Este pseudonimul literar al Otiliei Coman, nascuta la Timisoara in 25 martie . isi face studiile gimnaziale si liceale in Oradea, la fostul liceu "Oltea Doamna".

Debuteaza in revista "Tribuna" din Cluj in 1959, cu poezia Originalitate, semnata Ana Blandiana.

Va redebuta, dupa o tacere "silita" de patru ani, in revista "Contemporanul" condusa de George Ivascu. intre 1963 Si 1967 urmeaza cursurile Facultatii de Filologie din Cluj, timp in care (1964) debuteaza editorial cu volumul Persoana intaia plural. Din 1967 lucreaza ca redactor la revista " Viata studenteasca"sustine timp de trei ani, in revista "Amfiteatru"', o rubrica de eseuri destinata evocarii poetilor morti tineri. Semneaza, de-a lungul timpului, rubrici permanente in reviste de prestigiu: "Contemporanul", "Romania literara", in 1969 (cand lucreaza ca redactor la revista "Amfiteatru") ii apare volumul A treia taina, investit cu Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor.

Volumul antologic Cincizeci de poeme aparut in 1970 este incununat cu Premiul Academiei. Personalitatea sa proteica se manifesta multilateral: scrie proza fantastica, eseistica, face traduceri, insemnari de calatorie, literatura pentru copii (volumul intamplari din gradina mea, 1980, va si primi Premiul de literatura pentru copii al Uniunii Scriitorilor). Timp de sase luni (decembrie 1973 - mai 1974)participa, impreuna cu sotul, Romulus Rusan, la Programul Scriitoricesc International al Universitatii din Iowa-City (S.U.A.), cu largi si benefice repercusiuni in plan cultural-literar. Opera sa ii este tradusa tot mai frecvent si in tot mai multe limbi straine, facand-o cunoscuta, alaturi de alti poeti, ca reprezentanta de marca si autorizata a liricii romanesti actuale. O rezultanta fireasca a acestei recunoasteri este decernarea, in 1982, la Viena, a premiului international "Gottfried von Herder". Dupa cutremurul din 1977 (blocul unde locuia s-a prabusit) locuieste mai mult la tara, "intr-un sat din Campia Dunarii". incepand din 1984 pana in decembrie 1989, cu intermitente, i se ia dreptul de semnatura (punctul de plecare este publicarea in revista "Amfiteatru " a unui grupaj de poezii "subversive"). In ianuarie 1997, in biserica Uspenia din Botosani, i se decerneaza Marele Premiu pentru Poezie "Mihai Eminescu". Este participanta activa la viata literara si culturala internationala, ca si la viata politica interna.

Poeta Ana Blandiana este mereu egala cu sine. Neinsemnata ar fi evolutia liricii sale, atat in plan formal cat si in plan tematic. Am putea vorbi mai degraba de o anume vointa de implinire, de perfectionare continua a unui program liric vizibil de la primele volume. Cateva dimensiuni ale acestuia au fost permanent reliefate, ca de exemplu spiritul reflexiv - apropierea de reflexivitatea blagiana s-a facut ades si pe buna dreptate-, expresia metaforica pornita dintr-o luciditate de tip existential, setea de puritate, increderea in poezie si construirea acesteia ca spatiu relevant, creator si menit supravietuirii. Aceste putine dimensiuni ale creatiei poetei, amintite aici, se dezvolta apoi, individual, devenind un univers, parte integranta a universului ei liric. Astfel, criticul literar Nicolae Manolescu sintetiza, vizand expresia stilistica a poetei, ca "Blandiana scrie o lirica esential metaforica, in care imaginea concentreaza mesajul asa cum o picatura de apa reflecta un intreg peisaj inconjurator."

Expresia metaforica, in evolutia ei, inchide in sine viata, trairea, cunoasterea, timpul. in primele versuri deschisa, luminoasa, feminina, dar lucida, evolueaza treptat catre asprime, tonalitate inchisa, ritm rupt, spaima, strigat. Reliefand doar o dimensiune poetica a Anei Blandiana, criticul literar Eugen Simion ii definea somnul ca "miscare de repliere a materiei in ea insasi", iar langa somn tacerea, pe care "Ana Blandiana o inchipuie () luminata ". Aceasta dimensiune esentiala va evolua mai tarziu catre tipatul existential. Ca si alti colegi de generatie, poeta se apropie de experienta expresionista, penduland intre presupusa impacare mioritica si razvratirea resemnata.

O lirica de maxima sinceritate, aceea a poetei, patrunde un univers personal si general-uman totodata (de aici si marea aderenta a versului sau la constiinta mereu tinerelor generatii). Ca si o alta Ana (sau Mira), poeta dezvolta in versurile sale un joc al luciditatii si o luciditate a jocului, asumandu-si, astfel, incorporarea in Zidire.

Volume de poezie: Persoana intaia plural. Bucuresti, E.P.L., 1964; Calcaiul vulnerabil, Bucuresti, E.P.L., 1966; A treia taina, Bucuresti, Editura Tineretului, 1969; Cincizeci de poeme (volum antologic), Bucuresti, Editura Eminescu, 1970; Calitatea de martor, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1970; Octombrie, noiembrie, decembrie, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1972; Poezii (volum antologic), Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1974; Somnul din somn, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1977; Poeme (colectia "Cele mai frumoase poezii"), Bucuresti, Editura Albatros, 1978; Ochiul de greier, Bucuresti, Editura Albatros, 1981; Ora de nisip (editie antologica), Bucuresti, Editura Eminescu, 1983; Stea de prada, versuri, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1985; Poezii (editie antologica), Bucuresti, Editura Minerva (B.P.T.), 1989; Arhitectura valurilor, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1990; 100 de poeme, Bucuresti, Editura Tinerama, 1991.

Cadere a aparut in volumul A treia taina, Bucuresti, Editura Tineretului, 1969.
Trup amar a aparut in volumul Octombrie, noiembrie, decembrie, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1972.
Dealuri a aparut in volumul Somnul din somn, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1977.
Pe cer a aparut in volumul Stea de prada, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1985.
Gemeni a aparut in volumul Stea de prada, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1985.
Tarziu a aparut in volumul Stea de prada, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca,
1985.

Poezii de Ana Blandiana

Cadere S-au stins profetii in pustie Si ingeri cu aripile-atarnand Sunt dusi incolonati Si stransi in piete. Vor fi judecati in curand. Vor fi intrebati: ce pacat Le-a alungat fapturile din ceruri? Ce vina? Ce tradare? Ce greseala? Ei, cu o ultima iubire, Ne vor privi incetosati de somn Si n-or gasi draceasca indrazneala De-a marturisi ca ingerii cad Nu din pacat, nu din pacat, Ci din oboseala. Trup amar Miros de trup abandonat de suflet Sub soarele nerusinat, Miros de trup pe care Carnea creste, In care sangele bolboroseste Si, intr-un fel de harnica furtuna, Celula cu celula se-mpreuna Nu te-apropia, nu ma atinge, Amar mi-e trupul si otravitor, Cu soarele prelins la subsuori, Cu fluturi beti de mine, rascoliti Din larve sfaramate de dorinti Pe care nu pot sa le-ncapa. Fugi! De bratele profanatoarei cruci In care, fericita, ma urasc. Nu-mi respira miasma-mbatatoare, Cand sufletul ma paraseste-n soare Ca sa te prind si sa te rastignesc. Dealuri Dealuri, dulci sfere-mpadurite Ascunse jumatate in pamant Ca sa se poata bucura si mortii De carnea voastra rotunjita bland, Poate un mort sta ca si mine-acum, Asculta vesniciile cum cura, Isi aminteste vechi vieti pe rand Si contemplandu-va murmura: Dealuri, dulci sfere-mpadurite Ascunse jumatate in vazduh Ca sa se poata bucura si viii De nesfarsit de blandul vostru duh. Pe cer Treceau clipe mari zdrentuite pe cer, Miscand pe zapada umbre-abia colorate, Le priveam cum rasar, cum vaslesc si cum pier In lumina din care izvorasera toate. Vinovate de-a fi doar atat se-oglindeau Inmultindu-si himera in omatul complice, Ca si cum s-ar scuza ca-s prea gingase sau Ca si cum, uluite, ar cerca sa explice Vesniciei fiorul impacat si intens Al fapturii lor lungi, de nor auster. Caci, scapate istoriei si curate de sens, Treceau clipe mari zdrentuite pe cer. Gemeni Gemeni in uterul spaimei, Locuitori ai aceleiasi celule, Orbi si muti In bezna sonorizata salbatec Numai de pulsul hranitor, Smulgandu-ne din nevertebrate, Din pesti si din pasari, din fiare, Ca sa ne poata naste Dupa chipul si asemanarea Ei. Fara drept de apel Condamnati la nastere, Singuri si neputinciosi in fata Cresterii noastre-nvelite In trupul ei crescator Ca-ntr-un mormant ce dospeste viata viitoare. Noi doi, Gemeni in uterul spaimei. Tarziu E prea tarziu: Celula insasi se destrama, Nu mai recunosc nici un pact - Apusul de soare e ranced Si rasaritul trucat. O stea de prada pandeste Clipa lucirii supreme Pe cerul acid ca un scancet Care dizolva blesteme; Dar raza se face prafoasa Si vantul o spulbera scurt, Gramezi de nisip luminos Se troienesc prin unghere. E prea tarziu: Seninul, de este, e doar furt, Cand norii etaleaza Cerestile viscere Cu o nerusinare exorcizand iubiri. Indiferenta siesi, celula se destrama, Lumina se usuca de propria ei putere Asupra universului pustiu, Cand tipatul e moarte, Tacerea e infama Si bezna are radacini subtiri In prea tarziu.

Scriitori romani