Carte singura - volum de poezii de Sorin Mărculescu referat





CARTE SINGURA - Volum de poezii de Sorin Marculescu.

Aparut in 1982, la Editura Cartea Romaneasca, in colectia "Hyperion", volumul cuprinde versuri scrise in perioada 1957-.

Sint reluate, cu adaosuri si rearanjari ale arhitecturii de ansamblu, cele doua volume anterioare: Cartea nuntilor (1968) si Locul simburelui (1973). S-a remarcat titlul de sorginte mallarmeana, motivat si de catre autorul insusi, in textul preliminar, in loc de prefata, al volumului urmator, Fluviul intimplator (1985), subintitulat Carte singura, IV, care se constituie, prin continuitate tematica, stilistica si prin intentia de a se integra aceleiasi arhitecturi lirice de anvergura a volumului din 1982, ca parte integranta a acestuia.

Un "intreg cvadripartit", asadar, conceput din perspectiva unei "structuri inglobante", pe care poetul o intrevede "drept unica si deschisa, receptacol semnificam a tot ceea ce ii va mai li dat sa scrie". Fidel acestui original proiect al "cartii unice", neterminate totusi, Sorin Mărculescu crede, in spiritul cunoscutei legende, ca "semnul", imolat deocamdata in constructia neispravita inca, ar invoca atunci, in fine, sensul, devenind una cu el: "Dupa incheierea neintrezarita a constructiei, Semnificatul s-ar intrupa in vazduhul vital turnat intre zidurile ispravite. Semnului i s-ar da astfel sansa de a respira".

Carte singura contine, in noua dispunere tematica si structurala, trei cicluri: Urne si nunti, Locul simburelui si Nunti si urne. Traducator eminent din T. S. Eliot {Patru cvartete), Boris Vian {Spuma zilelor), Calderon de la Barca {Viata e vis), Cervantes {Nuvele exemplare), Baltasar Gracian {Oracolul manual. Critico-nul) sau Damaso Alonso {Poezie spaniola), Sorin Mărculescu apartine totodata acelei categorii privilegiate de poeti care, imbinind eruditia si vocatia abstractizarii cu harul poetic genuin, masoara prin prezenta lor "maturitatea unei literaturi" (Gheorghe Grigurcu).

Poemele din Carte singura sint racordabile unei poetici manieriste, in sens neoplatonic, ca in cazul lui Ion Barbu (cu care Sorin Mărculescu isi releva nu o data afinitati in sfera geometriei poetice abstracte, transpusa in subtile permutari sintactice si dantelarii stilistice). Decantind manierismul liricii lui Sorin Mărculescu ca "ingeniozitate de tip ludic si estetic", Nicolae Manolescu identifica, in poemele intitulate Idile mai ales, repetitii, paradoxale simetrii si corespondente, circularitati si procedee ale oglindirii, care s-ar incadra manieristului artificiu numit agudeza. Deloc intimplator la un fin traducator al lui Gracian, manierismul liricii marculesciene nu tine insa numai de o anume iscusinta si chiar pedanterie tehnica, nici numai de inclinatia spre crearea unei "meraviglia" sau de vreo insistenta tematica (aceea a oglindirii), ci este structural. Poemul central Locul simburelui (din omonimul ciclu median al Cartii singure) se vrea parca o relectura, prin parafraza intertextuala, a barbianului Joc secund, traducand aceeasi metafizica manierist-neoplatonica a Ideii, a adincului "acestei calme creste", aici a "simburelui" unui divin Unu, regasindu-se si refacindu-se pe sine reflectat in luxurianta
halucinanta a Multiplului:..si pe masura ce-n
uitari se-nibaie/ purcederi verzi si se raresc cunoasteri/ ca sa le stim pierzindu-le: tu singur/ [] te-aduni / in miez mai dens pe cit mai deasa-i umbra/ in comprimari de punct taios tu numai/ inexistent intemeind iubirea/ si cerc spre centrul tau in prabusire/ atit de dur storeindu-ne din tine".

Prabusirea spre centru este una si aceeasi cu re-urcarea la origini, la Idee, cu invocarea acelui "tu" al simburelui divin al Unului, care "cade" de-a pururi, ca in cosmologia plotiniana, in Multiplu. Subiectul liric, aflat in cautarea "simburelui" sau, initiaza astfel o miscare spiralata, de hermeneutica a Fiintei. Aceasta Fiinta se proiecteaza de cele mai multe ori, la Sorin Mărculescu , transsubiectiv, intr-un elan al dezmarginirii sinelui (vezi, in acest sens, ritualurile nuptiale si deopotriva thanatice din contrapuncticele Idile I si 4): "Sus in vapaia viscului ceresc/ sub palid un artar pali ne-am intins []/ tremuratori de moarte ne-am cuprins"; sau, in Idila 4, care inchide volumul in chenar tematic: "si sub rotirea viscului ceresc/ sub palid un artar pali ne-am intins []/ tremuratori de viata ne-am cuprins". Acestei beatitudini sau betii mistice a pierderii de sine a subiectului, prin nunta-moarte, in trupul cosmic, ii succede miscarea complementara de resorbtie a universului in increat (a se vedea subciclul Micrologii sau Golirea de lucruri). Daca viziunea expansiunii universale, a continuei geneze se asocia genezei limbajului, aflat intr-o continua ebulitie (uneori de-a dreptul baroca), involutia spre "trupul nenascut" aduce cu sine o imagistica tot mai ascetica, ce lasa locul unor tensiuni lirice iscate din constructii sintactice eliptice, eliberate de ornamente stilistice excesive: "undeva Ia mijloc/ hiatul divin/ aripile Iara trup/ sustinind/ vidul atletic/ al genezei".



Lirica lui Sorin Mărculescu se situeaza, astfel, la granita dintre vocatia poetica si propensiunile livresti ale autorului, viziunile dionisiac-naturiste coexistind paradoxal cu acelea care glorifica artificiul manierist, inclusiv la nivel stilistic. Raportat la "acelasi nucleu ce insufleteste dinamica alcatuitoare de spatii vaste si profunde" (Dan C. Mihailescu) a unor poeti ca Rilke, T. S. Eliot, Saint-John Perse, Paul Claudel sau Pierre Emmanuel, precum si la traditia blagiana a viziunii duale a expansiunii universale si deopotriva a tensiunii spre increat (Al. Cistelecan), Sorin Mărculescu se revendica, in opinia Iui Nicolae Manolescu, si de la fabulosul levantin al lui Leonid Dimov sau stefan Aug. Doinas, reprezentative in acest ultim caz fiind versurile din Imagomahia sau Cel ce pare.

In plus, prin vocatia mistica a evadarii din hotarele individuatiei si a pierderii de sine intr-o instanta universala transsubiectiva, adica prin acel "binecuvintat surghiun sub coaja simburelui", eul liric din Carte singura pare insa nu mai putin inrudit cu Sf. Antoniu al lui Flaubert, cel care exclama: "Je voudrais etre la maticre!". Numai ca de asta data cufundarea in natura e una cu "caderea", cu ascensiunea inversa inspre "simburele" Ideii, al acelei forme sau maniere interioare, un disegno interna manierist:

"tu asteapta piatra tu menita
zabava cruda-n cumpenele lumii
sa le izbesti si sa-ti raspunda-n unde []
spre cristalinul ochi zvicnind de noapte
si turn al noptii noptilor, amin."


Lirica lui Sorin Mărculescu s-ar caracteriza, dupa Stefan Aug. Doinas, nu prin ermetism, ci printr-o "obscuritate genuina", observatie preluata si nuantata, in Postfata Ia Carte singura, "de catre Dan C. Mihailescu, care aseaza poezia lui Sorin Mărculescu sub semnul saturnian al adincimii, densitatii si obscuritatii". Dar obscuritatea e una revelatorie, materialitatea viziunii panieisk transcriind in fond, intr-o unica complementaritate a liricii naturiste cu cea abstracta, "vegetatia" Ideii. Proiectia inversa, de la Multiplu la Unu, spre "seceta unului adormit cu fata in sine-si", instituie o traiectorie circulara, intru si in jurul Ideii originare, sugerata in versul emblematic "un virtej ce iar in drumuri rotunde ma soarbe" - vers prezent in Imnul I, de la inceputul cartii, si reluat simetric in finalul Imn . Aceasta cautare circulara a unui loc al simburelui ideatic, "miez" dens ori "punct taios" spre care subiectul se lasa sa "cada", ca spre un centru -inceput si sfirsit al Fiintei -, imprima, de altfel, structura triadica, de tripla circularitate, a fiecaruia dintre cele trei cicluri ale Cartii singure.

Aparent mai pujin accesibila, creind uneori impresia de confuz, deopotriva abstracta si vizionara, distincta prin acuratetea arhitecturala a polifoniilor ideatic-imagistice, lirica imnica a lui Sorin Mărculescu se impune in peisajul poeziei romane contemporane cu un timbru imposibil de neglijat.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani