Act venetian - comentariu - piesa de teatru de Camil Petrescu referat






ACT VENETIAN - Piesa, initial intr-un act, apoi in trei acte, de Camil Petrescu.

Premiera dramei, in prima sa varianta, a avut loc in 2 ian. 1924, la Teatrul National din Iasi (cu Sorana Topa in rolul Altei). Scris in 1919, "actul vene-tian", sub forma de pieseta, a aparut in volum alaturi de drama Mioara din caietele "Cetatii literare", Bucuresti, f. a. (1929 sau 1930); de altfel, Camil Petrescu considera ca cele doua piese trebuie sa fie jucate impreuna intr-un singur spectacol, in care Act venetian sa constituie un Iever Je rideau. intre 1945-l946 dramaturgul a intregii instantaneul venetian, adaugindu-i inca doua acte noi, intre care cel scris in 1919 a devenit astfel actul al II-lea, adica axa mediana a piesei in forma sa ultima, definitiva, in trei acte, Act venetian a fost publicat in Teatru, II, Bucuresti, Fundatia regala pentru literatura si arta, 1946, in colectia "Scriitori romani contemporani, editii definitive". Premiera piesei: 7 dec. 1963, la Teatrul "Nottara" din Bucuresti,

Conform informatiilor oferite de Addenda la falsul tratai, Camil Petrescu a ales ca loc al actiunii Venetia patriciana a secolului al XVIII-lea intrucit - ca "epoca de exces analitic si decadenta politica" - ea corespunde intentiilor sale ideatice. Drama pasionala circumscrisa pe scena se petrece deci, cum indica si didascaliile dramaturgului, "la Venetia, in ultimii ei ani de republica independenta", "in anii ei de agonie", intr-un secol ce sta sub pecetea unei iziuni rococo, intrucit iubirea e inlocuita cu capriciul, iar totul sla sub semnul frivolitatii si al instabilitatii, al trairii clipei si al senzualitatii, al galanteriei si al voluptatii, al teatrului si al carnavalului insinuate inlauntrul si in miezul vietii. E un secol in care modul de a iubi se transforma si apare astfel o "noua arta" a dragostei, pusa sub semnul voluptatii facile si asa-zis "naturale": " fiind admis ca tot ceea ce era in natura era bun, ca placerea era in natura si ca cea mai mare dintre placeri era voluptatea". Secolul lui Cellino si al Altei nu e, asadar, decit acela al lui Casanova si al lui Chamfort.

Iintre ei exista insa un strain: Pietro Gralla. El este un "strain" si in sens propriu, si intr-unui figurat: erou cu o descendenta obscura de corsar si mercenar, el este chemat si angajat de republica patriciana ca proveditor al flotei venetiene; dar Gralla este un "strain" si fata in fata cu acest secol "feminin", strajuit de "barbatul cuceritor" (adica de ci-cisbeu) si de "divinitatile sale frivole" (adica actritele si curtezanele), caci nu poate accepta o pasiune de tip Casanova, ci numai una de tip Leibniz, in care femeia pe care o alege constituie o monada, ce "in acea ierarhie de monade, care are deasupra pe Dumnezeu, monada suprema, mai are una in care ne este data toata existenta lumii, o monada care vine imediat dupa Dumnezeu si care este femeia". Conform acestei viziuni ideatice, Gralla va fi - cum o spune chiar Alta - "soldatul brav care impotriva tuturor, impotriva legii, m-a luat in casa lui, mi-a dat numele lui", scotind-o pe Alta din rindul femeilor de rind si revelind-o ca una dintre "exceptiile in inaltime" care reflecta absolutul: "Trebuie sa arunci in flacara iubirii totul: tot ceea ce ai fost, tot ceea ce esti, tot ceea ce vei fi", cu o incredere totala ce "este increderea in intuitia femeilor cind e vorba de selectarea valorilor".

Dar Alta, femeia aleasa de Pietro, nu e o monada, adica un concept abstract, ci o realitate vie, puternica si contradictorie; in linal ea se dovedeste a fi, la lei ca Pietro, un suflet tare, o adevarata Gralla. Ceea ce nu intelege fostul corsar - exista la el un fel de obtuzitate rigorista si de opacitate furioasa, asemeni aceleia a Maurului shakespeareian - e, in primul rind, loialitatea "masculina" a frumoasei venetiene. Fiinta dominatoare, feminitate diireriana, de un orgoliu suveran (asemanator celui al lui Pietro), Alta e si ea fatal atrasa de "leminitate" (limfaticul Cellino); de aceea, Alta vrea din adincul sufletului sa fie loiala si sa-l salveze pe inspaimintatul "ratoi gatit" numai pentru a nu putea fi acuzata de perfidie si de "teatru nerusinat". Se stie prea bine ce importanta acorda loialitatii Camil Petrescu (si, in consecinta, si Pietro Gralla, purtatorul sau de cu-vint); ci insusi, in ale sale Note zilnice, aproba in fond un singur mod de existenta, acela concretizat "cu hotarirea de a fi lucid si loial, de a trage consecintele pina la capat ale felului tau propriu de a fi".





Abia in realul final al piesei (adica al celui de-al doilea act, care a constituit osatura originara a dramei), cei doi soti sint cu adevarat egali: Alta, cu pumnalul in mina, gata sa-l injunghie, isi gaseste egalul, asa cum Pietro o facuse dintr-un inceput; numai atunci, alegind si nemaifiind doar aleasa, Alta apare, intr-adevar, asa cum o doreste Gralla, nascuta printr-un gest "rece ca moartea insasi" (caci dragostea ei devine acum, in primul rind, decizie limpede, iremediabila, decojita de orice senzualitate, pura si ascetica, asemeni aceleia a prove-ditorului): "Pietro sufletul meu sufletul meu al tau pentru totdeauna, pentru toate vietile care vor veni

Pietro, in adincul sufletului meu tulburat de toate virtejurile in adincul sufletului meu este o apa limpede, neajunsa de nici o privire, de nici un gind Pe undele ei tremura fara trup numai chipul tau". Seara iubirii venetiene nu poate fi, deci, decit "seara mortii", cind Alta accepta, loiala, toate consecintele ce decurg din luciditatea optiunii sale; fapt ce ramine complet opac lui Pietro Gralla: "ALTA (cu o sinceritate deznadajduita ca un tipat intens): N-am mintit niciodata/ PIETRO (o priveste lung, inmarmurit): Nici atunci cind imi spuneai ca ma iubesti cu amantul ascuns dupa o perdea cu pumnalul ridicat in spatele meu?/ ALTA (cu o limpezime hotartta): Nici atunci. (Halucinanta parca) Te iubeam atunci te iubesc si acuma" Frumoasa venetiana e, in realitate, singurul adevarat partener de sah al lui Gralla, intre ei are loc o "partida" in care se confrunta doar "vointe crincene", pline de fulgere strindbergiene (doar cu sensul rasturnat, pozitiv). De fapt, piesa se termina aici: Pietro s-a inselat cum s-a inselat si Othello. Alia nu e "nasturele de sticla", ci, intr-adevar, diamantul descoperit de Gralla. Dar diamantul este la fel de taios ca si pumnalul mortii. in actul parazitar - al treilea - Alta este fortata, ca un sparing partner, desfigurindu-se, sa-i serveasca lui Pietro doar replicile ce-i convin, strict, acestuia. Venetiana voia sa ucida din loialitate; Gralla o "ucide" numai din orgoliu. De aceea, restul - adica acea excrescenta dramatica - nu-i decat o rau mascata "ideologie": masculina.

EDITII: Teatru. Mioara. Act vene/ian, Bucuresti, f. a. (1929 sau 1930); Teatru, II, Bucuresti, 1946; Teatru, II, Bucuresti, 1957; Teatru, cu o prefata de Georgc Gana, Bucuresti, 1971; Teatru, II, Bucuresti, 1981; Antologia piesei romanesti intr-un act, editie de Valentin Silvestru, Cluj, 1982,



aaa2



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani