CARAVANA CINEMATOGRAFICA
Povestiri de Ioan Grosan. Bucuresti, .
Inainte de a aparea in volum, povestirile -patru la numar - au fost publicate in revistele studentesti "Amfiteatru" si "Echinox", intre anii 197l-. Bucurindu-se la aparitie de ample comentarii in presa literara, volumul a contribuit, alaturi de alte carti ale prozatorilor postmodemi, la revirimentul prozei scurte din deceniul al noualea.
Pentru a desemna o receptare a textului literar insotita de placere, critica italiana (Cesarc Brandi, Giulio Carlo Argan) poseda un termen special: fruizione. Insusirea de capetenie a celor patru povestiri din Caravana cinematografica (1985), prima carte a lui Ioan Groşan, este tocmai aceasta: izbutesc in tot timpul lecturii sa mentina viu interesul cititorului, sa-l atraga in universul lor imaginar prin alegretea stilistica si printr-un umor de buna calitate. La aceasta se adauga si spiritul ludic, nu doar al naratorului, ci si al personajelor, figuri dispuse oricind sa evadeze in spatiul jocului. Naratorul din Insula, profesor si scriitor, crede ca a scrie din experienta "e prea putin", si, prin urmare, prefera jocul inchipuirii, "hirjoneala cu singurele jucarii ramase: cuvintele".
Amestecind geografia cu fantezia, el creeaza un tinut neverosimil, un fel de biblioteca in aer liber, o insula ai carei locuitori se indeletnicesc cu cititul, sint cititori cum altii sint agricultori, meseriasi, muncitori etc, Desi pleaca de la un vis, Insula nu e o proza onirica, de vreme ce naratorul insusi accepta posibilitatea sa se fi trezit si sa fi continuat sa fantazeze in prelungirea celor visate. Dorinta de a iesi din orizontul ingust al vietii cotidiene si de a regasi, prin joc, momentele vii si plenitudinea il caracterizeaza si pe Sebastian Pop, personajul clin Marea amaraciune. El ii propune Ioanei, colega sa de serviciu, dornica si ea sa scape din plasa conventiilor zilnice, sa isi prescrie viata, sa nu faca decit ceea ce inainte fusese scris. Numai ca scrisul, in cazul lor, nu are o forta magica, nu constituie o ursita, ci este un simplu joc la care au consimtit amindoi. incercarea lui Sebastian Pop de a depasi marginile jocului prescriind nasterea unui vitel din ograda gazdei se soldeaza cu un esec in care el vede o confirmare definitiva a mediocritatii sale. Nu este singura data cind autorul, neiertator si ironic, isi aduce personajul intr-o situatie ridicola.
Predispozitii ludice au insa multi din eroii lui Ioan Groşan : de la operatorul de film din Insula, caruia ii trece prin cap ideea nastrusnica sa scoata aparatul de proiectie pe geamul caravanei cinematografice si "sa proiecteze filmul pe dealul din spatele bisericii in seara primei ninsori, speriind ciurda locala", si pina la tiganul Darcleu, cel care isi vinde calul, spre exasperarea nevestei, si isi cumpara o jucarie, un radiou, pe care il aseaza pe fereastra casei. Plutonierul Atanasiu Gica din Caravana cinematografica, alt spirit jucaus, elibereaza fara pedeapsa delincventii daca acestia ii istorisesc, in felul Sheherezadei, un basm. Si invatatorului Benea, din aceeasi povestire, ii place jocul, desi inscenarile sale sint lipsite, de cele mai multe ori, de gratuitate. Corelative inclinatiei ludice sint comicul si umorul, alte doua insusiri ce asigura in egala masura placerea lecturii.
Povestirile lui Ioan Groşan au darul sa inveseleasca, sa trezeasca in sufletul cititorului o stare de voiosie comica, nu numai prin situatiile hazlii pe care le relateaza, ci si prin modul de reprezentare. Ele au la baza o intelegere umoristica a existentei umane, dezvaluind un sentiment de libertate interioara ce ofera autorului posibilitatea sa priveasca lumea cu detasare, ca pe un spectacol. Situatiile comice, foarte numeroase, iau nastere de obicei prin neconcordanja dintre ceea ce se asteapta sa apara si ceea ce apare ca implinire a asteptarii. Succesiunea acestor doua momente, specifica de altfel comicului in general, poate fi observata, de exemplu, intr-o pagina din Caravana cinematografica. Venit "cu filmul" in satul Mogos si intrigat ca nimeni nu-l inlimpina, "tovarasul Tavi" se adreseaza prin megafon taranilor, folosind un limbaj specific deceniului sase.
In curind i se pare ca aude in noapte tropaitul grabit al unui grup de oameni: "Hai, mai tovarasi, mai repede, ca ne-apuca iarna! - striga el vesel, dar in clipa urmatoare scoase o exclamatie si tacu un salt inapoi. Soferul mai apuca sa-l vada lipindu-se de masina. Vitele patrunsera buluc in lumina, oprindu-se buimacite, cu cozile ridicate, in fata camionului." Tot o secventa comica prin contrastul dintre realitate si aparenta este aceea in care presedintele Tanasie vine s-o anunte pe tinara invatatoare din sat ca a sosit caravana. Mai intii, el intra pe furis in curte si spioneaza pe geam ce se petrece in odaia luminata a fetei, Apoi se intoarce la fel de precaut in strada, de unde o striga spunindu-i pe un ton oficial ca "tovarasii" au ajuns. Umor cu implicatii satirice se intilneste in Marea amaraciune, in cele citeva imagini din viata scolii, dar si in prima povestire din volum, O dimineata minunata pentru proza scurta, in care apar doua fiinte ridicole: directorul unui Gostat, vinator in timpul liber, si un scriitor venit in documentare. Acesta din urma e convins ca evenimentele din lumea reala pot 11 impartite dupa criterii literare: o vinatoare de fazani echivaleaza cu o proza scurta, vinarea unui mistret nu poate ii cuprinsa decit in paginile unui roman, chiar si ivirea unui cerb din padure depaseste limitele prozei scurte.