- Hiperactivitatea este acea stare de permanenta agitatie, zbantuiala sau miscare continua, care cauzeaza sau se coreleaza cu problemele de atentie. Copiii care sufera de acest sindrom nu-si gasesc locul, la scoala nu pot sta linistiti in banca, nu pot fi atenti la ce le spui.
- Hiperactivitatea determina impulsivitatea excesiva, lipsa controlului interior si este vazuta ca o cauza principala a comportamentului impulsiv la adulti, a comportamentului antisocial si a delincventei.
- Acest sindrom ii marcheaza pe extrem de multi copii in tarile dezvoltate (in unele comunitati pana la 50% din copii) si ii determina pe medici sa prescrie celor afectati calmante extrem de puternice, adevarate droguri, pentru a-i calma suficient de mult, incat sa se permita desfasurarea activitatilor scolare.
- Sotii Emery gasesc ca vizionarea TV constituie astazi una dintre cauzele principale ale hiperactivitatii. Cu cat inainteaza televiziunea, marindu-se timpul dedicat vizionarii, arata ei, se inregistreaza o crestere a hiperactivitatii.
- Imaginile de la televizor stimuleaza in telespectator impulsul de miscare, insa reactia fizica este reprimata nefiind nevoie de ea. Aceasta tracasare senzoriala cauzeaza hiperactivitatea, deoarece energia fizica produsa de imagini, dar nedescarcata fizic, este inmagazinata. Apoi, cand aparatul este inchis, are loc explozia, manifestandu-se in exterior prin crize ale lipsei de sens, reactii haotice, activitate accelerata.
- Hiperactivitatea determina o oboseala nervoasa permanenta, un somn agitat si chiar insomnie.
Dupa o zi de munca stresanta si epuizanta, odata ajunsi acasa, unul dintre putinele lucruri pentru care mai gasim forta si oarecum placere sa le indeplinim este sa deschidem televizorul. Vrem sa ne deconectam de grijile zilei, sa ne relaxam si sa uitam de toate, sa ne distram putin fara sa trebuiasca sa mai depunem efort sau sa ne implicam in ceva anume. Dorinta inconstienta careia ii dam glas este de a ne relaxa sau odihni si este oarecum indreptatit gestul, deoarece experienta arata ca dupa numai doua minute de vizionare creierul trece intr-o stare similara relaxarii, caracterizata de o activitate corticala predominant alfa.
Daca suntem suficient de obositi fizic sau daca avem o struc¬tura mentala mai putin abstracta si o experienta de telespectatori foarte redusa, este posibil sa avem norocul ca din aceasta stare de semiadormire (unde alfa), sa trecem direct in starea de somn, caracterizata de unde cerebrale mai lente d (delta) sau q (teta). Dar odata cu dezvoltarea obiceiului vizionarii zilnice a televizorului, proportional cu timpul alocat acestei activitati, se micsoreaza aceas¬ta probabilitate de a adormi rapid in fata televizorului.
Intrebarea care se poate pune este: ce caracterizeaza aceasta relaxare din fata televizorului si care este efectul ei in contextul vietii noastre cotidiene si a sanatatii noastre psihice?
Cu toate ca, dupa numai doua minute de vizionare, cortexul telespectatorilor intra intr-o stare predominat alfa, ceea ce ar fi un indiciu al relaxarii in acelasi timp, in chip paradoxal, creierul primeste mai multe mesaje, imagini, informatii decat in oricare alta experienta de viata. Adica, in pofida pasivitatii, a reducerii activitatii constiente - a proceselor decizionale, a gandirii si a comportamentului intentional - structurile profunde ale mintii sunt solicitate intens. Imaginile, odata patrunse in minte, nu sunt depozitate acolo ca in niste sertare, ci provoaca reactii emotionale, afective sau instinctuale care, prin multi¬mea, intensitatea si diversitatea lor, au puterea de a obosi mintea pana la epuizare.
Asadar, chiar daca televizorul are capacitatea de a induce o stare de relaxare, aceasta nu este una de reala odihna a mintii si deconectare, ci doar ne simtim ca si cum mintea s-ar relaxa, in timp ce ea este chiar mai solicitata ca de obicei. Gandurile, grijile noastre sunt inde¬partate pe perioada vizionarii, insa, dupa incetarea ei, acestea vor reveni, adaugandu-se alte imagini, probleme, simta¬minte pe care le-am trait uitandu-ne la televizor.
Care sunt efectele neurologice si psihice pe termen lung ale acestei solicitari puternice si anormale pe care mintea oamenilor o suporta pe parcursul vizionarii TV? In primul rand, ca o reactie generala intalnita intr-un grad mai scazut sau mai ridicat, in functie de timpul de vizionare si de caracteristicile sistemului nervos, se observa o crestere a hiperactivitatii cu consecinte dintre cele mai serioase privind sanatatea sistemului nervos si comportamentului uman.
Mai mult de o treime dintre copiii americani sufera de hiperactivitate, iar in unele clase peste 50% dintre copii sunt hiperactivi. Nu numai copiii sunt victimele acestei afectiuni. Hiperactivitatea constituie una dintre problemele cu care se confrunta tot mai multi dintre adultii tarilor dezvoltate. Ea este considerata, de altfel, cauza impulsivitatii excesive, a lipsei de control interior, si este vazuta ca o cauza princi¬pala a comportamentului impulsiv la adulti, a comportamentului antisocial si a delincventei. Si in Romania multe dintre actele de violenta se datoreaza, astazi, unei irascibilitati sporite ce marcheaza o mare parte a populatiei. Din lucruri de nimic se isca certuri, scandal si chiar violente foarte grave. Adesea, acestea sunt urmate de pareri de rau, insa este prea tarziu.
Comportamentul irascibil, hiperactiv este cauza principala a acestor situatii. Problema este atat de grava in randul copiilor din America, incat doctorii pediatri prescriu copiilor anumite tranchilizante sau droguri, pentru a-i linisti si a-i face capabili sa participe la programul zilnic, inclusiv cel scolar. Mai mult de o patrime dintre copiii americani iau zilnic un astfel de drog, cel mai adesea Ritalin, pentru a li se diminua suficient hiperactivitatea. Numai intre 1985 si 1987 in America s-a dublat productia de Ritalin, la care se adauga multe alte droguri, care sunt prescrise de medici copiilor, dar si adultilor pentru a-i linisti.
Cu toate ca la inceputul anilor '70 dr. Mathews Dumont afirma ca televizorul provoaca o reactie hiperactiva, de-abia catre sfarsitul deceniului al VIII-lea s-au clarificat mecanismele care genereaza acest sindrom. In contextul cercetarilor privind hiperactivitatea, sunt aduse in atentie efectele speciale (prezentate in capitolul Atentia orientata) folosite in programele de TV pentru captarea atentiei prin mecanismul raspunsului pavlovian de orientare sau aparare.
"Efectul acestei manipulari planificate si atente - arata J. Healy - il constituie separarea raspunsului natural al creierului de cel al trupului, deoarece, in timp ce atentia mentala a telespectatorului este in alerta, nu este necesar ca persoana sa reactioneze si fizic. Spre exemplu, creierul inregistreaza miscarile bruste ale camerei video (sau actele de violenta prezentate), raspunzand la acest stimul din punct de vedere psihic sau neurologic ca la un pericol real. Concomitent insa, tensiunea nu poate fi eliberata prin raspunsul fizic fiindca nu este nevoie de acesta. Cercetatorii apreciaza ca aceasta excitare nervoasa in fata unui pericol iminent, care nu a fost descarcata printr-un raspuns fizic (prin participarea, miscarea corpului), conduce automat la cresterea hiperactivitatii, irascibi¬litatii si frustrarii."
Iata modul in care descrie J. Mander acest fenomen: "Imaginile TV nu sunt reale. Nu sunt evenimente care au loc acolo unde se afla persoana care le vizioneaza. Imaginile se produc in aparatul TV, care apoi le proiecteaza in creierul telespectatorului. Raspunsul la aceste imagini ar fi, prin urmare, mai mult decat lipsit de sens. De aceea, orice stimul inregistrat este reprimat instantaneu. McLuhan sustinea, in mod justificat, ca vederea de imagini stimuleaza impulsul de miscare; in cazul vizionarii TV insa, impulsul miscarii este oprit brusc. Efectul este un fel de tracasare senzoriala, pentru a ne exprima cu generozitate. Persoana umana incepe un proces si apoi il opreste brusc, apoi il reincepe si iarasi il opreste, osciland inapoi si inainte intre cei doi poli - actiunea si reprimarea ei - toate acestea fara un scop in viata reala.
Este recunoscut faptul ca aceasta actiune - inapoi si inainte - este o cauza majora a hiperactivitatii - miscare rapida fara scop, ca si cum ar fi stimulata de electricitate. Energia, tensiunea nervoasa produsa de imagini, dar nedescarcata fizic, este inmagazinata. Apoi, cand aparatul este inchis, are loc explozia manifestandu-se in exterior prin crize ale lipsei de sens, reactii haotice, activitate accelerata. Am observat acest lucru de nenumarate ori la copii. Sunt cuminti cand se uita la televizor, dupa care devin hiperactivi, iritabili si frustrati."
In privinta hiperactivitatii, rezultatele cercetarilor intreprinse de echipa condusa de sotii Emery, in cadrul Universitatii de Stat din Canberra, indica faptul ca, pe masura ce televiziunea avanseaza in Australia, se inregistreaza o crestere a hiperactivitatii .
Hiperactivitatea este una dintre cauzele principale ale unui somn agitat sau al insomniilor, dar televizorul stimuleaza insomnia nu numai prin cresterea hiperactivitatii, ci si prin alte mecanisme. Pentru tot mai multi oameni, seara, dupa inchiderea televizorului, inainte de culcare, devine o problema alungarea imaginilor si a gandurilor obsesive care nu mai dau pace mintii, nu mai lasa oamenilor linistea necesara pentru a adormi.
Fenomenul este explicabil de vreme ce pe perioada vizionarii TV, fiind afectata comunicarea dintre cele doua emisfere si redusa mult activitatea emisferei stangi, este diminuat sau chiar pierdut controlul constient al imaginilor care asalteaza mintea, al emotiilor si al gandurilor in general. In acest context, dupa incetarea vizio¬narii, mintea, ramanand, in virtutea inertiei, intr-o stare pasiva, ajunge sa fie capti¬vata usor si devine dependenta de gandurile si imaginile care se produc de la sine inlauntrul ei, in penumbra intrepatrunderii constientului cu inconstientul. Prinsa sau inlantu¬ita in acest joc, mintii ii vine tot mai greu sa se linisteasca pentru a putea intra in starea de somn. Se poate intampla ca, si in conditiile adormirii sub influenta unui somnifer sau a oboselii excesive, miscarile imaginilor in interiorul mintii sa nu inceteze, generand astfel un somn neodihnitor.
Televizorul, cu toate ca mimeaza foarte bine rolul de sedativ perfect, de calmant, se constituie, in societatea moderna, intr-unul dintre cei mai importanti factori generatori ai hiperactivitatii, insomniei si bolilor neurologice sau psihice conexe acestora.
