Relatiile interpersonale referat






Conceptul de relatii umane ocupa un loc privilegiat in psihologia sociala. Din chiar definitia acestei discipline rezulta ca principala sa preocupare este interactiunea intre actorii sociali, relatiile intre personalitati intr-un camp social (grup, organizatie). Relatia sau legatura este insasi modalitatea de a se exprima a individului uman, plasat intr-un context. Prin interactiune se dezvolta, cum am vazut, inteligenta umana, se valorizeaza competentele, se exercita influente sau se realizeaza socializarea umana. Relatia cu altul (altii), fie acestia parinti, frati, grupuri de prieteni, institutii si organizatii, angajeaza pe fiecare individ intr-o retea de legaturi, il insereaza, il solicita si-l stimuleaza sa-si dezvolte competentele. Avem nevoie de altul pentru a ne confirma identitatea sau pentru a evalua critic atitudinile si comportamentele noastre. Prin altul ajungem sa ne cunoastem mai bine; altul este imaginea noastra in oglinda, un Alter-Ego. In acelasi timp altul reprezinta un suport pentru fiecare dintre noi: ne influenteaza nivelul de aspiratii si ne imbogateste prin cunostintele sale si cultura sa, prin comportamentele si atitudinile sale intelectuale; ne ajuta sa depasim situatiile critice, ne impune idei prin autoritatea sa sau prin opozitia fata de unele dintre atitudinile si gesturile noastre inadecvate.




Relatiile interpersonale se pot infatisa ca simpla afiliere, exprimata prin cooperare sau sociabilitate, prin atractia fata de altul (iubire, atasament afectiv), prin ura, datorita unor sentimente de inferioritate si de culpabilitate, dar si prin solidaritate umana si angajament.
Studiul relatiilor interpersonale poate fi abordat din doua perspective: teoria armoniei cognitive si teoriile intaririi. Prima teorie sustine ca oamenii incearca sa-si mentina o oarecare armonie cu ceilalti datorita fricii ca, in lipsa acesteia, s-ar instaura o stare de indispozitie, inconfort, rau. De aceea indivizii incearca sa stabileasca relatii de comunicare pozitive (echilibru, simetrie, armonie) si sa evite pe cele negative. Aceasta teorie a fost influentata de studiile lui Heider (1958) asupra echilibrului, de teoria simetriei a lui Newcomb (1961) si de teoria disonantei cognitive (Festinger, 1957). Conform acestor teorii, pentru a ne mentine armonia interioara avem nevoie de cei cu care ne asemanam si-i pretuim pe cei ce ne impartasesc acest sentiment (principiul reciprocitatii). Teoriile intaririi isi extrag substanta din studiul perceptiei reciproce a partenerilor. Intarirea poate veni din exterior, din partea mediului social sau a acelorlalti cu care venim in contact; (teoriile cognitive pun accentul pe rolul individului si a rolului sau in "armonizare".
Postulatele teoriilor intaririi sunt urmatoarele:
a) existenta umana este hedonista, ceea ce inseamna ca scopul vietii este de a cauta si obtine placerea, binele propriu, respingand greutatile si durerile si reducand cat mai mult costurile;
b) existenta umana este rationala, adica capabila sa selecteze informatiile, sa evalueze probabilitatile si sa ajunga la decizii bune. Efortul individului este acela de a maximiza aceasta competenta, reducand costurile.
Potrivit acestei ultime teorii relatia interpersonala este un schimb social (Homans, 1961). Interactiunile umane ar semana deci cu niste tranzactii economice. Pentru a ajunge la resursele pe care le considera valoroase, individul incearca sa obtina aprobarea celorlalti, afectiunea lor. Daca resursele sunt rare sau dificil de atins, el va intreprinde numeroase schimburi sociale pentru a ajunge la sentimentul de "satietate", de satisfactie a implinirii personale. Dupa Homans oamenii sunt recompensati, in efortul lor, in functie de "investitiile" sociale. Exista deci o justitie distributiva in functie de costuri si profit.
Teoria interdependentei sociale (Thibaut si Kelley, 1959) postuleaza interdependenta intre indivizi: fiecare depinde de ceilalti; individul se compara continuu cu altii pentru a obtine noi informatii privind standardele de comportament ale grupului. In functie de aceste informatii obtinute prin comparare isi augmenteaza oferta si isi poate dezvolta un sentiment pozitiv.

Forme de relatii interpersonale
Relatiile intepersonale se pot desfasura la diferite nivele si pot lua diferite forme. Astfel se poate identifica contactul zero, cand individul suporta prezenta altuia dar nu cauta sa intre in relatie cu acesta; relatia superficiala presupune existenta unor centre de interes comune (cinema, muzica, fotbal) dar intr-o maniera neangajanta. Acestea sunt relatiile noastre cotidiene cu colegii, vecinii, cunoscutii. Nivelul reciprocitatii inseamna impartasirea in comun a unor credinte, valori sau sentimente, atasamentul unuia fata de altul sau chiar iubirea.
Teoriile prezentate mai sus ne sugereaza si formele in care relatiile interpersonale se manifesta.
Afilierea exprima natura sociala a existentei umane, aceea de a fi cu ceilalti, nevoia de a conta pe suportul colectiv. Individul uman este obligat sa coopereze pentru a putea trai intre ceilalti; obtinerea resurselor existentei, in atingerea unor scopuri este imposibila in afara acestor orientari atitudinale. Omul este deci dependent de altii, iar aceasta interdependenta se manifesta prin nevoia de afiliere cu grupuri, structuri sociale sau indivizi care ne pot sustine. Contactele sociale ne ajuta sa depasim incertitudinea sau stresul, sa controlam o situatie care provoaca anxietate, sa inlaturam frica.
Atasamentul poate fi definit ca o relatie afectiva intre doua persoane. De exemplu, relatia mama-copil se sprijina pe contactul fizic si expresia faciala (plans sau suras). Au fost identificate trei tipuri de atasament mama-copil: a) relatia de securizare, cand mama este atenta, disponibila, capabila sa raspunda nevoilor copilului. Prin mama copilul exploreaza si descopera apoi mediul inconjurator; b) relatia de evitare cand mama respinge copilul in cautarea de contacte fizice si afective. In acest caz copilul se detaseaza de mama, o evita; c) relatia anxios-ambivalenta apare atunci cand mama este lenta in raspunsurile sale la nevoile copilului sau cand raspunsul sau e imprevizibil. O mama nedispusa sau chiar inaccesibila trezeste protestele copilului, anxietatea sa in final.
Teoria atasamentului cuprinde doua mari tendinte: una care considera relatia de atasament ca fiind instinctuala, alta care o defineste ca o relatie sociala invatata, achizitionata. In ambele cazuri conduita celor doi parteneri este interactiva, incurajand explorarea anturajului, sustinerea prin numeroase semne exterioare a acestui comportament.
Atasamentul comporta deci un raspuns activ la solicitudinea celuilalt si creeaza legaturi afective: grija fizica fata de copil si asigurarea securitatii sale afective.
Prietenia. Aterizat pe Pamant, Micul Print, ciudatul si neprihanitul erou al lui Antoine de Saint-Exupéry, il intalneste pe Sarpe. "De ce e atat de pustiu aici? Il intreaba. Tare sunt singur. Unde sunt oamenii?" Iar Sarpele, cu intelepciunea sa, ii raspunde: "Singur te simti si printre oameni". Daca nu stii sa-i descoperi, daca nu vrei sa-i cunosti, sa comunici cu ei, ramai singur. Si un alt personaj il indruma pe Micul Print sa-i descopere pe oameni. E Vulpea, care-l invata "imblanzitul", adica valoarea relatiilor umane, a prieteniei care-i leaga si-i transfigureaza. "Caut prieteni", zice Micul Print, care nu stie ce inseamna "a imblanzi". Atunci Vulpea ii spune: "E un lucru care prea mult e dat uitarii. Inseamna a-ti crea legaturi. Tu nu esti pentru mine decat un baietas, aidoma cu altii, iar pentru tine eu nu sunt decat o vulpe, ca alte multe vulpi. Dar daca ma imblanzesti, tu vei fi pentru mine fara seaman pe lume, viata mi se va insenina. Atunci pasul tau ma va chema din vizuina ca o melodie . Va fi minunat cand ma vei fi imblanzit". Si-l indeamna: "Te rog, imblanzeste-ma. Daca vrei sa ai prieteni, imblanzeste-ma. Nu cunoastem decat ceea ce am imblanzit".


La ora despartirii de Micul Print, Vulpea ii descopera "taina" sa: ". limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda in miezul lucrurilor. Numai timpul «cheltuit» cu un prieten face ca el sa fie atat de pretios. Devii raspunzator pentru tot ceea ce ai «imblanzit»". Legatura de prietenie, deci, il transforma pe om, il inalta, exprima adevarata masura a aspiratiei omenesti spre perfectiune si implinire.
Relatia de prietenie presupune deci: a) impartasirea reciproca a unor opinii, valori sau trasaturi de personalitate; b) satisfacerea unor nevoi sociale sau personale (de a fi incurajat, sustinut, pretuit, iubit); c) inseamna adesea si o atractie fizica; d) dezvolta un sentiment de placere, fericire, o stare de bine; e) semnalizeaza atractia reciproca, pretuirea la celalalt a unor calitati intelectuale, fizice, morale etc.; f) se manifesta prin nevoia de apropiere fizica de celalalt (prin acordarea increderii si sentimentul de siguranta ce-l incearca in apropierea sa).
Prietenia inseamna ajutor reciproc, sprijin afectiv, sustinere in procesul de integrare sociala.
Relatia de prietenie se sprijina pe trairea sentimentului similaritatii in idei, credinte, apartenenta sociala. Ea apare si se dezvolta in timp, prin cunoastere reciproca, prin parcurgerea impreuna a unor evenimente deosebite, prin probe care trebuie mereu reintarite.
Relatiile intime presupun interiorizarea unor legaturi, cunoasterea profunda a celuilalt. Unii autori inteleg prin relatii intime numai iubirea, altii includ aici si prietenia sau relatiile de rudenie intre membrii aceleiasi familii. Cerandu-le unor adulti sa defineasca intimitatea, Waring (1980) a obtinut urmatoarele teme: impartasirea in comun a visurilor si gandurilor private; sexualitate; afectiunea pentru o alta persoana si angajamentul vis-à-vis de aceasta; absenta resentimentelor; posesiunea unei identitati personale stabile (stima de sine, cunoasterea exacta a nevoilor).
R.J. Vallerand (1994) regrupeaza astfel "temele" principale ale intimitatii: a) este o nevoie pe care o manifesta un individ fata de altul, intarita prin caldura, schimburi reciproce, efort comun pentru integrare sociala; b) intimitatea poate fi definita ca o capacitate personala, relatia stabila care presupune angajament, sacrificiu, compromisuri; c) apare ca un proces de apropiere intre doua persoane, in incercarea lor de a se cunoaste profund si a-si satisface nevoile si aspiratiile personale; d) intimitatea este factorul favorizant, adesea hotarator al relatiilor intime.
Cum evolueaza relatiile intime? Cand se transforma intr-o relatie interpersonala intima? Lavinger (1988) a identificat trei stadii de dezvoltare: a) un stadiu de atentie (deschidere catre celalalt, acordarea reciproca a atentiei pentru gesturile celuilalt, expresie corporala, contacte fizice); un stadiu de contact superficial, in cadrul unor norme de participare, atasate unor roluri sociale; stadiul mutualitatii presupune o cunoastere profunda a celuilalt, intensitatea sentimentelor.
Relatiile intime nu sunt oarbe, irationale sau doar romantice, pasionale. Ele presupun existenta unor norme sau reguli, in functie de cultura comunitatii si de epoca sau context social-ideologic. Exista chiar un vocabular normativ pentru a descrie emotiile prilejuite de prezenta celuilalt. Pentru a evalua si descrie gradul de indentitate, diferite culturi folosesc expresii specifice, potrivit unor coduri acceptate si utilizate de catre grupuri sau colectivitati mai largi.
Relatiile intime presupun o comunicare continua intre cei doi parteneri, gasirea unor forme specifice de a comunica. Deficitul de comunicare separa cuplurile maritale. Formularea si transmiterea de mesaje hraneste relatia, o intareste continuu.

Determinantii psihosociali ai relatiei
Relatia interpersonala este favorizata de urmatorii trei factori:
a) proximitate sau apropierea fizica, ca si distanta geografica diminuata ne apare ca un incitator al relatiei. Cercetarile lui Festinger, Schachter si Back (1950) au dovedit ca locuirea in apartamente vecine faciliteaza contactele. Aceasta situatie creeaza familiaritate, multiplica ocaziile de intalniri. Dupa stabilirea relatiei, partenerii isi delimiteaza frontierele si - de regula - rezista "invaziei" unui strain in acest spatiu intim.
b) Factorul similitudine-complementaritate actioneaza ca o reciprocitate de interese, opinii, gusturi, mod de comunicare. Indivizii care au mai multe in comun (sunt similari) sunt adesea legati si manifesta impreuna predilectii pentru cei ce le impartasesc preferintele. Similitudinile pot imbraca diferite forme: imbracaminte, emotii, statut social. Similitudinea poate dezvolta, celor doi parteneri, stima de sine si crea sentimente pozitive. Complementaritatea, la randul sau, poate si aceasta constitui un factor de relationare. Diferenta intareste adesea relatia, complementaritatea ne apare ca un mecanism compensatoriu.
c) Atractia fizica constituie un alt factor al relatiilor intime. Aparenta fizica influenteaza evaluarea altuia si demonstreaza totodata caracterul irational al unui mare numar de judecati pe care le intreprindem. Persoanele fizice agreabile au mai mari sanse sa fie cautate, apreciate, evaluate pozitiv. Aceasta atractie este favorizata de urmatorul mecanism: oamenii care au o perceptie de sine pozitiva se identifica cu cei care, cred ei, le seamana.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani