Casa cu no. 10 - proza descriptiva de Alexandru Macedonski referat





CASA CU NO. 10 - Proza descriptiva de Alexandru Macedonski. Publicata in "Literatorul", IV (1883), nr. 5 si (dupa mai multe republicari in reviste) in Cartea de aur, 190. Tradusa in franceza de Jules Brun, in "Journal des D6bats" din 23 febr. 1895.

Publicind Casa cu no. 10 cu supratitlul "Nuvele iara oameni", Alexandru Macedonski pare a se afla in cautarea unui termen care sa desemneze o noua specie literara, creata dupa modelul "naturilor moarte" din pictura.

In primele variante (inclusiv cea din Cartea de aur), scurta proza descriptiva infatiseaza o imagine quasi-muzeala de Bucuresti patriarhal supravietuind in "casa eu no. 10 din strada Nerva Traian", imagine care face parte (ca si Bucurestii lalelelor si ai trandafirilor.

Oras al bucuriei) dintr-un ciclu de peisaje din orasul de altadata, ciclu complementar portretelor de demult, evocate in Naluci din vechime. IVI. descopera aici un tip de exotism sui-generis - nu exotismul traditional (al romanticilor, parnasienilor si chiar al simbolistilor) insemnind nostalgia unor spatii indepartate, inaccesibile, aflate "in afara" propriei noastre lumi, ci o forma de "exotism temporal". Pe spatiul familiar si accesibil al Bucurestilor, imaginatia suprapune o alta harta, cu puncte de taina si mister. Citit nu pe axa spatiala, ci pe axa temporala, un anume punct (vagauna cu trandafiri din Oras al bucuriei, casa cu no. 10 din strada Nerva Traian) devine depozitar -in fapt sau in amintire - al unui timp de altadata, inceteaza sa apartina lumii noastre si se reclama, temporal vorbind, de la un univers "din afara", iremediabil inaccesibil noua altfel decit in imaginatie.

Cu o buna intuitie a propriei sale descoperiri, Alexandru Macedonski rescrie de citeva ori Casa cu no. 10, facind ca textul sa evolueze de la descrierea unui spatiu - real - cu valoare muzeala, care conserva "timpul vechi" (casa plasata cu exactitate in topografia actuala a orasului) la descrierea unui spatiu ambiguu, fixat - in termeni de arhaicitate fabuloasa intre amintire, vis si realitate, spatiu care primeste valori epifanice in ordinea tem-poralitatii.

Adresa exacta din primele variante se estompeaza prin arhaicizare, si strada Nerva Traian devine "ulita Nemtilor-cu-coada". Registrul descrierii se rafineaza prin uzul imperfectului, un imperfect Iara referinta la vreun alt timp trecut, care plaseaza actiunea intr-o zona neprecizata, intre amintire si irealitate.



In acest registru temporal ambiguu, prima imagine a casei o desprinde din contextul citadin, plasind-o intr-un univers de explozii vegetale ("Casa cu no. 10 era ca vioreaua: ea nu se vedea din verdeata").

Universul paradisiac al gradinii o rupe de timpul istoriei si o integreaza timpului naturii, masurat de izvorirea apelor ("apa ce se varsa ziua si noaptea din tuturul de luci" al cismelei) si de puterea creatoare a soarelui ("la vremea rodului se mai destainuiau si rosile boabe de niaigean"). Singurul semn al prezentei umane c zgomotul razboaielor de tesut, care strabate "racoroasele beciuri" si din timpuri indepartate ("in acele vremuri- "). Descriptia se fixeaza apoi asupra interiorului, unde "timpul vechi" ia locul timpului cosmic din prima parte. Retras in obiectele cu infatisare muzeala ("ciubuce de iasomie cu mari imomele de chihlibar infiorate cu peruzele, ori matanii de pret, calimari de argint de pus in briu"), timpul vechi respira in limbajul arhaic, in uzul constant al imperfectului sau in aluzii istorice strecurate sub forma "noutatilor" devenite atemporale din invechitele gazete ale vremii. Imaginea centrala a interiorului (o tava cu cesti de cafea si un ciubuc stins) aduce, in finalul descriptiei, o subtila modificare a registrului temporal, legata de tabloul de gen de pe tava smaltuita, text in text care introduce, paradoxal, in acest univers de absente, prezenta umana, aluzia istorica si dinamica unei naratiuni, imediat proiectata in spatiul fictiunii artistice: "pe o tava smaltuita cu verde se desfasura, cu multa vioiciune de vapseli, intrarea sultanului in geamie, urmat de vizirul si pasalele lui, printre zarfurile de argint ale cestilor de cafea ce incarcau tava".

Naratiunea istorica infatisata in scena desenata pe tava antreneaza singurul timp prezent din text. Intrarea sultanului in geamie "se desfasura" cu adevarat (sub ochii nostri), dar intr-un prezent care nu mai apartine istoriei, ci eternitatii artei; "vioiciunea" nu e a miscarii reale, ci e vivacitatea coloristica a unui tablou naiv. Prezentul - ca si prezenta umana - nu e, in Casa cu no. 10, decit o referinta livresc-artistica, absorbita de eternitatea - ciclica - a naturii sau de eternitatea incremenita a artei.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani