Cimitirul Buna-Vestire de Tudor ARGHEZI (fragment) referat






Cimitirul Buna-Vestire
(fragment)


"Manevra cu nepoata se repeta de un sir intreg de sesiuni. Cimpanzeul feminin al familiei imbatranise, fara sa se gaseasca un doctor romantic pentru maruntaiele ei de muzeu. O canapea se afla la indemana si o liniste de cateva ore impresura zilnic coltul apartamentului in care lucram. Adeseori, cocosata, intinsa cu o revista dinaintea ochilor, se facea cu gandul ispititoare, leganandu-si un ciorap schilod in aer si la intrarea mea in birou pronuntand un «pardon» taraganat.
Speranta unui viol, in odaia de studiu, urmat de raspunderi se risipise timp de zece ani si toate generatiile de viitori savanti, atrase de ispita catedrei, ramasesera indiferente la incidentul care o conditiona.
Cazul nu era lipsit de precedente. Cateva personagii insemnate in viata stiintifica si sociala se putusera capatui bine, trecand intr-o singura zi, de la mizeria neagra la opulenta. Esentialul era sa inchizi un ochi sau la nevoie pe amandoi si sa-ti construiesti un timpan destul de gros ca sa nu-ti intre zvonul public si batjocura in ureche. Un barbat prevazut cu toate barbatiile culminante isi intretine paralel cu tonul fizic, bun de orice demonstratii, neimpiedicat nici de varsta, nici de estetica si totdeauna gata, ca un bat, si o atitudine, in stiinta, in politica, in principii, in prestigiul careia se pierde isprava, salvata de o fatada. Farmecele babelor pot sa poarte un proletar care stie sa se sacrifice, pana la inaltele dregatorii, si un monstru femei poate sa-i aduca in cosul de zestre unui barbat scaune, prezidentii, functii si portofolii. Cine vrea sa fie fericit cu orice jertfa, poate. Cu un strut la brat, in costum de ceremonie si incarcat cu bijuterii, fericirea se parcurgea in totalitatea ei, intre surasuri, ironii si invidii.
Discursul de la sampanie, oricare ar fi sarbatoarea, se adreseaza celui care o plateste, oricine ar fi el si cu orice fel de bani.
Ba, chiar Ministrul meu, atat de onest in ceea ce priveste fondurile necontabilizate ale departamentului, nu mi-a raspuns odata cand i-am imputat legaturile prea mult remarcate cu un elector deocheat, ca are automobil? Si cand l-am intrebat ce-i cauta numele intre invitatii unui imbatranit fost heruvim de baba, care l-a imbogatit; de ce tine discursuri la ospetele lui; de ce a chemat la cupa de sampanie, sentimentele si principiile din filosofii si doctrine, nu mi-a raspuns el ca e un om puternic si cu o avere imensa? Si daca l-am intrebat ce deosebire mai poate fi intre munca unui satean, a unui inginer si activitatea unui patron de casa de toleranta, acest om onest a tacut Se cam indoia
Domnisoara fusese rand pe rand jignita de veneratia minutioasa a colaboratorilor universitari. Cartoteca fiselor a incrucisat si amestecat mainile fara rezultat. Cautarea tampla langa tampla, a unui cuvant grecesc, descifrat cu unghia in variantele lui, a contribuit numai la sporirea respectului candidatilor, inspaimantati de stiinta documentara a Domnisoarei. Dotata cu o memorie a formelor lexicale, care covarseste sexul si frange elanul chiar pentru o femeie frumoasa insa prea savanta si activa ca un politist al gramaticei si al glosarului, ea starnea o admiratie de raft si de scara mobila. insemnarile se faceau impreuna, notatiile erau chibzuite la o departare de o palma a unui genunchi de altul si domnisoara urmarea cu neplacere cata bagare de seama respectuoasa punea tanarul succesiv din birou ca sa sporeasca intervalul, evitand cu indaratnicie contactul. Parfumul Domnisoarei era fin, dar el nu putea imprumuta nefericitei slute jivine nimic din senzualitatea si salbaticia mirodeniilor lui, domesticite pe o gama compusa.
De cate ori iesea din birou in apartament, ea isi accentua boarea de micsunele stramutata de parfumueurul artist catre normele evocative ale fagului, cu un abur de pulverizator. Mai ales pentru coiful ei de bucle, zadarnic de frumos, intrebuinta somnolentele latente, ale unei unsori piparate. Capetele apropiindu-se pe un catalog sau in dreptul unui dulap, mirosul ar fi putut sa fie mai repede gustat de nervul zoologiei. Asteptare desarta.
Caci unii din baieti ii placeau in afara de orice socoteli, inima ei pulsand cu aceleasi impetuozitati dezinteresate ca inimile fetelor cladite dupa sintaxa naturei corecta. Zmaltul intrerupt al pieptanaturii parului viguros si nou parea pus cu o pensula lata, in lame de lustru, sprincenele dure si genele groase dadeau ochilor o stralucire grava si fata palida, intunecata pe liniile de contur cu un fulg de barba delicat, rascolea sa-racile-i pofte inocente. Ar fi atacat ea intai, ca o fiara blanda, dar se infricosa de spaima unui refuz. Nici unul din candidati nu a putut sa fie pornit impotriva pantei accelerate pe alunecus.

O doamna care nu are nici un mormant la noi a participat la doua inmormantari. Nu e nici ruda, nici prietena cu nici un mort si nu plange: asista. E o amatoare. ii plac mortii. Hiena eleganta si cu dare de mana. A scoborat dupa amiaza dintr-o limuzina, a asteptat toti mortii si a vizitat pe cei depusi in capela.
Ieri a dat deoparte capacul unui sicriu, si ingrijitoarea a gasit-o pe catafalc, intorcand capul mortului intr-o atitudine de profil si trecandu-i degetele prin mustati. Crezand ca e sotia decedatului, ingrijitoarea s-a multumit sa-i spuie, cu sfiala care o da masura poruncita a despartirii legale a mortilor scumpi de noi, ca nu e voie sa fie descoperite raclele inainte de sosirea preotilor, ajutand-o sa traga capacul la loc. Dar doamna a intrat in consideratii ciudate. A intrebat pe femeie cum il cheama pe ofiterul din cosciug, afirmandu-i ca n-a mai vazut un mort atat de frumos. Pacat ca e mort, dar desigur ca viu nu-i sta tot atat de bine uniforma. E preferabil ca a murit.
Ingrijitoarea, deprinsa cu toate formele mahnirii si cu aceea care din pricina greutatii de a plange si dintr-a unui tic al fizionomiei seamana cu veselia, ramase mirata, crezand ca sotia defunctului a innebunit domol.
- Asa e viata! o mangaia ingrijitoarea. Cand a murit si al meu, o luna de zile cred ca am fost mai mult nebuna. Dar, Dumnezeu sa-l ierte, mi-a trecut. Doamna intreba pe ingrijitoare:
-Nu stii, l-a scaldat?
Si ingrijitoarea s-a speriat de intrebare, raspunzand:
- Pe cine, daca l-a scaldat? Doamna arata cu degetul la cosciug. Lasand pe doamna singura, ingrijitoarea s-a strecurat pana la
cancelarie si, venind intr-un suflet, mi-a spus:
- Domnule profesor, e o cucoana in capela si nu mai pot sa stau singura cu ea langa mort. Veniti va rog si dumneavoastra
Ca sa parcurg distantele cimitirului mai repede, mi-am luat o bicicleta. E practic sa dai din picioare la ghidonul unui cadru in forma de 4 cu doua cauciucuri. M-am repezit pana la capela. Am intrat, ca sa observ. Mirosul era iutit de dezinfectante si de amintirile ramase in draperiile dricului, patrunse de o pacla de imputiciuni subtile, macerate si descompuse unele prin altele si aliate, hoit, medicamente, jaragai de lumanari, fum de tamaie, spital si tuberoze.
- Sunteti ruda cu mortul? m-a intrebat doamna.
- Nu, am raspuns. Dar dumneavoastra? -Sunt pianista
- Vream sa va intreb daca nu sunteti ruda cu mortul
- Nu. Am venit de placere
- Bizara placere, dati-mi voie sa va marturisesc, doamna Sunt destul de putin cunoscute aceste placeri, daca-mi permiteti sa adaog.

Nu mai vazusem din apropiere pe strania vizitatoare, si detaliile luxului ei ales m-au izbit. Totul era pe ea scump si cautat, si paliditatii obrazului ei, taiat de o suvita de par, aruncata din mijlocul fruntii, de subt palaria de catifea caramizie, peste un ochi, ii corespundeau licaririle unui sal de blana bogata, cu spicul zbarlit. Manusile de piele mata se imparechiau cu pantofii din aceeasi calitate, de caprioara, si piciorul ei cu mana. Ochii erau exceptionali de verzi, de verdele frunzei noi de popusoi, si lumina lor ii umplea pleoapele cu o vasta pata rotunda de zmarald. Daca n-ar fi trait evident si nu s-ar fi miscat si sucit intre genele imbelsugate, as fi crezut ca sunt ochii unei divinitati naive budiste, de aur si zmalt. Nu ma puteam uita decat pe furis inlauntrul lor si cu admiratia spaimei.
- Imi dati voie sa retractez cele spuse adineaori, zisei rusinat de aprecierile mele.
- Ati spus ceva? m-a intrebat straina, luand cu naturalete o atitudine de distanta imensa.
- Nu, n-am spus nimic, m-am inselat, raspunsei.
- Frumos mort! zise doamna, miscandu-si barbia catre catafalc. Ochii ei, imposibil de verzi, se aprindeau si se stingeau din zeci de puncte semanate in stofa lor, ca margelele pe care le aprind, coco-sandu-se in umbletul pe craci, omizile mari de gutui. Fara sa fiu de parerea ei, a trebuit sa aprob.




- Dar nu toti mortii sunt frumosi, deosebi doamna. Femeile se fac urate. Numai barbatii sunt frumosi. Dar nici toti barbatii. Numai cei trecuti de o anumita varsta. Am auzit ca e obiceiul ca mortii sa fie scaldati. E adevarat?
- Cred ca e adevarat, raspunsei.
As fi preferat un subiect mai omenesc.
- Vreau sa scald si eu un mort si nu mi-a murit nimeni Intrigat de aceasta aratare, sosita din balamucul misterios al lumii, m-am folosit de moment.
- Va doresc sa nu va moara niciodata nimeni
- Nici n-am cine sa-mi moara, raspunse doamna, intinzand zbarciturile unui deget de la o manusa, dinspre varf in jos.
- Poate ca vreo strabunica
- N-am avut.
- Vreti sa spuneti, am suras, ca nu ati apucat-o.
- N-am avut nici o bunica, nici mama, nici tata. Cazui de-a dreptul in ce ma interesa mai mult.
- Dar aveti un sot fericit
- Eu? zise ea confuza. Nu. Cum sa am un sot?
- Nu stiu Am crezut 0 persoana atat de frumoasa, - va rog sa ma iertati." nu poate sa fie singura pe lume.
Rostii melodramaticul «pe lume».
- Ar trebui sa fiu frumoasa, moarta. Dar nu cred ca am sa mor, zise doamna mahnita. Tacui. Dadusem de fundul lucrurilor, ca intr-un ciorap lung, in care vari mana ca sa vezi daca-i gaurit in varf.
- Va pofteste cucoana la cancelarie, la telefon, zise odaiasul, sosit intr-un suflet. Vi se cere o informatie de la minister.
- imi permiteti numai zece minute, zisei, ca si cum eram obligat sa ma mai intorc.
Doamna nici nu raspunse.
Si incalecai pe bicicleta, apasand pe basica fara nici o trebuinta. Aleea principala era pustie, dar pesemne ca automatismul sufletului meu crispat si stupefiat, neputandu-se exprima in concluzia lui, apasa, gol, pe trompeta de alarma."


Partea intai a romanului - in care se incadreaza secventa prima - creioneaza, in marginea schitei biografice a eroului principal, o galerie de fiziologii pamfletare, numite de G. Calinescu "labruyeriene".

Fara nume proprii, desemnati doar de categoria psiho-sociala pe care o reprezinta, exponenti ai ministerelor, somitati intelectuale, politicieni, demnitari devin, in paginile cartii, obiect de portretistica acida. Alcatuind o tagma sociala detestabila, ei par a apartine unui regn inferior, cu o alcatuire intima de animal. E o lume in care troneaza coruptia, decaderea morala, ipocrizia, lingusirea, lacomia. Omul onest, care nu accepta compromisurile, "fara relatii", nu poate sa ocupe in ierarhia sociala un loc corespunzator meritelor sale, asa cum e cazul doctorului in litere Unanian (personajul-narator), silit sa accepte functia de intendent al Cimitirului Buna-Vestire.

Casatoria din interes este unul din mijloacele prin care poti trece "intr-o singura zi de la mizeria neagra la opulenta"; "un monstru femei poate sa-i aduca in cosul de zestre unui barbat, scaune, prezidentii, functii si portofolii. Doctorul Unanian devine, in ochii presedintelui comisiei de doctorat, ravnitul pretendent la mana "nepoatei sale cocosate", dar, cand afla ca e casatorit, cu copii, il anunta "cu regret" ca si-a ratat "o cariera brilianta". Portretul "nepoatei cocosate" e realizat prin trimitere la animalier, trasatura caracteristica, uratenia, fiind ingrosata pana la monstruos, grotesc. Adevarat "pictor al uratului", scriitorul dovedeste o rara fantezie in asocierea neasteptata de cuvinte, in utilizarea epitetului rar si a celui contradictoriu. Astfel, nepoata, "cimpanzeul feminin al familier, "nefericita sluta jivina", poarta pe cap "un coif de bucle zadarnic de frumos", pentru care "intrebuinta somnolentele latente ale unei unsori piparate", mirosul lor fiind mai degraba "gustat de nervul zoologie!'. Toate manevrele pentru a gasi "un doctor romantic pentru maruntaiele ei de muzeu" sunt zadarnice. Ironia e sfichiuitoare, violenta limbajului -specifica pamfletarului: "Speranta unui viol, in odaia de studiu" unde, pe o canapea aflata la indemana, cocosata statea "intinsa cu o revista deschisa dinaintea ochilor", "leganandu-si un ciorap schilod in aer", se risipi in timp de zece ani, toti "viitorii savanti" atrasi de ispita catedrei ramanand indiferenti "la incidentul care o conditiona". Formidabila memorie "a formelor lexicale" cu care era dotata starnea "o admiratie de raft si de scara mobila", cautarea "tampla langa tampla a unui cuvant grecesc", incrucisarea mainilor in rasfoirea fisierului au contribuit doar la "sporirea respectului candidatilor, inspaimantati de stiinta documentara a domnisoarer, aceasta fiind, astfel, "rand pe rand jignita de veneratia minutioasa a colaboratorilor universitari"'. Fiinta ii este rascolita de "saracele-i pofte inocente" si numai teama de un refuz o impiedica sa nu atace ea intai, "ca oftara blanda", pe unul din baietii care " ii placeau in afara de orice socoteli".

Portretul caricaturizam se extinde si in secventa urmatoare, grotescul pamfletar fiind ingrosat prin prezentarea unui eros animalic, pervertit. Grotescul predomina si in partea a doua a romanului, in creionarea imaginilor mortii, dar nu exprima intentii pamfletare, contribuind doar la unitatea de tonalitate a operei. Secventa aleasa din aceasta parte ilustreaza motivul fantastic al mortii personificate, anticipand supranaturalul ce irupe in partea ultima a cartii. Aceeasi fantezie lexicala serveste reliefarii straniului, a absurdului. Ca si in alte secvente - mai ales din ultima parte a cartii - autorul dispune aici personajele in roluri distincte: personajul fantastic - "streina", cel care interpreteaza faptele realiste, in limitele normalului - ingrijitoarea, si personajul narator-martor, intendentul.

"Streina", doamna frumoasa, eleganta, "cu dare de mana", e o aparitie ciudata: desi nu e "nici ruda, nici prietena cu nici un mort", participa la doua inmormantari si viziteaza mortii depusi in capela. Lipsita de afect -"nu plange" -, nu are nici o repulsie fizica fata de mort. Scena in care ingrijitoarea "a gasit-o pe catafalc, intorcand capul mortului intr-o atitudine de profil si trecandu-i degetele prin mustata' accentueaza monstruosul. in contrast, ingrijitoarea, interpretand lucrurile in mod realist, crede ca e sotia defunctului si ii atrage atentia cu sfiala ca "nu e voie sa fie descoperite raclele inainte de sosirea preotilor". "Consideratiile ciudate" ale doamnei, reproduse in stil indirect liber, curiozitatea privind numele mortului o fac sa creada ca aceasta "a innebunit domol". "Streina" nu sesizeaza acest fapt si dialogul dintre ele se desfasoara in paralel, frizand absurdul. Situatia se prelungeste si cand apare intendentul chemat de ingrijitoare. Cu bunul simt al omului comun, acesta incearca sa inteleaga "ciudateniile streinei": "- Vreau sa intreb daca sunteti ruda cu mortul I - Nu. Am venit de placere" Neatenta la comentariile intendentului, straina "ia o atitudine de distanta imensa" si continua consideratiile despre morti, care-l fac pe Unanian sa gandeasca: "As fi preferat un subiect mai omenesc". El afla uimit ca straina n-are "nici bunica, nici tata, nici mama, nici sot", ca e singura, la care aceasta adauga, cu mahnire: "Dar nu cred ca am sa mor". Si infatisarea ei provoaca intendentului socul straniului: "detaliile luxului eC frumusetea neobisnuita, ochii "exceptional de verzf armonia intregii fapturi ating perfectiunea, ideal interzis fiintei umane perisabile. in preajma ei, Unanian simte "admiratia spaimef. E fascinat mai ales de ochii "imposibil de verzi" (verdele apare aici ca simbolul unei forte malefice), ce "se aprindeau .si se stingeau din zeci de puncte semanate in stofa lor", ce-l fac sa se gandeasca la "ochii unei divinitati naive budiste de aur si smalt". Si ocupatia strainei - pianista - pare sa fie aleasa semnificativ, muzica, datorita magiei sale' fiind apropiata demonicului. Toate aceste elemente fac din "streina" un personaj din lumea celor nenascuti si vesnici, simbolul mortii insesi care, inainte de "inviere", viziteaza pamantul.
Fragmentele ilustreaza uluitoarea capacitate a scriitorului de a face, in cadrul aceleiasi opere, saltul de ia pamfletul social la fantastic, ridicand "procedeele artistice ale prozei romanesti la un nivel niciodata atins in trecut" (Tudor Vianu).

Teme de lucru :

. Reliefati modalitatile pamfletare caracteristic argheziene utilizate in roman.
. Demonstrati caracterul parabolic al romanului.
. Comentati afirmatia lui T. Vianu: Tudor Arghezi "redacteaza o proza facuta pentru a fi citita, nu ascultata, un document stralucit al stilului scriptic".











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Scriitori romani