi ne intereseaza aici locul ocupat de catre adolescentul institutionalizat, care este etichetat pentru simplu fapt ca exista "orfan", "copil al nimanui", "handicapat", "prost", "incapabil sa duca o sarcina la final", etc.)si statusul si puterea angajatului din centru de plasament, cel care pune eticheta fie ca are contact zilnic cu acesta, fie ca il vede sporadic in sala de mese (exemplul bucataresei, care ii adreseaza cuvinte urate pentru ca nu i-a placut mancarea).

g) Etichetarea are consecinte negative in ceea ce priveste autoperceptia individului si autodefinirea lui ca fiind un deviant autentic (in general cei care au trait in astfel de medii si au fost frecvent etichetati au o stima de sine scazuta, se percep ca fiind incapabili de a realiza o sarcina singuri, fara a fi indrumati, iar pentru ca nu au un model de rol pe care sa-l urmeze este mult mai usor pentru ei sa se asocieze cu eticheta care le este atribuita) (Radulescu, S., 1999; p.133-l37).

In acest context, R. Merton vorbeste despre predictiile constructive, acele definitii false ale unei situatii sociale care datorita credintelor individului in adevarul lor si elaborarii actelor sale in functie de acest "adevar", transforma definitiile in situatii reale.

Asadar, etichetarea are ca si consecinte declansarea veritabilei deviante, persoanele etichetate ca si deviante nu numai ca ajung sa creada in veridicitatea ei, dar adopta si conduite care sa se conformeze acestei etichete, asimiland toate atributele identitatii de deviant, adoptand un status si un rol deviant, asociindu-se cu un grup de persoane care au acelasi stil de viata, norme si valori.

Prin urmare, etichetarea are o mare importanta in ceea ce priveste autoperceptia si identitatea de sine a individului care se supune cerintelor care decurg din procesul etichetarii (Radulescu, S., 1999).









2.. Teoria controlului social



Elaborata de Hirschi in 1969, aceasta teorie porneste de la ideea ca oricine este tentat din cand in cand sa devieze. Teoria incearca sa combine explicatiile psihologice cu cele sociale ale comportamentului infractional. Autorul isi construieste conceptia pe legatura dintre individ si societatea conventionala, placand de la ideea ca oamenii nu sunt nici morali nici amorali la modul absolut. "Aceste grade diferite de moralitate explica de ce anumiti oameni sunt inclinati sa se conformeze normelor si legilor si de ce o minoritate se va comporta in dispretul legii" (Poledna, S., 2002, p.21). Aceste diferente de moralitate se explica atasamentul diferit fata de societatea conventionala. Cu cat aceasta legatura devine mai puternica, cu atat normele societatii sunt mai interiorizate, deci probabilitatea ca individul sa devina deviant este mai mica (Poledna, S., 2002; Boncu, S., 2000).

Conformismul are la baza patru tipuri de control social:

a) Atasamentul fata de o alta persoana care il motiveaza (pe tanar) sa tina seama de parerile sale; Relatiile slabe cu membrii familiei, cu prietenii, cu cei din organizatia in care individul petrece mult timp conduc la devianta.

b) Angajamentul in anumite proiecte profesionale il motiveaza in evitarea comportamentelor care ar putea compromite realizarea sa pe plan profesional

c) Implicarea activa in activitati legitime (indeplinirea obligatiilor la locul de munca, frecventarea scolii, hobby-urile) inhiba devianta.

d) Credinta puternica in ordinea morala si respectul pentru autoritati franeaza tendintele spre comportamente deviante (Boncu, S., 2000, p. 118).

Daca interactiunea dintre cele patru tipuri de control nu este stransa individul se va simti liber sa incalce legea pentru ca nimic nu il retine (Poledna, S., 2002).

David Matza (1964) pune in legatura aspectele culturale cu principalele idei ale teoriei controlului. El spune ca "exista anumite "capricii", prin capricii intelegand o stare de fatalism, care deschide spre un anumit fel de a trai, de a-ti petrece timpul liber, stil ce e permeabil la valorile subterane care in general dau distractiilor un sens al evadarii, al iesirii din granitele prestabilite de traditii"(Poledna, S., 2002, p. 23). Astfel individul poate deveni fie victima infractiunii fie autorul ei, datorita faptului ca acest mod de viata creste vulnerabilitatea. In concluzie, este mult mai important sa intelegem de ce unii tineri aleg aceste modalitati de petrecere a timpului liber, decat sa criticam modul in care ei se distreaza. "Tinerii nu au prea multe modalitati alternative de a-si petrece timpul liber, societatea le ofera prea putine prilejuri, cadre de a se simti bine si de a-i tine departe de infractiuni, in acelasi timp, depinde (prea) mult de ceea ce fiecare individ reuseste sa construiasca; resursele/ofertele comunitatii, sunt prea putine pentru a sustine un efort la nivel individual pe care unii tineri il fac pentru a ramane in cadre social dezirabile si totodata a-si satisface interesele dictate de varsta"(Poledna, S., 2002, p. 23).

Teoria controlului social este importanta pentru a evidentia posibilitatile limitate de care dispun tinerii dezinstitutionalizati. Ei nu sunt atasati de norme desi au trait supunandu-se lor. O data cu procesul de dezinstitutionalizare ei cred ca nu este nevoie sa te supui incontinuare unor reguli, de aceea de multe ori ii vom auzi spunand ca "nu ma obliga nimeni sa respect acest program, de exemplu." Angajamentul este la fel de limitat, de fapt, posibilitatile lor de integrare sunt limitate (lipsa locurilor de munca, lipsa unei locuinte, scolarizare inadecvata sau precara), ceea ce duce la un risc crescut de a comite infractiuni pentru a supravietui. Implicarea ridica si ea semne de intrebare, nu au un loc de munca, nu au posibilitati materiale pentru petrecerea timpului liber altfel decat vizionand programele T.V. si deci timpul lor liber este foarte mult, avand posibilitati de "inovare." In ceea ce priveste credinta, aici situatia este putin mai diferita, unii nu incalca legea pentru ca asa scrie in Biblie, (dar cu toate astea merg cu autobusul fara bilet), sau de teama de a fi prinsi si nicidecum pentru ca nu este moral.



2.. Teoria presiunii sociale



Reprezentantul teoriei presiunii sociale este Robert Merton (1957). El scoate in evidenta modalitatile de adaptare la presiunea grupului de similaritate ce favorizeaza comportamentul infractional. "Incalcarea legii si devierea de la comportamentul conform normei sociale se datoreaza unei presiuni la care indivizii sunt supusi din cauza tensiunii create intre scopurile valorizate cultural si mijloacele institutionale legale de atingere a scopurilor. Afirmarea presiunii sociale indica faptul ca societatea e "responsabila" (datorita aspectelor de injustitie pe care le include) de unele probleme care favorizeaza comportamentul infractional al unora dintre indivizi."(Poledna, S., 2002, p. 19).

Societatea are responsabilitate prin politicile sociale pe care le dirijeaza catre indivizii cu comportamente infractionale sau dezavantajati social si care dezvolta risc infractional.

Un rol important il are in acest sens asistenta sociala prin dezvoltarea de programe comunitare pentru sprijinirea celor aflati in situatii de risc sub aspectul deviantei. Aceasta teorie este importanta si pentru ca socializarea trebuie facuta astfel incat indivizii sa valorizeze mijloacele legale de atingere a scopurilor. "Dezideratul valorizarii mijloacelor legitime pune problema inegalitatii sociale si a unui acces inegal la resurse" (Poledna, S., 2002, p. 20).

Robert Merton propune doua elemente principale ale structurii sociale si culturale:

a) "Un set de scopuri si interese culturale, considerate de catre toti membrii societatii ca fiind obiective legitime catre care pot aspira fiecare si care merita a fi realizate.

b) Un set de mijloace sau procedee acceptabile, permise sau institutionalizate, cu caracter scris sau nescris, prescriptiv sau proscriptiv" (Radulescu, S., 1999, p. 73).

Atitudinea conformista consta in esenta in urmarirea scopurilor conventionale prin mijloace aprobate social. Indivizii invata scopurile culturale semnificative, achizitionand totodata o cunoastere despre mijloacele indicate de societate in vederea atingerii scopurilor. Cand lipsesc posibilitatile de a implini aceste teluri si indivizii cauta alternative pot conduce la devianta.

In acest sens Merton enumera patru tipuri de comportament ce pot aparea in starea de anomie:
1.Inovatia apare atunci cand indivizii accepta scopurile dar resping mijloacele aprobate de societate, astfel se ignora regulile, dar scopurile sunt atinse pe cai ilegitime
2.Ritualismul are loc atunci cand indivizii accepta mijloacele dar refuza scopurile. Acesti indivizi isi abandoneaza propriile scopuri pentru a trai respectabil, ei esueaza in ritualism pentru a castiga respectul celorlalti.
3.Retragerea reiese din respingerea atat a scopurilor cat si a mijloacelor aprobate social. Un exemplu de individ care adopta acest model este cel al alcoolicului, sau al dependentului de substante, care prin comportamentul pe care il adopta se retrage din viata conventionala.
4.Rebeliunea consta in negarea definitiei culturale a succesului, dar si a mijloacelor normative de a-l atinge. Acesti indivizi propun schimbari radicale in ordinea sociala existenta, promovand valori non-conventionale, formand o contra-cultura (Boncu, S., 2000, p.116).

Prin urmare, comportamentul adoptat de un individ este de fapt rezultatul cailor disponibile fie legitime, fie ilegitime. "Aceste oportunitati depind de statusul social al persoanei, de apartenenta sa rasiala, de nivelul de instruire, venit, nationalitate, sex, varsta.() Asadar, individul trebuie sa aiba acces la o structura de invatare in care sa achizitioneze abilitatile cerute pentru rolul respectiv si la o structura de oportunitati in care sa aiba posibilitatea sa-ti asume rolul" (Boncu, S., 2000 p. 117).

In concluzie, comportamentul deviant apare datorita lipsei de adaptare dintre structura sociala si culturala. Pentru munca de asistenta sociala este important sa se includa ca si criteriu de evaluare raportul dintre aspiratii si scopuri (mijloace), accesul la resurse are si el o importanta deosebita, la fel si constientizarea nevoii de a implica comunitatea pentru evitarea/ prevenirea conduitelor infractionale.

Aceasta teorie are relevanta pentru tema tratata in aceasta lucrare, deoarece mijloacele de care dispun tinerii institutionalizati/dezinstitutionalizati sunt foarte limitate in primul rand datorita unei scolarizari inadecvate (scolile pe care le termina sunt cele in care au fost inscrisi fara a se lua in considerare parerea lor) ceea ce duce la imposibilitatea gasirii unui loc de munca, datorita stabilirii unor aspiratii de cele mai multe ori naive si imposibil de atins in contexte legitime ceea ce poate duce la angajarea in comportamente deviante.



2.4.Teoria sinelui ca privire in oglinda



Elaborata de Cooley (1902) teoria sinelui in oglinda (looking glass self), sustine ca noi ne formam si schimbam sinele prin parerile, atitudinile si comportamentelor celorlalti fata de noi, ne reflectam in ceilalti si aceste imagini sunt hotaratoare in construirea sinelui. Mai exact modul in care ne percepem pe noi insine prin intermediul celorlalti este rezultatul evaluarii modului in care credem ca aparem in fata celorlalti, a modului in care ei se raporteaza la imaginea noastra si a evaluarii propriilor emotii si ganduri pe care le elaboram in legatura cu imaginea si judecata acestora despre noi. Rezultatul acestui proces poate fi corect sau nu, dar indiferent de validitatea acestuia el va avea efecte in planul imaginii de sine si implicit prin cognitiile asociate acesteia, asupra comportamentului individual (Ilut, P., 2001). De exemplu daca cineva nu este apreciat pentru efortul pe care il depune in rezolvarea anumitor activitati nu va face acele activitati chiar daca sansele de reusita sunt mari.

Scriitori romani