| Cartea milionarului (fragment) Harta Metopolis-ului la scara unu pe unu "«Daca destinul acestui oras mi-ar fi dat pe maini» Mi-am dat seama ca aveam inca destul timp sa ajung la «Bodega Armeanului». Macazurile le aranjasem cu doua zile inainte. Asa ca pe traseul meu de coborare de la valea de sub platou pana in Metopolis nu mai aveam nici o oprire si nici un punct de intarziere, numai la inapoiere, cand trebuia sa-l aduc pe Topometrist, imi ramanea sa ma opresc si sa folosesc ciocanul, dalta si clestele, pe care le-am varat sub fotoliu, ca si un mic geamantan cu un halat curat necesar lucrului la macazuri la intoarcere. |
| Mi-am pus fara graba perna de plus rosu pe fotoliul de tabla, m-am urcat si m-am asezat, lasandu-ma comod pe spatarul mobil. Si am dat drumul drezinei sa ma duca lin, fara sa folosesc maneta de impingere, pentru ca lunecam continuu pe o panta usoara, numai franele din dreapta si din stanga fotoliului le manevram incet si fara efort. Era o zi de vara limpede. Inca de la statia mea de plecare - lipsit de grija de a folosi maneta -gustam in voie, din fotoliul drezinei mele in miscare, intreaga priveliste a Metopolids-ului intins pe dealuri, dar pe dealuri mai scunde decat ale mele, cu casele raspandite in amfiteatru undeva jos si departe de platoul meu. Priveam Metopolis-u «in cap», din drezina mea care-si pocnea ritmic rotile pe incheieturile sinelor de linie ferata ingusta si ruginita. Niciodata n-am avut slabiciunea de a crede ca domin Metopolis-u si ca-l stapanesc macar cu ochii. L-am privit si de data asta cu o curiozitate noua, dar cu frica stapanita de a nu fi inghitit intr-o zi de amestecatura aceea de case si ulite nefericite. Panglicile strazilor stramte si intortocheate se rasuceau pe dupa case, parca cine stie spre ce spirala celesta isi chinuiau spinarile, dar nu se rasuceau asa decat pentru a se infunda toate absurd in fluviu si a se intoarce din nou prin alte parti catre varfurile si vaile golase ale dealurilor localitatii. Plutea un praf fin si roscat peste Metopolis. Si daca n-ar fi fost nucii si gutuii care sa-si desfaca peste coamele acoperisurilor umbrelele coroanelor bogate si stufoase de frunze late, pietrisul strazilor si al curtilor accidentate ar fi oferit cerului un spectacol dezolant de uscaciune si de locuri sterpe. Stralucirile bezmetice ale ferestrelor orasului, lovite de lumina orbitoare a soarelui, tasneau un fel de semnale de alarma repetate si zadarnice spre fluviul calm si stapan pe albia sa, spre campia intinsa si bogata a Dicomesiei 6e dincolo de fluviu, pe care o vedeam din fotoliul meu de pe drezina in miscare, balacindu-se fara rusine in graie coapte si tavalindu-se prin porumbistile inalte, dese si verzi. Metopolis-u, ca sa poata supravietui, a trait mult timp «mancand din dealurile sale» -cum spunea odata Generalul Marosin. Marmora rosie si piatra de mai buna calitate au fost scoase aproape de peste tot unde existau, dealurile au fost gaurite si s-au surpat pe rand, sau au ramas din ele doar ramasite paraginite. Surparile s-au apropiat din ce in ce mai mult de oras, pe masura ce cautatorii de marmora rosie si de piatra nobila pentru constructii nu mai gaseau nimic pe dealurile mai departate. «intr-o zi o sa incepem sa ne mancam dealurile de sub oras. Daca vom gasi sub ele toata bogatia marmorei rosii pe care o speram, vom fi bogati in schimbul scufundarii orasului si a caselor noastre» - a zis candva tot Generalul Marosin, dar pe atunci pericolul scufundarii era departe, calcare pure se mai gaseau inca la distante mari de oras si de padurile de nuci si gutui care-l inconjoara. De cand averea de marmora si piatra a dealurilor a scazut si a devenit tot mai putina, Metopolis-w, pentru a-si prelungi viata si pentru a amana atacul tamacoapelor asupra propriilor temelii si asupra dealurilor de sub case, si-a indreptat sperantele spre bogatiile locurilor din jur. Metopolis-u traieste acum din mila fluviului si din mila campiei Dicomesiei, din ce cade de la ospatul lor. Un oras care-si hraneste existenta cu expediente. N-am vazut un oras ai carui oameni sa fie mai ratacitori si sa doreasca mai mult fericirea celor din alte locuri pentru a-si primi si partea lor mica de fericire din abundenta si darurile cazute de la masa altora. Toate casele Metopolis-ului stau cu spatele spre drumurile de Mare ale Dobrogei. intr-acolo, ele isi arata numai zidul lor orb fara ferestre. Generalul Marosin a crezut mult timp intr-o fericire autonoma a Mefopolis-ului. Dar din credinta lui n-a mai ramas azi decat un vis pe care si-l marturiseste neputincios: «Daca destinul acestui oras mi-ar fi fost dat in maini, mi-ar fi trebuit peste o suta de ani sa-! descurc, sa-l despart de sine insusi, sa-l daram casa cu casa, sa-i sterg ulita de ulita si sa fac un altul. Am cincizeci si sase de ani si nu mai am timp nici macar pentru mine insumi sa-mi iau viata inca o data de la capat asa cum mi-am luat-o de atatea ori. Darasji facut din Metopolis o capitala, aveam la indemana Fluviul si Marea. in spatele marii mi se deschidea Orientul, iar dincolo de fluviu, prin campia fertila a Dicomesiei as fi tras drumurile netrase inca spre Occident. Un nou Corn de Aur as fi facut din stramtoarea fluviului dintre Metopolis si Cefatea de Lana, prin care ar fi venit bogatiile pamantului si, o data cu ele, cele mai stralucite minti sa se desfete infrumusetand cu geniul lor constructor privelistile Metopofe-ului, campia Dicomesiei, malurile fluviului, drumurile spre Mare, distantele dintre ele si de peste ele. Dar acestea pot fi luate drept lirism si este stiut ca lirismul nu este numai slabiciunea literatilor, ci a oricarui om neputincios care crede ca poate fi eroic dincolo de viata lui proprie pe care si-a gresit-o. Pentru a schimba Metopolis-u, mi-ar trebui nu numai multi ani, mi-ar trebui si o putere capabila sa rastoarne munti. Eu am rasturnat multi munti in viata mea si n-am gasit nimic sub ei. Dar cu Metopofe-ul as fi incercat. Fara sa-i retez insa dealurile de dedesubt pe care ii stau casele.» in gura Generalului asemenea vorbe au sunat si mai neputincioase: am mai spus, el nu este decat un captiv al numeroaselor rude care au inceput sa-i stapaneasca ferma si sa-si imparta intre ele puterea, nimicind de fapt, incetul cu incetul, totul. Ce-as putea face eu, Milionarul, pentru Metopolis? Asa cum stau lucrurile, n-as putea influenta decat in mica masura un destin ca al lui Glad si al lepei-Rosii. Dar stiu eu ce va iesi maine din ei? Sau sa imbunatatesc cat de putin conditia de prizonier a Generalului Marosin, sa ma var, adica, si sa impac din cand in cand certurile fara sfarsit dintre numeroasele sale rude din curtea fermei, certuri care se impletesc, se ingroasa si se sparg mai rau decat reteaua proasta de irigatii a fermei, idiot conceputa, pe care au carpit-o, in ultimele patruzeci de nopti in schimbul unor haine uzate de general, fostul puscarias Glad si amanta lui marmatiana, enorma lapa-Rosie." |
