Caracterizarea lui mos nichifor din nuvela mos nichifor cotcariul (1877)



Nuvela.

Personaj principal, pluridimensional, static, eponim.

Modalitati de caracterizare:

- caracterizarea directa: elemente de portret facut de narator, elemente de autocaracterizare;

- caracterizare indirecta: prin propriile ganduri, simtiri si actiuni, prin comentariul naratorial; prin limbaj, prin nume;
portret caracterologic.

Pasiunea harabagiului pentru conversatie, pentru povestire, este exemplara si individualizatoare; tot discursul este controlat, calculat cu buna stiinta de protagonist, care practica seductia verbala.

Este personajul principal al nuvelei, pagina de referinta in intelegerea creatiei povestitorului humulestean. "Mos Nichifor nu-i o inchipuire din povesti, ci e un om ca toti oamenit. Asa isi incepe Creanga relatarea despre Nichifor Cotcariul, vrand parca sa fie mai convingator decat in alte povestiri care debuteaza, asemeni basmelor, cu "A fost odata" Naratorul insista asupra ideii de autenticitate a personajului, adaugand ca mos Nichifor traia in Tutuieni ,pe cand bunicul bunicului meu fusese cimpoias la cumatria lui mos Dediu din Vanatori. Evocarea ne duce cu gandul la stilul Amintirilor din copilarie, unde, ca si aici, realitatea si legendarul se contopesc intr-o poveste care pare sa-si piarda radacinile intr-un trecut indepartat, dar totusi identificabil.
Ca si in cazul altor personaje din opera sa. Creanga nu se opreste asupra portretului fizic, ci isi concentreaza atentia asupra celui caracterologic, Descrierea carutei, mijlocul de munca al lui Nichifor, ocupa mai mult spatiu decat prezentarea propriu-zisa a personajului. Deducem, deci, ca mos Nichifor, harabagiul, este extrem de preocupat de slujba sa. Aflam, totusi, ca nu-i place sa transporte marfa, preferand sa satisfaca nevoile de deplasare ale oamenilor: "Harabagia, zicea el, e mai buna, ca ai a face tot cu marfa vie, care la deal se da jos, la vale, pe jos, iar la popas, in caruta".

Pe parcursul povestirii ne dam seama ca acesta nu este singurul motiv pentru care mos Nichifor prefera sa plece la drum ducandu-i pe oameni unde au nevoie. Descoperim treptat pasiunea harabagiului pentru conversatie, pentru povestire. Iata cum descrie naratorul perindarile lui Nichifor: ,JDe intalnea vreun om calare, pe drum, intreba: «Departe ai lasat pe voda, voinice?» Si apoi indata da biciu iepelor, zicand: Alba-nainte, alba la roate, I Oistea goala pe de-o parte. I Hii! Opt-un cal, ca nu-s departe Galatii, Ini'.'.'" Comei Regman identifica in aceasta adresare rimata, menita sa dea avant iepelor, calitatea personajului "de a se pastra sufleteste vital, teatrul pe care-l desfasoara pornind si dintr-o aspiratie necheltuita spre joc, spre chiuitura".

Drumul pe care-l face cu Maica, nora jupanului Strul, de la Neamt la Piatra, dezvaluie tocmai aceasta trasatura de caracter a carutasului. "Si apoi, giupanesica Maica, unde-a ft vale mare ori deal mare, s-a mai da si pe jos cate oleaca, mai ales ca acum e o frumuseta afara la camp, de turba haita! Da ia sa nu ne mai trecem vremea cu vorbele. Hai, sui giupanesica Maica, sa te duc la barbatel acasa; stiu eu cum ii treaba nevestelor celor tinere, cand nu-s barbatii cu dansele, fac zambre si trag acasa, cum trage calul la traista cu orz", le spune mos Nichifor lui Strul si Malcai inainte de a pomi la drum, ca si cum aceste cuvinte ar avea rolul de a binecuvanta plecarea jupanesei. Textul este aproape ritualic si la fel par toate interventiile harabagiului' pe drum. Fiecare fraza isi are sensul ei intrinsec. Nimic nu este spus doar de dragul de a fi spus. Mos Nichifor vorbeste in pilde si da lectii de viata: "Vezi satul ista mare si frumos? Se cheama Grumazesli. De-as ave eu atatia go-nitori in ocol si d-ta atatia baieti, cati cazaci, capcauni si alte lifte spurcate au cazut morti aici din vreme in vreme, bine-ar mai fi de noi. Sau: "Am auzit si eu spunand in biserica la noi ca «Pomul care nu face roada se taie si in foc se arunca». Apoi ce-ti trebuie mai buna vorba decat asta?"

Tot discursul este controlat, calculat cu buna stiinta de mos Nichifor. El se transforma astfel dintr-un simplu calauzitor in spatiu intr-un modelator de caractere. Comei Regman vorbeste si el despre lipsa de inocenta a personajului, ca acesta intruchipeaza "calculul si politica insinuarii, a captivarii prin cuvant si comportare". Criticul il suspecteaza chiar ca este "fermecator", "mai ales fata de clientela sa feminina".

Etapele strategiei sale de seductie verbala se incheie intr-adevar cu "capitularea vrajita a victimelor", cum spune tot Regman, pentru ca "dupa aceasta, tot la doua-trei saptamani, giupanesica Maica venea la Neamt la socri si se intorcea acasa numai cu mos Nichifor, fara sa se mai teama de lup"

In finalul povestirii naratorul revine la schema initiala, Iasandu-l pe cititor sa afle ca intreaga poveste este de fapt legenda nasterii unui "nume, a poreclei lui mos Nichifor, care a "cotcarit-o", adica a inselat-o, a pacalit-o pe Maica:

"Dupa un an, sau dupa mai multi, mos Nichifor s-au rasuflat, la un pahar de vin, catra un prieten al sau, despre intamplarea din codrul Grumazestilor si frica ce a tras giupaneasa Maica. Prietenul lui mos Nichifor s~a rasuflat si el catra alti prieteni ai sai, si de-atunci oamenii, cum is oamenii, ca sa-i puie sange rau la inima, au inceput a porecli pe mos Nichifor si a-i zice: «Nichifor Cofcariul, Nichifor Cotcariul». Si poate acum o fi oale si ulcioare, si tot Nichifor Cotcariul i-a ramas bietului om numele si pana in ziulica de astazi".