BALTAGUL - Roman de Mihail Sadoveanu, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, .
In legatura cu geneza operei, care, pentru unii critici (O. Calinescu s.a.) reprezinta mai degraba o nuvela de mai marc amploare decit un roman, I. D. Balan aminteste o marturisire tacuta de S. insusi, pe la inceputul anilor '50, in cadrul fostului Institut de istorie literara si folclor clin Bucuresti. intr-una din drumetiile sale, scriitorul s-ar fi oprit la un han, unde "la o masa vecina, doi jandarmi porniti in cercetare, povestesc despre moartea unui cioban si fac presupuneri in legatura cu faptasii." Aceasta intimplare ar fi constituit doar "faptul concret care a declansat ideea operei", pentru ca, asa cum precizeaza C. Ciopraga, Baltagul, care a fost scris efectiv in 8-9 zile, a avut o lunga perioada de gestatie.
Ideea continuarii lui l-a preocupat, poate inca de atunci, pina in amurgul vietii, cind, dupa o prima tentativa care esueaza, reia tema in Cintecul mioarei, dezvoltind-o in conformitate cu realitatile ulterioare celui de al doilea razboi mondial, dar fara stralucirea romanului din 1930.
Subiectul romanului e de o remarcabila simplitate, amintindu-l pe cel al baladei populare Miorita (insusi motto-vA lui e reprezentat de doua versuri din celebra balada: "Stapinc, stapine,/ Mai chiama s-un cine"), a carei influenta asupra Baltagului este evidenta si unanim recunoscuta, de altfel, dar si exagerata de unii autori. Ca si in balada populara, doi oieri Bogza si Cutui - comploteaza impotriva unui al treilea - Nechifor Lipan - spre a-l jefui.
Numai ca, in timp ce in Miorita moartea ciobanasului moldovean este prezentata ipotetic, in Baltagul complotul se finalizeaza prin uciderea lui Nechifor Lipan. Tot la modul ipotetic este prezentata in Miorita si inmor-niintarea ciobanului, precum si cautarea zadarnica de catre "maicuta" lui "batrina", episod de un lirism adinc, care domina intreaga creatie.
In Baltagul, opera epica prin excelenta, moartea lui Nechifor Lipan constituie abia inceputul, punctul de plecare al desfasurarii epice. Mioarei "nazdravane" din balada populara, ce coboara in mit, ii corespunde in roman un ciine, pe cit de credincios, pe atit de aprig. Asemenea mamei ciobanasului din Miorita, Vitoria, sotia lui Nechifor, pleaca in cautarea acestuia, numai ca, fata de deznadejdea si neputinta celei dintii, Vitoria dovedeste o energie si o perseverenta mai putin obisnuita pentru o femeie.
Criticii literari au vazut pe drept in Vitoria~o eroina tragica", un "Ulise carpatic", au alaturat-o Antigonei sau Ancai din Napasta sau Kriemhildei din Cintecul Nibelungilor. G. Calinescu, a definit-o drept "un Hamlet feminin, care banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimulatie, pune la cale reprezentatiuni tradatoare si cind dovada s-a lacut da drumul razbunarii".
Din unghiul de vedere al speciei careia i se incadreaza, unii au vazut in Baltagul un roman politist (Calinescu); altii socotesc ca e, in acelasi timp, "epopee" si "roman" (Ciopraga), sau un roman cu caracter "mitic-baladesc", "cu un accent de mare balada romantata" si de "mister cosmic" (Perpessi-cius).
In ceea ce priveste tenia si problematica, unii autori considera ca Baltaglil e romanul "civilizatiei astrale", al "ritmurilor primitive", "determinate numai de revolutiunea pamintului si nicidecum de vreo initiativa individuala" si, in acest cadru, e romanul civilizatiei pastoresti, cu transhumanta caracteristica (Calinescu).
Pentru alti critici, Baltagul este romanul "unui suflet de munteanca" (Perpessicius), "al schimbarii lumii" (N. Manolescu), al "cautarii urmelor" (Ciopraga) sau, ui sfirsit, o incercare de surprindere "in esentialitatea lui, a mecanismului existentei si mentalitatii noastre arhaice" (I. Oprisan). N. Manolescu il inscrie intre romanele realiste, Judecindu-l "sub semnul simbolurilor povestirii sadoveniene", Baltagul ii apare lui I. Vlad drept "basm".
Fiecare din amintitele interpretari este in parte adevarata, pentru ca, in ciuda dimensiunilor lui reduse, Baltagul reprezinta o veritabila fresca a satului romanesc de munte dintr-o anumita epoca. Intriga e intr-adevar de natura politista, iar aeji-"iinea e plasata in anii imediat urmatori introducerii, la 1 octombrie 1924, a calendarului gregorian ("stil nou"). Baltagul reprezinta mai presus de orice imaginea jumii arhaice, indeosebi a celei pastoresti, aflate in faza ei crepusculara, cind este invadata de agentii lumii noi, capitaliste, pina in cele mai ascunse asezari in care se retrasese.
EDITII: Baltagul. Roman, Bucuresti, 1930; editia a VII-a, 1943; 1953; 1959; 1961; 1963; 1966; "1975; 1972; 1975; 1983; Opere, voi. 10, Bucuresti, 1957. |