INVATAREA LIMBII SI TELEVIZORUL referat





- Exista o serie de conditii pe care mediul trebuie sa le indeplineasca pentru o buna insusire a limbii. Televiziunea nu numai ca nu le indeplineste, ci constituie chiar un mediu potrivnic deprinderii corecte a limbii.
Intr-o societate traditionala, nimeni nu-si propunea in mod special sa-si invete copiii sa vorbeasca, oferindu-le in acest scop un mediu cat mai adecvat desfasurarii acestui proces. Invatarea limbii se producea de la sine in contextul modului de viata traditional. Dar odata cu dezvoltarea societatii, cu progresul tehnologiei si al stiintelor, odata cu schimbarea stilului de viata, au inceput sa se caute metodele cele mai eficiente pentru invatarea limbii si pentru deprinderea principalelor abilitati intelectuale de catre copil.
Solutiile cele mai facile, dar si cele mai evoluate din punct de vedere tehnic au inceput sa fie folosite pe scara larga. Entuziasmul popular si o viziune mecanicista si evolutionista asupra existentei au facut sa nu se mai astepte experimentarea acestor metode pe grupuri restranse de-a lungul unei generatii. Noile descoperiri au fost aplicate (asa cum se procedeaza astazi cu majoritatea noilor teorii) asupra unor popoare sau continente. Rezultatele, dupa cum s-a putut constata, sunt dezastruoase. Intre timp, cercetarile au inceput sa descopere fundamentele invatarii si dezvoltarii capacitatii de a vorbi si folosi limba.




Ultimele descoperiri in domeniul educatiei ajung tot mai mult sa propuna ca metoda pentru dobandirea si stapanirea acestei puteri extraordinare a mintii umane, care este limba, nimic altceva decat ceea ce dintotdeauna oamenii au facut fara sa aiba constiinta ca aplica de fapt o teorie stiintifica. Vom vedea in cele ce urmeaza care sunt principalele modalitati si mediul care ajuta cel mai mult la insusirea si dezvoltarea abilitatilor necesare stapanirii limbii.
Implicarea interactiva
"Limbajul bine dezvoltat, ca si sinapsele pe care le genereaza, este dobandit numai prin implicarea interactiva. Copiii au nevoie sa vor¬beasca si sa asculte. Ei au nevoie sa se joace cu cuvintele si sa rationeze cu ajutorul lor. Ei trebuie sa discute despre problemele pe care le ridica invatatul, planificarea si organizarea comportamentului. Trebuie sa fie receptivi la noile cuvinte si povesti, pentru a construi o baza personala a intelesului semantic. Ei au nevoie de cala¬uzirea personala a adultilor care sa le ofere exemple potrivite de gramatica, pentru ca ordinea cuvintelor si sintaxa este mijlocul prin care copiii vor invata sa analizeze idei, sa rationeze in legatura cu relatiile abstracte etc."
Experienta TV nu este una interactiva, ci, dimpotriva, ea pasivi¬zeaza complet puterile mentale ale omului. Nu este o experienta vie, aplicata la situatiile specifice, particulare ale vietii. Copilul nu este provocat sa-si puna intrebari, sa se implice intr-o conversatie. Comunicarea cu televizorul este una monologica si impersonala. Numai televiziunea vorbeste, insa nu noua sau copilului, ci unei mase de oameni, tuturor si nimanui in mod special. Cei mici au insa nevoie de o adresare personala, de dialog. In fata televizorului, copiii nu isi pun intrebari, nu cauta solutii, nu vorbesc si, cu adevarat, nici nu asculta. Ei sunt doar absorbiti in interiorul fluxului de imagini si sunete fascinante ce ies din cutia TV.
Parintii sunt pedagogii ideali pentru invatarea limbii
- Parintii sunt cei mai buni pedagogi in invatarea limbii, deoarece ei sunt capabili sa sesizeze sau sa intuiasca tot ce se intampla in mintea copilului - cu ce viteza si ce anume poate el sa priceapa - pentru a-si putea adapta dialogul nivelului lui de intelegere. Televiziunea insa, folosind un ritm mult prea rapid sau un nivel de limbaj diferit de cel la care se afla copilul, il va obisnui pe acesta sa nu mai faca efortul de a intelege o limba care oricum nu-i este adresata personal.
Multi parinti cauta astazi sa ofere medii bogate in stimuli (jocuri diverse, imagini TV etc.) pentru a antrena mintea propriilor copii. Ei nu stiu ca metoda cea mai buna pentru dezvoltarea inteligentei si a abilitatilor mentale ale unui copil este de a le dezvolta limbajul. "Copiii care si-au exersat vorbirea de mici au cele mai bune rezultate scolare pe termen lung" . Iar in aceasta direc¬tie, a deprinderii copiilor cu limba, lucrurile sau noile tehnologii nu-l pot inlocui pe om. Si, mai mult, nici un om nu va putea face acest lucru mai bine decat parintii copilului.
Cel mai important factor in dezvoltarea abilitatilor mentale - arata ultimele cercetari - este comunicarea copilului cu mama sa. "Comunicarea verbala frecventa a mamei cu copilul (mama ii vorbeste, iar el raspunde la cuvantul mamei, chiar daca non-verbal, in primele luni de viata, prin sunete, mimica sau semne) este cel mai important factor pentru dezvoltarea abilitatilor mentale ale copilului; mult mai important decat oricare alta stimulare materna - modalitate prin care mama poate contribui la cresterea sau la largirea capacitatilor mentale ale copilului. Acest dialog este mult mai important, subliniaza J. Healy citand doi cercetatori americani, decat, spre exemplu, oricare alta ingrijire materna a copilului prin care i s ar oferi acestuia conditiile ideale pentru dezvoltarea sa tru¬peasca."
Studiile arata ca mamele, in mod instinctiv, au capacitatea de a dezvolta limbajul copilului si isi pot adapta raspunsurile in mod precis la capacitatea copilului de a intelege. Mamele arata ca stiu cel mai bine (fara a invata de la vreun specialist) modul in care pot sa dezvolte limbajul copilului, introducand in mod treptat forme din propria vorbire, care sunt doar cu un grad deasupra nivelului actual de vorbire al copilului. Simpla expunere a copilului la limbajul adultului nu face ca invatarea sa se produca in mod automat, caci copiii nu pot repeta modele de exprimare care sunt mult mai complicate decat acelea pe care le pot ei intelege. Acesta este un alt motiv pentru care televiziunea, ca model lingvistic, constituie un esec.
"Parintii sunt cei mai buni invatatori ai limbii pentru propriii copii, deoarece ei se pot apropia atat de mult de acestia, incat pot avea sensibilitatea de a sesiza si intui ceea ce se intampla in mintea copilului. Studiile arata ca si tatal, la randul sau, poate dovedi o indemanare deosebita in croirea limbii copilului. Alti adulti si copii pot ajuta numai in conditiile in care au abilitatea de a introduce un vocabular sau o gramatica mai complexa in momentul in care copiii sunt pregatiti sa le primeasca."
Niciodata o masinarie, oricat ar fi de perfectionata si interactiva ar fi, nu va putea inlocui prezenta umana a parintilor mai ales in procesul invatarii limbii. Fiecare clipa petrecuta de copil in fata televizorului este una pierduta pentru comunicare si, prin urmare, pentru dezvoltarea mintii. In schimb, fiecare clipa petrecuta cu parintii, cu mama, mai cu seama, in contextul comunicarii verbale, este castigata pentru viitorul mental al copilului.
Copilul nu poate invata limba daca o aude vorbita cu un ritm mai rapid decat cel pe care-l poate percepe si stapani. De asemenea, cuvintele folosite de cei mari trebuie intelese de copil, cuvintele noi introdu¬candu-se treptat in dialogul cu acesta.
Acest lucru nu se poate intampla daca adultul nu are rabdarea, atentia si dragostea corespunzatoare, caci se poate intampla ca deschiderea copilului pentru comunicare sa nu se produca, daca interlocutorului sau ii lipsesc aceste insusiri. Din acest motiv parintii, mama, tatal si bunicii sunt cei mai buni profesori de limba, urmati de ceilalti copii si de adultii care alcatuiesc mediul lingvistic si cultural care inconjoara copilul.
Copiilor trebuie sa li se spuna
povesti sau importanta cuvintelor
neinsotite de poze
- Ultimele cercetari arata ca, pentru dezvoltarea gandirii abstracte, copiii trebuie sa se exerseze in folosirea cuvintelor neinsotite de imagini. Imaginile limiteaza imaginatia si intuitia doar la nivelul semnificatiei lor primare, determinate de suprafata sau forma lor concreta. Ele nu deschid, nu provoaca, nu elibereaza gandirea precum o fac cuvintele.
- Dr. Gordon Well observa ca acei copii care au petrecut mai mult timp in perioada prescolara ascultand povesti, vor fi mai buni la scoala mai tarziu, si asta, pentru ca povestile nu sunt legate de imagini deja existente si stimuleaza astfel gandirea si imaginatia. Televiziunea, in aceasta perspectiva, arata Rice si Haight, franeaza dezvoltarea gandirii, a imaginatiei, a abilitatilor si strategiilor verbale, deoarece, in timpul vizionarii, imaginile sunt punctul axial al comunicarii, si nu cuvantul.
Dupa 1990, intreaga piata romaneasca de carte pentru copii a fost inundata de carti bogat ilustrate, iar imaginile au inceput sa domine universul de jocuri pentru copii. Aceasta, atat datorita dez¬voltarii tehnologiei de tiparire, importate din Occident, cat, mai cu seama, datorita improprierii modului occidental de educatie a copiilor. Folosirea cat mai multor imagini si a cat mai putine cuvinte este una dintre influentele culturii vizualului (TV, video, reclame etc.) care s-a dezvoltat pana la hipertrofiere in societatea moderna. Chiar si in manualele scolare, textul a pierdut teren in fata imaginii, nimeni dintre cei responsabili neintrebandu-se care este eficacitatea noului mod de constituire a materialului didactic.


Dupa ultimele cercetari se arata ca, pentru dezvoltarea gandirii abstracte a copiilor, este necesar ca ei sa-si foloseasca mintea intr un context in care sa depaseasca "pe aici si acum" si, pentru aceasta, ei trebuie "sa se departeze de imagini si sa utilizeze cuvintele, pentru a fi capabili mai tarziu sa manipuleze ideile in interiorul propriei minti" .
Imaginile (indeosebi cele care se succed cu rapiditate) limi¬teaza imaginatia si intuitia doar la nivelul semnificatiei primare, definite de suprafata sau forma lor concreta. Ele nu deschid, nu elibereaza gandirea precum o fac cuvintele, ci, dimpotriva. Noii "specialisti" in educatie, care ne propun astazi sa insotim peste tot textele cu imagini pentru a le face mai atragatoare si mai eficace, uita ca pana in ultimele decade ale secolului al XX-lea, in intreaga sa istorie, omul a invatat limba, cuvintele si si-a dezvoltat gandirea, lipsit fiind de posibilitatea de a folosi pozele si imaginile video ca material didactic. Gandesc, oare, copiii de astazi, educati cu manuale pline de poze sau cu televizorul, mai bine decat cei de acum cateva generatii? Toate statisticile arata ca dimpotriva.
Dr. Gordon Well de la Institutul de Studii ale Educatiei (Studies in Education) din Ottawa (Canada), intr-un studiu vast realizat impreuna cu colegii sai din Anglia, urmarindu-i pe copii de la varsta prescolara pana la primele clase de scoala elementara, a constatat ca "acestia, cu cat au petrecut mai mult timp in perioada prescolara ascultand povesti, cu atat vor fi mai buni la scoala mai tarziu, si aceasta pentru ca povestile nu sunt legate de imagini deja existente si stimuleaza astfel gandirea si imaginatia.
Cel mai important lucru este intelegerea cuvintelor fara poze atasate, ca principala sursa a sensului, caci cuvintele nu vin insotite de imagini in viata de toate zilele. Prin cuvant, copilul este obligat sa-si insuseasca potentialul simbolic al limbii, puterea ei, invata sa descrie experientele independent de «acum si aici». () Experi¬entele cu imagini alaturate textului, chiar si atunci cand implica privitul la carti ilustrate si invatarea de cuvinte noi nu sunt atat de eficiente - spune Wells - deoarece copilul are nevoie sa invete, mai bine mai devreme decat mai tarziu, sa inainteze dincolo de simpla numire a lucrurilor pe care le vede."
"Experienta povestilor, constata Healy, este probabil pregatirea ideala. Copiii vor invata in mod gradual sa reflecteze la propria ex¬perienta si vor putea descoperi prin aceasta puterea pe care limba o are prin potentialul ei simbolic de a crea si explora lumi alternative, posibile cu propria coerenta si logica interioara. Povestile pot astfel conduce la un mod imaginativ (hipotetical stance) de gandire, necesar intr-o gama larga de activitati intelectuale pentru rezolvarea problemelor din cele mai diverse."
In raport cu receptarea cuvintelor, separat de imagini, ca mijloc optim de dezvoltare a gandirii, vizionarea TV se afla intr-un punct diametral opus. Uitandu-te la televizor, nu numai ca nu auzi cuvintele nein¬sotite de imagini, ci, mai mult, imaginile devin punctul axial al comu¬nicarii. Televiziunea nu dezvolta, dupa cum arata J. Rice si Haight, abilitatile si strategiile verbale , ci mai curand le reprima. Din aceasta cauza televizorul nu va putea ajuta la elaborarea gandirii abstracte, ci mai curand va incetini sau va bloca acest proces .
Copiii nu mai asculta astazi povesti si nu mai au chef sa le citeas¬ca. Televizorul satisface aceasta nevoie, fara insa a implini si functia pe care povestile o ocupau in iconomia invatarii limbii si a dezvoltarii gandirii. Mintea, prin povestile lipsite de imagini, se exerseaza in a cauta sensul ascuns dincolo de lucruri. Istorisirile ajuta la dezvoltarea intuitiei, a perceperii lumii aflate dincolo de aparenta, a transcenderii realitatilor imediate. Cuvintele devin pur¬tatoare de intelesuri, mesagere ale altei lumi, ele permit comunicarea, dialogul cu o alta minte, cu o realitate tainica. Practic, povestile deschid portile unui univers spiritual, ele il obisnuiesc pe om sa comunice prin cuvant cu realitati spirituale care se descopera mintii prin mijlocirea acestuia. Prin toate acestea, povestile se dovedesc a fi un pedagog de neinlocuit in dezvoltarea gandirii simbolice si a gandirii religioase.
Dimpotriva, povestile ecranizate isi pierd rolul de mediator si educator al unei gandiri profunde, duse pana la reflectia religioasa. Ele leaga permanent mintea de imaginile lumii, o inchid in orizontalul reali¬tatii vazute, in platitudine, intr-o lume ce-si gaseste sensul in ea insasi, si nu in alta situata dincolo sau deasupra ei.
Imaginile TV inlantuie mintea, o fac dependenta de cele ce cad sub simturi, de "aici si acum", de imaginile din afara ei. Este comunicarea care nu ne invata sa depasim aparenta, ca subiecte personale, ci ne face dependenti de imaginea care devine singura provocare sau sursa de sens. Imaginile TV nu au o valoare simbolica, ci doar una data de proeminenta, de forta cu care impresioneaza si surprind simtul vazului, producand emotia. Chiar cand ele se refera sau descriu lumea de dincolo, o lume supranaturala sau fantastica, imaginile TV nu contribuie la eliberarea mintii din chingile aparentului, nici la dezvoltarea intuitiei, a constiintei de subiect si persoa¬na. Dimpotriva, leaga si mai puternic mintea cu legaturile vazu¬tului, ale imaginilor la care se reduce acum nu numai lumea ce cade sub simtiri, ci si cealalta, cea nevazuta. Prin televiziune, tot universul vazut si nevazut se reduce la lumea imaginilor. In felul acesta, telespectatorul - copil sau adult - nu va mai avea posibilitatea exersarii spiritului si a cortexului in procesul dezvoltarii gandirii simbolice, abstracte sau religioase, al eliberarii din imperiul si din inchisoarea aparentei, a magiei imaginilor.
CONCLUZII
Oamenii au impresia ca, prin simpla vizionare, copiii isi vor imbogati bagajul de cunostinte si isi vor dezvolta capacitatile de inte¬legere sau de vorbire. Dar pentru a putea dobandi aceste abili¬tati, este necesara o experienta interactiva, o participare vie la existenta, dezvol¬tandu-se astfel dimensiunea de subiect personal, ceea ce nu se intam¬pla in cazul televizorului.
Cercetatorii au constatat ca nici animalele nu-si dezvolta creierul sau capacitatile ce tin de existenta si supravietuirea lor in lume, lipsiti fiind de experienta interactiva a mediului. Omul este mai mult decat atat, este persoana. De aceea esentiala este interac¬tiunea nu numai cu mediul inconjurator, ci si cu ceilalti oameni, exersarea prin limba si prin gandire a acestei dimensiuni de subiect personal si constient. Dar televizorul elimina complet aceasta posibilitate. Experienta video este una pasivizanta, mortifianta, care poate, prin stimuli excesivi si anormali (sunete, lumini, miscari bruste) sa violeze sau sa produca dezechilibre in organizarea creierului.
Este semnificativ de remarcat acea rationalitate ascunsa adanc in firea omului, care face ca pedagogii cei mai buni sa nu fie cei care detin o stiinta anume, ci aceia care sunt posesorii unor calitati personale si umane de ordin afectiv si spiritual, cum sunt: dragostea, rabdarea etc.
Acestia, in chip intuitiv, urmand niste ratiuni ascunse in ei sau dictate de insasi relatia sufleteasca pe care o au cu ceilalti, gasesc caile cele mai potrivite pentru a-l conduce pe copil tot mai sus inspre insusirea nu numai a limbii, dar si spre atingerea dimensiunii de persoana aflata in dialog cu ceilalti, cu lumea si cu Dumnezeu, caci, in cele din urma, acesta este rostul limbii.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani