Cartea milionarului de Stefan Banulescu (fragment comentat) referat






Cartea milionarului
(fragment)


Harta Metopolis-ului la scara unu pe unu
"«Daca destinul acestui oras mi-ar fi dat pe maini» Mi-am dat seama ca aveam inca destul timp sa ajung la «Bodega Armeanului». Macazurile le aranjasem cu doua zile inainte. Asa ca pe traseul meu de coborare de la valea de sub platou pana in Metopolis nu mai aveam nici o oprire si nici un punct de intarziere, numai la inapoiere, cand trebuia sa-l aduc pe Topometrist, imi ramanea sa ma opresc si sa folosesc ciocanul, dalta si clestele, pe care le-am varat sub fotoliu, ca si un mic geamantan cu un halat curat necesar lucrului la macazuri la intoarcere.


Mi-am pus fara graba perna de plus rosu pe fotoliul de tabla, m-am urcat si m-am asezat, lasandu-ma comod pe spatarul mobil.
Si am dat drumul drezinei sa ma duca lin, fara sa folosesc maneta de impingere, pentru ca lunecam continuu pe o panta usoara, numai franele din dreapta si din stanga fotoliului le manevram incet si fara efort.
Era o zi de vara limpede.
Inca de la statia mea de plecare - lipsit de grija de a folosi maneta -gustam in voie, din fotoliul drezinei mele in miscare, intreaga priveliste a Metopolids-ului intins pe dealuri, dar pe dealuri mai scunde decat ale mele, cu casele raspandite in amfiteatru undeva jos si departe de platoul meu. Priveam Metopolis-u «in cap», din drezina mea care-si pocnea ritmic rotile pe incheieturile sinelor de linie ferata ingusta si ruginita. Niciodata n-am avut slabiciunea de a crede ca domin Metopolis-u si ca-l stapanesc macar cu ochii. L-am privit si de data asta cu o curiozitate noua, dar cu frica stapanita de a nu fi inghitit intr-o zi de amestecatura aceea de case si ulite nefericite. Panglicile strazilor stramte si intortocheate se rasuceau pe dupa case, parca cine stie spre ce spirala celesta isi chinuiau spinarile, dar nu se rasuceau asa decat pentru a se infunda toate absurd in fluviu si a se intoarce din nou prin alte parti catre varfurile si vaile golase ale dealurilor localitatii. Plutea un praf fin si roscat peste Metopolis. Si daca n-ar fi fost nucii si gutuii care sa-si desfaca peste coamele acoperisurilor umbrelele coroanelor bogate si stufoase de frunze late, pietrisul strazilor si al curtilor accidentate ar fi oferit cerului un spectacol dezolant de uscaciune si de locuri sterpe. Stralucirile bezmetice ale ferestrelor orasului, lovite de lumina orbitoare a soarelui, tasneau un fel de semnale de alarma repetate si zadarnice spre fluviul calm si stapan pe albia sa, spre campia intinsa si bogata a Dicomesiei 6e dincolo de fluviu, pe care o vedeam din fotoliul meu de pe drezina in miscare, balacindu-se fara rusine in graie coapte si tavalindu-se prin porumbistile inalte, dese si verzi. Metopolis-u, ca sa poata supravietui, a trait mult timp «mancand din dealurile sale» -cum spunea odata Generalul Marosin. Marmora rosie si piatra de mai buna calitate au fost scoase aproape de peste tot unde existau, dealurile au fost gaurite si s-au surpat pe rand, sau au ramas din ele doar ramasite paraginite. Surparile s-au apropiat din ce in ce mai mult de oras, pe masura ce cautatorii de marmora rosie si de piatra nobila pentru constructii nu mai gaseau nimic pe dealurile mai departate. «intr-o zi o sa incepem sa ne mancam dealurile de sub oras. Daca vom gasi sub ele toata bogatia marmorei rosii pe care o speram, vom fi bogati in schimbul scufundarii orasului si a caselor noastre» - a zis candva tot Generalul Marosin, dar pe atunci pericolul scufundarii era departe, calcare pure se mai gaseau inca la distante mari de oras si de padurile de nuci si gutui care-l inconjoara.
De cand averea de marmora si piatra a dealurilor a scazut si a devenit tot mai putina, Metopolis-w, pentru a-si prelungi viata si pentru a amana atacul tamacoapelor asupra propriilor temelii si asupra dealurilor de sub case, si-a indreptat sperantele spre bogatiile locurilor din jur. Metopolis-u traieste acum din mila fluviului si din mila campiei Dicomesiei, din ce cade de la ospatul lor. Un oras care-si hraneste existenta cu expediente. N-am vazut un oras ai carui oameni sa fie mai ratacitori si sa doreasca mai mult fericirea celor din alte locuri pentru a-si primi si partea lor mica de fericire din abundenta si darurile cazute de la masa altora.
Toate casele Metopolis-ului stau cu spatele spre drumurile de Mare ale Dobrogei. intr-acolo, ele isi arata numai zidul lor orb fara ferestre.
Generalul Marosin a crezut mult timp intr-o fericire autonoma a Mefopolis-ului. Dar din credinta lui n-a mai ramas azi decat un vis pe care si-l marturiseste neputincios:
«Daca destinul acestui oras mi-ar fi fost dat in maini, mi-ar fi trebuit peste o suta de ani sa-! descurc, sa-l despart de sine insusi, sa-l daram casa cu casa, sa-i sterg ulita de ulita si sa fac un altul. Am cincizeci si sase de ani si nu mai am timp nici macar pentru mine insumi sa-mi iau viata inca o data de la capat asa cum mi-am luat-o de atatea ori. Darasji facut din Metopolis o capitala, aveam la indemana Fluviul si Marea. in spatele marii mi se deschidea Orientul, iar dincolo de fluviu, prin campia fertila a Dicomesiei as fi tras drumurile netrase inca spre Occident. Un nou Corn de Aur as fi facut din stramtoarea fluviului dintre Metopolis si Cefatea de Lana, prin care ar fi venit bogatiile pamantului si, o data cu ele, cele mai stralucite minti sa se desfete infrumusetand cu geniul lor constructor privelistile Metopofe-ului, campia Dicomesiei, malurile fluviului, drumurile spre Mare, distantele dintre ele si de peste ele. Dar acestea pot fi luate drept lirism si este stiut ca lirismul nu este numai slabiciunea literatilor, ci a oricarui om neputincios care crede ca poate fi eroic dincolo de viata lui proprie pe care si-a gresit-o. Pentru a schimba Metopolis-u, mi-ar trebui nu numai multi ani, mi-ar trebui si o putere capabila sa rastoarne munti. Eu am rasturnat multi munti in viata mea si n-am gasit nimic sub ei. Dar cu Metopofe-ul as fi incercat. Fara sa-i retez insa dealurile de dedesubt pe care ii stau casele.» in gura Generalului asemenea vorbe au sunat si mai neputincioase: am mai spus, el nu este decat un captiv al numeroaselor rude care au inceput sa-i stapaneasca ferma si sa-si imparta intre ele puterea, nimicind de fapt, incetul cu incetul, totul.




Ce-as putea face eu, Milionarul, pentru Metopolis? Asa cum stau lucrurile, n-as putea influenta decat in mica masura un destin ca al lui Glad si al lepei-Rosii. Dar stiu eu ce va iesi maine din ei? Sau sa imbunatatesc cat de putin conditia de prizonier a Generalului Marosin, sa ma var, adica, si sa impac din cand in cand certurile fara sfarsit dintre numeroasele sale rude din curtea fermei, certuri care se impletesc, se ingroasa si se sparg mai rau decat reteaua proasta de irigatii a fermei, idiot conceputa, pe care au carpit-o, in ultimele patruzeci de nopti in schimbul unor haine uzate de general, fostul puscarias Glad si amanta lui marmatiana, enorma lapa-Rosie."


Daca destinul acestui oras mi-ar fi dat in maini" - astfel incepe capitolul cinci al Cartii milionarului, cu unul dintre acele subtitluri orientative, alteori fals orientative si fals rezumative de capitol, arta pe care, dupa cum observa Nicolae Manolescu (Arca lui Noe, voi. III), Stefan Banulescu a putut-o deprinde de la maestrii sai intru constructia romanului de la Cervantes pana la Sterne. intr-adevar, cuvintele subtitlu de capitol pot trimite cu gandul spre un personaj cu vocatie si energie de ctitor. Ele apartin insa Generalului Marosin, stapan al Metopolisului si al imprejurimilor sale, care isi intinde puterea stapanitoare si asupra orasului Mavrocordat, cetate a negustorilor, si asupra Cetatii de Lana, loc in care sunt sacrificate zilnic sute si mii de oi a caror carne este apoi trimisa spre Orient, la mancatorii de chebap.
Generalul Marosin este insa un stapan doar cu numele - el nu isi mai poate stapani acum nici macar propriul destin asa cum se afla prizonier al numeroaselor si zavistnicelor sale rude. Cuvintele sale nu fac decat sa exprime un regret, acela de a nu fi putut niciodata interveni in destinul orasului Metopolis. Acest oras, un adevarat personaj in Cartea Milionarului, a trait "mancand din dealurile sale", exploatand marmura rosie descoperita sub fundatia cetatii. Astfel, hranindu-se din propria-i substanta, orasul se scufunda lent, iar locuitorii sai traiesc prabusirea dis-trandu-se cu inventarea mirurilor.

Astfel, desi Milionarul este principalul narator al povestirilor din Metopolis, iar altul este Generalul Marosin, Demiurgul obosit si izolat de lume din pricina rudelor sale certarete si nepricepute in treburile gospodaresti, fiecare dintre locuitorii orasului este narator si Demiurg in propria-i poveste. Este adevarat, Milionarul este cel menit sa transforme aceasta suita de povesti intr-o carte. Cartea Milionarului. Si, dupa cum ne-o spune insusi Milionarul, aceasta carte "are putin timp pentru lucrurile care s-au mai intamplat o data sau de mai multe ori". Urcat in "drezina" (de natura urmuziana, sugereaza N. Manolescu), Milionarul contempla de la inaltime (chiar locuinta sa este asezata la inaltime, pentru a-i oferi o perspectiva adecvata celui ce va scrie "cartea" destinului celor din Metopolis) intregul oras, "cu o curiozitate noua", dar si "cu frica stapanita de a nu fi inghitit intr-o zi de amestecatura aceea de case si ulite nefericite". Acesta este singurul pasaj din roman in care naratorul renunta la atitudinea sa de detasare fata de destinul celor din Metopolis si fata de destinul orasului.
Structura labirintica a orasului asezat pe blocuri de marmura si, zice una dintre istoriile Metopolis-ului, pe ruinele unei cetati bizantine, sugereaza artificiul baroc al formei, artificiu impus nu doar formelor exterioare (constructiilor cetatii), ci si formelor vietii. Varsta inaintata a locuitorilor, care practica "negotul de ani", sugereaza insa statutul de muribund al orasului care sfarseste prin a se devora pe sine.

Povestile orasului sunt marcate de acelasi "bizantinism" al imaginarului. Fiecare narator - si fiecare personaj poate fi si narator - are viziunea sa proprie asupra unui eveniment. Versiunile se suprapun pana la a alcatui un labirint baroc, unde nici Milionarul si nici Generalul Marosin nu detin firul Ariadnei.
In orasul muribund fiecare locuitor se joaca de-a Demiurgul. Oamenilor li se atribuie porecle - mult mai eficiente decat numele. Aceste porecle contin o poveste si un destin. Acest destin poate fi stabilit de la inceput prin porecla atribuita de locuitorii orasului Metopolis. Asemeni lor. Milionarul se joaca de-a Demiurgul: ii da o porecla, o identitate si un destin fostului puscarias din Marmatia, care trebuie sa intre in Metopolis ca "Generalul Glad".
Fragmentul mai sus citat este o recunoastere a esecului ipostazei demiurgice pentru cei doi principali naratori: Milionarul si Generalul Marosin. Desi aparent situati undeva deasupra intamplarilor si destinului orasului, detasati in calitate de naratori-martori, cei doi se recunosc prizonieri ai Metopolis-ului, cu destinele prinse in inextricabilele meandre ale labirintului orasului si cartii.

Teme de lucru:

. Analizati din punct de vedere stilistic paragraful cuprins intre: "Era o zi de vara limpede" si "padurile de nuci si de gutui care-l inconjoara".
. Comparati "arta de povestitor" a lui Stefan Banuiescu, in fragmentul citat, cu aceea a lui Mihail Sadoveanu (Hanu Ancutei).
. Comentati ipostazele povestitorului-martor in Cartea Milionarului.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani