Caracterizarea lui George Pelimon din romanul neconventional Nesfarsitele primejdii (1978) referat





George Pelimon este un personaj central cu dubla identitate in acest roman neconventional, non-mimetic, fundamentat pe strategii ingenioase ale textului de factura livresca, in care parodia este primordiala, iar predispozitia ludic-ironica a autorului bulverseaza compozitia liniara a naratiunii de tip traditional. "Nesfarsitele primejdii" desemneaza o serie de capcane textuale: colajul de fragmente disparate, confuzia planurilor temporale, mixajul realitatii in vis, implantul eseistic, combinarea ambigua a realului cu imaginarul, simularea memoriei involuntare, dublarea personajelor, relatia echivoca dintre autor si personaj, relativizarea adevarului etc.

In Cartea intai a romanului - Ca umbra iederii pe zid -care indeplineste aparent functia prologului traditional, actiunea incepe cu moartea eroului virtual.

Un neinsemnat proiectant de la Institutul "Petrol-Proiect" din Bucuresti, George Pelimon, "proiectantul geniar (in caracterizarea ironica a colegilor) si scriitor in timpul liber, moare prematur "rapus de gripa". La inmormantarea acestuia, comentata cinic de Jenica Brustureanu - un personaj-Iiant in proza Iui Mircea Horia Simionescu -, participa sotia sa, Despina, si iubita din umbra, Helga.

In Cartea a doua. alt George Pelimon afla din gazete despre disparitia dublului si este frapat nu atat de omonimie, cat de coincidentele biografice. Ca si el, primul Pelimon avusese "o nefericita dragoste pentru o anume Helga, nebunie a tineretii /«/"". Astfel se naste in mintea sa proiectul unui roman in care George Pelimon biruitorul sa-l reabiliteze pe George Pelimon invinsul: "Acea inmormantare de la Ghencea a adunat o multime de cunostinte de-ale mele () Ingropandu-mi dublul, deceptionati poate ca nu murisem eu, au dezgropat o mie de intamplari ce-mi apartineau, construind - panegiric, in comentariile lor din timpul slujbei - un adevarat roman () Mi-am zis, amuzandu-ma mereu, ca s-ar putea transcrie si inseila informatiile si relatarile privitoare la George Pelimon, cel raposat, si la cel ramas in viata Ar rezulta un roman interesant"

in cele din urma, biografiile celor doi Pelimon se intretes pana la confuzie, intr-un veritabil proces de contaminare, astfel incat idealismul proiectantului se transmite pragmaticului inginer constructor de retele electrice. Confuzia planurilor cronologice, mixtura de prezent si trecut sau de amintiri si vise complica, uneori inutil, discursul romanesc. incepand cu partea a doua a romanului se contureaza deja mai multe planuri epice, in functie de prezenta protagonistului intr-un loc sau altul: in avionul care il aduce din nordul Moldovei, vizitand Constantinopolul (in vis), intr-o excursie pe Valea Ialomitei, in redactia unei gazete sau la Baneasa, in timpul asaltului asupra aeroportului ocupat de nemti.
in conceptia lui George secundul, "obsedatul" romancier in devenire, actiunea se reduce schematic la doua fire epice: calatoria sa cu Helga in Italia si intoarcerea pe urmele tatalui disparut. Sunt acestea, in fapt, laitmotive ale prozei lui Mircea Horia Simionescu. Prima naratiune reprezinta ceea ce George proiecteaza in formula romanului de dragoste la indemnul sotiei sale, Despina, personaj cu functie reflectoare. intr-adevar - cat poate fi de adevarat jocul textualist al romancierului -, George Pelimon pleaca in Italia cu iubita, reconstituind traseul unei calatorii facute odinioara cu sotia. Odata ajunsi la Florenta, Helga se instraineaza de amant si il paraseste zile in sir in singuratatea sa de la hotel. Din acel moment, actiunea e deviata brusc spre senzational. Pelimon, stramtorat, accepta sa joace rolul "fiului regasit" fata de batrana foarte bogata Galetti, originara din Romania, care nu credea ca fiul sau pierdut in timpul razboiului a murit. Pentru ca escrocheria sentimentala sa reuseasca, George, ajuns acum bogat sub numele de Federico Galetti, isi expediaza iubita in tara. Dar avionul in care se afla Helga se prabuseste in Adriatica. Fantasmagoria este intempestiv destramata de un autor autoritar (altul decat Pelimon). Eroul sau se trezeste din acest vis si cei doi se pregatesc sa revina in tara. In gara Venetia (reminiscenta ironica din Thomas Mann), Helga moare a doua oara (si vom vedea ca nu va fi suficient) in timpul unui atac terorist.

Celalalt fir epic se leaga de obsesia lui George Pelimon de a-si reabilita si razbuna tatal disparut in conditii neelucidate. Capitanul Clement Pelimon a fost implicat, in 1936, intr-un proces pentru insulte aduse superiorilor. A fost repede condamnat la doi ani de inchisoare si va muri in detentie, bolnav de tuberculoza. Scotocind arhivele, fiul justitiar reconstituie procesul de acum patruzeci de ani si descopera ca tatal sau a cazut victima intrigilor colonelului Andone Gabriel. Se hotaraste sa-si razbune sangeros tatal si porneste spre Targoviste in cautarea vinovatului. In viziunea deformatoare a naratorului, scenele banale din Trenul de Pietrosita - cum se intituleaza a patra carte - sunt redimensionate cu accent pe grotesc si absurd. Eroul, ca un nou .'calator in infern", abia gasindu-si loc in trenul aglomerat, se intalneste, in chip semnificativ -intr-un gen de parodie hamletiana - cu umbra tatalui sau, in gara Titu. Cautarea justitiara va sfarsi, insa, lamentabil, fiindca Andone murise cu trei ani in urma.

Exista si al treilea plan narativ mai amplu, neluat in calcul de romancierul prezumtiv, care reprezinta, dupa toate indiciile, proiectia onirica a personajului.

In acest plan suprapus apare a treia imagine a Helgai, fosta iubita din liceu, pe care o intalneste in timpul unei misiuni clandestine, in ipostaza de luptatoare antifascista. Intrand in cercul ilegalistilor, prietenii iubitei regasite, George este, mai apoi, considerat tradator de acestia si inchis in boxa unei case parasite. Se reintalneste totusi cu Helga dupa declansarea ostilitatilor contra germanilor, pe cand se inscria voluntar pentru front. Dar nu are timp sa se bucure de revedere, fiindca va fi impuscat de "ParasutistuP' Marin Cofetaru. Este aceasta o abordare, la propriu, a tezei epice moderne care postuleaza moartea autorului. Dar Mircea Horia Simionescu isi continua jocul, neezitand sa-l reinvie pe George Pelimon inspre finalul romanului, unde acesta apare - ca si Helga, de altfel - in anturajul vanzatorilor dintr-un talcioc (evocand atmosfera din Scrinul negru; si influenta calinesciana este indubitabila).



La nivel metatextual, Nesfarsitele primejdii este impanzit cu teorii asupra romanului, cele mai multe fiind sanctionate de luciditatea autorului. Matusa lui George, profesoara de romana, il initiaza pe bovaricul nepot cu veleitati literare in arta romanului, raspunzandu-i Ia intrebarea didactic-naiva "Cum se scrie un roman?". "Romanul e o desfasurare de fapte de o banalitate asemanatoare celor ale vietii"" - apreciaza matusa Henrieta - Si o ingramadire informa de intamplari ce pun la incercare rabdarea cititorului. Important este ca din scenele selectate de romancier sa se iveasca «o idee, un proiect moral, un exemplu»". Tot ea ii ofera si reteta romanului de succes prin repovestire in stil senzational a unor fapte deja cunoscute. Parodia este greu de ghicit in subtextul fastidioaselor teorii despre estetica romanului.

Pe parcursul naratiunii, George Pelimon insusi prinde gustul divagatiilor eseistice si isi formuleaza propria conceptie: "Arta romancierului e o insusire la indemana fiecaruia isi purta George gandul.

In roman, e important sa gasesti un raport extrem de precis intre gradul de inaintare al epicii (realizat prin ritm si implicare a elementelor noi, anuntate ca atare), si adancimea sau densitatea observatiei, care dilata un episod pana la a-i conferi importanta universala" Mai aproape de estetica lui Mircea Horia Simionescu, Pelimon, ca personaj-reflector, isi propune sa scrie "un roman aleatoriu", "cu anecdota variabila", in cadrul caruia "selenara Helga" se identifica cu "solara Despina", colaborand "in mecanica romanuluf. Mai cu seama Despina este stimulatoarea impulsului creator: "Somnul, veghea, momentele lui de incordare erau prezidate de prezenta nevazuta a Despinef Dar rateaza finalizarea proiectului, intrucat e obligat sa-si renege romanul, intr-un gen de final secund al Nesfarsitelor primejdii. Un tribunal imaginar condus de Marin Cofetaru il condamna la moarte pentru ca i-ar fi denigrat in creatia sa. Ca sa-si salveze viata, accepta compromisul de a ameliora simtitor adevarul din fictiune. Pe acest fundal, romancierul ipotetic se trezeste din vis, "inchipuindu-si cam cum ar suna o biografie romantata a lui Marin Cofetaru". Cum se vede, autorul rastoarna inca o data datele conflictului si, implicit, deznodamantul. In viziunea stocastica a lui Mircea Horia Simionescu, fictiunea anticipeaza indeobste realitatea, dar poate sa si fie determinata de agentii realului.

in rolul personajului episodic, George Pelimon reapare infiltrat in tesatura complicata a romanului invataturi pentru Delfin, ca proiectie a autorului in text. Pelimon de aici este un scriitor in devenire care il cunoaste intamplator pe biograful anonim - personajul central al romanului -, angajat sa scrie biografia unui escroc bucurestean, Macedo-neanu. El citeste in cenaclul biografului o proza "anosta si aleatorica" lipsita de continut (din unghiul biografului), dar care entuziasmeaza auditorul. Se recunoaste, fara dificultate, din comentariul cronicarului, turnura autoreferentiala in spirit ironic. Lucrarea citita de tanarul prozator este o creatie hibrida "fara putinta de a-i determina genul, specia sau specialitatea textelor", iar lectura este punctata de hohotele de ras aprobatoare ale cenaclistilor pe masura ce autorul "tot da zor cu ingeniosul moderat". Acelasi Pelimon, redactor la o editura prestigioasa, va respinge in termeni categorici pseudo-biografia lui Gri Macedoneanu. George Pelimon din invataturi reprezinta, asadar, o ipostaza auc-toriala in registru autoironie.

aaa2

Numele Helga apare si in proza scurta a lui Mircea Horia Simionescu, denumind un personaj feminin obsedant, fiindca ilustreaza iubirea pierduta din tineretea risipitoare a personajului masculin care o evoca in naratiune. In Nesfarsitele primejdii, Helga reprezinta intruparea iubirii pierdute si regasite. Ca si George Pelimon, iubitul ei secret, are diferite infatisari in cuprinsul romanului. Prima Helga din fictiune constituie "o nefericita dragoste" din tineretea primului Pelimon, proiectantul inmormantat la inceputul romanului. Dar cel de-al doilea Pelimon, gazetarul si scriitorul in spe, are si el o amanta pe nume Helga.

In prima ipostaza, Helga este, dupa toate indiciile, balerina, iar in cealalta este biolog, lucrand intr-un laborator ce seamana cu odaia austera a eroului. Personajul feminin prezent devine constient de dublul sau cand participa la un spectacol.

Biologul Helga din vecinatatea romancierului se vede in balerina Helga de pe scena "ca intr-o oglinda".
La sugestia sotiei sale convent
Ionale, George Pelimon vrea sa scrie un roman de dragoste despre "femeia visurilor (tale) de adolescent". Prin urmare isi insoteste "ideea, sub soarele Italiei"', intr-o calatorie senzationala, pentru a retrai marea pasiune. Iubita din Italia nu mai seamana, insa, cu iubita de acasa.

In mediul mirific al Florentei, Helga devine absenta, se instraineaza inexplicabil de amant si dispare zile intregi, astfel incat ceea ce trebuia sa fie o "nunta spirituala" se transforma intr-un fiasco. In visul lui Pelimon, Helga cea de nerecunoscut moare intr-un accident aviatic pe cand se intorcea singura in tara. intr-un alt plan, care pare sa fie cel real, Helga moare totusi, fiind impuscata intamplator de niste teroristi care atacasera gara Venetiei.

intr-un plan suprapus al naratiunii apare a treia imagine a Helgai, diferita de balerina sau de laboranta. Este o intrupare feminina mai consistenta, intalnita de Pelimon, care fusese trimis de superiorul sau din armata (spre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial) cu un mesaj secret catre o celula de comunisti. Helga din acest plan este fosta iubita din liceu, ajunsa acum revolutionara, angajata in lupta antifascista. Aceasta pare sa fie, insa, o proiectie onirica a "romancierului" George Pelimon care se viseaza "pregatind insurectia" impreuna cu iubita regasita. Helga isi revede iubitul dupa declansarea ostilitatilor contra germanilor pe cand acesta se inscria voluntar pentru front.

In acelasi spirit al confuziei planurilor narative, Helga reapare in finalul romanului vizitand talciocul impreuna cu reinviatul Pelimon. Registrul parodiei si al jocului textual in care exceleaza ii permite lui Mircea Horia Simionescu sa-si plaseze personajele in diverse contexte semnificative indiferent de cronologia faptelor.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani