AURUL NEGRU - Roman de Cezar Petrescu.
Publicat in 1931 ca scriere autonoma, Comoara regelui Dromichet avea sa fie continuat prin Aurul negru (1932), spre a fi reunite, dupa definitivarea fiecaruia in 1943, ca doua parti ale unui singur roman, pastrind, in editiile incepind cu 1949, titlul celei din urnia. Intentia ambitioasa si marturisita a pro/storului a fost aceea de a realiza in maniera balzaciana o Cronica romaneasca a veacului XX.

Opera in ansamblu urma a se subsuma ciclurilor Rodul partinitului (in care era inclus si Aurul negru), Razboi si pace. Capitala care ucide, Tirgurile unde se moare, Satyricon si Fantasticul interior.

Aflat la noua ani dupa debutul editorial prin volumul Scrisorile unui razes (1922), care alaturase nuvele si schite publicate intre 1920-l922 in "Hiena" si in "Gindirea", romancierul, extrem de prolific dupa aceasta data, nu mai era un incepator, astfel incit Comoara regelui Dromichet si Aurul negru veneau sa confirme virtuti si carente, ultimele neimpiedicind publicul cititor al vremii sa vada in Cezar Petrescu un scriitor de prim rang. De altfel, in 1931 i se decerna prestigiosul Premiu National pentru proza.

La baza romanului sta conflictul, de larga circulatie in literatura neoromantica a inceputului de veac, dintre o lume veche, patriarhala, nu lipsita de nevoi, dar armonioasa in interior, si o lume noua, agresiva si rapace, brutala si interzisa valorilor morale. Cu alte cuvinte, se infrunta in roman un univers statornic prin aderenta organica la locurile de bastina si la rinduielile traditionale configurate intr-un etos verificat de milenii - cu elemente alogene, venite de aiurea sub impulsul lacomiei, sau cu altele, instrainate de origini din motive la fel de culpabile. Asemeni multora, scriitorul confunda capitalismul cu dialectica progresului tehnic, industrial si economic, punindu-Ie sub semnul unificator al ostilitatii sale nedisimulate, de unde si un dublu registru afectiv al textului: sentimentalism si lirism, paseism si reintoarcere spre matricea securizanta a satului, de o parte, iar de alta, apasarea liniilor si stilizarea in vederea sarjarii, a refuzului civilizatiei moderne. Cele doua parti ale romanului, incheiat printr-un epilog, reunesc trei si respectiv doua "carti", impartite la rindul lor in capitole, avind fiecare un motto liric, ce urmareste "punerea la unison a cititorului cu tonalitatea capitolului" (Wolfgang Kayser).

Actiunea se desfasoara mai ales in comuna Piscul Voivodesei, tinind de un topos pe care-l vom regasi si in alte scrieri ale lui Cezar Petrescu , se deplaseaza pentru scurta vreme la Paris, apoi intr-o gara uitata de lume din tara si, in cele din urma, in capitala. Temporal, planurile narative sint fixate intre 1909-l929, dar, prin retrospective nu hpsite de semnificatii, sintem condusi spre arhaic si arhetipal, apoi spre sfirsitul de secol al XlX-lea si, pentru un spor de definire a personajului central, in vremea rascoalei din 1907, Capitolul initial, o izbinda a scriitorului, dobindeste valoare emblematica pentru intregul roman. Zaharia Duhu, eroul principal, viseaza "intr-o primavara lina cum au trecut pe aicea mii", un "banchel al umbrelor la care se inchinau oaspeti ciudati". cum se mentioneaza in motto. De la inceput se contureaza doua entitati contrastante: "imparati pe care lumea nu putea sa-i mai incapa" si oamenii locurilor, aparindu-si "saracia si nevoile si neamul".

Chiar daca scriitorul se resimte puternic, aici sau in alta parte, de influenta lui Sadoveanu, sau daca "transpune intocmai paragraful corespunzator din Diodorus Siculus, Biblioteca XXI, 12 si 13" (Ion Balu), ceea ce nu s-a spus este ca intreg capitolul e tutelat autoritar de Scrisoarea IN; timpul si personajele sint altele, dar spiritul ce le anima este acelasi. Amprenta eminesciana se motiveaza aici nu prin receptivi taica lui Cezar Petrescu la modele, ci prin structura personajului, care-l face permeabil la acestea. Zaharia Duhu este marcat de reminiscente livresti, ce se muleaza impecabil pe obsesia vietii sale, descoperirea comorii regelui get Dromichet. La banchetul de vis participa oaspetii captivi Lisimach, rege macedonean si sfetnic al lui Alexandru cel Mare, fiii sai si oastea infrinta; fata in fata sinl localnicii victoriosi, in frunte cu legendarul Dromichet. Acesta, dupa ce aminteste drumurile mai vechi ale unora care, "veniti cu silnicie", si-au gasit moartea intr-o Iara unde nu numai oamenii, dar natura intreaga le-a fost potrivnica, le ofera invadatorilor umiliti o lectie de inalt patriotism si de pace, Interventia brutala a unui sclav persan rostind apasal; "Eu stiu unde se gaseste comoara regelui Dromichet!" lasa deschisa rezolvarea din vis, dar serveste si ca prag al trecerii dinspre oniric spre prezentul narativ, in care vorbele spuse "cu glas subtire si cunoscut" sint ale unui copilandru, nepot al lui Zaharia Duhu, fn tesatura capitolului, se insereaza si un amplu interludiu liric, in maniera sadoveniana, si care va reveni, ca un laitmotiv, in alte parti ale cartii spre a lumina comuniunea initiala dintre om si natura, straveche osmoza definitorie pentru spiritualitatea neamului nostru.

Epoca moderna va aduce dupa sine, palinodic, macularea indivizilor si a peisajului, ruptura dramatica si instrainarea lor. Prima parte a Aurului negru este romanul unui personaj, pentru ca partea a doua sa tinda spre realizarea unui roman-fresca. Avind radacini puternice in lumea rurala, in care parintele sau, razes din neam in neam, isi aparase cu indirjire drepturile, Zaharia Duhu face figura aparte, de idealist si visator, lipsit de ceea ce sensul comun numeste "simt practic". La virsta adolescentei, o boala prelungita si apoi inertia parintilor il obligasera sa-si intrerupa invatatura, inapoindu-se de la oras, la Piscul Voievodesei. De pe urma unei instructii sumare, apoi intamplatoare, aproape de autodidact, dobindeste convingerea ca locurile natale ascund o comoara, aceea a regelui Dro-michet. intovarasindu-se cu neajutoratul si putinul la minte Oarta, alaturindu-si-l pe Petruta, un nepot istet pripasit pe la casa lor, /aharia, om in toata firea, isi neglijeaza rosturile gospodaresti, spre disperarea unei mame aprige, tot mai convinsa ca fiul ei si-a pierdut dreapta judecata, cutreierind coclaurile in cautarea comorii imaginare. Patima i se inteteste, o data cu intilnirea a doi dintre fostii colegi de liceu: Alexandru Opris, ajuns profesor universitar si arheolog celebru, si Dinu Grinjescu, devenit inginer prospector de petrol. Fiecare va urmari obsesiv ceva: Zaharia, comoara legendara pe care o harazeste - deocamdata ipotetic - saracilor din comuna natala. Din iubire de neam, profesorul cauta vestigii cit de umile care sa probeze, o data mai mult, vechimea si continuitatea noastra pe aceste locuri, unitatea culturilor stravechi, de o parte si de alta a Carpatilor. Grintescu se ambitioneaza sa descopere auiul negru. Initial indiferent fata de cel caruia ii va sluji petrolul gasit, specialistul va deveni foarte curind o simpla unealta in miinile abile ale unui om politic lipsit de scrupule, prefectul Emil Sava, manevrat la rindul lui de si mai venalul om de afaceri Iordan 1 lagi-Iordan. Cautarile celor trei sinl intrerupte de izbucnirea primului razboi mondial. Profesorul Opris moare linga Casin, Zaharia, intors acasa, traverseaza asemeni multor fosti combatanti o criza sufleteasca prelungita, iar Dinu Grintescu, partas la jefuirea taranilor indemnati si ispititi sa vinda pe sume aparent generoase paminturile in subteranul carora gilgiie petrolul, ceea ce le ramine necunoscut, pune temeiurile societatii "Voevo-da Roumanian Company", finantata de Iordan Hagi-Iordan.

Prinsi in mecanismul necrutator al dezvoltarii moderne, oameni si locuri se intuneca. Un incendiu care mistuie biserica veche din sat si impreuna cu ea 150 de victime, majoritatea copii, acutizeaza instrainarea si singuratatea lui Zaharia Duhu, socotit nebun de ai lui si piaza rea de oamenii loviti de nenorocire. Descoperirea pe neasteptate a tezaurului visat nu-l mai fericeste, neavind cui sa-l daruiasca. Dezamagit, abate din nou peste avutiile gasite cursul riului si, dupa ce le declara celor din jur ca ei au avut dreptate, ca nu exista nici o comoara, capituleaza pe toate planurile, devenind el insusi societar si multimilionar, lansindu-se in exploatarea petrolului din adincurile paminturilor sale neinstrainate.

Partea a doua a romanului isi schimba structura, pina aici in general echilibrata. Numarul personajelor creste, planurile narative se multiplica, subordonate demonstratiei ostentative a dezumanizarii generale, sub imperiul industrializarii rapide. Insulele epice sint legate intre ele de lire insuficient de rezistente, astfel incit unitatea operei se destrama, in favoarea impresiei de mozaic tipologic, revendicat de intentia realizarii unei adevarate cronici a epocii. "Pentru intiia oara un prozator roman isi extindea observatia asupra societatii romanesti in ansamblu, patrundea in toate mediile, aducea in scena satul si orasul, impreuna cu cele mai variate aspecte umane, tendinta generala fiind epuizarea tipologiei, punind in toate o imaginatie colosala, cum nu a mai facut-o nici un alt prozator de dupa razboi" (Ion Balu).

In cadrul unei singure opere insa, calitatea aceasta devine defect, pentru ca romanul sufera de dilatare si verbalism. Actiunea nu mai este urmarita in deslasurare, ci cu precadere este rezumata, personajele isi pierd substanta, devenind in mod stingheritor purtatoare de idei ale autorului.

Zaharia Duhu apare tot mai sporadic si mai anemiat, ajungind, in ciuda averii sale, un definitiv infrint si debusolat, cum sint numerosi eroi ai lui Cezar Petrescu Ceilalti tind sa reprezinte toate categoriile sociale: taranii transformati in muncitori, mica functionarime, intelectualitatea, vechii proprietari latifundiari si arendasii, burghezia citadina, ziaristii, oamenii politici si mai marii finantelor si, in fine, reprezentantii capitalului strain, subordonindu-l pe cel national.

In ciuda unor digresiuni, a notelor nu de putine ori melodramatice, a unor coincidente vizibil regizate, citeva episoade ramin memorabile, chiar daca ele trimit si spre alte lecturi. Boierul Boldur Iloveanu, acceptindu-si cu resemnare infringerea si stingindu-se cu discretie si eleganta, preludiaza destinul batri-nului Barbu din Sjirsit de veac in Bucuresti al lui Ion Marin Sadoveanu si urineaza atitor siluete din proza scurta a inceputului de secol, urmarind elegiac asfintitul unei lumi crepusculare; Vartolomcu Diaconu, insignifiantul sef de gara, pendulind intre grijile cotidiene si trairea bovarica, prin reverie, a evadarii din platitudine, se ingemaneaza cu nenumarati eroi ai lui I. A. Bassarabescu sau I. Al. Bra-tescu-Voinesti; drama fetei frumoase, dezradacinata cu forta de lacomia tatalui taran, care o vinde unui bogatas strain si vicios, si sinuciderea ei spre a se salva dintr-un mariaj dezonorant si umilitor, trimite spre Sadoveanu, cu Venea o moara pe Siret sau, intr-un fel, spre Ciuleandra lui Rebreanu.

Finalul romanului, cu pustietatea si paragina ce au urmat celor sapte ani de agitatie, se apropie de sfirsitul Arhanghelilor lui Agirbiceanu. intregul univers va fi reinviat, cu o mina mai stapina pe Orele narative, de Radu Tudoran, in Flacari. Pompi-liu Constantinescu vorbeste despre "obsesia marilor umbre de scriitori sub care s-a dezvoltat", accentuind mai ales influenta lirismului sadovenian asupra lui Cezar Petrescu Acelasi critic nu ezita sa-i recunoasca "abilitatea tehnica", "una din capitalele sale insusiri. Stie sa faca (subl. ns.) roman". Pe scara valorilor, in cadrul atit de intinsei si inegalei sale opere, Aund negru se situeaza printre scrierile reprezentative, care atesta supunerea la formula clasica a speciei, dar dezvaluie si receptivitatea scriitorului la sugestiile prozei moderne. La aparitie, s-a observat amestecul dintre documentar si artistic, materialul atit de contemporan fiind abia transfigurat in fictiune. De fapt, este tributul masiv pe care il plateste activitatii pasionate si indelungi de gazetar, ceea ce poate avea doua prelungiri: gustul pentru senzational si pitoresc, contaminarea cu notatia grabita, uneori de suprafata, un anume verbalism insuficient cenzurat, dar si "placerea, aventura relatarii", "discursul narativ generos", imprumutarea prozei imaginare cu procedee specifice reportajului jurnalistic (l.Vlad).

In perioada interbelica, atit de favorabila cautarilor celor mai indraznete, creatia Iui (.'. P. ilustreaza un meritoriu efort de constructie plenara. Scriitorul se indreapta "catre o formula epica si sintetica. Ciclurile sale tind sa paraseasca tipurile distincte de roman rural si citadin, sa realizeze o fresca sociala a epocii, cu toate mediile umane si stratificarile lor" (Ov. S. Crohmalniceanu).

EDITII: Comoara regelui Dromichel, Bucuresti, 1931; Aurul negru, Bucuresti, 1932; Aurul negru (editie definitiva), Bucuresti, 1943; Aurul negru. Comoara regelui Dromichet, Bucuresti, 1949; Aurul negru. Bucuresti, 1956; Aurul negru. Bucuresti, cu un cuvint inainte de M. Gafi|a, 1961; Aurul negru, Bucuresti, 1974; Aurul negru, Cluj-Napoca. 1984; Aurul negru. Bucuresti, 1988.

Scriitori romani