Cel mai iubit dintre paminteni - comentariu referat





CEL MAI IUBIT DINTRE PAMINTENI -
Roman de Marin Preda. Vol. I-III, Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, .

Titlu cu proiectie metatextuala, implicind si comentariul minim propus; retorica silepsei, observa M. Spiridon: cazul vizeaza generalitatea, iar "emfaza" afirmarii superlative tradeaza Iara echivoc tocmai germenii negatiei ironice, elocvente in context.

Elaborarea celor Trei volume (peste 1200 de pagini) inglobeaza aproape trei ani (1977-l979) de munca febrila ("cred ca este cel mai mare efort creator pe care l-am depus pina in prezent"), rezultatul definindu-se totodata, in opinia autorului, drept "rodul maturitatii" sale, deopotriva biologice si artistice (v. interviul din "Vatra"), Primele mostre oferite publicului corespund viitoarelor capitole III-V din volumul intii si apar in "Almanahul literar" pe 1978, sub titlul Marna (fragmente dintr-un nou roman).

Scrisul cunoaste un ritm sustinut pe intreg parcursul anului 1978, pentru ca prin aprilie 1979, cind dactilograma atinge cota o mie de file, un straniu presentiment thanatic ("din vechi motive taranesti", isi justifica Marin Preda demersul, intr-o scrisoare-document in-minata lui Cezar Ivanescu) sa-l indemne pe romancier a-si plasa "la loc sigur" cele trei copii ale manuscrisului, spre a le feri de ingerintele interesate ale unei eventuale postumitati timpurii.

Motivul negativ invocat: Jurnalul lui Rebreanu. E. Simion isi aminteste de altfel ca in tot acest rastimp prozatorul traia vizibil povara acelei "stari de urgenta" de care va pomeni ulterior intr-un interviu: "fata lui era supta, trupul se imputinase"; intreaga-i fiinta vadea "o mare neliniste", exacerbata la un moment dat de frica teribila ca ar putea fi chiar deposedat, prin efractie (locuia in acea perioada la Mogosoaia), de pretiosul manuscris, purtat, in consecinta, mereu cu sine, intr-o mica valiza-diplomat.

In august 1979 prima versiune integrala a romanului intra in circuitul editorial, obtinind, in 29 ianuarie urmator, si "bunul de tipar". O interventie de substanta asupra textului mai are cu toate acestea loc chiar cu putin inaintea aparitiei, cind - stimulat, se pare, si de unele sugestii amicale din partea lui Ov. S. Crohmalniceanu - autorul se decide sa amendeze "amorul suav", de atmosfera medelenista (criticul sarja, spre a convinge), din ultimul volum, punindu-I de acord cu logica interioara a personajului din prim-plan si cu insasi ideea centrala a operei. Modificarile operate ar fi angajat astfel ultimele "cam o suta de pagini" (L. Fulga, Timpul), inclusiv mult comentatele pasaje finale, prin care concluziile dezolante desprinse din barbaria concretului isi afla o anume contrapondere in accentul pus pe "disponibilitatea la tandrete a umanitatii" si pe "virtutile salvatoare" ale mitului fericirii prin iubire (Ov. S. Crohmalniceanu, in "Flacara").

Noua formula de incheiere (" daca dragoste nu e, nimic nu e!") trimite pe cititorul avizat la textul unei cunoscute epistole a Sfi Apostol Pavel (1, Cor., 13, l-2), amintite in treacat si anterior. Lansat in librarii pe la inceputul lui martie, romanul cunoaste un putin obisnuit succes de public, bucurindu-se si de aprecierea majoritatii criticilor, tentati poate sa-i supraliciteze chiar, uneori, meritele si din ratiuni extraliterare (repunerea insasi in discutie a "obsedantului deceniu" insemna, in epoca, si o luare de atitudine fata de noile tendinte de radicalizare a dirijismului in cultura). N-au lipsit insa, mai ales dupa disparitia prematura a prozatorului si editorului Marin Preda (16 mai 1980), nici ecourile mai apasat negative (Marian Popa, . Pecie s. a.), care culmineaza cu contestarile, citeodata violente, venite din partea unor reprezentanti ai exilului (I. Negoitescu s. a. ). Ecranizare controversata (regia Serban Marinescu), in 1993.

Trama si semnificatile generale ale romanului, in ciuda vastitatii constructiei de ansamblu, pot fi sintetizate cu destula usurinta datorita indeosebi prezentei coplesitoare a personajului sau central, Victor Petrini, figura emblematica de alter ego din familia unor Stefan Gheorghidiu ori Ioanide - "dar cu tentanta trimitere, cum s-a putut observa in critica (Ov. S. Crohmalniceanu, Val. Cristea, M. Spiridon s. a.) si la eroii unui Dostoievski (cu care se si polemizeaza, intr-un chip extrem de "morometian" insa) ori la heteronimii unui Kierkegaard, in frunte chiar cu Victor (simpla coincidenta?) Eremita. Investit de autor (detaliu intimpinat cu discutabile rezerve, la aparitie) cu statutul de tinar asistent la catedra de filosofia culturii a unei universitati ardelene (sugestia unei localizari clujene, cu "marea biserica din piata" si cu "statuia ecvestra a regelui maghiar", nu are insa relevanta, in afara posibilitatii de a repune, epic, in discutie "cazul Blaga"), eroul este de fapt purtatorul unui mesaj de constiinta - si, deopotriva, de orgoliu - al "povestitorului" insusi, decis sasi schimbe cu o anume ostentatie auctoriala, poate, identitatea exclusiv "taraneasca" si ingust "morometiana", ce continua a-i fi atribuita si dupa Imposibila intoarcere (1971), spre a-si proba definitiv disponibilitatea unei angajari pe masura si in investigarea mediului citadin ori a vietii intelectuale.

Risipitorii (1962), Intrusul (1968) ori Marele singuratic (1972) constituisera primele tatonari, in acest sens, unele ambitioase (dovada, cele patru versiuni, indelung migalite, ale Risipitorilor); Convorbirile cu FI. Mugur (1973) ori Viata ca o prada (1977) insemnasera alti pasi in aceeasi directie, vadit stinjeniti inca lie de firestile inhibitii si discontinuitati ale confesiunii provocate, fie de insasi grila memorialisticii. "Tema povestitorului", invocata obsesiv decenii in sir de Marin Preda, a trebuit astfel sa-si tot amine concretizarea epica pina la aliarea acelei modalitati unificatoare de expresie, care sa confere fictiunii pondere si tensiune autobiografica, iar discursului filosofic. indiferent de cotatia intrinseca a ideilor vehiculate, valoarea acelor seinteietoare dezbateri pe viu din poiana lui locan, a caror savoare fusese transferata, dupa Morometii, indeosebi practicii jurnalistice a prozatorului, in aceasta perspectiva, ca si, indirect, din punctul de vedere al mult discutatei "aspiratii a lui P." (M. Ungheanu), performanta ulii-mului sau roman rezida deci tocmai in aceasta inspirata conciliere - fie si cu unele fisuri si disonante, inca - a mai multor tipuri de structuri narative, sub semnul coagulant al confesiunii in spirit, mijlocite de acel memorabil alter ego povestilor, cu deplina libertate de miscare, in planul inventiei epice, care este Victor Petrini. Biografia inventata a acestuia este reductibila, in esenta, la citeva momente capitale, in care destinul sau reflecta, de fapt, spasmele unei Istorii irationale, supuse manipularii ori pur si simplu arbitrariului. Condamnat, in baza unei acuzatii ridicole (o formulare ambigua, deci fara valoare probatei-rie, dintr-o scrisoare primita din strainatate), la trei ani de inchisoare, pentru presupuse relatii cu fortele ostile regimului comunist postbelic, Petrini nu-si poate reprima sila si revolta fata de noua .justitie" a intimidarii si a abuzurilor, lichidind, atunci cind i se iveste prilejul, pe unul dintre tortionari. Din lipsa oricaror probe, crima ramine totusi a fi sanctionata doar de constiinta laptuitorului.



Eliberat deci, dupa ispasirea pedepsei, fostul universitar nu-si mai poate insa relua activitatea, fiind silit sa-si cistige existenta "reeducindu-se", mai intii, prin munca degradanta intr-o echipa de deratizare, dupa care devine strungar la o uzina de tractoare si in cele din urma contabil la ORACA. Tara parcurge intre timp perioada de cosmar a "obsedantului deceniu", cu sirul ei de epurari, delatiuni, demascari, anchete, mizerie materiala si morala etc, atenuate doar de efectul tranchilizant al "hazului de necaz" national. Esecurile intimpinate de personaj in eforturile sale sisifice de a se realiza il determina mereu sa-si caute compensatii in vaja intima. Ratarile nu contenesc a-l urmari insa si in acest plan. Nineta Romulus, "Caprioara", Matilda nu-i pot satisface decit partial si trecator setea camilpetresciana de absolut (motivatiile difera, evident, de la un caz la celalalt). O dobindeste, din casatoria cu final furtunos cu Matilda, pe micuta Silvia, care-i prilejuieste momente de sublim abandon, dar nu i se poate substitui si perechii visate. Iar cind pare, in sfirsit, sa-si apropie idealul, acceptind increzator simbolica floare a lui Suzy si, o data cu aceasta, calificativul (inselator!) de "cel mai iubit dintre paminteni", fatalitatea isi spune din nou cu-vintul: femeia ii ascunde statutul de doamna, atragindu-l intr-o aventura care se incheie cu o noua crima, caci Petrini nu se poate impaca nici de data aceasta cu conditia de victima si isi suprima cu cel dintii prilej (asimilabil, din pacate, cu un tipic dens ex machina!) rivalul.

Amenintat acum de o posibila condamnare pe viata, sub acuzatia de omucidere, este siatuit de avocatul prieten, Ciceo (implicat si ca narator, in capitolele XIII-XVI1I), sa-si scrie in extenso "marturisirea", spre a-i servi la ultima inlatisare judiciara, cind ar putea obtine astfel macar o diminuare a pedepsei. Ideea nu 1 lasa indiferent, mai ales la gindul ca, scriind si evocindu-si astfel intreaga existenta, s-ar simti in primul rind eliberat de sine, iar in al doilea, ar putea spera ca, tiparit cind va, eventual impreuna cu eseul sau despre Era ticalosilor si cu notele despre noua Gnoza, Ia care medita, textul confesiunii sale in articulo rnortis nu numai ca i-ar perpetua memoria, dar si-ar proba si virtutile oraculare, avertizind ca, intr-adevar, daca (nici) dragoste nu e, nimic nu el Acesta este asadar actul de nastere al romanului si, deopotriva, epilogul sau, intre cele doua extremitati situindu-se intreaga "istorie" care s-a constituit ca "marturisire" si care devine astfel un veritabil plan de convergenta al scrierii/trairii operei.

Ca personaj/narator, Petrini nu-si dezminte calitatea de erou exemplar, chiar daca nu realizeaza indeobste si partea personala de vina, in incercarile sale de a particulariza "mitul fericirii prin iubire" (Valeriu Cristea considera ca, in realitate, conditia tragica, voita de autor, este subminata de "capacitatile exagerat faunesti" ale personajului, sortit astfel a zabovi mereu "la portile marii iubiri"). Marturie a unui spirit tensionat, concomitent, de semnificatia grava a momentului, ca "si de aceea a actului catharctic caruia i se abandoneaza, confesiunea sa dobindeste cu pregnanta dimensiunea umana a unui "vast roman al vietii", apreciabil si ca "sinteza a tuturor temelor din literatura lui Marin Preda " (FI. Manolescu); ceea ce inca in opinia criticii "de intimpinare" a insemnat totodata si "romanul total" (E. Simion), respectiv "un roman complet: social, politic, sentimental, ideologic, psihologic, eseistic, senzational si politist, fresca a unei lumi si analiza a unui esec in dragoste, cronica de familie si spovedanie a unui invins" (N. Manolescu).

O perspectiva caleidoscopica, evident, asupra vietii dintr-o perioada relativ determinata, totusi, in care toate aceste segmente tematice si de strategie narativa fuzioneaza, de fapt, in ceea ce s-a numit (L. Ulici) si romanul cuplului, proiectat pe fundalul altora, cel putin inca doua: al vietii intelectuale (sau al .jocului ielelor"), cu adaosul de personaje si intimplari ce-i apartin cu precadere si al celei socio-politice (respectiv, al "contractului social"), cu elemen-te de grotesc si proza de atmosfera intr-adevar remarcabile. Meilent fata de "romanul scriiturii" (K. Simion), Marin Preda suplineste cerinta de noutate formala in sine prin personalizarea relatiei livresti, dar mai ales poate prin curajul de a-si li consecvent si chiar de a polemiza, de pe pozitii proprii, pina si cu afinii, aparindu-si mereu (v. In romanul de fata de ex. asa-numitul sau antidostoievskianism) acel rationalism robust, care l-a individualizat in proza romaneasca inca din perioada Morometilor.

Scriitorul stie sa intretina si in acest fel tensiunea lecturii (El. Manolescu), pusa adesea, tendentios, doar in seama concesiilor pe care le face pe alocuri gustului necultivat, foiletonisticii si senzationalului sau pasajelor cu cheie, carente reale, dar neglijabile totusi, in raport cu intregul. Oricum, Cel mai iubit dintre paminteni pare sa ramina iubit si de adevaratii "degustatori" de literatura autentica.










Copyright © Contact | Trimite referat