CEL MAI IUBIT DINTRE PAMANTENI de Marin Preda - INTAMPLAREA POATE FI PROVOCATA referat






INTAMPLAREA POATE FI PROVOCATA SAU RAMANE O CONFIRMARE A DESTINULUI ?

Spre sfarsitul vietii sale (1922-l980), Marin Preda s-a confesat parca premonitoriu, in articole sau interviuri, ori in proze greu de clasat literar. Asa este Viata ca o prada (1977). Urmandu-i in primul trimestru al anului 1980 trilogia Cel mai iubit dintre pamanteni, Marin Preda lasa sententios impresia unui scriitor care si-a pregatit in taina (!) incheierea biografiei omenesti. Fiindca prea sunt vizibile trimiterile la moarte, la minutiozitatea intampinarii ei.

Desi protagonistul acestui ultim roman, Victor Petrini, nu este pe departe Marin Preda, umorile si tumorile vietii scriitorului au fost vizibil trecute autentic in biografia personajului sau (Despre care in epoca s-a aflat, oral si in scris, ca el condenseaza biografiile dramatice a doi scriitori de vaza ai literaturii contemporane: Ion Caraion si I.D. Sirbu). De aceea i s-a parut extrem de greu sa redacteze acest roman, cu o miza a panoramarii existentei totale : sociale, politice, culturale, literare si intime. Undeva, scriitorul, incercat de viata, dar si de ambianta politica si literara a timpului, crede ca "e tot atat de fatal sa scrii o sectiune cum sunt si celelalte fenomene aje existentei, nasterile, mortile, accidentele si, pe un mai mare, desigur, seismele sociale."

Ca scrierea aceasta a incoltit poate chiar o data cu Viata ca o prada, cam prin anii 1975/77, cand autorul a implinit 55 de ani - se desprinde clar din trilogie, unde autorul, vorbind de condamnarea la 20 de ani inchisoare a lui Petrini, nu uita sa mentioneze ca avea 35 de ani. Ca iesind din puscarie, dupa 55 de ani, ar fi trait de prisos, chiar daca viata ar fi urcat pana la 80 de ani.
Apeland la Jurnalul lui LeTolstoi - autor care, se stie, isi consemna impresii pe ascuns fata de sotia sa, extrem de liranizanta, cu o bolnavicioasa curiozitate de femeie invidioasa si geloasa (total diferita de grijulia Anicika, dactilografa si sotia lui Dostoievski) - Marin Preda, prin Victor Petrini, ii marturiseste avocatului sau Ciceo :

"Nimeni n-a scris vreodata un caiet a! fericirii! ("fericirea n-are istorie" - in alta parte - n.n..- M.B.) De ce ar face-o ? Prin caiet nu inteleg Razboi si pace, ci jurnalul lui Tolstoi. Totdeauna caietele astea relateaza o istorie care se sfarseste rau. A mea nu face exceptie, ar trebui sa se termine aici Ar trebui doar suprimate pasagiile presarate prin ea, prin care incerc sa aflu in ce puna al existentei mele ordinea clipelor mi-a devenit fatala si sa dispar, lasand in urma imaginea unei vieti de fapt implinite. Singura aceasta disparitie ar ramane misterioasa Ei si ? Moartea nu e un mister ? Nu vad intrucat degradarea treptata merita truda (). Da, ma ispiteste gandul sa-mi inchei aici povestirea, fiindca incep sa cred ca n-a existat ruptura in viata mea, totul s-a inlantuit inca din adolescenta, si pana aici n-a fost rau. Nu eu am fost cel mai lovit din epoca mea,,daca am avut timp sa fiu si fericit si sa-mi realizez (sau cel putin sa cred cu putere in acest lucru) orgolioase proiecte" (subl. n., M. B.)

Cutremurat de gandul condamnarii, Victor Petrini reflecteaza: "viata e uitare de sine". Acest aforism straniu, pentru un om liber, dar explicabil pentru un claustrat, este motivat practic prin apelul repetat la un medicament distrugator - Nozinan (un' neuroleptic major, indicat in stari depresive grave, stari de agitatie, tulburari nevrotice etc, prezentandu-se sub forma de lete sau fiole). in convorbirile cu avocatul sau, i-l reaminteste, fiindca "el Stie ce este acest calmant; e "un baiat foarte bun", cum ii spuneam adesea, cand luam cate-o pastila. Sterge toate nelinistile si toate temerile si poate da un somn final, daca iei chiar mai putin de un tub." (subl. n., M. B.)
Chiar iubirea tradata ajunge ca o otrava. Ea este "un pahar care trebuie baut, il bei, te incovoi de durere, pe urma te redresezi".
Scandalizat ca doua vicii - bautura si femeile - pun stapanire pe omul de cultura roman (pictor sau scriitor), Petrica Nicolau ii atrage atentia lui Petrini ca acestia,

"intre o opera si alta, petrecand in chiolhanuri nemaivazute () le ruineaza sanatatea si ii trimit in mormant inainte de vreme".

Pentru a-si prelungi insa existenta profesionala, ei apeleaza la imitarea strainilor. Atunci "ne mai gem ca valorile noastre nu intra in circuitul universal! Cum sa intre daca inaintea ta intra Proust si tu nu faci decat sa-l imiti?"
Desigur, condamnarea o face sistemul social pe de o parte, iar pe de alta parte, Victor Petrini insusi. El are un esafodaj profesional mereu contradictoriu, nu atat datorita fibrei sale umane, cat penetrarii din complexe unghiuri a fenomenului vietii prin iubire. Cele 1200 de ini ale romanului reprezinta spovedania unui invins. Iar faptul ca "amintirile" lui Victor Petrini se deruleaza chiar in "casa mortilor", adica in puscarie, imprima intregului text nervura si gravitate.
Titlul trilogiei nu este elogiul fericirii unui om implicat social si spiritual, ci ironia soartei unui astfel de ins care inregistreaza un sir "natural" de esecuri ce il conduc spre claustrare oficiala, adica spre puscarie. De esenta camilpetresciana (nu profeseaza el la inceput filosofia, ca asistent ?), personajul Victor Petrini intra altfel decat Stefan Gheorghidiu si Ladima in razboiul nevazut al societatii si al politicii promovate tiranic de aceasta. Pentru un timp crede ca iubirea daca nu-l poate izbavi, macar ii da siguranta supravietuirii de maine-. Cum este constient ca numai familia - ca nucleu social - ii poate aduce linistea, cauta pe toate caile s-o intemeieze si s-o mentina nu numai oficial, ci si intim. Dupa atatea rateuri, in care el isi are partea lui principala de vina, Suzy, una din iubirile sale devoratoare, i se adreseaza sarcastic, prin telefon :

"- Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pamanteni ?!
Mi se paru ca visez !
Mie imi era adresata, si cu un astfel de patetism parca mistic, care ma coplesi, aceasta suprema declaratie ?
- Suzy, tu esti ?! strigai.
- Da, eu sunt! ()
- Si cine zici ca e cel mai iubit dintre pamanteni ?
- Tu!
- De cine ?
- Cum de cine ?
- De mine, de fetita ta N-ajunge ?"

Asezarea textului in dialog am realizat-o noi, deoarece autorul, pe atunci directorul Editurii sectiunea Romaneasca, unde a aparut romanul, a dispus culegerea cursiva a intregului ansamblu inmultind lax ghilimelele. Este si aici dorinta expresa de a inregistra o continuitate vizibila de text. Dar, autorul, furat de mistica politicii de cadre-in perioada cand Petrini traieste in libertate, dar si in recluziune - se uita pe zeci de ini intr-un stil prolix, amintind de romanele foileton ale sec. al XlX-lea din Franta. Norocul este ca geniul innascut al lui Marin Preda, cititor atent al lui Proust, dar mai ales al lui Dostoievski, calca peste aspectul fad al unui asemenea text si creeaza in maniera celor mai straluciti romancieri realisti ai lumii un personaj memorabil, Victor Petrini. Cum putea fi altfel Petrini decat filosof, stiindu-se bine ca disciplina profesata de el are ca obiect studierea legilor celor mai generale de dezvoltare ale naturii, societatii si gandirii. in acelasi timp, filosofia are menirea sa elaboreze si sa sustina o conceptie stiintifica despre lume si despre viata. Ori tocmai pornind de la o realitate traita de el in familie, cu un tata auster si incorsetat intr-ale lumii si o mama bigota - pe cei doi soti ne mai unindu-i iubirea, ci doar progenitura de fiu - Victor Petrini descopera in timpul studiilor (mai ales universitare) o alta viziune a existentei. Din clipa in care loviturilor intime (tradare in iubire, prin Paula, Nineta, Caprioara) li se alatura cele profesionale - verificarea dramatica a biografiilor tuturor prin serviciile de cadre, Victor Petrini-filosoful adauga si alte sensuri mentalitatii sale. Unul este legat de reactiile pe care trebuie sa le adopte fata de tot ceea ce il inconjoara. isi arboreaza, deci, o alta comportare, pe care simte nevoia s-o impartaseasca numai cuiva. intai isi face un jurnal care se va transforma intr-un studiu si apoi intr-o sectiune intitulata Era ticalosilor. Apoi isi face prieteni sau, oricum, isi cauta interlocutori pe masura intentiilor sale, adica apti sa participe la dezbateri prelungite despre noui. gnoza a lumii. Prin Petrica Nicolau, coleg de cancelarie, Victor Petrini patrunde incet si iremediabil in labirintul vietii. Iar dupa ce ii cunoaste indeaproape, chiar cu lux de amanunte, starea familiala intima a acestuia. Victor Petrini se afla la rascruce de ganduri : Filosofia si Iubirea. Amandoua proiectate pe un fundal social care genereaza ceas de ceas (uneori in proportii de masa !) semne de intrebare care il afunda vazand cu ochii pe cel care se problematizeaza. De acum filosofia devine o problema greu de rezolvai pentm viata lui intelectuala. Cunoscand-o pt Matilda, sotia lui petri<~.? Nicolau (al doilea sot al ei), Victor Petrini nu mai are pentru un timp impresia unei terra incognito. Dar

Ei bine, pentru ca multitudinea de nuante ale acestui dar sa se implineasca si sa se dezvaluie. Marin Predi ii deschide "n" capcane lui Victo: Petrini. El este asaltat de cele mai nastrusnice impulsuri ale vietii sociale profesionale si intime. In ultima categorie se inscrie si prezenta unei fetite - Silvia, care da semne vizibile de asenianare cu tatal sau Victor Petrini (ir. paranteza fie zis, numai Ion Caraion a avut o fetita. Martha care, cand era mica, lasa aceleasi semne iconoclaste fata de parintii sai).
Sa precizam componenta personalitatii lui Victor Petrini dupa triada lui S. Freud:

a) sinele il constituie mostenirea genetica?, provenita de la parintii sai, oameni simpli de altfel, tatal muncitor (monteur) la uzina de asamblat avioane, mama casnica. Se stie, lucru dovedit astazi cu precizie, ca primul nascut, daca este fata, seamana mai mult in partea tatalui, iar daca-este baiat, ii seamana mamei. Exceptiile, cum se ^ice, intaresc regula ! Casatoria celor doi a fost o pura intamplare. in familia mamei erau mai multe fete de maritat (casa cu papusi !). Dar, conform obiceiului taranesc, chemarea spre intemeierea familiei o are intai fata cea mare. Desi oaspetelui venit de nenumarate ori in vizita ii placea alta sora, ai casei o impodobeau pe cea mare in fel si chip, ii impuneau sa fie harnica numai cu gandul de a o marita intai. Mai tarziu, se va dovedi - ne spune romancierul - ca tot acest scenariu i-a fost fatal. Ea, care era lipsita de personalitate, si a acceptat jocul parintilor sustinandu-l, va intelege bine teoria bumerangului. Caci sotul, ori de cate ori avea ocazia, nu se sfia sa-si arate adevarata dragoste pentru cumnata (se afla aici un alt transfer din Morometii, unde Ilie Moromete se-ntoarce la Radita, desi fusese casatorit cu Catrina, mama lui Nicolae).
Terorizata de gandul ca i se poate destrama familia, mama lui Victor Petrini cade intr-o religiozitate exasperanta. Mai tarziu, copilul va constata ca expresii ca "daca ne-ajuta Djamnezeu", ,.daca da Dumnezeu", "s-a suparat Dumnezeu pe noi", ("rostite in casa, auzite si pe strada si confirmate solemn in biserica"), prinsesera in ea ..radacini adanci", inca» absolutul trairii pe pamant tusese deja atins. Ba mai mult, apararea - in fata oprelistilor vietii prin trimiteri la religie i> determina pe Victor Petrini sa constate ca pentru mama lui, Dumnezeu "era real (), se nascuse cu el in suflat"
O prima constatare: prin mama lui, Victor Peirini mosteneste vizibil tendinta spre reflectie, spre interiorizare, spre rezolvarea marilor intrebari ale'iumii prin propriile-i puteri.
Din partea tatalui. ii vine lui Victor Petrini dorul impatimit de independenta, de aventura si de dictatura. inca aflat la o varsta apreciabila, tatal obisnuia sa-si aiba rezervat timp pentru o bautura, nentru un flirt si pentru o tacla sporovaitoare.In timp, elev. student sau "om al muncii", fiul intra deseori in dis-junctie cu ambii parinti, lie pe rand cu fiecare, fie cu amandoi odata. Rezultatele sunt dezastruoase: ori fiul neascultator este alungat de acasa, de catre autoritatea paterna, ori mama nu mai raspunde la ieplicile - invectiva ale fiului. Cu toate acesiea, fiul revine in casa parinteasca de atatea ori, dar mai aies in ceasurile de cumpana. Dupa cum mama poposeste multa vreme pentru treburi gospodaresti in casa fiului sac.

b) supraeul personalitatii lui Petrini actioneaza multiplu si dirijat, mai de fiecare data de un focar politic, care daca nu a distrus definitipe intelectual in "obsedantul deceniu", oricum a vrut sa-i anuleze sau sa-i ajusteze, dupa chipul si asemanarea celor mai straine principii. Cum filosofia avea cele mai fierbinti zone de tangenta cu politicul, daca nu cumva il si contine la nivelul de idee si conceptie, in romanul Cel mai iubit dintre pamanteni, lucrurile stau tocmai invers. Mai bine spus sunt dirijate sa fie asa.
Pe scurt, politicul a absorbit totul - de la ideologie si economie, pana la familie si individ. Dirijismul era corolarul de forta al politicii comuniste din perioada vietii lui Petrini. Pentru cititorul acestui sfarsit de veac si de mileniu, dar mai ales pentru cel de peste o mie de ani i se va parea stranie, nu paradoxala, condamnarea politica a lui Victor Petrini numai pentru faptul ca primind o scrisoare de la un transfug, membru al gruparii antistatale Sumanele negre nu poate depune marturie (cu detalii, cu increngaturi) despre aceasta asociatie subversiva. Cum in jocul condamnarii fara probe acuzatoare intra si Matilda (sotia lui Petrini), devenita intre timp (deh, libidoul!) amanta primului secretar de judet Mircea, Victor Petrini nu mai primeste o pedeapsa maxima, ci acolo trei ani! Deci, societatea care activeaza pe cai vazute, dar mai ales nevazute, asupra individului este in stare sa rastoarne valori sau sa le niveleze atunci cand are cu sine tavalugul istoriei. Ori il inventeaza intentionat.

Tot din sfera supraeu-ului face parte si grupul de presiune ideologica. De sus in jos, el curata de dusmani si ramasite burghezo-mosieresti toate cursurile si seminariile din invatamantul superior, dar si pe profesorii care se pun de-a curmezisul. in esalonul central de control s-au aflat multi evrei, veniti cu sarcini precise de la rasaritul sovietic si care si-au instruit pe alti concetateni in acelati scop. Marin Preda respecta aci un mare adevar istoric de care el insusi s-a izbit in nenumarate randuri. Nu-i mai putin adevarat ca unii s-au dovedit prieteni sinceri ai nostri si devotati cauzei pentru care noi romanii luptam. Autorul il prezinta ca pilda pentru aceasta ultima subliniere pe Vaintrub (folositor intr-un anumit moment chiar lui Petrini. Vom reveni).
Caracatita politica a prins in mrejele ei nu numai nivelele cele mai inalte de stat, ci si pe cei de la periferia societatii. Si scriitorul are grija sa-l treaca pe Victor Petrini prin furcile caudine ale vremii, facandu-l strungar sau incadrandu-l la deratizare. In prima ipostaza a educarii la "munca de jos", personajul este vazut in ipostaza omului constiincios care, dupa ce deprinde abeceul meseriei, vrea sa castige si bani. Dar iarasi dar ! Fortele malefice ale sistemului, mergand pana la colegii sai de breasla si maistru, ii gasesc nod in papura, stricandu-i strungul sau explicandu-i ca nu e bine ca procedeaza asa.
Dincolo, la deratizare, personajul este vazut ca un erou - isi asuma intreg riscul dezumanizarii, constatand insa ca iesirea din brazda l-ar putea costa chiar viata. De aceea accepta degradarea din carciuma, barfa cu cheie, mai apoi varuirea copacilor prin orasul ardelean, cu toate ca va fi recunoscut de fostii prieteni. Scena intalnirii cu criticul Ion Micu starneste un umor negru, desprins din cel mai autentic teatru existentialist occidental din sec. XX.
Din supraponderalul politic al timpului ii intra in casa, in familie, tinzand, ca un cancer, sa-i cuprinda si fibra sa intima. Dupa cateva intamplari erotice in compania unor femei mai mult sau mai putin dubioase (poate numai privind dereglarile de glanda). Victor Petrini, prin dislocarea lui Petrica Nicolau, devine sotul oficial al Matildei, cu care va avea pe fetita Silvia. Casatorita mai intai cu un evreu batran, Matilda "se purifica" (amoros) prin bratele a doi intelectuali, ca sa pice in plasa unui inalt demnitar politic al judetului. Dupa ce acesta este transferat si ridicat in functie la Bucuresti, regina provinciei este aruncata in strada, avand un dosar incarcat de prea multe semne de intrebare. Activistul trebuia sa nu aiba ca tovarasa de viata o fiinta asa de patata, cu un trecut dubios! Iar ca exemplul sa fie dus pana peste hotarele tarii, Matilda este izgonita din templul favoritilor, chiar din Londra. Scriitorul o lasa abatuta in orasul ardelean, care altadata o adulase si-o ridicase pana peste.

Ce mai inseamna supraeul in cazul lui Petrini, se desprinde chiar din teama de a nu-si mai continua insemnarile in caietele sale din biblioteca. Privite la inceput cu interes de catre Matilda, apoi de catre baietii de la securitate, insemnarile lui devin obiect vizibil de acuzatie in procesul care i s-a intentat. Numai ca sistemul social atat de drastic in teorie, infailibil cum se sustinea, lasa o portita vicleana undeva deschisa, pentru a crea si astfel imaginea unui umanitarism nemaiintalnit. Intervine Matilda (desigur prin Mircea !) si, prezentand doua recomandari - referate, caietele nu mai prezinta nici un interes pentru anchetatori, fiind restituite familiei.

c) eul lui Victor Petrini trebuie sa combine ca intr-un creuzet elemente disparate, apartinand sinelui si supraeului. Rezultatul este contradictoriu, nu pana la anularea uneia din partile componente. Sau discutand altfel, Victor Petrini - nume si personaj, trebuie sa acopere normal convietuirea a doua sisteme, a doua principii, chiar a doua fiinte care odata patrunse in sange si idei nu isi mai parasesc vatra decat cu pierderea prin moarte. De aceea depozitia lui facuta in inchisoare pentru a-i servi avocatului ca argument depaseste cu mult, cu foarte mult faptul concret, nud. Romanul devine astfel o autobiografie explicata in detalii, pentru a nu da nastere la dubii sau interpretari colaterale. Cu "streangul de gat" (nu ca Iulius Fucik!), Victor Petrini, sub pretextul reinventarierii unor iubiri devoratoare, realizeaza o radiografie a timpului pe care l-a trait ca membru al unei societati, dar si ca observator obiectial ei. Se simte aici "mania" lui Marin Preda de a fi sincer pana la capat - de a crede in forta miraculoasa a literaturii care este un spatiu deosebit al cunoasterii si pe alte cai. Se zice, ne povesteste Vasile Baran in sectiunea sa Acesti scriitori minunati si constiintele lor zburatoare, Buc, Edit. Forum, 1992, ca, facand cerere sa intre in pecere, Marin Preda si-ar fi exprimat doleanta intr-un mod laconic. Intrigat de absenta detaliilor din autobiografie, conform standardelor de epoca, activistul cu "probleme" i-a transmis nemultumirea sa pe un ton transant. Cum scriitorul vroia sa afle "taina" discutiilor din sedintele de partid, a acceptat propunerea de a-si "mari" autobiografia. Atunci, si-a luat din biblioteca primul volum din "Morometii" l-a deschis la o ina oarecare, a pus acolo fosta autobiografie si inmanandu-le secretarului revistei "Romania literara" i-ar fi spus "Du-i-le ! Cred ca acum e complet totul!"

Mutatis mutandis. Cel mai iubit dintre pamanteni contine, cum spuneam mai inainte, umorile si tumorile lui Marin Preda puse pe seama unui filosof, singurul, care, prin orizontul lui spiritual, putea trece prin toate timentele sau domeniile vietii social-politice cunoscute de scriitor. Facand si puscarie, scriitorul i-a accentuat latura nelinistii pana in pragul paroxismului.
Asadar, Victor Petrini este un proscris al soartei, iesit dintr-o familie constituita la intamplare. Familia, in loc sa reprezinte intelepciunea si forta, se armonizeaza in contradictii ireductibile. Nou-nascutul - al treilea, in ordinea vietuirii - in loc sa fie imaginea numarului perfect, este pilonul care-si inclina viata cand spre corp, cand spre spirit. EI uita. Victor Petrini, ca a treia dimensiune a compozitiei omului o constituie sufletul. De la acesta, incolteste eul, personalitatea fiecaruia.
Cu o asemenea compozitie sau structura a personalitatii, scriitorul il urmareste pe Victor Petrini in nuantele infinitezimale ale omului si nu ale filosofului. Sa retinem din comentariile de mai sus observatia ca Victor Petrini a fost al treilea ca fiinta in familia lui, tot al treilea va continua sa fie in toate imprejurarile vietii, dar mai ales pentru marile lui iubiri. Am putea crede ca tragismul din familie a fost preluat si amplificat haotic de un intrus inzestrat cu spiritul distrugerii si nu al constructiei. intrebarea este daca a facut-o constient sau nu. Contemplarea in propria-i fantana psihologica ni-l arata pe Victor Petrini ca pe un narcisiac tragic, care, cu cat foreaza in strafundurile gandirii, se gaseste mai putin vinovat, sau chiar deloc. Numele sau - Victor Petrini - degaja o contradictie de fond - victorie deloc deplina, petrificata pana departe, idee sugerata de vocala i.
In privinta tipologiei, orientarea profunda numai spre Victor Petrini iese la iveala cand se constata ca in parte barbateasca personajele se numesc Petrica Nicolau, Ion Micu (singurii cu care discutiile protagonistului se mai invioreaza sau capata consistenta pentru reflectii ulterioare), Mircea Cam-buru, Buzduga, Gociman, Vatamanu (secretar cu proanda), Istrate (de la deratizari), Bularca (sef de cadre la avioane), Asanache, Szekcly, Pulos, Salajan, Salantiu - medici, Pencea, inginer, primul sot al lui Suzy, un recunoscut dipsoman, Calcan, Pascu s.a. Li se alatura calinescian altii ca doctorul Mazare sau ministrul Nasture, inginerul Cucu, ori Amaicalitului. Anonimatul tuturor acestora, nu numai ca "fiinte literare".(caci aici este latitudinea scriitorului !), dar-ca indivizi sociali si profesionali , staruie .indelung ca intr-o panza de paianjen, imposibil de inlaturat, atata timp cat insecta politica alearga suverana in cele patru colturi ale "camerei" sa-si tese alte plase, sa-si intinda dominatia. Si atunci nu este de mirare de ce un proscris al soartei ca Victor Petrini, care arata la infatisare ca toti oamenii, le apare tuturor acestor anonimi, nu numai ca un inadaptat, dar ca venind de pe alte ete. Ei il inconjoara, chipurile, in numele democratiei si al libertatii sociale (nu individuale !), cu deferenta, cu (falsa) prietenie, cu un lichelism din care, paradoxal, nu lipseste umorul sau mana de ajutor oferita, nu e asa, dezinteresat!
Tipologia feminina, mult mai numeroasa in roman, poarta nume ca: Paula, Nineta, Caprioara, Matilda, Ana, Tasia, Tamara, Clara, Ivona, Sibila, Suzy, Stela etc, etc. Unele graviteaza in cercul de relatii al lui Victor Petrini, altele ii vor devasta viata pe anumite paliere ale varstei lui. inceputul il face Nineta, un fel de Erendira a lui G. G. Marquez, care, inca de pe bancile liceului, simtindu-si exacerbarea sexului, trece in revista un profesor, elevi amatori (si pe Victor Petrini!), un maior, un negustor, un inginer s.a.m.d. Fie ca barbatii se afla in Ardeal, Iasi sau Bucuresti, ea iese la rascruce de drumuri. Ea, Nineta Romulus. Nici profesiile n-o ocolesc in asemenea situatii, caci fara liceu terminat, traverseaza filatura, revistele literare (!) si ajunge chiar bibliotecara, de fapt pe post de informatoare. Sustinatorul ei este seful de la cadre, cine altcineva ?!
A doua iubire "devastatoare" se arata a fi Caprioara. Pana la un punct al relatiei sale cu Victor Petrini, ea da impresia unei Otilii, iar el, un Felix Sima, personaje binecunoscute din romanul Enigma Otiliei, de G. Calinescu.. De data aceasta, fata este studenta si frumoasa ca in basme. Ea este de la tara, iar Marin Preda crede ca Sadoveanu ca adevarata natura, nepoluata, numai acolo mai poate zamisli (indiferent de "anotimpurile" politice), "frumuseti si preturi noi". Pe cand orasul (Nu punea problema transant chiar Lrviu Rebreanu intre sat si oras cand rostea la 29 mai 1940 discursul de intrare in Academie ? -Lauda taranului roman).In discutia purtata de Victor Petrini cu medicinistul care "l-a inlocuit" la Caprioara, chirurgul imprumuta opinia scriitorului nostru cand i se aminteste de taria taranului in fata mortii si izbucneste apoteotic:

"in asemenea cazuri, taranul e cel mai evoluat, fiindca stie mai multe despre moarte decat altii. Brazda aceea pe care o intoarce el in fiecare an ii spune lui ceva, un lucru tainic pe care oraseanul nu-l stie decat in mod abstract."

Cu un asemenea individ. Caprioara si-a pierdut castitatea, desi ii promisese lui Petrini ca se vor casatori la intoarcerea ei din vacanta. in schimb, "deschisa calea", fata are remuscari si se pierde in cateva acte de tradare, din care nu lipseste crima si pentru care din aproape in aproape -■ se afla si Petrini. Asa intra el oficial in atentia organelor de ancheta.
Dintre toate iubirile, Matilda, nascuta Dimitrievna din Basarabia (personaj tipic dostoievskian), este o descendenta vizibila din magma amorurilor doamnei George Sand. Ea s-a casatorit intr-un "timp istoric", pentru fatada politica, (era arhitect), cu un evreu batran, apoi, dupa moartea acestuia, cu Petrica Nicolau, cu Victor Petrini (el fiind al treilea !), cu Mircea (primul secretar al judetului) si lasata de autor sa-si continue linia inceputa. De acum insa ca vaduva. Cu toate ca avea o fetita de crescut, pe Silvia.
Asadar, Matilda stie sa-si traga mantaua istoriei peste viata sa, fara grija ca existenta intima are alte dimensiuni ale fericirii si aprecierii fiintei in univers.

Cat priveste pe Suzy, si ea cu un trecut dubios, cu un libidou accentuat, casierita la O.R. AC.A., subalterna conilului Petrini, autorul are grija s-o aduca in preajma protagonistului chiar in zone mai intime (si mai complicate) numai atat cat sa-l faca sa-i sangereze orgoliul de barbat. Din cauza impulsurilor sale repetate, in acest sens, pe toate canalele de contact cu Petrini, el se lasa impins la o noua enigma - aruncandu-l in prapastie pe primul ei sot, noaptea, aflat in aceeasi cabina de teleferic. Crima cu premeditare pusa la cale de Suzy, sau act de bravura "ostaseasca" a cavalerului Petrini care nu permite injosirea frumosului feminin in mijlocul naturii hibernale din Sinaia Bucegilor ?! Scriitorul raspunde in multiple feluri, Victor Petrini fiind cumva absolvit, (ca al treilea !), aflandu-se in legitima aparare.
Se impune o observatie de fond: daca in Morometii, Marele singuratic, Intrusul si in alte proze, Marin Preda a facut din barbat "simbol al energiei afirmative si al pozitivitatii vitale", ca in celebra gravura a lui Durer Cavalerul, Moartea si Diavolul (apud C. Noica, Nietzsche vazut de Marin Preda, in voi. Timpul n-a mai avut rabdare, Buc, Edit. sectiunea Romaneasca, 1981, p. 271), acum, in Cel mai iubit dintre pamanteni, barbatul este vazut intr-o continua deriva, datorita unei prezente insultatoare a femeii. Cuplul biblic nu reuseste niciodata sa aiba armonie, sarpele banuielilor se strecoara in viata lui linistita, tulburand si intreband in fiecare clipa daca nu cumva gandurile trebuie rastalmacite, nu numai vorbele.

Credem ca in cuplurile constituite legal sau intamplator de catre Victor Petrini troneaza o idee a lui Marin Preda desprinsa din filosofia eticista a stoicului Seneca. Potrivit teoriei filosofului, omul trebuie sa se supuna de buna voie destinului in viata exterioara, dar poate sa-si creeze un univers launtric, pe care sa si-l domine in voie. Pentru a-i pastra insa independenta, se cuvine sa-si ia o distanta spirituala fata de neajunsurile vietii si mai cu seama de bunurile ei materiale. Desigur ca prin teoriile sale, Victor Petrini, vrand sa intemeieze o noua gnoza a lumii, intreprinde o experienta cu sine insusi, cu etica sa pe care si-o suspecteaza rational ca in crestinismul timpuriu. Atunci cand femeia intervine pe axa reflectiilor si comportamentului sau, jocul de lumini se inchide sau alterneaza cu umbre nesperate, fie din partea "colaboratoarei" sale, fie chiar din partea lui insusi. De unde parea ca se cunoaste foarte bine, dintr-odata, "noile situatii" de iubire ii pun in evidenta hauri si abisuri psihice nebanuite. in aceasta ordine de idei, Cel mai iubit dintre pamanteni este si romanul Femeii, aflata in "n" fatete ale biografiei sale: sotie, amanta, intamplare, necesitate, spion, om de interes, de distractii, turnator, mama iubitoare, dar si femeie care, sporind natalitatea, lasa totul balta, apucand labirintul pierzaniei si multe altele. in mai toate cazurile, Marin Preda impune ideea ca pozitia sociala sau profesionala dicteaza in cele mai multe cazuri starile intime ale ei.
In consecinta, nasterea fericirii se face cu greu sau niciodata. Adica intemeierea familiei n-ar fi decat o iluzie pentru partenerii implicati cum ca vor trai mai bine de aci inainte. Aici, daca privim la biografia autorului - cea demascata literar in Morometii - servindu-ne de ideea lui Saint-Beuve care a silit (si demonstrat) legatura intrinseca dintre Scriitor si Opera - vom observa ca principalele cupluri - sot/sotie - sunt prezentate ca fiind nefericite. Multe dintre ele acuzand fie o perdea, fie chiar un fond al tragicului. Ce ramane genial, din acest punct de vedere, se refera la zecile de descrieri ale frumusetii feminine. De cele mai multe ori, ea izvoraste din fiziologii si mediu, din stari interioare psihice sau de constiinta, sau din abecedarul erotic al intimitatilor. As transcrie, pentru inceput, o secventa pilduitoare:

"Tamara avea ochii somnolenti, gura carnoasa, dar cu frumoase buze arcuite in jos, sa exprime un dispret provocator obrazul tras, pupilele linistite, dar atat de apropiate de tine cand te priveau, incat toate cuvintele nu mai insemnau nimic, intrau aceste pupile in tine ca niste emisari care raportau atat de rapid ce-au vazut, incat stiai si tu ce gandesti"

Fiindca vom reveni, intr-un modul separat - romanul de familie si etosul-sa semnalam si o alta modalitate a romancierului de a vorbi indirect de frumusetea femeii. intr-o discutie, mai mult decat tensionata, intre mama si fiu, i se reproseaza acestuia din urma ca n-a stiut sa vada de unde ii vine adevarata iubire.


"- Ei, exclamai, nici eu n-am gasit o "femeie curata", ca daca as fi gasit-o, n-avea nici tu grija ca.as fi luat-o !
- Pentru ca esti orb, se intoarse ea deodata spre mine (pana atunci imi vorbise cu spatele). Ai vazut tu vreodata o fata mai frumoasa si mai buna ca Sibi ? (Sibila asta era fata subofiterului pensionar, care se maritase tarziu cu un batran desfranat si adusese pe lume acel copil de cosmar care mi se aratase mie in vis cu mult inainte ca el sa se fi nascut). De ce n-ai luat-o pe ea ?
- Mama, dar era cu cinci ani mai mare decat mine!
- Si Matilda nu era ? Da, dar Dar ce ? Nu era arhitecta ? N-avea vila in centrul orasului ? Te boierisesi! () Numai eu stiu cat a tinut fata asta la tine (si mai tine si acum!) si cum era sa se omoare cand a auzit ca te insori. Uite-aici langa mine a s sa-si dea sufletul. Nu mi-a spus nimic, dar am inteles eu ce era cu ea. Si parca acuma, daca stii, o sa intelegi ce e de facut ? Pentru ca desi esti copilul meu, esti orb ca si ala, trufas, vai de trufia voastra, nu stiti pe cine iubiti, nu stiti pe cine luati, nu stiti cine va mananca zilele () Du-te s-o Dar n-o sa te duci, bine ca o sa mor, sa nu mai vad ce-o sa se aleaga si de capul tau !
Si se intoarse iar cu spatele !"



Se afla in textul de mai sus o stenica filosofie a taranului roman care, aflat in pragul mortii, vrea sa lase in urma randuiala mioritica in toate ale casei, ale familiei, ale destinelor ei.
Ca roman total, Cel mai iubit dintre pamanteni a fost structurat pe doua coordonate: 1) a dezbaterii de idei (in cele mai diverse medii, dar mai ales la nivel individual, al reflectiilor in tacere) si 2) a universului casnic, in care familia detine un rol prioritar. De aceea si variatiunile stilistice sunt dirijate in mod diferentiat.
Ca roman filosofic, cum in parte s-a si dorit aceasta trilogie, coordonatele de timp si spatiu sunt bine definite si interpretate obiectiv, fara partinire. Noi romanii stim precis ca este vorba de dictatura proletariatului mereu in ascensiune dupa instaurarea ei, intamplata in urma celui de al doilea razboi mondial. Un scriitor ca Marin Preda, care a traversat cu toata biografia sa peste trei decenii din acest fragment social, a sedimentat, prin selectie sau nu, toate aspectele existentei noastre. Dar nu sub raportul fiintei cautatoare de hrana si imbracaminte, deci nu al existentei obisnuite, la urma urmei, larvara (in parte, sonda analizei sale mai revelase in scrierile anterioare asemenea aspecte ; dupa cum ele mai populeaza, benefic, si inile acestei scrieri), ci a extragerii de idei din aceasta existenta. Ca toti marii scriitori ai lumii, a apelat la temele eterne : ale vietii, nasterea, moartea, iubirea, munca s.c.l. Ultimele teme - iubirea si moartea - cunosc in acest roman cea mai lunga dezbatere din toata creatia lui Preda. Iubirea mai ales cunoaste cele mai majestuoase reverberatii. incat, fara a"risca o atie cu Nichita Stanescu cel din O viziune a sentimentelor si nu numi! - o desprindem ca pe un cantec multiplicat in diverse game de portativ, de la liniste si duiosie, pana la tragism si drama. Piesele narative inclina mai intotdeauna spre "gravitate si monumental. Atata disectie si reflectie se intalnesc in roman, incat certitudinea din finalul trilogiei - "daca dragostea nu e, nimic nu e !" ne apare mai mult ca un strigat metafizic, ca la expresionisti ( si Blaga din poemul Gorunul).
Oare termenul de filosofie, in acceptia lui etimologica, nu recheama gandul neodihnit al iubirii fata de oameni, fata de destinele lor ? Nu suntem noi modernii mai socratici in gandire - dupa experienta atat de bogata a popoarelor lumii - decat toate scolile discipolilor marelui filosof grec ? Cum am putea sa ne apropiem de centrul universului uman decat prin iubire, singura noastra Meca spre care materia si spiritul se-ndreapta adesea involuntar ? Nu suntem noi aceia care dupa dezamagirile nenumarate ale lumii ne este sete de repaos ca lui Minai Eminescu ? Nu cumva eliberarea eului de chingile intrebarilor se obtine decat pe calea scrisului ? Abia acum se cuvine sa-l intelegem pe marele scriitor care a prins faustian clipa unor iubiri ratacite si ranite, marturisindu-se in fata altarului vietii obisnuite. Fiindca numai "o viata este totul si felul cum se desfasoara ea este halucinant".

Un asemenea aforism se vrea o replica superioara data lui Emil Cioran ("filosof francez, de origine romana si care si-a trait tineretea in tara, influentat de Kierkergaard") care "se intreba, intr-unui din aforismele lui, cu dispret la adresa romancierilor si a pretentiilor ca spun ceva descriind vietile oamenilor ce este o viata ? Iar eu intreb : ce este altceva ?" Raspunsul aforistic de mai sus pare sa fie si corolarul ideatic sub auspiciile caruia se desfasoara, printr-o sudura narativa uluitoare, intreg demersul filosofic al roamnului.

Cum s-ar putea concepe - cel putin in Europa, deci si in Romania - ca fiind filosof, sau scriind despre viata unui filosof sa nu amintesti linia de aur a filosofiei antice grecesti - Socrate, Xenofon, Platon, a neoplatoni-:ienilor in frunte cu Plotin - a lui Pitagora si a adeptilor sai, a filosofiei antiene si neokantiene, pana la Lucian Blaga. Ganditorul roman - a carui evelatie in intimitatea sistemului sau filosofic a avut-o Marin Preda prin lecturi directe, dar mai cu seama prin prezentarile detailate ale lui Ion D. Sirbu (fost asistent, in 1945, la Catedra de estetica literara a Facultatii de Litere si Filosofie din Cluj) - i-a oferit romancierului nostru fondul ideatic al dezbaterii, adesea al disocierii privind :

a) importanta gandirii libere in conditii de austeritate si restriste social-politica;

b) incorporarea experientei traite si imaginate in raport cu linia profesionala;

c) mediatizarea ideii intre fapta si proiectia sa in spatiul adevarurilor axiomatice;

d) forme de pastrare a integritatii constiintei umane in fata universului (inchis sau deschis);

e) iubirea de oameni este o mistica a religiei sau o dimensiune a Fiintelor superior organizate ?

f) dialectica este singura metoda de a discerne sau diseca lumea materiala ? Dar pe cea spirituala ?

g) ce rol joaca politica in randul diferitelor categorii socio- profesionale; h) iubirea ramane o dimensiune zeiasca sau, fiind dirijata, intra si in mecanismele puterii ?!
I) cum poate omul simplu sau cel dotat (geniile !) sa instituie traditia sau sa creeze alta in conditii de libertate (simpla, supravegheata) sau de recluziune ?

j) cum arata raporturile viata (vazuta exclusiprin prisma iubirii) si moarte. Romanii pot crede in teoria reincarnarii, ori raman la gandirea mioritica, exprimata in cunoscuta balada, gandire preluata filosofic si stilistic in Spatiul mioritic de catre Lucian Blaga?

k) in fond care este misiunea omului pe acest pamant: sa ispaseasca in "n" variante pedeapsa pentru pacatul originar, ori sa se inalte cosmic la existenta viabila, prin care armonia intregului univers sa fie perceputa ca atare de toate fiintele pamantului ?
In aceasta ordine de idei, coordonatele de baza ale filosofiei-dincolo de obiectul propriu-zis al reflectiei - raman timpul si spatiul. Iar temele care bareaza multitudinea de fatete ale acestora sunt moartea si iubirea. Spiritul aforistic al exprimarii lor in tesatura romanului descinde parca tot din Blaga sau nu numan Vorbind blagian, vedem ca prin aforismele din roman, Marin Preda rosteste : iata, acestea sunt "pietre pentru templul meu". De aceea, ziceam ca romanul este conceput cu migala, in timp, si isi justifica aforismul de la debutul textului "Moartea e un fenomen simplu in natura, numai oamenii il fac inspaimantator". Iar finalul, "daca dragostea nu e, nimic nu e !" intregeste alternanta moarre/viata, derivate ale intunericului si ale luminii. (Noi vedem in aceasta concepere ideatica a romanului o ridicare superioara a interpretarii, mai ales a timpului - ca prezenta filosofica, dar si interioara - din romanul Morometii. Pe de alta parte, conceptia lui Marin Preda de a-si jalona filosofic actiunea trilogiei poate fi o alta modalitate de arhitectura solida a unui epic dens, monumental, decat la Liviu Rebreanu. Apropierea o facem numai din aceasta perspectiva, parte componenta a esteticului si a perenitatii).

Din zecile de aforisme ale trilogiei, extragem cateva orientate tematic, intelegandu-se in subsidiar si in context campul posibil de enunturi sau subtilitati.

Cultura
Cultura e o forma de viata;
Cultura e un scop, nu expresia a tot ceea ce avem mai bun in noi;
Scriind simt ca traiesc;
O [ara care nu stie sa-si apere poepi va fi invinsa sau va supravietui lamenil la coada altor natiuni;
Poezia e sangele unui popor care curge subteran prin veacuri si il face nepieritor;
Trebuie sa gandesti si sa scrii ca sa poti lasa in urma dara unei lumini ;
Cultura e o faclie care arde.

Putere
In materie de cuceriri, nu exista progres in istorie;
Sensul deplin al puterii e sa dispui de soarta altora ;
Puterea celui cu adevarat puternic astfel se manifesta : sa stii ca popi distruge pe cineva, sa n-o faci, si acela sa nu stie;
Teroarea continua este necesara pentru a descuraja orice idee de demnitate si libertate;
Va invinge cel ce are rabdare sa astepte fara sa se lase ispitit de orgoliul de a actiona, cand timpul nu e favorabil actiunii;
Numai foamea si pierderea tibertapi poate degrada o fiinta umana;
Orice despuiere de privilegii poate naste urasi impotrivire.

Viata
Viata e uitare de sine;
Viata e grea si nesigura;
Oamenii au nevoie sa ia cunostinta de faptele lor, e o lege a timpurilor moderne, care a aparut intai la vechii greci;
O viata este t&ul si felul cum se desfasoara ea este halucinant ;
Fericirea e un secret comun care nu mira pe nimeni, numai nefericirea trebuie cu adevarat ascunsa;
Tineretea e o trufie, rareori o valoare;




Nenorocirea e numai ceea ce simt eu, nu un altul

Familie
Mama e tot ce avem mai scump;
Secretul invaluie ca un abur misterios o casatorie fericita ;
Casatoria e o temnita in care oamenii, cu vini diferite, se inchid si se urasc reciproc, crezand ca au fost pedepsip sa ispaseasca pe nedrept pedeapsa celuilalt;
Cand iubesti foarte tare, apare increderea absoluta si gelozia n-are loc ;
Nu exista grad de inteligen{a la femei cand e vorba sa-l impiedice pe un barbat sa gandeasca ;
Fericirea n-are istorie, fiindca istorie nu poate iesi din vesnica surpriza pe care ti-o face fiinta iubita prin insasi existenta ei ;
Nevasta se inseala si se pastreaza;
(in familie) cand timpurile sunt asa cum sunt, conflictele eterne se atenueaza, oamenii incheie intre ei un armistitiu, devin mai toleranti.

Multe alte aforisme isi circumscriu valentele ideatice filosofiei mortii, mai bine zis a pregatirii ei. Clasificarea tipurilor de moarte - naturala, sinucidere, accidentala - il determina pe Victor Petrini inca de la inceputul redactarii "memoriilor" sa dezbata relatia credinta in Dumnezeu, luand cazul expres al lui Cristos, si respingerea religiei ("Religia slabeste forta vitala a oamemlor"). incapatanarea lui Petrini de a dovedi ca este ateu-altfel decat Dostoievski, care, in inchisoare, are revelatia divinitatii, ca mult mai tarziu N. Steinhardt sau Petre Jutea - dar ca a studiat bine Biblia, se reduce pentru inceput la a enumera cele sapte pacate capitale : invidia, zgarcenia, desfraul, pofta, furia, lenea, inselatoria. Intr-una din discutiile "tari" purtate cu mama lui, ii subliniaza plin de sine ca aceste pacate

"si altele de acest gen si care n-au nici un haz daca le iei in serios si, dimpotriva, ne distreaza cand vedem ce forma imbraca de la un individ la , altul".

Multa vreme, Victor Petrini traieste sub zodia luciditatii, deoarece, camilpetrescian, el "a vazut idei" ("Cata luciditate, atata suferinta"). in gandirea, in aspiratia lui Petrini,

"o noua gnoza, pornind de la descoperirile stiintifice, ar elibera omul de teama, de nelinistea cosmica, intr-o lume in care Dumnezeul imbatranit nu-i mai poate alunga singuratatea sa inspaimantatoare in fata unui univers de carton, care pare absurd".

Ceea ce este remarcabil la Marin Preda, desi i-a schimbat de cateva ori "locul de munca" protagosnistului, ramane faptul de a-i fi pastrat intacta reflectia filosofica, daca nu intotdeauna in cadre adecvate, si cu interlocutori pe masura, oricum prin speculatii sau inclinatii exprese pentru acestea. Structura lui de intelectual, lasa autorul sa intelegem, nu s-a modificat, chiar daca vicisitudinile vremii il apasau vizibil, mortificand totul. Din acest unghi al intelegerii reflectiei fata de propriul eu, desi conil la Oraca, Petrini are revelatia subiectului cautat:


"ce sa scriu () ce altceva decat despre ceea ce imi spunea mie timpul pe care il traiam ? Bineinteles, nu un roman si nici o povestire, fie ea si directa a vietii melc, ci tot filosofie, adica esenta despre viata mea si a semenilor mei, asa cum imi aparuse ea mie, dar si altora, viata de cobai ai divinitatii, care experimenta pe noi () legi bizare, insondabile, amenintari misterioase, transformari rapide care aruncau in aer vechi credinte si structuri naturale, alaturi de mituri barbare si primitive care involburau oceanul uman, ocean pana in acest secol atat de linistit".


Sa apreciem sinceritatea expozeului pro domo, ca si spiritul de conciliere cu Dumnezeu, totul opus fata de nota belicoasa a ateului de la inceputul romanului. Asa stand lucrurile, Era ticalosilor, lucrarea de baza a lui Petrini, isi propunea-sa depaseasca secole si milenii, sa fie "mult mai mult". sectiunea daca aparea, dupa parerea lui Ciceo, putea sa fie "un best-seller filosofic care ar starni mare valva".In asemenea conditii, se motiveaza lungile dezbateri despre finit, infinit, lumina, univers, constiinta si cate alte categorii si concepte ale lumii materiale si spirituale. Numai ca "politica abstractizeaza faptele si le inlantuie de la cauza la efect"

Ca roman politic, Cel mai iubit dintre pamanteni survoleaza extrem de argumentat o perioada cuprinsa intre sfarsitul celui de la doilea razboi mondial si pana in preajma mortii autorului. in privinta primei date, romanul are trimiteri exacte la politica lui Roosevelt, Hitler, Stalin (ramase, nu incape indoiala, sau impuse de (la) romanul Delirul (1975). Iar in discutiile cu Petrica Nicolau, referintele deschise la politicile duse de Iuliu Maniu, Marghiloman, Titel Petrescu, Bratianu s.cl., ori de comunisti conduc la ideea complementaritatii istoriei cu politica, dar si la silirea unei atitudini concrete a celor doi intelectuali fata de evenimente trecute, traite sau anticipate. Sunt invocate astfel argumente din istoria universala, coborand pana la Genghis Khan si aduse pana la zi, trecand prin cele doua razboaie mondiale. (Trimiteri sunt si la tari ca Anglia, Grecia, Germania, Franta, Rusia, Italia). Cert este pentru amandoi o idee : politica inseamna putere si, deci, dominare cu orice pret. Prin aceasta prisma sunt judecate o serie de "transformari" intalnite si la noi dupa 1945 : reforma invatamantului, nationalizarea, reformele bancare, relatiile cu vecinii nostri rusi, nu prietenie, cum ne atrageau atentia sloganurile de epoca, fiindca niciodata "nu exista prietenie intre un colos si un pitic". Oscilatiile avute de puterea comunista si implicatiile dramatice resimtite de catre toate paturile si clasele sociale il determina pe Marin Preda sa pronunte, prin batranul Culala, un adevar, pe cat de dureros, pe atat de limpede ca "suntem un popor prea usor guvernabil".

Emblema politica a scrierii, raspandita si in discutiile intime, se reazema pe observatie directa, pe comentarii si interpretari, pe fapte povestite de altii. Sub titulatura eseului Era ticalosilor, Marin Preda desfasoara, ca odinioara Picasso in uluitoarea Guernica", aspecte nocive ale politicii comuniste, prin acuzare directa, jurnaliera, nu prin prezumtii, as zice printr-o complicitate asumata. Fiindca Petrini este si actant si voce auctoriala care redimensioneaza tragicul in cele mai ascunse unghere ale manifestarii lui.
Spre deosebire de alti scriitori romani, care au zabovit asupra dramei personajelor claustrate in puscarii, descriind mizeria fizica si morala, teroarea si degradarea organizate in sistem, Marin Preda face din protagosnitul sau un hiperlucid. El trece in revista moartea lenta din timpul vietii sale, deoarece in inchisoare "moartea ceasului" a ajuns fara noima. in puscarie se scrie o istorie vie despre luarea pamantului de la cei bogati, saracirea celor saraci, realizarea de obiective ale socialismului prin arestari masive si deschiderea de lagare ale muncii, in Delta, la taiat de stuf, in realizarea Canalului Dunare-Marea Neagra, despre sabotaj in intreprinderi, despre lupta de clasa, mereu mai ascutita, despre infiltrarea doctrinei manrist-leniniste in toate spatiile vietii si ale memoriei, mai cu seama ale intelectualilor, despre falsificarea istoriei, a ierarhizarii incredibile, dubioase a valorilor literare si cate altele. Autorul concede ca rolul personalitatilor in istorie ramane decisiprin dictatura. Vezi istoria bogata in exemple gen Iuliu Cezar, Hitler, Stalin si atatia altii!
In acest timp, masele docile se supun necesitatii puterii. Si odata cu aceasta, accepta reeducarea in sistem. Dar vine unul ca Vaintrub, si in discutia cu ginecologul Salantiu, precizeaza : "Sentimentul patriotic e o realitate metafizica, iar absenta lui, o fatalitate generatoare de nenorociri". Concluzia acestui evreu, profesor de filosofie (stomatolog mai inainte !) vizeaza un caz concret din epoca de la Facultatea de Istorie. Atunci, un profesor (de specialitate!), intrand odata la curs, spune de la usa: "Sa vedem azi daca Stefan cel Mare a fost chiar mare si daca Mihai Viteazul a fost chiar viteaz". Atunci, un student s-a ridicat in picioare si i-a zis :

"romanii nu si-au creat false mituri, cel putin in ceea ce ii priveste pe cei doi domnitori, ca sa fiti dumneavoastra indreptatiti sa incercati sa le daramati.
Profesorul n-a avut replica, dar, in aceeasi zi, au aparut in facultate doi securisti care l-au arestat pe baiat si sunt trei luni de-atunci si nimeni nu stie ce e cu el. Acest domn i-a zdrobit cariera si cine stie cati ani o sa stea la puscarie."

Sublinierea facuta de noi arata si o modalitate de barare sau interzicere a adevarurilor despre istoria noastra - greu incercata in faptele si datele ei cronologice, dar si in interpretarile tendentioase de-a lungul vremii.

Taietura politica a romanului se bucura de o obiectivitate meritorie, dar intotdeauna ea n-aduce fericire. Dupa un moment sarbatoresc in familia lui Victor Petrini - botezul fiicei sale Silvia - urmeaza arestarea lui, fiind banuit ca s-a implicat in banda terorista Sumanele negre si condamnat. Demonstrand ca mai mult nu stie, printr-o inscenare tipica "obsedantului deceniu", fiind acuzat pentru "omisiune de denunt" (ca Ion D. Sirbu. Vezi detalii in Traversarea cortinei, corespondenta lui Ion D. Sirbu cu Ion Negoitescu, Virgil Nemoianu, Mariana Sora, Timisoara, Editura de Vest, 1994,542 p.), si la interventia apoi a primului secretar - Mircea, primeste doar trei ani de inchisoare.
Nu scapa din vizorul analitic al lui Marin Preda fatetele demagogiei politice, definirea contrarevolutionarilor, a dusmanilor poporului, a recrutarii tortionarilor, a indobitocirii celor mai culti oameni, aflati in puscariile vremii. Capitolul IV, din voi. al II-lea, incepe asa :

"inainte de a fi trimis in Baia-Spric, am stat cateva luni intr-o inchisoare unde toata lumea de detinuti mi s-a parut nascuta dintr-un cosmar al comicului () Era acolo generalul Macici, militar celebru in Dar de ce sa mai spun cine mai era daca ajunsesera ton nimic ?" (subl. n., M.B.)

Pilduitoare este conferinta unui civil, intrand in salonul puscariasilor cu un maldar de nuiele si cu un cosor in mana, le explica procedeul folosit pentru a obtine "lucruri foarte utile oamenilor, taranilor in special, dar si altor categorii, si anume cosuri ! Ce este un cos ? ()".

Dupa explicatiile (vulgarizatoare) date "ministrilor, matematicienilor, inginerilor" in zeghe, omul legii (!), politizand pana la ilaritate, le vorbeste si despre cosor. Secventa lingvistica ramane antologica :

"Pentru aceasta (), cineva s-a gandit sa vina in ajutorul taranilor si a inventat acest instrument mai ingenios decat bricegele lor. Astfel a aparut cosorul, zis al lui Moceanu, fiindca asa il chema pe inventator. El e compus din doua parti, partea lemnoasa (si ne-o arata) si partea fie-roasa ! Deci, sa recapitulam pe scurt: Cosorul lui Moceanu a fost inventat de Moceanu. El se compune".


Dupa un mic exercitiu didactic de fixare a cunostintelor, omul in civil, iradiind de satisfactie, li se adreseaza celor prezenti :

"Domnilor, e o adevarata placere sa ai de-a face cu intelectuali".

Bizarul personaj,"ca atatea mii din epoca, justificand exemplar obiectul frenologiei, a ramas infipt ca un piron in memoria lui Petrini, chiar si dupa ce a fost eliberat. El noteaza:

" dupa ce am redevenit liber, cjtindu-i, de pilda, pe Samuel Butler sau pe Heidegger, auzeam foarte distinct o voce interioara care ma facea sa intrerup lectura: «Cosorul lui Moceanu a fost inventat de Moceanu» !''

Comentariul lui Marin Preda (alias filosoful Victor Petrini), dupa o asemenea relatare, este uluitor, sublim :

"Da, imi spuneam, de ce sa-i dai unei maimute un sonet de Shakespcare sa-l bata la masina ca sa demonstrezi ca il va bate la infinit ? Sa-i dam mai degraba aceasta clara si indiscuila axioma : Cosorul lui Moceartu a fost inventat de Moceanu. Maimuta nu va reusi"

Comparatia omului in civil cu maimuta face intr-adevar deliciul subtilitatii de viziune, dar reclama esenta unui tragism obedient.
Tot in timentul romanului politic se includ : arestarea studentilor pentru greseli extradidactice, evacuarile fortate, citirea corespondentei si ascultarea convorbirilor telefonice, de catre persoane abilitate, excluderile din partid si demascarea publica a unora (ca sa le fie, Doamne, de invatatura si celorlalti), cresterea turnatorilor de profesie (chiar si in puscarii), recalificarea unora la ".munca de jos" s.a.
Cum o foarte buna parte a romanului este fixata in Transilvania, ar fi parut neverosimil ca autorul sa nu fi atins problema convietuirii romanilor din aceasta zona cu minoritatile nationale si in special cu maghiarii. Un roman de vaza cum este batranul ardelean Culala, tatal lui Suzy, nu poate accepta, nici peste timp, fie si de Anul Nou, vorbele lui N. Iorga spuse candva "Vrem Ardealul fara ardeleni". Si batranul se dezlantuie (predist) impotriva dislocarilor facute pentru a romaniza tara, dar pastrand regiunea "Mures-Autonoma-Maghiara"! Trist, cu un orgoliu de nationalist convins, se pronunta : "Aici, unde e leaganul romanismului".
Cu aceasta ocazie, Marin Preda apasa pe ideea ca valorile literare autentice se nasc la tara, la sat. Interpelat de fiica lui, Suzy, ca n-a citit niciodata un vers de al lui Eminescu, el raspunde otios : "Mie imi place Goga" Indirect, Preda isi indeamna personajul :

"Da, tie iti place Goga, de ce m-ati dus de langa boi, de ce m-ati dus de-acasa, desi esti la a treia generatie care a parasit boul, tot la coarnele lui te gandesti, ca la o zeitate, boul Apis, si cucuruzul, in care n-ai intrat niciodata"

Compara-se doua opinii fundamentale care au generat asemenea limbaj marelui Preda continuator al unei stralucite traditii interbelice si innoitor in alte coordonate cultural-estetice al filosofiei existentiale a satului romanesc.

Una este a lui Lucian Blaga (detalii in cuvantul de intrare in Academie, rostit la 5 iunie 1937, intitulat Elogiul satului romanesc) :

"pentru propria sa constiinta, satul este situat in centrul lumii si se prelungeste in mit. Satul se integreaza intr-un destin cosmic, intr- un mers deviata totalitar dincolo de al carei orizont nu mai exista nimic. Aceasta este constiinta latenta a satului, despre sine insusi".
, A trai la oras inseamna a trai in cadrul fragmentar si in limitele impuse la fiecare pas de randuielile civilizatiei. A trai la sat inseamna a trai in zaristea cosmica si in constiinta unui destin emanat din vesnicie."
"Satul nu s-a lasat ispitit si atras in "istoria" facuta de altii peste capul nostru. El s-a pastrat feciorelnic neatins in autonomia saraciei si a mitologiei sale, pentru vremuri cand va putea sa devina temelia sigura a unei autentice istorii romanesti".

Cea de a doua opinie este a lui Liviu Rebreanu (din an. cit. mai sus):

"Taranul e inceputul si sfarsitul ()"
"Taranul nu pleaca nici de voie, nici de nevoie ()"
" pentru taranul roman () dragoste(a) de pamant e mai mare si mai naturala decat a altora. Caci pentru taranul nostru, pamantul nu e un obiect de exploatare, ci o fiinta vie, fata de care nutreste un sentiment straniu de adoratie si de teama () De aceea, pamantul e insusi rostul lui de a fi Pamantul acesta parca nici nu poate produce decat numai roman? (subl. n., M.B.)

Dupa avataruri, ce si-Ie explica greu, Victor Petrini da sa creada ca va fi fericit, dar nu poate uita ca un proscris, chiar daca devine mai putin sceptic, ramane un mutilat, un infrant pe viata. intr-o stare aparenta de euforie, dupa o intalnire la rudele sotiei, despartit fiind de mult de Matilda, si bucurandu-se de o zapada inghetata care trosnea sub picioare, iar "o luna de o albeata halucinanta lumina dinspre dealuri strazile orasului tacut", Petrini constata ca:

"libertatea face sa traiasca cu plenitudine totul si atunci suferinta in dragoste aduce din adancuri bucurii stranii si necunoscute, iar fericirea se coloreaza violent cu luminile infernului. indoiala ne trezeste cugetul, producand in spiritul nostru certitudinea ca existam, gandire suverana si divina care ne supravegheaza uratul, ne alunga ranchiuna, lasa altora izbanzile si accepta pentru sine infrangerea".

Foarte lesne se observa in text cuvintele posibil de incadrat in sfera tragicului, inteles in sens larg : suferinta, stranii, necunoscute, violent, infern, indoiala, uratul, alunga, ranchiuna, infrangere. Sa se mai retina cate subtilitati de sens au cuvintele suferinta si infrangere care deschid si inchid marginaliile filosofului despre libertate ! Nu suntem obligati sa apelam la doctrina lui Heidegger care, propunand o "antologie existentialista", indeamna la regasirea eului, a autenticitatii prin trairea intensa a grijii, atata timp cat in fata nu se mai deschide raiul, ci neantul.
Nu, Victor Petrini nu este un nihilist, se vrea un liber cugetator. Desi perturbat genetic, social si profesional, cand adaptat, cand revoltat (in genunchi), isi cauta siesi alibiuri, pentru a traversa desertul iubirii fara sa-si gaseasca ochiul limpede de apa al vietii. Cand se trezeste din visarea lui filosofica, vede - pe propria-i piele, ca politicul impinge sau degradeaza istoria. Omul nu este decat un fulg in calea tavalugului istoriei. Cocotate peste se afla principiile si legile speciale care nu mai sunt vazute in nexul lor cauzal, cum le stiam si cum le interpretau filosofii de mii de ani. Inclusiel, in zilele de azi.
Doua idei politice, de mare forta actuala in sec. XX, se refera la raporturile dintre capitalism si comunism, la prezenta partidului unic in viata unui popor.
Atunci cand scria sectiunea, Marin Preda era membru pecere, deputat in mcane, vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor, director al Editurii sectiunea Romaneasca, singura editura a Uniunii Scriitorilor, care nu depindea de Consiliul Culturii. Cu toate aceste responsabilitati, care presupuneau implicare in "miezul fierbinte al zilei", scriitorul are taria sa-si duca reflectia pana la capat:

"Eu nu spun ca lumea veche, capitalista, e putreda, ea va supravietui multa vreme, atata timp cat comunismul nostru nu va fi capabil sa ofere omenirii o imagine ispititoare".

Asadar, limbajul apartine criticului Ion Micu, bine formulat de un scriitor care a pariat in aceasta sectiune pe rostirea adevarului. Cu acest prilej, romancierul isi desface (pentru a cata oara ?) evantaiul enciclopedistului care staruie in geografia lumii, vazand in tari si continente - de la Anglia la China, de la America de Sud in Australia - cum se distribuie optiunile pro sau contra. Evident ca nu lipseste nici spatiul si populatia Romaniei. Asa se face trecerea spre dezbaterea despre partidul unic, despre unitatea partidului, care au catalizat in Uniunea Sovietica atatea lupte, cu atatea reverberatii la activisti, ideologi si filosofi ca Buharin, Trotki, Zinoviev, Kameniev, Piatakov, Tuhacevski sau Yachir.

Un nucleu cu destule ramificatii in Cel mai iubit dintre pamanteni il definim ca fiind romanul de familie si erosul.

Ca toti marii realisti ai lumii, Marin Preda, citindu-le opera, a gasit de cuviinta in mai toate romanele lui sa zaboveasca - avizat asupra rostului familiei, a membrilor ei in intretinerea vietii linistite si rationale. Afirmatia noastra se poate argumenta cu exemple din nuvele, cele mai bune continute in vol. intalnirea din Pamanturi (1948), apoi prin romane, incepand cu Morome(ii (1,1955) si terminand cu cel de fata. Victor Petrini, crescut intr-o familie in care viata conjugala se derula mai mult de forma, va fi marcat mereu de ciudatele neintelegeri ale parintilor sai. incercand sa si le explice singur iritr- un timp, si negasind raspunsuri plauzibile, intra - nu o data ! - in conflict cu ai casei. Depasind, dupa aceea stadiul de dependenta materiala, afla de la Petrica Nicolau atatea istorii intime, incat chiar se sperie la gandul ca lui i s-ar putea intampla asa ceva. Dar Cum spuneam mai inainte, prin dislocare, devine sot legitim al Matildei si tatal Silviei. Numai ca alt dar Si alte legaturi amoroase ii atin calea, iar el nu numai ca nu le inlatura, ci le prizeaza ca intr-un proces de cunoastere dinainte programat. Oricum, chiar daca Suzy il impinge spre o noua crima (una o mai facuse in inchisoarea din Baia Sprie), Victor Petrini n-o mai accepte ca sotie legitima.
Dintre toate cuplurile create, numai in cazul parintilor sai nu intervine despartirea, divortul, cu toate ca viata acestora - tata/mama - este o searbada forma legala ce ascunde un fals fond conjugal. Mama lui va muri de cancer, iar tatal, ratacit, nu se va mai casatori.
Aici, zice Marin Preda, este vorba de nepotrivire de caracter. Acest stigmat se va transmite si fiului Victor Petrini.
Al doilea cuplu familial ar fi cel al lui Petrica Nicolau - Matilda, apoi Victor Petrini - Matilda. Spiritul raului, zice razbunator scriitorul, il are femeia. Casatorindu-se si ea din interes (ca si mama lui), dar fiind intelectuala, arhitecta, are nevoie de protectie politica. Se casatoreste cu un evreu batran, dar gasindu-l pe Nicolau, dupa glasul interesului ii apare glasul iubirii. Numai ca - pentru un timp, prin Victor Petrini, si mai ales dupa nasterea fetitei, lasa impresia ca si-a gasit echilibrul interior, iar casnicia aceasta poate sa dureze. Dar omul cu pete, Victor Petrini, fiind ridicat de securitate, familia incepe sa se clatine si, in final, totul este abandonat. Mai putin copilul, total nevinovat in fond. Numai ca prin purtare, dar si prin gandire, Silvia incepe sa semene tot mai mult nelinistitului sau tata Victor Petrini. Dupa legile tarii de atunci, odata casatorita cu Mircea, Matilda ii da voie sa-si viziteze fetita, s-o plimbe, s-o duca la el acasa, sa-i explice cum stau "lucrurile", incercand sa-i faca si o cura de educatie.
Alte familii: a criticului Ion Micu si Clara (a doua sotie), a lui Vasile, a Tamarei, a Tasiei, a lui Suzy etc, etc.

Universul gospodaresc sau casnic este asa de bine prezentat in roman, incat cititorul traieste cu impresia unui decupaj ingenios dintr-o realitate apropiata. Aci, Marin Preda trimite pe barbati la carciuma, evident pe femei la cratita (gandire pur maioresciana !) si la leganat sau la spital. Certurile dintre actanti au atata cruzime si atata fragezime stilistica pe sute de ini, incat desprinse din context ar face savoarea unui stil de gen, nu departe de I. L. Caragiale. Am putea spune ca nimic din ceea ce este domestic si salbatic intr-o casnicie - de la salutul in casa pana la pregatirea meselor de sarbatori sau plecatul in vizite, grija pentru oaspeti si ai casei - nu-i este strain lui Marin Preda. Toate pun in evidenta o pofta neostoita de viata (viata ca o prada, nu ?!) vazuta ca un miracol, ca un mister. isi fac loc in diatribele Petrini/Matilda limbaje ciudate care urca scara de la frust la elitist, de la constatarea banala pana la aspectul terorizam al politicului. Gelozia cu inexplicabilele ei volute, suspiciunea de ocazie, reflectiile tarzii sau imediate pigmenteaza ca luminitele de licurici savoarea stilului (A se vedea cearta de pomina dupa realizarea botezului Silviei. Petrini este acuzat de Matilda ca a lipsit cam mult de la aceasta masa, cautand-o pe Clara :,

"Lasa, nu te mai sterge, o sa sufere Clara cateva zile ca n-o mai poti vedea pana Iti trece si pe urma n-ai decat sa pleci cu ea fn Israel Ai fi in stare sa treci la jidanism si sa va duceti amandoi acolo sa lucrati intr-un chibut".

Un punct de referinta desemnam in elogiile aduse de Victor Petrini copiilor. Bucuria descoperirii fiicei sale Silvia, dupa intoarcerea din puscarie, ar merita in intregime transcrisa (voi. II, p. 187).
In dezacord cu aceasta imensa bucurie, autorul ne face partasi la tristetea iremediabila a Ninetei Boiangiu (fosta Romulus) care, prin plecarea de la sotul ei din Iasi, si-a pierdut si dreptul de a-si mai putea vedea copin :

"Cine ma impiedica sa ma duc sa-i vad ? () La ce imi ajuta ca fi vad ? Mai rau imi face! () Copin nu simt saracia, se joaca, rad, se bat, se duc la scoala, iar la mine se uita nu ca la o straina, dar nici ca la o mama. Am ajuns sa doresc ca tatal lor sa moara, s-o gonesc pe sora lui si sa-i aduc aici"

Se cuvine sa incadram la acest modul unele glose despre viata vaduvelor ce sporesc cateodata substanta ticalosiei unor barbati. Sa se retina :

"- Suzy, ti soptii, te iubesc!
- Ma iubesti ? Victoras, ma iubesti ?
- O, tresarii auzind din gura ei diminutivul, te iubesc atat de tare, ca vor sa sune la salvare !" (subl. aut.)
- Asta ce mai e ?
- Un poet, acolo unde-am fost, mi le-a spus inainte de a muri, sa i Ie transmit iubitei lui; asculta:
"Iubito, ma gandesc la tine
Ca un borfas la ceasul unui lord
Si se ciocnesc in carnea mea drezine
Si caii au atac de cord."

Nu stiu daca pe vremea scrierii romanului aparusera poezii semnate de banateanul Gh. Azap, dar versurile reproduse sunt minunate pentru ceea
ce ele reprezinta.
Alte scene de familie descriu intimitati, obiceiuri, comportamente si cate altele (injuraturi, barfe etc). in aceasta paranteza cred ca trebuie situate zecile de cacofonii - ligamente - infantilisme de exprimare, ori siluiri ale limbii, insanitati. Pana la un punct, ele trebuie intelese ca mulandu-se pe idee sau se constituie drept caracterizari ale personajelor sau ale momentului in care au fost reproduse. Altfel!
Un amestec ciudat de familial, erotic si politic desprindem din povestirea Matildei despre izgonirea ei de la Londra. Obligata sa participe alaturi de sotul sau Mircea la intalniri de protocol, femeia si-a etalat nu odata frumoasa si scumpa sa garderoba. Pana a fost povatuita sa renunte la asemenea "escrescente" care strica imaginea cui trebuie sa fie in prim-plafl. Revoltata, refuza sa mai mearga, dar este si trimisa definitiin tara. Scena povestita de Matilda afiseaza un adevar intalnit la palatul Elenei Ceausescu care, observand ca unele activiste de rang, in munca politica judeteana sau centrala, socotesc intalnirile cu ea drept mijloc aeparada modei le-a obligat, prin "factorii de interes", sa vie mai dezordonat imbracate, mai putin cochete. Iata de ce ziceam ca un asemenea "reper politic", intrat deja in "legendele palatului" ceausist, unde isi instaurase cuibul "prima doamna" a tarii, cu precadere dupa 1974, confirma aducerea actiunii romanului Cel mai iubit dintre pamanteni pana-n preajma publicarii lui in 1980.

Privit din perspectiva romanului social, Cel mai iubit dintre pamanteni, cuprinzand panoramic o lunga perioada de timp din istoria Romaniei moderne, sondeaza cele mai ingenioase medii si aspecte ale vietii. Mai intai, invatamantul, viata de internat si relatiile dintre elevi. Mai tarziu, dintre studenti. Fiind profesor la o scoala normala, unde preda si logica, Victor Petrini, ca viitor filosof, are posibilitatea sa inteleaga din interior rostul culturii in viata omului, formarea lui ca individ cu precepte solide de gandire, incepand de pe bancile liceului. Cunoscandu-l pe Petrica Nicolau, in lungile lor escapade sau peripluri, dincolo de viata familiei acestuia, a unor probleme de istorie, geografie, filosoficei politica, Victor Petrini constata dureros cum se degradeaza invatamantul prin legi neadecvate romanilor. Uimirea lui va creste pana la perplexitatea cand va asista neputincios la inlaturarea din invatamantul superior clujean a savantului-filosof Lucian Blaga. Dintr-odata i s-au naruit toate criteriile de ierarhizare a valorii. Nu pe putine ini imaginea filosofului sau a poetului va reveni poate numai pentru a-mai spori cu o iota memoria istoriei.

Perplex va fi Petrini cand va afla de epurarea bibliotecilor, si trecerea lor prin purgatoriul focului, de aducerea unor carti de marxism-leninism, de invatarea limbii ruse de catre toata lumea ; de impartire a oamenilor intre activisti, ca "oameni de bine", si dusmani ai poporului ; de condamnarea fara discernamant. Astfel puscariile se umpleau pana la refuz cu "burghezo-mosierime" si cu "dusmani ai poporului".
Teroarea s-a instaurat si in cultura si literatura. Singurul criteriu viabil - in ochii mai marilor zilei - era cel politic. Justitia devenise o arma de temut, sprijinind dirijat politica zilei. Se condamnau oamenii pentru cosmopolitism, pentru orientari de dreapta, pentru refuzuri de a indeplini o comanda sociala s.a.m.d. Autoritatea bisericii fusese zdruncinata prin evidentierea ateismului, ca parte componenta a ideologiei pecere.
Peste tot functioneaza ideea imbunatatirii compozitiei sociale a organelor de conducere, de decizie si de reprezentare. Pana si la deratizare, cineva trebuia sa fie sef. Misiunea lui era nu numai profesionala, dar si politica.
Trebuie inregimentate la aceasta dimensiune a romanului social observatiile excelente despre revistele literare. Prin criticul Ion Micu, redactor sef la "Luceafarul literar", Marin Preda pune la dispozitia oamenilor de maine marturii de nezdruncinat privind orientarea tematica a publicatiilor, calitatea semnaturilor din inile acestora.

Ceea ce impresioneaza, de asemenea, la Marin Preda este consemnarea de chirurg a tarelor si sechelelor ideologice comuniste care se verificau prin serviciile de cadre. Oameni simpli, uneori nestiutori de sectiune, dar cu "dosar curat", au ocupat functii, peste noapte, in aparatul de conducere al unor institutii, intreprinderi, ministere etc. in cele din urma, multi dintre ei s-au^compromis lamenil, dar n-au recunoscut, chiar daca au facut institutia unde lucreaza de ras. Banalitatile vietii, cozi interminabile, pentru cumpararea de alimente, de textile, divorturi, violuri etc. au latura lor de realism obiectiv, rece, dur. in alta parte, dupa model sovietic, dictatura proletariatului, odata instaurata, a daramat totul sau aproape totul din ceea ce se construise mai inainte de burghezo-mosierime. Invitat sa petreaca revelionul cu fratii Berea, intr-o carciuma vecina cu apartamentul sau, Petrini a ramas uimit ca nu si-l fac la ei acasa :

"- Dar cum sa petreci si sa ie distrezi intr-o odaie de patru pe trei ?
- Cum, doar atata aveti ?
- Da, aveti dreptate, am avut noi casele noastre de la parinti, dar intr-una s-a facut acum un dispensar pentru copii si in alta s-a instalat un post de militie. Nici macar mobila n-am putut sa ne-o recuperam, s-au nationalizat asa cum erau, cu vesela cu tot".

Cred ca orice comentariu este de prisos. Oricum, Marin Preda surprinde elementele esentiale ale unor transformari brutale ale vietii de la sat si oras.
Poate ca la acest modul, romanul social, elementele jurnaliere sau orale fiind mai numeroase scad din valoarea scrierii. Ele raman totusi ca documente ale unei istorii care n-a fost deloc inceata cu vietile oamenilor, ale romanilor dupa cel de al doilea razboi mondial. Nu intamplator in Imposibila intoarcere (Buc, Edit. sectiunea Romaneasca, 1971), Marin Preda se revolta:

"Istoria se impune ca o idee, ca o necesitate. Asta nu e un lucru atat de abisal si cu asta nu ne putem multumi. Este foarte lesnicios pentru omul de litere sa se adaposteasca in spatele necesitatii istorice si sa se eschiveze, in felul acesta, de a se intreba nu cata necesitate contine istoria, ci care e soarta fiecarui om in parte, stiind ca omul nu are decat o singura viata de trait, in timp ce istoria este inceata si nepasatoare".

Salvarea prin scris ii apare lui Victor Petrini tot mai clara si mai presanta pe masura ce avocatul sau Ciceo il convinge sa fie sincer in tot ceea ce asterne pe hartie:

"Niciodata in viata nu ma angajasem intr-o actiune in care spiritul sa fie solicitat atat de total. Poate, gandeam, m-am nascut sa traiesc ceea ce am trait si sa scriu o sectiune".

Spaima de moarte ii forteaza inconstient mana, caci, adresandu-se juristului sau, aproape ca-l implora: "Ciceo, tot ce te rog e sa ma ajuti sa-mi termin sectiunea". in acest context, reglandu-si gandirea, se trezeste pe firul amintirilor, spunandu-si: "Baga de seama, cuvintele pot omori".
Asadar, cuvintele si dispunerea lor in text fac mai mult decat o viata
de om, atunci cand aceasta este programata sa fie data uitarii.

Stilistic, romanul cuprinde cea mai variata gama de enunturi, analize, comentarii, interpretari, dialoguri, monologuri interioare. Mai cu seama acestea din urma reprezinta forma de baza a reflectiei. Niciodata, eul, aflat izolat de interlocutorul potential, nu poate sa se elibereze decat in discutie cu altcineva. in absenta acestuia, in functie de situatia creata, tensionata sau nu - el, eul, ii formuleaza aceluia raspunsul sau replica. Din cand in cand, stilul impersonal este colorat cu interjectii, exprimari eliptice si elemente deictice (pronume si adverbe). Pe de alta parte, Victor Petrini, desi este filosof, utilizeaza elemente de limba populara (coborand pana la injuraturi grase), ca si limbaje elitistc, fara insa a le incarca neologic. (Pe un esantion lingvistic reprezentatipentru romanul Morometii, a operat o serie de profunde observatii profesorul C. Cruceru, in lucrarea Dialog si stil oral in proza romaneasca actuala. Buc, Edit. Minerva, 1985, p. 154-l70).
Orice text luat din cele 1200 de ini ale trilogiei Cel mai iubit dintre pamanteni urmareste o dinamica a ideilor, in formele lor cele mai sinuoase. Parca il auzim pe autor, dupa publicarea romanului :


"Ideile sunt viata noastra! Ne facem despre noi insine si despre lume o idee, sau un sistem de idei, si nu renuntam la ele nici atunci cand vedem ca din pricina lor ni se destrama caminul, ne pierdem prietenii si, uneori, in conditii exceptionale, de convulsie sociala, ne pierdem chiar libertatea si viata. Compromisul cu ideile e un lucru tragic, fiindca omul simte instinctica ideea aceea e chiar el, in timp ce un om, un lucru, un obiect nu e decat ceea ce a dat el afara, o investitie, dintre care cea amoroasa angajeaza mai mult sau mai putin din fiinta sa, ca si lumea care il poate dezamagi si pe care o poate dispretui suveran. Dar ideea despre sine ? Asta e ceva cumplit."



Cum sa nu ramana un mister metafizica textului reprodus cand Marin Preda l-a rostit in 1971 in Imposibila intoarcere ? Iar titlul eseului Compromisul cu ideile se poate aplica pana la identificare cu mesajul urmarit in trilogia din 1980. Toate pun in lumina imaginea unui Marin Preda cautator de idei intr-un sistem social-politic totalitar, din care el stie ca albinele sa extraga nectar. Axghezian ("Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi"), ocolind obstacolele timpului, a coborat un filosof in lumea concretului, asa cum taranului Ilie Moromete ii dezvaluise "profunzimea si intinderea orizontului spiritual" (detalii in Vulnerabilei blindat, de Mircea Iorgulescu, in "Romania literara", 17 mai 1984, p. 12-l3).

Scrierea romanului, avand o serie de imponderabile, nu a incununat o cariera, altfel de exceptie a prozatorului, ci i-a determinat pe analisti sa o inteleaga altfel - nu sociologizant, nu tematist, nu stilistic, nu nu (autorului repugnandu-i termenul de "scriitura"!) - prin prisma ideilor si a unui program estetic. Victor Petrini, nu intamplator este filosof, iar Marin Preda de aceea i-a aglomerat uneori reflectia sau i-a sporit disectiile despre moarte si despre iubire. Oricum, ambitia balzaciana a lui Marin Preda de a reuni intr-o comedie umana o gandire si o existenta incercata a reusit doar partial, prin adancirea tragicului ca forma de etalare a esteticului. Antologice raman - dintre multe alte ini - cele care descriu consternarea lui Petrini cu privire la organizarea dirijata a funerariilor unor scriitori (Cezar Petrescu, Al. Kiritescu), tendinta puterii (Gh. Gheorghiu-Dej, Iosif Chisinevski - ultimul fiind personaj ridicol in romanul Ianus al lui Eugen Barbu, aparut postum, in 1994) de a atrage pe scriitori ca Sadoveanu sa colaboreze la instaurarea noilor "principii de lupta si viata" (voi. II, p. 239-254).

Ca roman realist, Cel mai iubit dintre pamanteni sondeaza mediul sub patru unghiuri: natural, social, istoric si intim. Modalitatile sunf observatia, reflectia morala analiza psihologica, dimensionarea portretelor (in buna parte, pe baza de fiziologii - mai cu seama cand sunt feminine), sobrietatea rostirilor (fie obiective, fie subiective). Altfel spus, estetica realismului in romanul contemporan cunoaste prin aceasta scriere a lui Marin Preda toate cazurile de implinire. Adevarul si concretul se lafaie pe portativul analizei, unde viata si moartea, puse intr-un impact provocat de iubire, realizeaza o proza destul de inegala valoric (chiar si pentru autor), dar care ramane fundamental prin accentuarea problematicului si a tragicului. Romanul impune la noi altfel decat Ion Lancranjan realismul tragic, care, chiar daca nu este ca la Dostoievski, Kafka sau Camus, se apropie mai mult de Sartre. Asa se face ca natura ca peisaj apare intamplator si anemic in roman, realistii dorindu-se, cum observa G. Picon sa fie ca oamenii de stiinta. Deviza acestora este "a vedea clar". Poate candva, cineva va sparge monotonia textului, inlaturand miile de ghilimele, oferind posibilitatea cititorului sa vada curgerea dialogului, sesizand ce minunat teatru contine acest roman. Iar calificativul de existentialist - daca el inseamna un determinant de valoare in sec. XX - nu va avea de suferit cand i se va atribui scrierii. Lectura ei, antrenanta ca la scrierile de mistere, va dezvalui mai multe conotatii politice si cu precadere o multitudine de semne ale tragicului asumat sau impus de istorie. Si se va intelege nuantat de ce adancimile suferintei ne ratacesc spiritul. De aceea Dostoievski a ramas Modelul. Dar Hemingway, cel care s-a sinucis, neimpacandu-se "cu ideea unei degradari fatale a fiintei lui: era amenintat ca ficatul lui sa se usuce si sa se macine", nu i-a servit oare de model lui Marin Preda in scrierea acestui roman, printr-un racursi vizibil ? Dar moartea lui Marin Preda, care deocamdata ramane o enigma, nu este apoteoza tragicului asumat ? Caci in februarie 1980 ii aparuse aceasta trilogie, iar in noaptea de 15/16 mai din acelasi ani, scriitorul era gasit mort la Mogosoaia, unde se afla de multa vreme, caci isi parasise familia (pentru scris !). Iata de ce, printr-o grila a criticii moderne, textualiste, Cel mai iubit dintre pamanteni devine un roman autoreferential. Aventura unei depozitii - cu detalii in fel si chip - ia turnura unei carti, in care viata este vazuta ca o prada. A smulge din ea fragmente sau timente suna a brutalitate, a te socoti parte din intregul pe care vrei sa-l reflectezi, iata cheia ingenioaselor confesiuni. Ele nu tin de ceea ce s-a realizat sentimental de la iluministi la romantici, ci de obiectiv, de document, cum l-au conceput A. Gide, Camil Petrescu. Iar Hortensia Papadat-Bengescu a atras atentia asupra documentului psihologic. Cel al memoriei il realizase Marcel Proust. Marin Preda crede, asadar, "intr-un singur tip de Adevar, adevarul eului, adevarul trait al constiintei, dincolo de care se intinde marele domeniu al necunoscutului" (Eugen Simion Treptele confesiunii, in "Romania literara", 2 iunie 1983, p. 8).
Tipologic, Marin Preda i-a impus lui Victor Petrini trei functii narative (fiindca romanul autobiografic i le solicita) : de personaj, de narator (povestitor, evocator, analist, instanta de judecata) si de voce auctoriala. Ultima, cum sublinia Eugen Simion (in art. cit.) se reduce la " fictionalizarea (coborarea in "povestire-povestita") a temei scriitorului scriind (subl. aut.) Si de aici incepe paradoxul, caci scriind, Marin Preda " Actioneaza" o noua realitate care este asa de vie ca la cei mai mari scriitori ai lumii. Dand nastere la o scriere poliedrala, unghiurile diverse de interpretare a realitatii il apropie cand de Balzac, cand de Tolstoi, ori Dostoievski, cand de Th. Mann, cand de Camil Petrescu, cand de Camus, ori de Sartre. Platforma confesionala a trilogiei ne apare atat de bogata in nuante, si bizara, incat orice calificati(argumentat) s-ar formula, romanul i-ar oferi exemple indestulatoare. De ce ? Fiindca, Marin Preda si-a asumat nu numai rolul arhitectului, ci si pe al constructorului si al beneficiarului. Exact ca la inceputul zidirii lumii.


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani