Caracterizarea lui Maria din Creanga de aur (1933) referat





Roman-parabola, mitic, simbolic si initiatic.

Personaj principal; dinamic, multidimensional, arhetipal.

Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje; autocaracterizare;
- caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin mediul in care traieste; prin comentariul naratorial; prin nume.

Intr-o combinatie expresiva, specifica portretului sadovenian, Maria e un personaj construit dupa tiparele clasicismului antic, dar si ale basmului popular romanesc. Daca in ipostaza initiala, feciorelnica, descinde aievea din lumea basmului, dupa casatoria cu mostenitorul tronului, destinul ei tragic ii confera grandoarea si sublimul unei Antigone medievale. Ca si Kesarion, de care se indragosteste la prima vedere, Maria este aleasa pentru un destin exceptional, chiar daca acesta presupune sacrificiul de sine.

Nepoata cuviosului filantrop Filaret din Amnia, de pe tarmul Pontului Euxin (denumirea antica greceasca a Marii Negre) ilustreaza - in viziunea original-sintetica a lui Sadoveanu - deopotriva conditia cenusaresei si a fecioarei jertfite. Si numele este simbolic in acest sens, evocand-o pe Fecioara Maria. Cand imparateasa Bizantului isi da seama ca, pentru a-si salva fiul de la desfrau si de sub influenta iconoclastilor, "este nevoie pentru imparatie ca acest tanar pe care-l iubim sa aiba langa el o sotie nu numai cea mai frumoasa si mai dorita, dar si cea mai binecredincioasa intru ortodoxie", apeleaza la ajutorul episcopului Platon pentru alegerea miresei. inzestrat cu har divin, iluminat de sfanta Maica a Domnului", Platon intelege ca mireasa se afla printre nepoatele lui Filaret si il trimite pe prietenul sau Kesarion Breb s-o gaseasca. Pentru a identifica fecioara din revelatia episcopului, Egipteanul recurge la proba condurului, care se va mula perfect pe piciorul Mariei. In mod semnificativ, noua cenusareasa este si ea orfana, fiind fiica vaduvei Ipatia. Prima ei aparitie in fata strainului care ii va marca destinul este una semi-divina, ca intrupare a frumusetii eterne, asa cum se reflecta in oglinda imaginea bunicii Teosva: "Kesarion inalta bratul drept si, cu palma, isi atinse fruntea. intr-o clipire si ca intr-o oglinda, batrana isi vazu frumuseta stralucita a tineretii, cand sta sub cer si in vesnicie ca o zeita1'. Portretul fizic care urmeaza este conturat de prozator in acest spirit hieratic: Jntorcand ochii cu un oftat, se vazu pe sine insasi aevea: o copila de saisprezece ani sta in cadrul usii, zambind. Zambea propriei salefiinfi, mai mult decat batranei Teos'a. Catra strain clipi cu sfiala, inclinandu-si o clipa fruntea lucie. Avea par negru si greu, ochi mari, adumbriti de gene lungi. Rotunzimea obrazului era delicata si a soldurilor plina".

Intr-o combinatie expresiva, specifica portretului sadovenian (vezi si Vi-toria Lipan), Maria e un personaj construit dupa tiparele clasicismului antic, dar si ale basmului popular romanesc. Daca in ipostaza initiala, feciorelnica, descinde aievea din lumea basmului, ca o Ileana Cosanzeana, dupa casatoria cu mostenitorul tronului, destinul ei tragic ii confera grandoarea si sublimul amei Antigone medievale. Ca si Kesarion, de care se indragosteste la prima vedere, Maria este aleasa pentru un destin exceptional, chiar daca acesta presupune sacrificiul de sine. Armonia fapturii divine este perceputa ca atare la prima-i aparitie in Bizant, cand se distinge printre celelalte nouasprezece pretendente care au fost adunate dupa proba condurului intr-un veritabil concurs de frumusete: "£ra prin urmare un dar al cerului. Era o armonie mladioasa. Erau ochi plini de adancimea placerilor. Constantin cunoscu si ei ca aceasta trebuie sa fie aleasa si o dori numaidecat, cape o jucarie". Daca pentru viitorul imparat precumpanitoare este frumusetea fizica, pentru ceilalti curteni precumpanesc sfintenia si bunatatea fecioarei.



Curand, Maria resimte casatoria cu indiferentul Constantin cel tanar ca o instrainare de sine. in ziua nuntii, ea traieste intens presentimentul jertfirii: "Intre acele marmuri lucii, intre acele aururi reci, se simtea straina si departata de sine insasi, ca o jertfa din vechi si intristate povesti. Nu-si putea inchipui nici o clipa ca din acel invalis de balaur fantastic ar putea sa iasa in patul nuptial un tanar cu glas bland si cu ochi de dragoste". in acelasi fel, ea presimte ca "glasul" iubirii care tacea se afla in strainul cunoscut la Amnia. Iubirea interzisa a tinerei imparatese creste in intensitate in pofida faptului ca intalnirile cu Kesarion se petrec in imprejurari solemne: petit, cununie religioasa, nunta, intronare, priveghi. Doi ani dupa momentul cunoasterii, Maria este coplesita de pasiunea ascunsa pentru "luceafarul" vietii sale: "Tanara imparateasa tresari si inchise ochii. Apoi deschizandu-i nu mai vazu pe cei de langa ea. Se intoarse catra asfintit ramanand neclintita. Acolo scanteia luceafarul. O umbra se desprinse de la un farm singuratic si venea pe luciul Propontidei catra dansa. Era o parere. Era o patrunzatoare si dulce otrava a intregii ei fiinte".

Revenit la viata vicioasa dinainte, demonizatul Constantin cel tanar "leapada pe nepoata cuviosului batran de la Amnia, cea care a fost harazita Bizantului de prea curata Fecioara". Kesarion, care se culpabilizeaza el insusi {"eu am fost solul care am adus o floare curata si am aruncat-o intr-o volbura prihanita"), este singurul care intelege sensul ascuns al alegerii neprihanitei Maria: "Doamna Irina impinge langa prapastie pe fiul ei. Acum vei intelege de ce i-a pus alaturi o sotie aleasa de puterile divine. Ca nelegiuirea lui de astazi sa se arate mai infricosata". Dar inteleptul are taria sa-si asume vina jertfirii fecioarei, la ultima lor intalnire: "Marita stapana, vorbi el cu voce moale, nefericirea nu ti-a adus-o purtarea imparatului, ci iubirea mea". in ceasul fatal al despartirii, Kesarion isi marturiseste dragostea concomitent cu decizia renuntarii la iubirea pamanteasca. Desi Maria nu-si poate retine reprosul (,Atunci de ce ai asteptat pana acum? intreaba ea deodata aprig. Ai cunoscut nefericirea mea?"), isi accepta soarta, convinsa si ea ca au fost uniti in eternitate prin creanga de aur. Gestul hieratic din final accentueaza semnificatia unirii spirituale: ,Jmparatita veni si-si pleca fruntea pe umarul egipteanului". Dupa plecarea lui Kesarion si dupa ce "Isaurianul a iat porunca scrisa ca leapada pe sotia sa", Maria se calugareste la Prinkipo, despartindu-se astfel pentru totdeauna de lumea care a jertfit-o.

Marele merit al prozatorului este de a nu-i fi rapit naturaletea, firescul, acestui personaj feminin de factura cvasi-legendara. Desi apare mai rar in naratiune, Maria nu e defel un personaj episodic, intrucat destinul ei tragic se contopeste cu al magului ales, Kesarion Breb, protagonistul actiunii.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani