PROTAGONISTUL-NARATOR - caracterizare |
Adresandu-si cu insistenta intrebarea daca o considerare ulterioara a evenimentelor, a "momentului pur" al intamplarii poate cu adevarat sa limpezeasca, sa ofere o perspectiva clarificatoare asupra acestora sau, dimpotriva, daca nu cumva o asemenea revenire este falsificatoare inevitabil si deci inutila, compromisa in chiar premisele ei, romanul (el insusi o retrospectiva, o privire inapoi inspre evenimente si momente de viata ale autorului) nu mai poate scapa febrilitatii, dar nici superstitiilor pe care le declanseaza turul de forta al cautarii autenticului, a ipostazei adevarate (fie aceasta a istoriei, a fiintei, a celuilalt, a relatiei amoroase si implicit, in ultima instanta, a demersului romanesc).
Tensiunile nerezolvate, nelinistile romanului trebuia sa-si gaseasca ecoul in firescul cautarilor de sine ale unui tanar, in efectul formativ al dialogului acestuia cu sine, al interogatiei, al analizei generalizate. Atent la comportamentul, infatisarea si reactiile celorlalti, un observator neobosit, la fel de fin, al propriilor gesturi, cuvinte, ganduri, personajul nu poate decat sa intretina o luciditate a raportarii la sine, o receptivitate la miscarile si transformarile sale interioare, a caror autenticitate o pune mereu sub semnul intrebarii: "Alunecam cu privirea peste trupul meu. Ma vedeam verde pana la genunchi, intrerupt de centura, apoi negru, nu-mi venea sa ma cred. () Eram complet despartit de mine. Ma plimbam fara busola prin coridoarele fragede, virgine, ale propriului meu creier, il gaseam spalat si gol. Am suras singur."
Aceluiasi reflex analitic al personajului ii sunt supuse, pe liniile temelor majore ale romanului, puterile modelatoare si revelatoare ale iubirii sau razboiul si corolarele sale, criza, moarte, armata, istorie. Cautarea, legitimarea unei identitati, preocupare constanta a eroului narator, viitor profesor de istorie, va atrage in opozitie, de-a lungul intregului roman, categoriile pozitive ale definitiei, ale afirmatiei si pe cele insuficiente ale abstractului, ale livrescului, ale artificialului: "Am cautat cartea unchiului, am reluat-o () Eu citeam si injur cazarma fosnea de gandaceala uriasa a uniformelor, trupurilor, ordinelor, executiilor. Daca cineva ar ataca tara, intr-o clipa fosnetul ar capata inteles si adresa. intr-o clipa conventionalul sifacticele s-ar face viata reala si moarte reala".
Intr-un asemenea joc al numirii veridicului si falsului din sine, din lucruri si din oameni, dar potentat prin traire nemijlocita, il atrage si atentia cu care se observa in ipostaza indragostitului: "am spus cu multa stangacie, cu o intonatie absolut falsa, si care ma durea cu atat mai mult. nu pentru ca m-asfi temut ca nu voi fi crezut de ea, ci pentru ca trezea in mine insumi indoieli, eu te iubesc, si"
Maturitatea, capacitatea de analiza care il orienteaza in diversele situatii in care ajunge sau in raporturile cu sine si cu cei din jur, tradeaza in spatele personajului vocea, insistentele autorului. Este un efect al retrospectivei, dar si al prevalentei, al hipertrofiei anumitor nuclee tematice, in ciuda carora putem detasa, totusi, in tesatura romanului un personaj definit, care dubleaza fericit motivul transformarii totale, al pragului.
Unchiul Nicu - caracterizare |
Reprezentant, de data aceasta, al generatiei care a trecut prin drama razboiului, unchiul Nicu este personajul asupra caruia avem numai o perspectiva exterioara, de unde si plusul de amanunte asupra aparentei sale fizice. Curiozitatea nepotului il retine la un moment dat numai ca purtator al urmelor vii, reale, ale conflagratiei, privirea tanarului nu va inceta sa-l cerceteze, parca intr-o incercare de a-i verifica prezenta, vigoarea: "Nu-I vazusem de mai multe luni. Sprancenele tot stufoase si negre, obrazul plin, parul negru () falcile mari si canine, ochii caprui cu privirea inchizitiva, pieptul zdravan () soldurile patrate ca si umerii, unchiul se misca rotund si repede in camera, ca o picatura de viata".
Prezenta in roman a unui astfel de personaj va concentra, in substanta dialogurilor celor doi, pasiunea speculativa, liniile majore ale reflectiei personajelor. Maturitatea, viziunea diferita, puterea de supravietuire, rabdarea cu care raspunde interesului si nevoii tanarului de a conceptualiza, toate acestea sustin atasamentul, admiratia, compasiunea celui din urma pentru incercatul combatant, cu atat mai mult cu cat, militar de cariera, unchiul este inca increzator in nobletea sacrificiului de pe front, convins ca suferintele, traumele pe care Ie-a cerut lupta pentru tara nu s-au dovedit inutile. Nelinistile nepotului au fost si ale lui, a cautat la randul lui, dar lipsit de detasarea generatiei tinere, sensurile autentice a ceea ce a trait: "Sa citesc, sa ascult, sa inteleg si eu exact ce-a fost, prin ce-am trecut. Pentru ce era cat pe-aci sa ma curat de-atatea orf. Convingerea finala ca "adevarul" sta doar in clipa intamplarii, a evenimentelor, acelea pe care le poti reactualiza din amintire, este singura certitudine pe care o poate impartasi, punct nodal, ferment al intregului roman.
