COCOSTIRCUL ALBASTRU Volum de povestiri de Mihail Sadoveanu (1880-l961), aparut la Iasi in 1921.
Capitole separate au fost publicate in insemnari literare (1919), iar penultimul, La crucea Hotului, in "Adevarul Literar si Artistic" (1930). La acestea se adauga Bulboana lui Valinas, singura povestire de amploarea unei nuvele. Volumul e rezultatul sedimentarii dintr-o lunga perioada de timp, fara a li lipsit prin aceasta de o unitate specifica, in sine, si ilustrativa pentru volumele ulterioare ale scriitorului.
Primele noua capitole, in care sint rememorate evenimente din timpul campaniei la care scriitorul-capitan a participat nemijlocit (1914), imbina evocarea de jurnal cu schita portretistica si exceptionala pictura a peisajului hibernal. Viscolul nedomolit zile in sir aduna soldatii "in lucirea de amurg a tocului de mesteacan", creind ambianta propice destainuirilor. Prilej de cunoastere a acestor "oameni tristi si simpli", "resemnati si impacati in sfirsit cu soarta", repaosul e timpul povestirilor avind in centru "dureri aspre", legate de "vechi si adesea cumplite inlimplari": procese incurcate, blesteme si farmece, iubiri patimase.
Motto-urile semnificative ale capitolelor - "Cugetul e dusmanul omului", "imi povesti cu placere lucruri infricosate". "Furtuna, demonul singuratatii" - rezuma continutul fragmentelor, definind lapidar lactura unei proze de observatie si poematice totodata, efect al "cercetarii cu privirea", mai mult decit al auditiei propriu-zise.
In lumina mohorita de iarna, se perinda siluete si interioare, obiecte si ginganii, urmarite cu minutia unui "vrednic entomolog". Ambianta bivuacului - "asezarea vremelnica" din coltul indepartat de Moldova troienita - e restituita printr-un vast "tablou in alb", a carui excelenta vine din pregnanta pensularii "framintarilor viscolului pe fundalul pustietatii dealurilor ninse".
Pus sub semnul Cocostircului albastru, "aratarea stranie", "mesagerul de departe", cap. X sectioneaza timpul povestirilor, mareind revenirea Echinoctiului de primavara.
Chemarea din "tintirimul lucrurilor duse" a fantasmelor si icoanelor indepartatului trecut, realizata sub pretextul istorisirii primei experiente cinegetice a povestitorului, urmareste, de fapt, aducerea in prim-planul unui prezent etern a misterioasei pasari prevestitoare si mesagere in acelasi timp.
Conturul tras, cu penita fina, aminteste de pasarile albastre (Maeterlinck) ale literaturii chineze din timpul dinastiei Han, nemuritoare mesagere ceresti, simbolizind stari spirituale: "intr-o vreme ne oprim. Apa era aproape.
In ghiocelul cel negru de subl strasina paduricii pluteau si se jucau ratele cele venite din smircurile si ostroavele de la marginea lumii. Pe un arin batrin, doi hulubi salbatici rideau de jocul ratelor straine. Si cind ici, cind colea, un pescarus ciudat, si el strain, tot salta cind pe-o creanga, cind pe-un fir de papura, si-si tot intorcea spre mine capul mare, cu plisc negru, si-i sticleau in lumina penele batute parca in rubinuri si smaranduri. Si eu, si masinistul priveam incremeniti, caci pe celalalt mal mai sedea ginditor si-un cocostirc ciudat, cu penele de culoarea marii, cu pliscul lung, fin si ascutit." Revenit din "ostroavele de la marginea lumii", locuite, cum stim, la S. de "blajini", "Cocostircul cel strain" ar putea fi emisarul Celuilalt tarim, sau, poate, aici semnul postexistenjei sufletului fetei de padurar moarta demult.