Prin personajul Stere Draganoiu se reia, cu multa vitalitate, filonul balzacian al literaturii romane, dupa ce G. Calinescu daduse impresia ca a atins culmea valorica prin Costache Giurgiuveanu din Enigma Otiliei. El are toate calitatile acestui arhetip literar si, in plus, este foarte bine prins in mediul pe care il descrie autorul in Groapa. Om al timpului, dar mai ales al mediului sau, Stere are o evolutie scenica bine regizata auctorial si bine interpretata in contextul mai larg al bipolaritatii romanului: un plan al dorintei de parvenire, dar si al saraciei crunte, al destinelor individuale legate puternic de existenta Cutaridei - groapa de gunoi a Bucurestiului, si un al doilea plan, al bandei de hoti conduse de Bozoncea.

Stere Draganoiu, carciumarul, se afla in centrul primului plan epic al textului. La inceput, aflam despre el ca "era tanar si ager, cam duhos, nedezlegat la limba, nu-si vindea lesne sufletul. Muncea cat sapte, isi spala singur, manca ce da Dumnezeu, se chinuia sa agoniseasca ceva, sa iasa din saracie. Sanatos, sanatos, aseza totul la spate, nu se incurca. Avea o privire de punea omul jos () era baiat de la tara, sarac. Slugarise la un negustor prin Lipscani, de la doisprezece ani, invatase meseria." Apoi, "intr-un an imprejmuise dugheana, mai inmultise capitalul, se cunostea ca avea stofa de negustor". Pe parcursul naratiunii, vitalitatea lui Stere se nuanteaza, iar calitatile si defectele sale ii motiveaza actiunile. intai se lasa pe mana unei codoase, Aglaia, care-si puse in gand sa-l insoare de indata ce acesta se stabili in Groapa Cutaridei. La propria-i nunta el e numai un actor, atent doar la partea materiala (zestre, daruri). Consecventa intereselor sale este zdruncinata pentru cateva momente atunci cand o intalneste, la petit, pe viitoarea nevasta, Lina lui Marin Rosioara - sfioasa, tanara, frumoasa, doar o copila. Atunci barbatul din el presimte voluptati, si totusi etaleaza o timiditate ce nu pare a fi a lui. Salbaticirea lui e aparenta numai, pentru ca dupa nunta Stere devine mai uman, mai vesel. Instinctul de imbogatire, care primeaza asupra altora, se mai umanizeaza si el, impins de realitatea peisajului periferic in care traieste personajul. Dupa nunta nevasta se schimba si ea, iar vietile lor devin convergente. De acum, viata lor e o continua lupta cu existenta, iar supremul scop este imbogatirea.

Gandirea aceasta mercantila, comuna unei parti a romanelor realiste, este pusa in practica de Stere Draganoiu dupa episodul scurt al casatoriei. Nevasta si zestrea ei sunt pentru el un capital ce se cere reinvestit. Devine autoritar, fatalist, instinctual si rational deopotriva. ii intelege pe oropsitii din Groapa, dar nu ezita a-i servi cu vin lungit cu apa, pentru care le ia si ultimul banut. Deodata devine inchis si secretos cand are o ibovnica la Dragasani, cu care se iubeste rustic, gelos pe Lina cand i se pare ca unul dintre clienti se uita gales la ea. Credinta lui in Dumnezeu e conditionata financiar si limitata de instincte, de interesele sale pe termen lung sau scurt.

In acest sens, semnificativ este episodul intemeierii unei biserici in noua lui mahala. El da o suma buna de bani nu dintr-o convingere, dintr-un sentiment religios, ci din dorinta premeditata a asigurarii si impunerii respectului celorlalti. De altfel, noul cartier se formeaza in jurul carciumii sale - "La Stere". Astfel fixat in solul puturos al Gropii de gunoi a orasului care l-a format, Stere strange ban pe ban si ameninta ierarhia breslei din care face parte. Acum vinde si lemne la kilogram pe care iarna le uda din belsug ca sa cantareasca mai mult, "invartea miile cum te-ai juca asa, cu chihritele. Datorii nu mai avea. Punea leu pe leu sa stranga suma mare, sa-si cumpere un loc cu vad in Grivita. Dar pana atunci mai era! Trebuia sa toarne apa mai multa in vin, sa nu ia in seama strambaturile gunoierilor. Ce-i pasa? Mila nu jace casa buna cu pricopsita. Si pielea ar Ji luat-o de pe clienti, bani sa iasa, ca fara cincizeci de mii de lei nu mai scotea capul din Cutarida."

Lacom de bani dar si cheltuitor. Stere stie sa traiasca, bea si petrece, cumpara nimicuri femeiesti drept cadou amantei, consoleaza clientii, dar le ia si banii, isi respecta "maestrur - un Gobseck roman - Pandele Vasiliu, este un declasat dar nu un personaj tragic. Mahalaua este pentru el propria-i casa si caracterul lui s-a format si s-a calit in lupta inegala data cu toti pentru a fi cineva. Sentimentul dezradacinarii nu il afecteaza deloc. Surorile lui pe care le-a revazut dupa un timp la inmormantarea tatalui erau acum pentru el "niste alea urate, spetite de munca, rele de gura si dusmanoase". Perceptiile sale asupra celorlalti sunt modificate de puterea seducatoare a banului si de trecutul sau de sluga, de ucenic, apoi, rupt de munca. Stapanul sau ii da cateva sfaturi care sa-l ajute sa se impuna, rupte parca dintr-un manual de parvenire.

Imensa lui sete de bani il modeleaza, si de aceea el realizeaza ca relatia lui cu locuitorii mahalalei trebuie sa fie si prietenesti, dar si dictate de o superioritate impusa de situatia lui de negustor bogat al noului cartier. Sufletul lui simplu nu evolueaza in vreun fel, nedezmintind nici consecventa caracterului sau. Traieste intens dar nu dramatic, isi reprima sentimentele pe care nu le dezvaluie decat in scenele scurte cu apriga ibovnica de Ia Valcea sau in rarele momente de betie. Cel mai simplu, el poate fi definit in raport cu mediul in care traieste si care se concentreaza, centripet, asupra lui insusi. Cutarida si cei ce locuiesc acolo sunt pentru Stere un teritoriu cucerit greu prin anii de munca si de slugareala, devenind astfel explicabila puterea lui de obstinatie pe care o foloseste pentru a se imbogati si a "stapani"" mahalaua. Efectele pe care le determina in jurul sau setea de bani nu-l ating deloc. Substanta balzaciana, realista, obiectiva, romaneasca totusi, a caracterului sau nu se coloreaza de suferinta celorlalti, iar aspiratiile sale sunt de neoprit.

In ceea ce priveste acest plan, destinul sau este lasat suspendat de autor, in finalul naratiunii, care ii lasa lui Stere mari posibilitati de "implinire", iar cititorului largi spatii speculative. Tipic pentru tagma negustorilor, el are stofa din care se croiesc stapanii marilor averi, posesori ai unui obraz gros si ai unui trecut resimtit obsesiv. Evolutia lui liniara se face doar pe o axa orizontala: el ia in stapanire o lume a marginalilor, manipuland aceasta periferie prin banul care ii seduce pe toti. Lina doar il completeaza si este un ferment, un catalizator al tranzitiei de la saracie la stapanirea celorlalti prin bani, bautura si prestigiu. Libertatea relativa de care se bucura Stere in roman nu e mai mare decat libertatea arhetipului literar caruia i se subordoneaza - parvenitul, imbogatitul, carciumarul venal.
Sistemul de valori care il motiveaza interior si pe care il recunoaste Stere este mostenit de la fostul sau stapan si devine pentru el o adevarata profesiune de credinta: "Ia-o incet, de la mic la mare! Fii cu ochii in patru! Se deschid cartiere noi, acolo e castigul. Daca esti smecher, banul creste, face pui! Lasa-i pe altii sa petreaca, o sa-ti vie si tie randul. Te uiti ca ti-am dat cam putin cat ai muncit? Sa faci la fel! Slugii sa nu-i intinzi mana si sa nu-i lasi decat atat cat sa rasufle, altfel nu te mai respecta. Cumpara un loc si ridica o maghernita, pune o firma, plateste statului ce-i al lui si nu te mai odihni. Prost nu esti, vrednic te stiu, nitel noroc sa ai, si atat.1". Convietuirea cu Lina si viata in comunitatea Cutaridei completeaza aceste reguli, dar nu le schimba si nici nu le ataca ierarhia.

Hotii - personaje principale - caracterizare

In al doilea plan epic al romanului, personaje principale sunt hotii organizati intr-o banda condusa din umbra de Bozoncea. Chiar la inceputul actiunii, care merge simultan cu viata lui Stere sau a locuitorilor noului cartier, intra in scena si Paraschiv - intai ucenic, apoi rival si uzurpator al Stapanului. Niciodata pana la Eugen Barbu nu au existat in literatura romana scene de viata mai complete si mai realiste care sa priveasca atat de obiectiv si intelegator existenta larvara a declasatilor, a hotilor.

Hotii sunt organizati pe bresle dupa modelul mestesugarilor, dupa natura "profitului" si modul de lucru. Banda lui Bozoncea se ocupa cu mici gainarii, care o ajuta sa supravietuiasca de pe o zi pe alta, din iarna pana in primavara. Ei sunt "manglitor?' din buzunare, terorizeaza micii patroni, fura cai, insala lume etc. Cand simt ca politia e pe urmele lor, se refugiaza in Groapa Cutaridei, unde siguranta lor e totala, caci aici "locuiesc". E suficient sa stea aici o zi-doua pentru a li se pierde urma. Apoi se despart in grupuri de cate doi-trei pentru a se reintalni undeva in marele oras, de unde o iau de la capat. "Recolta" o aduc Stapanului care numara, imparte, judeca, stabileste tinte noi, dar nu participa mereu, gratie vechimii sale "in munca", experientei si respectului celorlalti. El are o amanta - Didina - pe care o iubeste cu patima si o inconjoara cu o gelozie feroce, cu care duce o viata desfranata, intr-un soi de semiclan-destinitate. Cautat de politie, Bozoncea dejoaca planurile acestora de a-l prinde, insa in final nu poate scapa de complotul pus la cale de ucenicul Paraschiv.

Vitalisti, generosi, indarjiti si indrazneti, hotii Gheorghe Treanta, Nicu Piele, Sandu Mana-Mica, Oaca, Bozoncea si Paraschiv pot fi caracterizati impreuna, caci ei sunt si personaje principale si secundare care unesc epica planului al II-lea al romanului. Vigoarea lor e data de conditia sociala in care se gasesc: legea statului este pentru ei o cutuma inutila si singura lege care conteaza pentru ei este aceea a breslei din care fac parte. Bozoncea domina banda cu o forta hipnotica, aproape de neinteles, care, insa, nu are efecte asupra lui Paraschiv. Acesta arunca in aer orice ierarhie pentru ca nu poate suporta statu-quo-u impus de Bozoncea. Pe el il revolta ierarhiile doar pana ajunge el - destul de repede - in varful lor. Nu cunoaste teama si refuza supunerea, nici atunci cand sunt insotite de suferinta. Episodul arestarii, al puscariei, este semnificativ pentru valoarea deosebita a notiunii de libertate pe care o cunoaste banda aceasta de hoti, inraiti si patimasi. Peretii celulelor si bataia jandarmilor sunt chinuitoare in cel mai inalt grad. Pentru ei eliberarea si primavara sunt o noua si eterna promisiune de castig, de revenire la starea de libertate atat de necesara.

In timpul iernii sunt amenintati de frigul patrunzator, de instinctele lor nepotolite. Pe aceasta sinusoida a existentei se misca destinele lor asemanatoare pana la confuzie. Doar Paraschiv e diferit si ceilalti il simt. Chiar Bozoncea presimte dificultati in a-l stapani, si nu fara motiv, caci ucenicul il provoaca adesea, ajutat si de duplicitatea Didinei (frumoasa, provocatoare, fosta prostituata), care starneste animalul din el. Gelozia grotesca a Stapanului nu ia sfarsit nici in momentul casatoriei, spre final, cand Paraschiv reuseste, cu dificultate, sa-l omoare. Astfel ca "retragerea" lui Bozoncea nu se produce linistit, asa cum isi dorea, ci direct in moarte. inca o data este reiterat caracterul tragic al destinelor, daca mai era nevoie, dupa ce Gheorghe Treanta - ceva mai uman dar imbatranit, nu apuca "sa se dea la fiind'' din pricina "gabo-rilor". Legile lumii lor nu au nimic comun cu etica si cu morala sociala. Ei buzunaresc cu aerul oamenilor corecti, fura iepele gospodarilor si le vand in targuri pe mai nimic, stau la panda in lumina slaba a noptii, rabda de foame si de frig. Dar cand unul de-al lor jefuieste un cersetor, ceilalti il pedepsesc exemplar: cineva chiar il scuipa in gura, dezgustat de lipsa de intelegere pentru cei cu adevarat saraci. Bucuria lor de a trai si-o dezlantuie dupa astfel de actiuni in chefuri prelungite, cu exces de mancare si de bautura, cu lautari inchiriati pe care ii zoresc sa cante melodii triste, hotesti, din care razbate o veche suferinta - (auto)ex-cluderea din societate, nevoia de libertate, dragostea nabadaioasa dar secreta, vesnic neimplinita.

In locuri diverse, extrem de pitoresti, hotii cheltuie fara remuscari bani in exces, indarjiti in a-si consuma total destinul cu o voluptate tragica. Moralitatea lor decurge din faptele lor. Capabili de compasiune si de daruire, hotii lui Bozoncea stapanesc acest plan secund al romanului, si pot fi caracterizati dupa principiul iconic: unul este semnificativ pentru toti, dupa cum toti sunt reprezentativi pentru individul singur. Rare sunt momentele in care aceasta unitate le este amenintata: cand Gheorghe vrea sa renunte la profesie si vorbeste de o casa, o batranete linistita, un copil a carui crestere sa-l absolve de pacate mari, sau cand unul dintre ei tradeaza. Sunt lipsiti de patetism sau de sentimentalisme facile, dar au sentimente puternice, in ciuda caracterului tragic al vietii pe care o duc, poate si din cauza pragmatismului si a vitalitatii fiintei lor. Parasind urmele sacralitatii, Dumnezeu e resimtit doar ca o figura vaga, inaccesibila. Hotii sunt autentici prin limbajul lor argotic, care ascunde un cod de comunicare neinteligibil de ceilalti. De aceea, autorul simte nevoia sa medieze cultural intalnirea limbajelor: cel frust si simplu al hotilor cu cel evoluat, metaforic al cititorului, toate acestea intr-o proza seaca, ritmata parca de scurtimea frazelor in fulguratii metaforice care dau pregnanta lirica a romanului.

Hotii sunt o suma inedita de aspiratii ingenue care se amesteca realist cu declasarea, cu tipul primitivului ghidat in viata dupa instinct, impins nestapanit pana la judecata simpla, primara a cutitului. Contrastele sunt constante, mentinute in cote rezonabile pe parcurs, dar scapate de sub control spre final, cand in interiorul "bresleP' intervin schimbari - unii mor, unii pleaca, iar altii le iau locul. Teama stapaneste acum banda hotilor, iar egoismul e valoarea suprema. Mentalitatea nu se schimba radical, deocamdata, dar e amenintata de marile framantari sociale ce vor urma, ca si unitatea si celelalte valori ale vietii la limita legii. Bucuriile rare dar vlaguitoare prin durata si intensitate prevestesc pe tot parcursul naratiunii alterari in substanta vietii. Cufundati in gunoiul mahalalei Cutarida - si ei niste gunoaie - hotii persevereaza in a-si consuma pana la ultima limita un destin incert, dar voluptuos. Etaland o latura pitoreasca a lumii si a umanitatii periferice, acesti teribili "manglitori"" traiesc intr-un prezent continuu. Toate aceste personaje se bucura din plin de libertate de miscare. Religia lor este libertatea sau banul, in diferite modificari situationale. De aici pana la motivarea psihologica a personalitatilor plebee pe care le poarta actorii cartii nu mai e decat un pas, facut prin fapte de o anvergura variabila, in functie de miza finalitatii.

Scriitori romani