DIALOGUL SI LIMBAJUL INTERN referat





- Dialogul si dezvoltarea limbajului intern sunt elemente esentiale pentru dezvoltarea nivelurilor superioare de invatare, organizare mentala si control al comportamentului si, in consecinta, a sistemelor neuronale ale ariilor prefrontale.
- Cortexul prefrontal raspunde de reflectarea constienta a existentei omului in lume, a experientei pe care acesta o are, de comenzile si controlul comportamentului si a actelor psihice, ca rezultat al procesului de gandire.
Asa cum s-a putut constata si in celelalte capitole, limba joaca rolul fundamental in dezvoltarea cortexului. Este esential a-i invata pe copii sa interpuna limba intre impulsuri si comportament, sa problematizeze, sa se intrebe si sa dialogheze cu ceilalti pe baza situatiilor de viata cu care se confrunta. Adultii, in special parintii, trebuie sa dialogheze cu copiii. Dialogul, dupa cercetarile in domeniu, este esential pentru dezvoltarea nivelurilor superioare de inva¬tare, organizare mentala si control al comportamentului, practic, ajuta la dezvoltarea sistemelor neuronale ale ariilor prefrontale. Altfel spus, copiii trebuie sa invete sa se intrebe si sa caute raspuns, sa-si reprezinte in limba, vorbind, situatiile pe care le intalnesc si sa incerce sa le organizeze logic.
Dialogul cu adultii, dupa parerea neuropsihologului rus Al. Luria, nu este insa cea mai importanta activitate pentru dezvoltarea cortexului prefrontal. Ea este doar o veriga necesara. Copiii trebuie sa ajunga sa-si dezvolte si sa-si internalizeze (interiorizeze) vorbirea cu ei insisi.




Al. Luria afirma - si multi teoreticieni moderni sunt de acord - ca, folosind limbajul, se pot intari functiile executive ale creierului prin dezvoltarea unui sistem scurt si direct (stenografic) de comunicare a omului cu sine insusi, ca stadiu ultim si esential al procesului. Termenul "limbaj intern" se refera la acest dialog interior si prescurtat, folosit, spre exemplu, ca ajutor esential in procesul de reamintire a unui lucru anume ("acum hai sa vedem ce mai este de facut"), in planificare ("ca sa-l pot intalni la pranz, trebuie sa plec de acasa la ora 11") sau in rezolvarea unei probleme ce necesita mai multi pasi ("daca voi face acest lucru atunci ar trebui sa se intample si in aceste conditii nu voi putea sa"). Ca adulti, nu mai rostim toate aceste cuvinte catre noi insine (cu voce tare sau in gand), noi le gandim deja in mod instantaneu.
"In acord cu Luria, aceasta abilitate se dezvolta incet, direct proportional cu capacitatea copilului de a folosi limbajul si, prin aceasta, de a-si modela, de a-si creste puterea de a rationa. El considera ca dialogul sau vorbirea interioara arata faptul ca oamenii isi antreneaza creierul mult mai complex si mai specializat decat toate animalele, in special in aria cortexului prefrontal. Limbajul, spune Luria, este un proces caracteristic dezvoltarii aproape a tuturor formelor evoluate ale activitatii mentale si poate reorganiza in mod fizic zonele corticale care stau la baza proceselor mentale supe¬rioare."
Lev Vigotski, specialist in dezvoltarea psihologica si terapia copiilor cu probleme de atentie, autor recunoscut in Rusia, Europa, Israel si America, sustine ca "un motiv major pentru care multi elevi si studenti astazi intampina dificultati in a rezolva probleme si a rationa abstract, in a scrie coerent, este acela ca ei nu si-au dezvoltat suficient mecanismele limbajului intern. () In primul rand, se poate ca mintile lor sa fi fost bombardate cu prea mult zgomot si sa fi fost suprasolicitate. Cum ar fi putut ei oare sa se concentreze la o vorbire interioara (a vorbi cu ei insisi) daca ei niciodata nu au fost lasati sa experimenteze linistea?"
ECRANUL TELEVIZORULUI SAU
AL CALCULATORULUI DAUNEAZA DEZVOLTARII CORTEXULUI PREFRONTAL
In ceea ce priveste vizionarea TV, rezultatele cercetarilor efectuate in domeniul neuropsihologiei ii fac pe doctorii Emery sa afirme in mod categoric ca marirea timpului de vizionare inseamna "prelungirea starii maladive in care se afla cortexul prefrontal, ceea ce va avea grave consecinte asupra dezvoltarii acestuia" .
Viata obisnuita, asa cum au trait-o oamenii dintotdeauna, inlesnea cu prisosinta dezvoltarea normala a proceselor mentale superioare si, prin urmare, a cortexului prefrontal. Copilul, inca din primii ani de viata, prin natura conditiilor sociale, isi insotea mai intai mama si pe urma tatal in activitatile pe care acestia le intreprindeau si in acest fel, observandu-si parintii si exersand anumite activitati, isi insuseau, prin imitare, anumite strategii de gandire si de comportament.
"Intampinarea unor probleme reale sau situatii de viata, spune J. Healy, cum ar fi ajutorul la bucatarie, in atelier, gradina, la magazin sau in alte forme de activitate desfasurate impreuna cu un adult, constituie o baza a dezvoltarii ariilor prefrontale. Vizionarea TV, din con¬tra, este total nepotrivita dezvoltarii prefrontalului, pentru ca nu constituie o experienta interactiva, ci tinde sa suprime tendinta de a vorbi des¬pre probleme sau de a pune intrebari asupra lucrurilor care se intampla. Televiziunea tinde sa focalizeze totul asupra solutii¬lor magice si asupra efectelor vizuale care contrazic logica adevarata."
Televizorul nu favorizeaza conversatia sau implicarea copilului in rezolvarea unor probleme, nici vorbirea interna (reflectia, in general, in fata televizorului este inexistenta) si, in fapt, nici una dintre modalitatile descrise anterior, prin care s-ar cultiva configurarea si largirea ariilor corticale ale cortexului prefrontal. Daca luam in considerare disfunctiile sau deficientele mentale sesizate la persoanele care prezinta vatamari ale cortexului prefrontal (scrise in continuare cu italic), va deveni mai clar in ce masura televiziunea poate contribui la subminarea dezvoltarii centrului executiv al creie¬rului.
Neatentie, tendinta de a fi legat de stimul, de a fi usor distras este poate cea mai importanta deficienta aparuta in urma vatamarii cortexului prefrontal. In capitolul Atentia orientata s-a putut constata ca vizionarea TV solicita indeosebi atentia involuntara - circuitul inferior al atentiei - facandu-l pe telespectator sa fie dependent de stimuli externi, asemenea copiilor mici sau animalelor care nu dispun de un control intern, rational al atentiei. Atentia voluntara, in schimb, este puternic inhibata pe par¬cursul acestei experiente de tip hipnotic.
Lipsa organizarii, a programarii si a planificarii comportamentului. Vizionarea pasivizeaza nu numai in timpul, dar chiar si dupa incetarea acesteia, copilul sau adultul nu mai are dispozitia, energia sau capacitatea de a-si organiza programul. Programarea si planificarea, in general, sunt conditionate de implicarea in viata reala, de confruntarea cu anumite probleme si cu un orizont de actiune. Conditia de spectator insa anuleaza orice proiect, orice planificare sau programare a comportamentelor.
Legat de dificultatea amanarii rasplatei si a problemelor motiva¬ti¬onale observate la persoanele cu afectiuni ale cortexului prefrontal, trebuie observat ca privitul la televizor nu este o activitate care sa presupuna un efort constient sau educarea comportamentului privind asteptarea cu rabdare a recompensei. Vizionarea TV nu recla¬ma concentrarea energiilor si efortul in perspectiva unei recompense sau a unei realizari viitoare. Televiziunea este un mijloc de distractie si, ca atare, rasplata este permanent obtinuta in insusi actul vizionarii. El cultiva placerea sau distractia, ca sens al exis¬tentei, si nu ca pe o rasplata meritata, si astfel creeaza copilului, tanarului sau adultului de mai tarziu deprinderea sau handicapul de a nu se putea angaja concentrat, motivat intr-o lucrare, fara o rasplata imediata (daca se poate, inainte de inceperea lucrarii respective). Ca si activitate distractiva, televiziunea nu-l motiveaza pe telespectator decat numai in directia prelun¬girii vizionarii sau, cum se va arata in alt capitol, il motiveaza sa cumpere ceva, sa caute placerea, sau, mai exact, doar ii conditioneaza anumite dorinte.
Dificultatea de a inhiba comportamentele nepotrivite si de a controla raspunsul emotional, precum si disociatia intre vorbire si urma¬rirea gandului sunt alte trei consecinte ale afectiunii lobilor pre¬frontali. Atata timp cat vizionarea TV submineaza activitatea reflexiva, este firesc sa micsoreze capacitatea oamenilor de a-si corela actiunea si vorbirea cu gandirea (a gandi inainte de a vorbi si a actiona), de a-si controla emotiile si comportamentul. Prin efectul sau preponderent dramatic, televiziunea exploateaza potentialul afectiv, cultiva emotia, scotand-o de sub controlul ratiunii. "O emo¬tie deosebit de intensa, arata M. Roco, provoaca o reactie a sistemului limbic si blocheaza orice reactivitate a zonelor corticale" , adica inhiba activitatea cortexului prefrontal.
Probleme in activitati verbale mai complexe. Aceste incapacitati sunt legate de proasta functionare a sistemelor neuronale care coordoneaza vorbirea sau, mai precis, controlul comportamentului si al gandirii prin intermediul limbii. Vizionarea TV nu presupune nici exersarea limbii, nici comunicarea cu adultii (dialogul) si nici vorbirea interioara, con¬ditii care sunt necesare pentru dezvoltarea ariilor prefrontale. Televiziunea nu lasa, dupa cum observa Barkley, ragazul sau linistea necesara insusirii de catre copii a limbajului intern.
Dincolo de aceste observatii, faptul ca toate afectiunile enumerate anterior, ce vizeaza o nefunctionare partiala a cortexului pre¬frontal, devin fenomen general intr-o societate in care copiii, inca din primii ani de viata, petrec 3-4 ore zilnic in fata ecranului este, poate, cea mai buna dovada ca televiziunea si, mai nou, Internetul sau jocurile pe calculator constituie cauza principala a acestui fenomen.
In ceea ce priveste influenta televiziunii asupra dezvoltarii si functionarii cortexului prefrontal, s-a luat in discutie pana acum numai efectul produs de tehnologia video, de natura actului televizual (a sta ceasuri intregi privind fix la micul ecran). Efectele continutului programelor vizionate sunt insa la fel de primejdioase, mai cu seama in contextul in care, dupa cum spune W. Setzer, continutul este perfect adaptat tehnologiei. Chiar daca nu invata constient aproape nimic de la televizor (adica nu este vorba de un adevarat proces educativ), copiii isi insusesc totusi anumite comportamente, li se conditioneaza anumite dorinte, li se modeleaza imaginatia si li se potenteaza afectivitatea sau pofta, dorinta, in general, si toate acestea vor influenta activitatea si dezvoltarea cor¬texului prefrontal.
Inainte de a incheia acest capitol, e necesar sa facem urma¬toarea precizare: desi prezentarea de pana acum i-a avut in obiectiv mai ales pe copii si efectele televiziunii asupra dezvoltarii cortexului acestora, trebuie sa subliniem faptul ca influenta nega¬tiva in functi¬onarea normala a mintii umane - pe care o exercita obiceiul uitatului la televizor - se manifesta la oamenii de toate varstele.
Doctorul Jerre Levy, biopsiholog la Universitatea din Chicago, afirma: "Creierul omului este astfel facut incat sa fie permanent stimulat sau antrenat in procesul cunoasterii. Creierul este la fel ca muschii; daca nu-i exersezi, se vestejesc, se atrofiaza. Daca nu-ti exersezi creierul, acesta se va atrofia" . Prin urmare, la adultii care n-au avut timpul sau posibilitatea de a se "bucura" suficient de placerea televizionarii in perioada copilariei, chiar daca au sistemele neuronale normal dezvoltate, acestea nefiind exersate suficient, in timp, acele abilitati pe care le mediaza, neantrenate cores¬pun¬zator, vor slabi pana la nivelul manifestarii unor stari patologice. Astazi nu numai copiii sunt nervosi, irascibili, impulsivi, incapabili de a-si controla comportamentul, de a se concentra si a se motiva suficient pentru urmarirea cu atentie, cu rabdare si cu tenacitate a unei activitati, de a-si organiza programul, de a si planifica ziua sau viitorul. Aceste probleme pot fi intalnite la tot mai multi adulti. Aceasta arata ca si la telespectatorii mai in varsta devine posibila functionarea anormala a cortexului prefrontal.

Caracterul hipnotic al vizionarii TV
- Bio- si hipnoterapeutii sustin ca televiziunea permite nu numai o transmitere a fortei hipnotice, ci chiar o multiplicare a acesteia.
- Neuropsihologii constata ca raspunsul cortexului pe parcursul vizionarii TV se situeaza in domeniul somnolentei sau al starii hipnogogice (de tip hipnotic).
- Undele cerebrale alfa caracterizeaza atat starea de hipnoza, cat si activitatea corticala a telespectatorilor in timpul vizionarii.
- Vizionarea TV poate fi incadrata cu usurinta in clasa fenomenelor de tip hipnotic daca sunt avute in vedere caracteristicile starii hipnotice si perfecta lor asemanare cu starile mentale traite de telespectator in fata televizorului.
- A te afla linistit, relaxat, intr-o camera intunecoasa, privind fix si pasiv o sursa de lumina pe o anumita perioada de timp sunt primele componente ale inducerii hipnozei, arata dr. Ernest Hilgard, referindu-se la televizor.
- Rata crescuta a schimbarilor de plan - in medie douasprezece pe minut - inhiba activitatea constienta ca mecanism automat de autoprotectie in fata multimii informatiilor. Aceasta este, de fapt, observa dr. Moris, una dintre metodele de hipnotizare, caci, in astfel de situatii, creierul suprasolicitat va decupla atentia, putandu-se astfel intra in transa hipnotica.
- Efectul hipnotic ce apare pe parcursul privitului la televizor este inerent tehnologiei video, comunicarii artificiale presupuse de vizionarea TV.
Imediat dupa 1990, bioterapeutii au inceput sa devina cunos¬cuti si destul de populari si la noi in tara. Multi dintre ei isi desfa¬surau sedintele de bioterapie chiar prin intermediul televizorului. Nu putini erau aceia care, privind la terapeutul de pe micul ecran si ascultand mesajul, sustineau ca, intr-adevar, simt furni¬caturi, cal¬dura sau raceala in corp, ameteli sau greturi pe parcursul sedintei televizate sau chiar dupa aceea. Obiectivitatea acestor efecte (negative sau pozitive) a fost probata in multe tari din Europa sau din in¬treaga lume in cadrul sedintelor televizate de bio- sau hipnoterapie.
Unul dintre cei mai cunoscuti bioterapeuti de acest gen a fost Kaspirovski, cel care, in spatiul sovietic si mai tarziu in Rusia, desfasura astfel de sedinte televizate in fata a zeci de milioane de telespectatori, cu efecte dintre cele mai spectaculoase. Intr-unul dintre interviuri el afirma ca televiziunea este mijlocul care permite nu numai o transmitere a fortei hipnotice, ci chiar o multiplicare a acesteia.
Aceste observatii nu au fost facute numai de Kaspirovski, de bio- sau hipnoterapeutii care s-au folosit sau se folosesc de televiziune in sedintele lor , ci si de multi dintre telespectatorii care mar¬turisesc ca televizorul aproape ii hipnotizeaza, ca adesea nu mai gasesc energia si puterea de a intrerupe vizionarea, dispozitia de a intreprinde o alta activitate. Se poate, oare, sustine ca televizorul are cu adevarat o influenta hipnotica asupra mintii umane sau atractia exercitata de acesta nu este decat efectul interesului urias pe care programele TV il starnesc in multimea de telespectatori? In cele ce urmeaza, pentru a depasi nivelul intuitiv sau pe acela al observatiei personale, vom prezenta cateva dintre rezultatele cercetarii stiin¬tifice privitoare la un posibil efect hipnotic al televiziunii.
Din perspectiva neuropsihologiei, lucrurile par destul de clare. Sotii Emery, studiind raspunsurile cortexului in timpul privitului la televizor, au constatat ca efectele televiziunii asupra creierului se situeaza in domeniul somnolentei sau starii hipnogogice (de tip hipnotic) . Ei afirma ca "starea de continua fixatie - ca un fel de transa - a celui care se uita la televizor nu este una de atentie, ci de distragere, o forma de visare cu ochii deschisi sau de pauza" .
Acest lucru este confirmat si in experimentele doctorilor Mulholand si Peper. Ei afirma ca starea mentala a telespectatorului "este identica neurologic cu aceea a cuiva care priveste un perete alb" .
Exista mai multi parametri ce caracterizeaza activitatea cor¬texului in timpul vizionarii TV, care ii fac pe neuropsihologi sa identifice aceasta stare cu cea semihipnotica. Aparitia unei activitati corticale alfa este insa unul dintre cei mai buni indicatori. Inca din anii '50 se cunoaste faptul ca undele alfa caracterizeaza starea de somn superficial sau de hipnoza , iar studiile mai recente arata ca un individ este cu atat mai hipnotizabil, cu cat are unde alfa mai bine reprezentate in cortex .
Ce declanseaza, pe parcursul vizionarii TV, aparitia undelor alfa, decuplarea emisferei stangi, activarea sistemului limbic, cel care raspunde la emotii, instincte, sentimente? Un singur raspuns la aceasta problema, care sa fie recunoscut de intreaga comunitate stiintifica, este greu de gasit. In general, toate raspunsurile date ar putea fi cuprinse in observatia ca televiziunea implica un tip de comunicare total nefiresc, total nepotrivit capacitatilor noastre de cunoastere, de interactiune cu realitatea, o comunicare care se adreseaza doar vederii si auzului, pe fondul decuplarii senzoriale a telespectatorului de mediul in care el se afla. Nici aceste doua simturi nu sunt insa stimulate corespunzator. Spre exemplu, privirea este fixa in timpul vizionarii, caci telespectatorul nu trebuie sa si miste ochii spre a vedea in spatiu orizontal sau in adancime (acomodarea vederii), ci ramane, permanent, cu privirea fixata sau lipita de sticla ecranului.
Inducerea unei activitati electrice predominant alfa, precum si a celorlalte modificari ale activitatii corticale este cauzata, dupa specialisti, si de modul in care se formeaza imaginile pe ecranul televizorului. Cu toate ca imaginea video pare asemanatoare sau identica aceleia pe care o avem in minte atunci cand vedem un obiect real totusi lucrurile nu stau chiar asa. Imaginea pe care o vedem la televizor sau pe monitorul calculatorului este formata dintr-o multime de cadre care se succed de 25 (in standardul european) si de 30 (in standardul american) de ori pe secunda. Aceasta succesiune de clipiri luminoase (imagini) sunt totusi sesizate in mod distinct de ochi si transmise ca atare in zonele de recunoastere a imaginilor din emisfera dreapta, cu toate ca mintea nu are ragazul necesar pentru a le percepe constient si a le analiza separat. Prin urmare, creierul nu este confruntat cu un stimul continuu, ca in realitate, ci cu o succesiune de stimuli luminosi (sclipiri) care, dupa mai multi cercetatori, sunt principala cauza a declansarii fenomenului hipnotic. Uitandu-ne la televizor, nu vedem o imagine lumi¬noasa reflectata pe un corp, ci ne uitam catre o sursa de lumina - ecranul - care clipeste de 30 de ori pe secunda.
In literatura de specialitate, este cunoscuta o metoda de hipnotizare ce presupune asezarea pacientului la o distanta data de o sursa de pulsuri luminoase de frecventa constanta, care, privite cu atentie, au puterea de a-l introduce in transa hipnotica. "Experimentele, afirma sotii Emery, dovedesc ca fiintele umane se obisnuiesc cu stimuli luminosi repetitivi (lumina clipitoare, modele de puncte, miscari limitate ale ochilor). Daca se ajunge la aceasta obisnuinta, atunci creierul socoteste ca nu se intampla nimic interesant, pentru a reactiona in vreun fel anume, si, in consecinta, nu va mai procesa informatia pe care o primeste. In particular, ei afirma ca partea stanga a creierului, «zona integrativa» intra intr-un fel de asteptare. Sotii Emery spun ca privitul la televizor este din punct de vedere neurologic un somnambulism con¬stient."
Vederea lucrurilor care ne inconjoara devine posibila prin receptarea luminii solare (sau a altei surse de lumina) care este reflectata de suprafata obiectelor respective. Este vorba de un singur stimul luminos, ce creeaza o imagine continua, stabila, care atesta insasi existenta reala a acelui lucru in spatiul si timpul respectiv. Imaginile lucrurilor vazute in realitate nici nu clipesc, nici nu se schimba aparand si disparand din campul vederii cu viteza electronica. O masa este o masa si ramane astfel in fata ochilor nostri, pana cand vom intoarce capul si vom privi la altceva sau pana cand cineva o va indeparta din campul nostru vizual. Daca vrem sa vedem altceva, trebuie sa ne schimbam pozitia, sa privim in profunzime sau sa ne miscam ochii. Aceasta este o experienta vizuala si existentiala normala, potrivita structurii si capacitatii de cunoastere a mintii omului.
Imaginea TV, cu toate ca simuleaza destul de bine realitatea, implica o experienta complet diferita de aceea pe care o propune lumea reala, o experienta traumatizanta pentru sistemul nervos si cognitiv uman. Aceeasi masa, pe micul ecran, va fi vazuta ca aparand si disparand de 25 de ori pe secunda, chiar daca nu vom constientiza acest lucru. Se vor vedea, practic, 25 de mese (de imagini) in fiecare secunda.
Asadar, atunci cand privim la televizor mintea nu este supusa la un singur stimul luminos, percepand imaginea unui lucru care exista in chip real in reflexia luminii exterioare (soare sau bec), ci la o multitudine de stimuli luminosi care se succed cu o viteza atat de mare, incat creierul nu ii poate analiza separat.
Acest truc, de care tehnologia video se foloseste pentru a crea posibilitatea vederii la distanta - a crea iluzia existentei sau a miscarii - nu ramane fara urmari in activitatea corticala a oamenilor care privesc ecranul. Determinat fiind sa vada ca existent si continuu ceva ce nu exista cu adevarat, depasit de viteza cu care se succed stimulii luminosi, creierul isi reduce activitatea de tip constient, trecand intr-o stare de asteptare, de usoara somnolenta de tip hipnotic.
Dincolo de constatarile neuropsihologilor, vizionatul TV poate fi cu usurinta incadrat in clasa fenomenelor de natura hipnotica, daca sunt comparate caracteristicile starii hipnotice (scrise in cele ce urmeaza cu italic) cu starile mentale induse pe perioada vizio¬narii TV .
a) "Reducerea functiei de planificare. Subiectul hipnotizat pierde initiativa, deci nu mai are dorinta de a realiza actiuni planificate pe cont propriu. Aflat in hipnoza, subiectul actioneaza doar in conformitate cu cele sugerate de terapeut. El poate actiona, dar, de cele mai multe ori, nu simte nevoia s-o faca. Aspectul exterior al persoanei hipnotizate este al unui individ pasiv, care reactioneaza doar la comenzi venite din afara."
Primul efect al televiziunii este crearea unei atitudini mentale pasive, observa Jerry Mander, "televizorul in loc sa antreneze atentia activa, pare sa o suspende. El ii antreneaza pe oameni pentru a deveni momai" .
"Televiziunea inhiba comportamentul intentional" spune Emery. "Cum era de asteptat, cei care priveau la televizor cand erau sunati relatau ca se simt relaxati si pasivi, constata Kubey si Csikzemmihaly. Surprinzator este faptul ca, in timp ce relaxarea se termina odata cu inchiderea televizorului, starea de alerta scazuta continua, iar pentru a nu inceta relaxarea, tendinta este de a continua vizionarea."


Starea de pasivitate nu dureaza doar pe durata vizionarii, ci si dupa aceea, aparand un fenomen de inertie psihologica si fizica. Se constata ca, in timpul si dupa vizionarea TV, dispare dorinta sau puterea de a realiza ceea ce ne propusesem anterior .
b) "Redistribuirea atentiei. In hipnoza, se accentueaza selectivitatea atentiei, atentia subiectului fiind orientata in mod special spre ceea ce spune si face hipnotizatorul. Aflat intr-o hipnoza profunda, acesta poate inregistra stimulii proveniti de la alte persoane, dar nu reactioneaza decat la comenzile date de hipnotizator. Hilgard este de parere ca in hipnoza avem de-a face cu o scadere a atentiei generale, el denumind fenomenul «inatentie selectiva». (Subiectul aude doar vocea hipnotizatorului, si nu aude alte voci)" .
Fenomenul atentiei orientate este caracteristic nu numai pentru hip¬noza, ci si pentru vizionarea TV. Mai multi cercetatori au observat ca, atunci cand ne uitam la televizor, intreaga atentie este captivata de actiunea de pe micul ecran. Putine activitati sunt capabile sa ne retina atentia pe o perioada atat de lunga, precum o face televizorul. Forta de atractie este atat de mare, incat cu greu se poate desfasura o alta activitate in preajma unui televizor deschis, fara a trage cu ochiul spre ecran pentru a urmari ce se intampla acolo, in paralel cu activitatea noastra.
Ca bucataresele uita mancarea pe foc nu ar fi un lucru atat de semnificativ, comparativ cu faptul ca, in situatia unei vizite, indiferent de interesul aratat musafirilor, televizorul va capta atentia tuturor, conducand la aparitia unor situatii de-a dreptul penibile, toate acestea pe fondul stradaniilor fiecaruia de a-si arata in con¬versatie politetea cuvenita intr-o asemenea imprejurare.
Atentia solicitata de televizor pe parcursul vizionarii este ase¬manatoare pana la identitate cu cea intalnita in hipnoza . In primul rand, este vorba de puternica orientare a acesteia catre ecranul TV, odata cu pierderea din campul atentiei a celorlalti stimuli; in al doilea rand, atentia cu care telespectatorii privesc la micul ecran nu este una activa, orientata (voluntara) de catre subiect in mod inten¬tional, ci mai curand una pasiva, captata, orientata sau captivata de televizor ca sursa hipnotica. "In cazul televiziunii, afirma dr. Peper, nu exista o astfel de disciplina. Nu iti antrenezi mintea sa se auto-controleze. In loc sa antreneze atentia activa, televiziunea pare sa o suspende. () Vizionarea TV inseamna sa primesti fara sa reacti¬onezi. Atentia iti este captata, iar tu primesti, nu privesti. Motivul pentru care copiii - telespectatori sunt in starea alfa este ca, in timpul vizionarii, ei nu se concentreaza, nu se orienteaza."
c) "Capacitatea crescuta a productiei imaginative (vivacitatea repre¬zen¬tarilor memoriei). Din relatarile subiectilor hipnotizati rezulta ca reprezentarile din timpul hipnozei sunt deosebit de vii. Adesea, ei au adevarate stari halucinatorii, percepand obiecte, persoane sau situatii care nu exista in realitate. De asemenea, este cunoscuta vivacitatea viselor hipnotice."
Se va putea constata, in alt capitol, ca perceptia lumii micului ecran este una inrudita mai curand cu cea din starile de vis sau cu starile halucinatorii. In urma vizionarii, creste productia imagina¬tiva sub forma reveriilor - scenarii mentale care irump necontrolat si inun¬da orizontul interior al mintii .
d) "Reducerea controlului realitatii si toleranta crescuta pentru distorsionarea acesteia. In viata cotidiana, controalele pe care le reali¬zeaza omul asupra mediului inconjurator sunt foarte frecvente: omul priveste in jur, se uita la ceas, asculta, atinge obiectele. () Aceste fenomene pun in evidenta o reducere sub influenta hipnozei, a capa¬citatilor discriminatorii si critice ale subiectului. Desi nu trebuie sa intelegem ca toate capacitatile logice sunt suspendate, se observa o anumita tendinta necritica de a lua lucrurile ad litteram. Caracterizand acest fenomen, Ornp vorbeste de asa numita «logica a transei», conform careia subiectul accepta ca fiind logice situatii pe care in stare naturala nu le-ar considera ca atare."
Cercetarile efectuate de neuropsihologi au demonstrat cu priso¬sinta ca logica, discernamantul, analiza, sinteza sunt diminuate semnificativ pe parcursul vizionarii. Se poate observa empiric ca, aflati in fata televizorului, avem o anumita tendinta de a lua lucrurile asa cum sunt, chiar in situatia in care, la o minima analiza, realitatile prezentate pot sa ajunga in contradictie cu realitatea. Acelasi lucru poate fi observat in special in vizionarea filmelor, unde se poate constata cu usurinta inclinarea telespectatorilor de a accepta ca de la sine inteles situatii contradictorii, aberante daca ar fi privite in mod logic si rational. Aproape orice afirmatie sau scenariu sunt mult mai credibile la televizor decat prezentate in mod direct intr-un cadru real, atunci cand facultatile critice ale publicului nu sunt afectate.
e) "Cresterea gradului de sugestibilitate. In hipnoza, receptivitatea la sugestii a subiectului creste foarte mult in comparatie cu starea obisnuita. Stimuli sau incitatii sugestive, care, in afara hipnozei determina reactii de intensitate foarte redusa sau nu produc nici o reactie, conduc la mo¬dificari de amploare daca sunt administrati in urma inductiei hipnotice."
Din punct de vedere empiric, forta de sugestie a televiziunii este marturisita atat de efectul sedintelor de bio- sau hipnoterapie, amintite mai sus, cat si de eficacitatea publicitatii prin televizor. Cercetarile neurologilor arata ca predominanta undelor cerebrale alfa in activitatea cortexului cresc puternic sensibilitatea individului la sugestie . De asemenea, in conditiile in care orice stres creste gradul de sugestibilitate, mai cu seama daca este aplicat pe o perioada mai mare, iar vizionarea TV constituie o importanta sursa de stres, televiziunea devine unul dintre cele mai puternice mijloace de sugestie care au existat vreodata.
f) "Accentuarea comportamentului de jucare a unor roluri. Subi¬ectii prezinta in hipnoza o capacitate sporita de transpunere in rolurile sugerate, comparativ cu starea obisnuita. Astfel, de pilda, unui su¬biect caruia i se sugereaza ca are alta varsta decat cea reala sau ca este o alta persoana, va tinde sa interpreteze cu multa autenticitate rolul sugerat. Exista chiar si o teorie care tinde sa explice fenomenul hipnotic prin jucarea unui rol."
Intrarea in rol este poate una dintre caracteristicile de baza ale vizionarii TV. Cercetatorii observa ca, prin proiectie, identificare si empatie, telespectatorii sunt inclinati permanent sa se identifice cu anumite personaje de pe micul ecran, participand si ei, traind prin "delegatie" starile afective ale acestora. Cand moare un personaj principal intr-un serial indragit, telespectatorii se simt adesea ca si cand au pierdut pe cineva apropiat, ca si cum a murit ceva din ei. Fenomenul variaza in intensitate in functie de structura psihica a individului, de sugestibilitate si de timpul alocat vizionarii .
g) "Aparitia amneziei post-hipnotice. Amnezia sau uitarea celor ce s au petrecut in timpul hipnozei reprezinta una dintre parti¬cularitatile de baza ale starii hipnotice. Aceasta amnezie poate fi sugerata de terapeut, dar ea se poate instala si spontan, mai ales in starile de transa mai profunda."
Cu toate ca acest fenomen, in cazul vizionarii TV, se eviden¬tiaza mai pregnant la marii consumatori de programe TV, care ajung sa nu-si mai aminteasca nici 5% din ceea ce au vizionat cu o zi inainte sau la copii, el poate fi observat intr-o anumita masura la toti telespectatorii. Explicatia pe care ne-o da neuropsihologia este suficient de conclu¬denta: "Emisfera dreapta inregistreaza imaginile de la televizor, dar, din moment ce legaturile incrucisate dintre emisfere au fost «inchise», aceste imagini pot fi cu greu constientizate. De aici, dificultatea celor mai multi oameni de a-si aminti multe dintre lucrurile vizionate anterior" .
h) "Starea de relaxare psiho-fizica. Majoritatea subiectilor care au fost hipnotizati si s-au dovedit receptivi la hipnoza descriu starea pe care au resimtit-o ca fiind caracterizata prin relaxare fizica si psihica, lipsa de interes pentru ceea ce se petrece in jur, dorinta de a urma cu exactitate instructiunile terapeutului, incapacitatea de a li se opune acestora, dorin¬ta si satisfactia de a ramane vreme indelungata fara a intreprinde ceva. Multi subiecti relateaza si prezenta unor senzatii de greutate si uneori de caldura in membre.
Insasi aparitia undelor cerebrale alfa presupune o relaxare psi¬hofizica pe care o constata atat cei care studiaza fenomenul, cat si fiecare telespectator in parte . In ceea ce priveste sindromul "picioarelor grele", cu toate ca pare incredibil, cercetatorii au identificat aparitia acestui fenomen si la copiii care se uita excesiv la televizor.
l) "Scaderea acuitatii perceptive. In stare hipnotica, stimulii ambi¬antei sunt perceputi mai estompat, cu mai putina claritate si precizie, unii dintre acestia nefiind perceputi deloc. Multi subiecti au descris starea traita in timpul hipnozei ca fiind o stare intermediara intre starea de veghe si cea de somn. Majoritatea subiectilor hipnotizati relateaza ca au resimtit lipsa dorintei de a se misca si de a gandi, tendinta de a da curs celor sugerate."
O cauza importanta a aparitiei fenomenului hipnotic de-a lungul vizionarii TV o constituie privarea senzoriala pe care o presupune privitul la televizor. Neurologii arata ca, numai dupa cateva minute de vizionare, din punct de vedere al activitatii cerebrale se sesizeaza o puter¬nica decuplare senzoriala (vaz, auz, miros etc.) de mediul camerei in care are loc vizionarea.
Desi prin vedere, pe parcursul vizionarii, observa J. Mander, se primeste cea mai multa informatie, totusi privirea fixa a ecranului este un simptom al modificarii activitatii cerebrale, al intrarii in starea hipnotica.
"Chiar daca lucrezi intr-un birou sau citesti o carte, ochii se misca mai mult decat atunci cand oamenii privesc la televizor. Pe parcursul vizionarii TV, in afara starii de imobilitate a globului ocular, apare, in paralel, o rigidizare a mecanismului de concentrare. Ochiul ramane la o distanta fixa fata de obiectul observat pentru o perioada mai lunga de timp decat in orice alta experienta umana. De regula, procesele de focalizare, defocalizare si refocalizare antreneaza ochiul permanent, ziua, precum si de-a lungul unei parti a noptii (in timpul visului). Dar in timpul vizionarii TV, indiferent ce se petrece pe ecran, de cat este de indepartat sau de apropriat planul in care se petrece actiunea de la televizor, ochiul ramane la o distanta fixa, ceea ce presupune doar o modificare infinitezimala de focar. Asa cum vom vedea, rezultatul este ca televiziunea nive¬leaza toate informatiile intr-o singura dimensiune si introduce telespectatorul intr-o stare asemanatoare privirii fixe inconstiente. Sotii Emery explica acest fapt aratand ca undele cerebrale incete, sincronizate sunt in mod obisnuit asociate cu lipsa miscarilor ochiului, fixare, lipsa de definitie, lipsa de activitate, corp inert. Ei citeaza din A. R. Luria, care scrie in Psihofiziologia lobilor prefrontali: «Nu poate exista nici un gand organizat in aceste stari de faza, iar asocierile selective sunt inlocuite de asocieri neselective, lipsite de caracterul lor intentional»"
In acest sens dr. Ernest Hilgard spune ca televizorul poate foarte usor sa aduca oamenii intr-o stare de tip hipnotic. El arata ca "a sta linistit, relaxat, intr-o camera intunecoasa, privind fix si pasiv o sursa de lumina pe o anumita perioada sunt primele componente ale inducerii hipnozei" .
"Sederea in liniste, fara alte impulsuri senzoriale in afara de ecran, fara orientarea in afara razei de actiune a aparatului TV este capabila ea insasi de a-i determina pe oameni sa se pozitioneze in afara reali¬tatii obisnuite, permitand substitutia cu o alta realitate pe care televiziunea o poate oferi. Poti deveni atat de implicat imaginativ, incat alternativele dispar temporar. Atunci subiectii se lasa dusi de hipnoza (plutesc), subliniaza J. Mander."
O alta cauza in generarea starii semihipnotice in fata televizorului este data de cantitatea imensa de informatii pe care o transmite un program TV, de puternica implicare emotionala, dar mai cu seama, sub raport tehnic, de viteza cu care se deplaseaza camera video, de schim¬barile unghiurilor de filmare sau ale planurilor.
Toate aceste evenimente tehnice , menite sa tina treaza aten¬tia, au darul de a intensifica legatura hipnotica. Ele maresc stresul sistemului nervos, suprasolicitand functiile cognitive, si, prin aceasta, inten¬sifica fenomenul de inhibitie a emisferei stangi si maresc sugestibilitatea. J. Mander, in anul 1978, observa pe canalele de televiziune americane o rata de 8-10 schimbari de planuri pe minut. W. Setzer constata ca, in ultimii ani, pe un post de televiziune brazilian, rata medie a schimbarilor de plan la o emisiune obisnuita este de 11,5 si la o reclama de 16,3 schimbari pe minut. Videoclipurile merg pana la viteze mult mai mari, ce frizeaza nebunia, absurdul (se ajunge pana la 25-30 de schimbari pe minut). Cititorii acestei carti, pentru a observa gradul de agresiune al unei emisiuni, pe un post romanesc de televiziune, nu ar trebui decat sa numere de cate ori se schimba unghiul de vedere, planul sau chiar focalizarea de-a lungul a 5 minute, pentru a face pe urma media.
Dr. Freda Morris arata ca, intrucat imaginile TV se misca mai repede decat este capabil telespectatorul sa proceseze informatia pentru a reactiona, acesta nu mai poate face altceva decat sa le urmareasca. Viteza uriasa, nenaturala de schimbare a imaginilor nu lasa posibilitatea analizei sau a reflectiei asupra imaginilor, astfel ca ele vor strabate mintea, in timp ce gandirea critica este blocata. Dr. Morris aminteste de o tehnica de inducere hipnotica numita "confuzie", care a fost experi¬mentata de M. Erikson: "Ii dai persoanei (mintii) atat de mult de lucru, incat sa nu-i lasi posibilitatea de a mai intreprinde nimic ea insasi ca subiect. Este vorba de un proces rapid si continuu in care se cere subi¬ectului sa se ocupe succesiv de diverse lucruri, alternandu-i centrul atentiei cu rapiditate. In momentul in care supraincarcarea este atinsa, iar pacientul da semne de oboseala, tinzand sa-si decupleze atentia, atunci hipnotizatorul intervine cu ceva care poate stimula relaxarea, iar atunci pacientul intra in transa hipnotica. Ceva asemanator se intampla si in cazul televiziunii" .
Ne oprim aici in dezvoltarea acestei teme, cu toate ca aspectele ce privesc starea semihipnotica provocata de televizor sunt mult mai complexe. Spre exemplu, mesajul sonor joaca un rol esential in inducerea si sustinerea starii hipnotice. Bunaoara, in multe studii se arata ca anumite melodii sau frecvente induc relaxarea si aparitia undelor α (alfa) etc. Aceste metode se folosesc deja pe scara larga atat in interesul unor asa-zise terapii, cat si in publicitate, film etc. Cu cat avanseaza tehnologia video si audio, cu atat se pun la punct metode tot mai sofisticate si mai eficace de captarea hipnotica a telespectatorului. Remarcabil de retinut este insa faptul ca si in situatia in care nu s ar urmari in mod intentionat dezvoltarea puterii hipnotice a televiziunii asupra mintii umane, efectul hipnotic al imaginilor video nu va putea fi totusi eliminat niciodata. Aceasta chiar si in cazul in care s-ar dori reformarea acestei tehnologii spre binele omului.
Efectul hipnotic, ca si modificarile neurologice pe care le impune vizionarea TV sunt inerente naturii tehnologiei video, comu¬nicarii artificiale si bolnave presupuse de vizionarea TV. Televiziunea nu se va putea niciodata reforma, deoarece, oricat de mult ar avansa tehnica, imaginile video - care clipesc cu rapiditate - nu vor putea fi procesate de creierul uman la fel ca imaginile unor lucruri care exista si sunt vazute in reflectia luminii exterioare. Mintea omului este facuta pentru a vedea lucrurile, lumea, asa cum sunt ele in realitate, si nu imaginea contrafacuta, simulata, iluzorie a ei. Pretul iluziei poate fi mai mare decat isi poate permite omul sa plateasca.

Dependenta de televizor
"Un articol din ziarul Eastern Province Herald (Octombrie 1975) din Africa de Sud descrie doua experimente in care oameni din diferite medii sociale au fost rugati sa nu se mai uite la televizor. Intr un experiment, diferite familii s-au oferit in mod voluntar sa-si inchida televizoarele doar pentru o luna. Cea mai saraca familie a cedat dupa o saptamana, iar celelalte au suferit de depresie, spunand ca s-au simtit ca si cand au «pierdut un prieten».
In celalalt experiment, 182 de germani au fost de acord sa-si intre¬rupa obiceiul de a se uita la televizor pentru un an, cu un bonus de plata adaugat. Nici unul nu a reusit sa reziste dorintei mai mult de sase luni si de-a lungul perioadei, toti participantii au manifestat simptomele «de retragere a narcoticului»: anxietate cres¬cuta, frustrare si depresie. "
Un numar de ziare in interiorul si in afara Statelor Unite au oferit bani unor indivizi sau familii pentru a-i stimula sa renunte la TV pentru o perioada limitata, adesea o saptamana sau o luna. S-a observat o intensificare a tensiunilor intre membrii familiei; multe familii nu au putut rezista pana la sfarsitul perioadei de abstinenta convenite initial.
"Charles Winick de la City University din New York, avand in vedere astfel de experimente in care mai multe familii s-au oferit voluntar sau au fost platite ca pentru o saptamana sau o luna sa renunte la televizor, concluziona: primele trei, patru zile, pentru cele mai multe dintre persoane, au fost cele mai dificile, chiar si in casele unde vizionarea TV era minima sau unde se desfasurau si alte activitati. In peste jumatate din familiile investigate, in timpul acestor prime cateva zile de lipsa a televizorului, activitatile obisnuite au fost intrerupte, membrii familiei au intampinat dificultati din pricina timpului avut la dispozitie (si pe care nu stiau cum sa si-l umple); au aparut manifestari de nervozitate, neliniste si chiar de agresivitate. Oamenii care traiau singuri ajungeau sa se plictiseasca, se simteau iritati si anxiosi. In a doua saptamana, se putea observa o sensibila adaptare la noua situatie pentru toti cei investigati. Familiile sau persoanele singure, cu toate ca si doreau sa renunte la televizor, intampinau dificultati foarte mari. Starile prin care trec in primele zile sau chiar saptamani sunt foarte asemanatoare cu cele pe care le intampina o persoana dependenta de o substanta (bau¬tura, drog, tigara etc.) sau un comportament anume, cand vrea sa renunte la ele."
In ultimii 20 de ani, s-a scris deosebit de mult despre depen¬denta pe care televiziunea ar putea-o genera. Pentru psihologi, fenomenul era destul de usor de observat. Oamenii se dezlipesc cu greu de televizor. Cei mai multi nu mai pot trai nici o zi fara sa se uite macar la programul de stiri, iar cand televizorul lipseste din casa, devin irascibili, nervosi, certareti etc.
"Multi oameni din zilele noastre considera ca privitul la televizor poate crea dependenta. Desi doar 2% si 12,5% dintre adultii intervievati in doua sondaje de opinie diferite gandeau ca sunt dependenti de televizor, 65-70% considerau ca altii sunt depen¬denti."
Multi se plang ca nu reusesc sa-si faca treburile casei din cauza televizorului, pentru ca le mananca tot timpul sau pentru ca, la capatul catorva ceasuri de vizionare, se simt mult mai pasivi, mai putin concentrati si mai putin capabili de a-si rezolva problemele familiale decat inaintea vizionarii. Toate acestea indicau o ase¬manare suficient de mare cu simptomele pe care psihologia le constatase ca apar in fenomenele tipice de dependenta, pentru a nu fi fost incadrat si uitatul la televizor in aria unui asemenea comportament. Cu toate acestea insa, pana la nivelul anilor '80, afirmatiile cu privire la dependenta de televizor imbracau mai mult un caracter eseistic.
Poate ca psihologii erau mult prea ocupati cu celelalte forme de dependenta, care aveau un caracter mai evident si mai agresiv, pentru a acorda mai multa atentie acestei probleme. Insa, odata ce au fost clarificate mecanismul si criteriile de identificare a comportamentului de dependenta, a devenit posibila si cercetarea pe baze strict stiintifice a unui fenomen precum vizionarea TV si, asa cum vom putea constata mai departe, incadrarea lui in clasa acestor comportamente.
Datorita studiilor intreprinse de o seama de psihologi si sociologi din toata lumea, dar mai ales din America, astazi, nu mai exista nici un dubiu ca vizionarea TV sau navigatul pe Internet sunt obiceiuri care, in timp, pot crea sindromul de dependenta cu toata simptomatologia ce-l caracterizeaza.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani