Budulea taichii comentariu - nuvela de Ioan Slavici referat






BUDULEA TAICHII - Nuvela de Ioan Slavici; "Convorbiri literare" XIV (1880), nr. 3 si 4; in volumul Novele din popor, Bucuresti, .

Geneza ei a fost pusa in legatura cu preocuparile autorului pentru problemele invatamintului din Transilvania, reflectate si in publicistica sa: scoala romaneasca are datoria sa contribuie la apropierea tot mai accentuata a intelectualilor de popor pentru asigurarea rezistentei lui in fata politicii de deznationalizare.

Izvorita din conceptia luminista despre rolul oamenilor invatati in ridicarea economica, intelectuala si morala a satului, ilustrata si prin nuvela Popa Tanda, Budulea Taichii urmareste procesul formarii unui astfel de om. Materia nuvelei se desprinde dintr-o situatie caracteristica pentru Transilvania de dupa 1848, cind sporeste numarul si calitatea scolilor si liceelor romanesti, cind creste numarul elevilor romani inscrisi la liceele maghiare sau germane.

Pentru toti se puneau alternative precum ruperea de familii si transformarea lor in renegati prin uitarea limbii si obiceiurilor, prin instrainarea de popor sau, dimpotriva, alaturarea de acesta si ridicarea lui prin cultura. Subiectul nuvelei este simplu si nu lipsit de o anumita tendinta, altfel bine camuflata artistic. Hutu, fiul umilului Budulea, cimpoiesul din Cocorasti, este chemat de dascalul Pantelimon Claita sa unneze scoala sateasca, apoi indemnat sa mearga la scoala in oras pentru a ajunge invatator in sat si a-i fi de ajutor. Hutu se supune, rabdator si tenace.

Ajuns la oras, doreste sa devina institutor si intra la gimnaziu, apoi sa fie profesor si trece la seminar, de unde i se deschid toate caile spre inalte functii ecleziastice; se hotaraste chiar sa se calugareasca, dupa modelul profesorului sau. Cu toate aceste perspective, slirscsle prin a se casatori cu Mili, una din fiicele dascalului Claita, si a se preoti; revine, astfel, printre ai sai, ilustrind categoria luminatorilor satului. Finalul, cu Hutu linga patul in care se afla sotia si copilul, infatiseaza o scena in care toti protagonistii sint fericiti, iar cuvintele de incheiere devin emblematice: "Tu, Doamne, cu nemarginita intelepciune ai intocmit lumea si frumoasa ne-ai lasat-o noua lacas de vietuire!" Nuvela are in buna masura un caracter autobiografic; scriitorul n-a topit in nici o alta opera literara atitea momente din propria sa viata, pentru a dezvalui atitudini sufletesti fundamentale. Exegetii au reliefat o seama de similitudini intre biografia sa si intimplari traite de personajul narator sau de Hutu.

Astfel, conformismul accentuat al lui Ioan Slavici, pe care el insusi l-a sesizat, explica felul de a fi al lui Budulea fiul, "in care revine insusi tipul moral al scriitorului" (T. Vianu), Dar aici autorul nu evoca memorialistic, ci realizeaza un model si ar fi greu de tras o linie de demarcatie intre secventele reale si cele imaginate. Hutu, personajul principal, parcurge in nuvela o ascensiune spectaculoasa, dar pe deplin meritata: pornit de la conditia cea mai umila, ajunge mai tirziu decit era firesc la scoala. invata cu sirguinta si incapatinare, indura cu stoicism toate situatiile dificile, asculta, numai aparent automat, toate indemnurile, isi modifica aspiratiile in fiecare etapa a devenirii sale pina ajunge sa i se deschida perspectivele unei cariere stralucite, dar, in cele din urma, se multumeste cu o situatie care se afla la jumatatea drumului. Atita vreme cit trebuie sa invete, isi reprima, cu aparenta usurinta, orice alte preocupari. Este stingaci, simplu si greoi in miscari (vezi, intre altele, inceputul primei zile de scoala la oras sau vizita la profesorul Vondracek), dar onest, muncitor, inzestrat cu dragoste de viata. Bogatia sufleteasca si-o exprima, in momentele culminante, asa cum remarca Ion Breazu, "mai mult prin gesturi, decit prin vorbe", precum in scena intilnirii dintre el si mama sa sau in scenele de dragoste dintre el si Livia sau Mili. Toate acestea, impreuna cu atitudinea fata de parinti, de Claita sau de narator, sint dovezi ca succesul nu i-a denaturat caracterul.





Referindu-se la ascensiunea sa, G. Calinescu a afirmat ca nuvela putea deveni "un mare roman balzacian, zugravind marile energii reci".

Magdalena Popescu propune o lectura cu totul noua fata de interpretarile de pina acum: " Ioan Slavici face din aceasta istorioara cu tilc, care pune in discutie probleme // grave, o comedie a imitatiei, iar din eroul sau un mim a! stereotipiei" (s. n.). Suita de atitudini din care se compune nuvela reproduce "instantanee ale mimetismului in diferite faze", Hutu fiind, rind pe rind, copie a tatalui sau, a dascalului Claita, a profesorului Vondracek, iar la Universitate a altor modele.

In calitate de "copie", "absoarbe totul cu grija de a fi exact, dar niciodata personal". De aici impresia de comedie. Nuvela insasi este construita pe aceasta schema, ca succesiune de stari care se "reproduc una pe cealalta", fiind "o imitatie de sine insasi". Personajele secundare se definesc in raport cu Hutu; ele isi depasesc conditia prin participarea la devenirea sa. Critica a remarcat ca aceste personaje sint mai pline de omenesc, mai nuantate, ca au un contur mai bine precizat. Unul dintre ele, Budulea tatal, este zugravit in chip de neuitat; umil care isi asuma umilinta, greoi si stingaci, odata ce intelege lucrurile le accepta cu entuziasm si le povesteste tuturor. Este, poate, cel mai marcat de ascensiunea fiului sau si reactiile ii sint prezentate intr-un fericit amestec de comic si umor. Pantelimon Claita este personajul care declanseaza evolutia lui Hutu, pentru ca apoi sa fie consultat la fiecare nou pas al acestuia. Povatuitor si luminator, el ilustreaza conceptia lui Ioan Slavici despre rolul intelectualului in lumea satului.

Naratorul insoteste pas cu pas personajul principal, dar pastreaza o oarecare distanta fata de evenimentele traite de el.

Atitudinea sa penduleaza "intre adoratie si dezamagire", fiind, pe rind, "admiratorul, imitatorul, modelul, emulul, subordonatul si martorul personajului principal" (M. Popescu), Alaturi de Popa fanda, Budulea Taichii realizeaza tema "la nivelul capodoperei" (I. Breazu); prin seninatate, umor si optimism, ea se apropie de nuvelele idilice, de care se deosebeste, totusi, prin tematica si prin realismul mai pronuntat, Caracterul autobiografic, oralitatea stilului, o apropie de Amintirile lui Creanga. Realismul psihologic, prezent si in alte nuvele ale sale, deschide un drum nou in proza romaneasca, urmat de I. L. Caragiale, Gala Galaction si de alti scriitori. Eminescu aprecia adincimea psihologica a nuvelei si umorul "de un gen necunoscut pina acum la autorii romani". Ioan Slavici este, in acelasi timp, intemeietorul prozei ardelene moderne. Inspiratia din viata rurala il situeaza intr-o orientare europeana cu bogate traditii, mai ales in Germania si Elvetia.



loading...










Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Scriitori romani