Conceptia lui Nicolae Balcescu referat






In epoca pregatirii si desfasurarii Revolutiei de la 1848, ca o consecinta fireasca a marilor deziderate sociale si patriotice pe care le-a afirmat, in tarile romanesti ia nastere un puternic curent de interes pentru istoria nationala, vazuta ca izvor al fortificarii luptei pentru libertate si imitate nationala. Epoca in care germineaza, se cpnfi-.gureaza distinct si sint transpuse in viata ideile programatice ale Revolutiei de la 1848 este epoca sublimelor daruiri, si prin scris si prin fapta, pentru renasterea noastra nationala, pentru redobindirea drepturilor si libertatilor legitime ale poporului roman, pentru afirmarea demnitatii natiunii romane si ridicarea ei pe o treapta de egalitate cu celelalte natiuni europene. Toate aceste inaltatoare idealuri patriotice, nationale afla un ecou puternic in constiinta scriitorilor nostri, se rasfring plenar in literatura romana, determinind o vie efervescenta creatoare, un entuziast efort de a gasi cele mai eficiente mijloace pentru a contribui activ la infaptuirea acestor idealuri.

Necesitatea de a reconstitui istoria poporului roman, de a demonstra dainuirea prin secole a fiintei noastre nationale si de a-i lumina perspectivele de viitor a fost relevata, initial, de Florian Aaron, profesor la colegiul "Sf. Sava" din 1336, participant la revolutia romana de la 1848 in Transilvania. El poate fi considerat un fondator al stiintei noastre istorice, prin ampla sa lucrare, in trei volume, intitulata I4ee repede de istoria Printipatului Tarei Romanesti, aparuta la Bucuresti, intre anii 1835 si . intr-o Precuvintare la primul volum, prevestind conceptia istorica a lui Mihail Kogalniceanu si Nicolae Balcescu, Florian Aaron pleda cu pasiune pentru reinvierea trecutului national, argumenta ardent necesitatea fundamentarii istoriei patriei, subliniind : "intr-insa, ca intr-un hrisov sigur, sint scrise cu slove de aur drepturile unei natii pentru inceputul, numele si pamintul sau ; intr-insa se afla deosebitele acele intimplari si imprejurari care au adus natia in starea aceea de cultura sau de barbarie, de lumina sau de intuneric, de fericire sau de nufe-ricire intru care se afla ; si tot printr-insa poate cineva sa indrazneasca a patrunde oarecum si in intunerecul viitorului si sa s-apropie cu ideea de soarta ce asteapta pe' acea natie. Trebuinta de o astfel de istorie este atit de pipaita si atit de netagaduita, incit natia fara istoria patriei este ca pierduta intre celelalte natii, streina chiar in pamintul sau, necunoscatoare pe drumul pe care a umblat mai inainte si ratacita in calea pe care a apucat acum".

Contributia esentiala in directivarea istoriei nationale au avut-o Mihail Kogalniceanu si Nicolae Balcescu. in 1837, la Berlin, Mihail Kogalniceanu publica ampla lucrare Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Vala-ques transdanubiens; in 1841 si 1845 editeaza, la Iasi, Arhiva romaneasca; in noiembrie 1843 tine celebrul sau Cuvint pentru deschiderea cursului de istoria nationald in Academia Mihaileana, iar in 1852 incepe sa editeze Letopisetele Tarii Moldovei. in Introductia la Arhiva romaneasca din 1841, intemeiata pentru a publica documente "ce-ar putea deslusi istoria romaneasca si starea de lucruri vechi", Mihail Kogalniceanu afirma entuziast : "Trebuie sa fim mindri de vechea slava a stramosilor",, adaugind, in acelasi spirit : "Istoria romaneasca mai ales sa ne fie cartea de capetenie, sa ne fie paladiul nationalitatii noastre. intr-insa vom invata ce am facut si ce avem sa mai facem ; printr-insa vom prevedea viitorul, printr-insa vom fi romani, caci Istoria este masura sau metrul prin care se poate sti daca un popor propaseste sau daca se inapoiaza. intrebati dar Istoria si veti sti ce suntem, de unde venim si unde mergem". Memorabile si cu o putere de emotionare si convingere neperisabila sint si cuvintele lui Mihail Kogalniceanu la deschiderea cursului de istorie nationala de la Academia Mihaileana, din . Istoria patriei - spunea M. Kogalniceanu - "ne arata intimplarile, faptele stramosilor nostri, care prin mostenire sint si a noastre. Inima mi se Date cind aud vorbind numele lui Alexandru cel Bun, lui Stefan cel Mare, lui Mihai Viteazul ; dar domnilor mei, si nu ma rusinez a va zice ca acesti barbati, pentru mine, sint mai mult decit Alexandru cel Mare, decit Anibal, decit Cezar ; acestia sint eroii lumii, in loc ca cei dintii sint eroii patriei mele. Pentru mine batalia de la Razboieni are mai mare interes decit lupta de la Termopile, si izbinzile de la Racova si de la Calugareni imi par mai stralucite decit acelea de la Maraton si Sala-mina, pentru ca sint cistigate de romani ! Chiar locurile patriei mele imi par mai placute, mai frumoase decit locurile cele mai clasice. Suceava si Tirgoviste sint pentru mine mai mult decit Sparta si Atena ; Baia, un sat ca toate satele pentru strain, pentru romani are mai mult pret decit Corintul". Mihail Kogalniceanu vedea in studiul istoriei un mijloc de trezire si afirmare a constiintei nationale, de redobindire a drepturilor poporului roman incalcate de veacuri, a independentei si suveranitatii .sale : "Trebuinta istoriei patriei ne este neaparata chiar pentru ocrotirea driturilor noastre impotriva natiunilor straine inceputul nostru ni s-a tagaduit, numele ni s-a prefacut, pamintul ni s-a sfisiat, driturile ni s-au calcat in picioare, numai pentru ca n-am avut pe ce sa ne intemeiem si sa ne aparam dreptatile." Cea mai inaintata conceptie a lui Mihail Kogalniceanu era aceea ca istoria nationala nu este alcatuita numai dintr-un sir de domnitori, ci este, in adevarata ei esenta, insasi istoria poporului roman : "Pina acum toti acei ce s-au indeletnicit cu istoria nationala n-au avut in privire decit biografia domnilor, nepomenind nimica de popor, izvorul a tuturor miscarilor si ispravelor, si fara care stapinitorii n-ar fi nimica".

Concomitent cu Mihail Kogalniceanu, interesul pentru istoria nationala, pentru fundamentarea stiintei noastre istorice este sustinut, cu pasionata abnegatie, de Nico-lae Balcescu. in conceptia lui Balcescu, istoria nu reprezinta un scop in sine, ci un mijloc pentru afirmarea unor nobile idealuri, ea trebuie sa serveasca interesele nationale si sociale ale poporului, sa-i trezeasca constiinta de sine, sa-i justifice drepturile, sa-i insufleteasca faptele in prezent, sa-i intareasca vointa si dragostea de independenta, de libertate, de unitate si demnitate nationala. Ca si Mihail Kogalniceanu, Nicolae Balcescu nu concepea istoria ca o insiruire de capete incoronate, ci ca o oglinda a vietii poporului de-a lungul veacurilor, a luptelor si a nazuintelor maselor, vazute ca singurele fauritoare ale istoriei. Intr-un preambul la lucrarea sa Puterea armata si arta militara de la intemeierea Principatului Valahiei pina acum, publicata in Propasirea din 1844, Nicolae Balcescu spunea : "O istorie adevarat nationala ne lipseste. Ea zace inca supt praful cronicelor si documentelor contimporane. Nimeni pina acum nu s-a incercat s-o dezgroape. Toti citi s-au indeletnicit in scrierea istoriei nu ne-au dat decit biografia stapinilor. Nimeni nu ne-a reprodus cu acurateta institutiile sotiale, ideile, sentimentele, obiceiurile, comertul si cultura intelectuala a veacurilor trecute.

Cit de mare trebuinta, insa, am ayea de o asemenea istorie !"

Pasiunea cu care Nicolae Balceascu a cercetat izvoarele istoriei romanilor, luciditatea si clarviziunea cu care a descifrat sensul evolutiei poporului nostru si mai ales abnegatia cu care s-a daruit luptei revolutionare l-au condus in mod firesc la convingerea ca unul dintre dezideratele fundamentale ale epocii sale, transmis din vechime ca o aspiratie majora, legitima si necesara, era acela al infaptuirii unitatii nationale. Prin 1838-1839, cind era iun-car in armata, in virsta de numai 19-20 de ani, impreuna cu colonelul Ion Cimpineanu, intemeietorul societatii "Filarmonica" din 1833, Nicolae Balcescu colaboreaza la un proiect de constitutie in care se prevedea si unirea tarilor romanesti "intr-un singur stat".

Interesul pentru istoria intregului popor roman l-a impulsionat sa stabileasca o unitate de gindire si simtire in primul rind cu Mihail Kogalniceanu, sprijinindu-se reciproc in efortul lor comun de a fundamenta istoria nationala. Prin intermediul lui Ion Ghica, aflat la Iasi ca profesor la Academia Mihaileana, Nicolae Balcescu colaboreaza strins cu Mihail Kogalniceanu, in spiritul si in perspectiva unitatii nationale. La 11 ianuarie 1844 ii scria lui Ion Ghica : "Arata, din parte-mi, complimente d-lui Kogalniceanu. Spune-i ca ma voi sili a-i copia manuscrisele ce i-am fagaduit ; pentru cel d-al doilea, care au continuat pe Miron, am si copiat o a treia parte Ma rog asemenea de d-lui, ca de are ceva letopisete de Tara Romaneasca, afara din al Greceanului, pe care il am, sa-mi trimita si mie cu aceeasi conditie" (N. Balcescu : Opere, voi. IV, Bucuresti, Editura Academiei, 1964, p. 45).

Necesitatea infaptuirii unitatii nationale a fost formulata cu claritate si fermitate de Nicolae Balcescu, in repetate rinduri.. Spiritul sau vizionar, daruirea totala, pina la jertfa de sine, pentru biruinta idealurilor sociale si nationale au fertilizat energiile contemporanilor si tovarasilor sai de lupta, emotionindu-i si dinamizindu-i. Chiar in momentele unor intime zbuciumari si dureri sufletesti ale acestora, ii indemna sa-si invinga suferintele personale, sa-si daruiasca toata dragostea patriei lor, spre a o vede unita si prospera. Astfel, cind Vasile Alescandri era greu incercat de pierderea Elenei Negri, primea aceste rinduri de o sincera si tulburatoare puritate sufleteasca din partea bunului sau prieten, la 29 noiembrie 1847 : "Sa nu ne mai trudim dar, iubite Basile, a alerga dupa fericirea intima, o nalucire ce tu nu vei mai putea gasi, ce eu n-am gasit niciodata, si pe care e multa vreme de cind n-o mai caut. Sa intoarcem ceea ce ne-a mai ramas din dragostea noastra, s-o intoarcem catre tara noastra, Romania va fi iubita noastra. intr-insa si printr-insa sa reinnoim si sa intarim fratia noastra" (N. Balcescu : Opere, vol. IV, p. 82).

Fiind, in egala masura, atit omul faptei, al actiunii cu finalitate precisa, cit si al cuvintului scris, al verbului cu incandescenta patriotica, Nicolae Balcescu a folosit ambele cai pentru a transpune in viata idealul unitatii nationale. Asa cum am mai mentionat, in cuvintarea tinuta la Societatea Studentilor Romani din Paris, in noaptea de revelion a anului 1847, le arata tinerilor sai compatrioti, dintre care multi vor fi fruntasi ai revolutiei romane din 1848, ce inaltatoare indatoriri aveau fata de natiunea din care faceau parte : "Tinta noastra, domnilor, socotesc ca nu poate fi alta decit unitatea nationala a romanilor. Unitate mai intii in idei si sentimente, care sa aduca apoi cu vremea unitatea politica [], sa faca un trup politic, o natie romaneasca, un stat de sapte milioane de romani. La crearea acestei nationalitati, la o reformare sociala a romanilor, bazata pe sfintele principii ale dreptatii si ale egalitatii, trebuie sa tinteasca toate silintele noastre. Romanismul dar e steagul nostru, supt dinsul trebuie sa chemam pe toti romanii" (N. Balcescu : Opere, voi. I, Bucuresti, Editura Academiei, 1974, p. 177).

Ideea realizarii unitatii nationale, a unirii tuturor romanilor intr-un singur stat suveran, liber si independent,, a devenit preocuparea esentiala a lui Nicolae Balcescu mai ales dupa Revolutia de la 1848, in imprejurarile specifice pe plan european ale constituirii si afirmarii natiunilor. Analizind modul in care s-au desfasurat si au fost inabusite revolutiile din Muntenia si Moldova, Nicolae Balcescu ajunge la concluzia ca deznodamintul lor ar fi fost altul, mai pozitiv, daca s-ar fi bazat pe unitatea nationala a tuturor fortelor revolutionare romanesti : "Fiindca nu lucraram impreuna, fiindca nu ne inteleseram impreuna si nu ne scularam cu totii deodata, strigind impreuna : «Unirea nationala si libertate vrem», strigatele noastre succesive, izolate, slabe, fura inabusite sau intoarse in alte directii, si dusmanii-natiei intina sfintul pamint al patriei noastre". Dar, adauga Nicolae Balcescu, daca "imprejurarile politice nu-i iertara a pune din inceput in programul lor chestia unitatii nationale", participantii la revolutie "n-au pierdut din vedere solidaritatea ce~i leaga cu toate ramurile natiunii romane" (P. P. Panaitescu : Contributii la o biografie a lui Nicolae Balcescu, Bucuresti, 1924, p. 103).

Pentru continuarea luptei revolutionare in etapa urmatoare, chema la unirea tuturor actiunilor, ca o conditie esentiala a intaririi puterii de lupta, a infaptuirii marilor teluri patriotice. Aceasta putere de lupta trebuia sa se bazeze in primul rind pe puterea armata unita a ambelor principate, preconizata in lucrarile sale. In acest sens, la 4 iulie 1849 ii scria lui Ion Ghica : "Romanismul nu se va putea dezvolta si scapa de atitia vrajmasi ce-l apasa pina. cind ambele principate nu vor fi libere si nu vor organiza puterea lor armata, astfel cum o visam eu acum vreo 5 ani, si cu care sa-si traga cu sabia hotarele sale naturale" (N. Balcescu: Opere, voi. IV, p. 210)..

La inceputul anului 1849, aflindu-se la Constantino-pol, Nicolae Balcescu adresa exilatilor munteni si moldoveni din Paris o vibranta Chemare, lansind un adevarat program de viitor al luptei revolutionare, in spiritul unitatii nationale : "Fratilor ! Gemind sub aceeasi cruda soarta, suferind aceleasi chinuri, simtind aceleasi trebuinte, romanii din toate partile Romaniei se sculara in-tr-acest an strigind inaintea lumei : «libertate vrem.» Este insa o strigare care ar fi trebuit a o arunca mai inainte de orice alta ; aceasta era : «unirea noastra nationala vrem.» Nu poate fi fericire fara libertate, nu poate fi libertate fara putere, si noi romanii nu vom putea fi puternici pina nu ne vom uni cu totii intr-unui si acelasi corp politic. Unirea nationala dar e singurul principiu de viata, singurul principiu de mintuire pentru noi Astazi dar e vremea ca, moldoveni si munteni, sa ne aducem aminte ca suntem romani, sa ne stringem impreuna inima linga inima, sa ne organizam, sa ne concentram toate puterile, toate vointele intr-o singura putere, intr-o singura vointa Sa ne unim fratilor, sa ne unim, ca sa mintuim patria comuna !" (N. Balcescu, Opere, voi. IV, p. 136).

Nicolae Balcescu s-a straduit cu insufletire sa organizeze activitatea revolutionarilor romani proscrisi si imprastiati in diverse locuri, indeosebi la Constantinopol si Brusa, in Turcia, si in Franta, la Paris. intr-o scrisoare adresata lui Ion Ghica, din Paris, la 15 decembrie 1849, il informa ca pregateste o revista "care sa apere revolu-tiunea noastra si sa pregateasca alta noua", avind ca program : "Tinta nationala cea mai principala, de unde chestia de unitate nationala, chestie de viata si putere, atit inlauntru cit si din afara, si care ne poate pune in stare a ne implini misia noastra in omenire.Ce este acum practicabil in aceasta privinta : Unirea Principatelor" (N. Balcescu, Opere, voi. IV, p. 248). Aceasta avea sa fie revista Romania viitoare, aparuta la Paris, in . in manifestul adresat Poporului roman, cu care se deschidea revista, Nicolae Balcescu -declara, cu gravitatea spiritului de raspundere ce-l caracteriza : "Fratilor romani ! Niciodata increderea in viitorul Romaniei, una, mare si nedespartita, nu a iesit din inima noastra. Niciodata dezunirea nu va fi pacatul la care vom cadea. Datoriile cari le avem catre patrie nu sunt inca implinite, singele nostru este al vostru, virtutea noastra e a voastra, noi le crutam pentru voi, pentru mintuirea tarii, cind ceasul scularii popoarelor si al biruintei lor va suna."

In conditiile amare ale exilului, Nicolae Balcescu n-a incetat nici o clipa de a stabili unitatea de actiune a revolutionarilor romani, a ramas neclintit la postul sau de lucid si vajnic conducator al luptei nationale, initiind mereu noi planuri in vederea constituirii unei forte revolutionare a tuturor romanilor. Din initiativa sa, la 2 decembrie 1849 s-a constituit, la Paris, "Asociatia romana" cu program patriotic si revolutionar. in numele adunarii generale a romanilor din capitala Frantei, I. Voinescu II scria astfel proscrisilor care se aflau la Brusa, la 6 decembrie 1849 : "Cincisprezece luni au trecut de cind fatala lovire ce vrajmasii au dat patriei noastre, si emigratia romana, raspindita in toate partile Europei pina si in Asia mica, a incetat de a da vreun semn de viata, astfel incit inaintea patriei cit si in afara ar zice cineva ca romanul s-a lepadat de principiele in numele carora a facut una din cele mai frumoase revolutii, prin care s-a insemnat anul 1848 Pentru aceste consideratii, emigratii sezatori in Paris, chibzuind ca e vremea a lepada din cestiile de princip orice cestie de personalitate, ca c-o neaparata trebuinta a face sa reinvieze spiritul de unire si dorinta de lucrare, - dupa mai multe dezbateri in seanta de la 2 decembrie, a gasit de cuviinta a se constitua intr-o societate sub titlul de Asociatia romana si a alege un comitet executiv al vointei ei, alcatuind niste statute prin care totdeodata lasa in parte fiecaruia o larga parte de lucrare prin initiativa ce i se acordeaza" (Ion Ghica, Amintiri din pribegia dupa 1848, Bucuresti, Socec, 1889, p. 95). Membrii comitetului erau Nicolae Balcescu, Ion Ghica, generalul Magheru, C. A. Rosetti si D. Bratianu.

Dreptul istoric si vointa suprema a poporului roma» din Transilvania de a infaptui unitatea nationala, de a reveni la patria-mama, au aflat in Nicolae Balcescu unul dintre cei mai dirzi sustinatori si aparatori. Dupa Revolutia de la 1848, stabilindu-se pentru o perioada de timp in Transilvania, actioneaza energic in vederea organizarii luptei revolutionarilor romani de aici cu scopul de a do-bindi libertatea si unitatea nationala. intr-o scrisoare adresata lui Ion Ghica, la 16/28 decembrie 1848, il informa despre interventiile sale pe linga Comitetul roman : "Am povatuit pe Comitet ca sa convoace o adunare nationala, care sa inceapa a organiza Transilvania ca o tara romaneasca si a o declara astfel". Preocuparea sa fundamentala era aceea de a crea o "legioana" romana, un corp de armata care sa poata actiona activ si eficace in acest scop. Considerind ca nucleul preconizatei ostiri il putea constitui tabara generalului Magheru, ii scria lui A. G. Golescu, la 12 mai 1849 : "incai macar de am avea si noi acum o reprezentatie, de ar filfii macar un singur stindard roman pe aceste cimpuri de bataie, unde se hotaraste soarta libertatii in Europa. Dar si de aceasta des-perez. Daca emigrantii nostri n-ar fi alergat la Paris si Constantinopol, unde se facura de-i inchise ca pe niste copii, ar fi fost ramas aici, puteam cu lesnire a intocmi o legioana romana ! Astfel, pe linga aceea ca ne mergea si noua numele, ca nu ne temem d-a ne lupta pentru libertate, puteam a ne crea o ostire cu care la vreme sa facem ceva in tara la noi. Afara d-aceea ca invatam si nitica carte de razboi Crez insa ca cu Magheru tot e ceva de facut. De aceea cauta, te rog, a porni d-acolo pe Magheru si toata junimea moldo-romana si toti ofiterii nostri, aci" (N. Balcescu, Opere, voi. IV, p. 169).

Staruind in ideea de a organiza un corp de armata roman, in Transilvania, duce tratative cu Kossuth, conducatorul revolutiei maghiare. Speranta si-o punea in generalii Magheru si Tell, ca si in ceilalti revolutionari romani din emigratie. La 17/29 mai 1849, din Debretin, ii scria lui Ion Ghica, aflat la Constantinopol : "A doua zi dupe sosirea mea am avut o conferinta de doua ceasuri cu prezidentul L. Kossuth. Am fost tare multamit de dinsul si de priimirea ce mi-a facut. Mi-a parut nu numai un om luminat si foarte deosibit, dar inca un homme de bien. A priimit bucuros d-a forma o legioana. Miine va face o adresa catre Reiss-Efendi. d-aci, cerindu-i formarea unui batalion infanterie, un divizion cavalerie si o jumatate baterie. Acum aceea ce ma ingrijaste este ca cu cei voi forma aceasta, caci pin-acura nu am decit 4 emigrati. Nu stiu daca ai scris la Paris, ca Magheru cum si Teii si toti ceilalti sa vie aci, caci este de trebuinta sa avem capi in aceasta ostire de emigrati" (N. Balcescu, Opere, voi. IV, p. 176).

Actionind febril, la 30 mai 1849 se adreseaza in scris ministrului de externe maghiar K. Batthyany, aliat cu Kossuth in timpul revolutiei, solicitindu-i aprobarea de a forma o legiune compusa din trei armate sub drapelul national roman. Planul lui Nicolae Balcescu era sustinut cu avint de romanii din Transilvania. Intr-o scrisoare trimisa lui Ion Ghica, la 3 iunie 1849, il informa despre acest lucru si despre tratativele purtate in continuare cu reprezentantii guvernului revolutionar maghiar, ideea lui Nicolae Balcescu fiind aceea a conlucrarii dintre revolutia romana si cea maghiara, in lupta de eliberare nationala si sociala : "Pentru legioana iata cum stam. Eu am dat a doua zi, dupa ce ti-am scris, alaturata in copie supt no. 1 adresa la ministru. A doua zi a venit acesta la mine si mi-a zis ca cererea mea e priimita intocmai, dar pusti nu au. Eu i-am zis sa-mi dea macar vreo doua sute, ca sa fac deocamdata macar o companie, care va sluji de noyau, si cind ei ori noi vom capata pusti, vom completa legioana, ca de voi gasi eu pusti, sa le plateasca guvernul. Asa ne-am invoit. Cit pentru celelalte conditii ale tractatului, vom avea intocmai ca legioana lehilor, adica foarte bune ; intre care e aceasta ca la sfirsitul resbelului sa ne dea atiti ostasi d-ai lor ajutor cit va fi al nostru, cum si cite sase tunuri de o brigada. Voi umbla a scoate soldati si oameni cu pusti din Valahia mare si mica, dar toata nadejdea mea este ca tu sa faci a mi se trimite la Orsova macar 2 sau 3 mii pusti,care se vor plati de guvern. Dar acestea trebuie sa vie anume pentru mine, ca sa poata guvernul a le lua pe seama lor, caci guvernul are nevoie spre a arma ca la 50 mii recruti. Aici am element mare intre romani si de as avea pusti multe si un bun general roman, as pune o armata cel putin de 30 mii ; caci romanii, cind au auzit ca voi ridica un steag roman, au zis ca toti vor alerga sa se bata supt el" (N. Balcescu : Opere, vol. IV, p.182).

Neputindu-si realiza planurile, din cauza unor imprejurari politice nefavorabile, ivite in cadrul revolutiei maghiare, Nicolae Balcescu se indreapta spre Paris. Aici mentine acelasi contact strins cu lupta nationala a transilvanenilor. Intr-o scrisoare catre Ion Ghica, trimisa din capitala Frantei, la 23 februarie 1850, ii relata actiunile intreprinse pentru sprijinirea drepturilor nationale si politice ale romanilor din Transilvania, subliniind ca acestia «toti cu un glas si cu multa unire si staruire cer unirea a trei milioane si jumatate de romani intr-o tara romaneasca". Nicolae Balcescu considera ca, in lupta revolutionarilor romani pentru libertate si unitate nationala, un rol hotaritor trebuia acordat Transilvaniei, la 6 decembrie 1850 scriindu-i tot lui Ion Ghica : "Eu cred ca mijlo-cele noastre de lucrare, punctul de reazam este in Transilvania ; numai cu romanii de acolo vom putea odata pune tarile in picioare, printr-insii chestiunea noastra se leaga cu a Europei, fara dinsii sintem izolati". Necesitatea si legitimitatea istorica a unirii Transilvaniei cu patria-mama erau formulate pregnant de Nicolae Balcescu in memoriul pe care il adreseaza Comitetul de conducere al emigratiei maghiare din Paris, in februarie 1851, in care facea o succinta dar temeinica schita a istoriei romanilor din Transilvania, insistind asupra justetei luptei lor pentru cauza nationala, relevind ca, in ciuda opresiunilor la care erau supusi, se simteau din ce in ce mai insufletiti de idealul libertatii si unitatii nationale : "Ils tentent ancore en 1784, sous leur chef Horia, un mouvement revolu-tionnaire empreint de tendences a la fois politiques et sociales et ils ne succombent que sous Ies efforts combi-nes de la noblesse transylvaine et des troupes imperiales. Trahis par la fortune, mais non resignes a leur sort, ils protestent en 1791 devant le trone imperial contre la vio-lation de leurs droits et Ies pretentions de la Diete transylvaine, laquelle, invitee a se prononcer, refuse obstine-ment toute concession. Cepcndant la foi nationale survit chez Ies Roumains a tant de mecomptes : mis hors de la loi, sans appui de nulle part, leur energie se porte ailleurs et ils ne paraissent plus occupes qu'a developper en eux Ies elements d'une nationalite qu'on leur conteste tous Ies jours davantage, mais qu'ils sentent d'autant plus vivante".

Nazuinta dreapta a poporului roman din Transilvania de a infaptui unitatea nationala a aflat un patetic si emotionant ecou in scrierea lui N. Balcescu Miscarea romanilor din Ardeal in 1848, care a constituit discursul rostit la aniversarea a trei ani de la adunarea de pe Cimpia Libertatii de la Blaj din 3/15 mai 1848, aniversarea organizata la Paris de societatea "Junimea Romana", in . in discursul sau, N. Balcescu exclama : ,,Zi de lumina, de libertate si de marire romana, te pomenim si te serbam cu drag ! Tu minunasi lumea si ii aratasi ca natia romana e matura, vrednica de libertate si d-a intra in fratia cea mare a natiilor Te pomenim si te serbam cu drag, o, zi mareata, caci intiiasi data auziram atunci un popor intreg raspunzind celor ce-i vorbeau de unirea Ardealului cu Ungaria, prin aceasta strigare : Noi vrem sa ne unim cu Tara !"

In scrierile sale, Nicolae Balcescu a pledat cu aceeasi pasiune si clarviziune patriotica, cu aceeasi solida si convingatoare argumentatie pentru necesitatea istorica a infaptuirii unitatii nationale. in lucrarea Mersul revolutiei in istoria romanilor, scrisa la Paris in 1850 si publicata in revista Romania viitoare, relevind caracterul democratic si social al revolutiei de la 1848 si perspectiva dominant nationala pe care trebuia sa o dobindeasca lupta revolutionara ulterioara, pentru ca insusi poporul roman sa devina detinatorul puterii in cadrul natiunii si statului sau suveran, N. Balcescu scria : "Aceste conditii de putere de care avem nevoie nu le putem gasi decit in solidaritatea tuturor romanilor, in unirea lor intr-o singura natie, unire la care sunt meniti prin nationalitate, prin aceeasi limba, religie, obiceiuri, sintimente, prin pozitia geografica, prin trecutul lor si, in sfirsit, prin nevoia d-a se pastra si d-a se mintui. Daca nationalitatea este sufletul unui popor, daca cita vreme el pastreaza acest semn caracteristic al individualitatii sale, acest spirit de viata, el este investit cu dreptul neprescriptibil d-a trai liber-, unitatea nationala este chezasuirea libertatii lui, este trupul lui, trebuincios ca sufletul sa nu piara si sa amorteasca, ci din contra sa poata creste si a se dezvolta". Unitatea nationala, sublinia in continuare N. Balcescu, nu era o chestiune determinata de conjunctura europeana a momentului respectiv, ci ea avea radacini seculare in lupta poporului roman si a vitejilor lui voievozi : "Unitatea nationala fu visarea iubita a voievozilor nostri cei viteji, a tutulor barbatilor nostri cei mari, care intrupara in sine individualitatea si cugetarea poporului spre a o manifesta lumei. Pentru dinsa ei traira, muncira, su-ferira si murira. Pentru dinsa Mircea cel Batrin si Stefan cel Mare se luptara toata viata lor indelungata si trasera asupra-le navalirea Ingrozitoare a turcilor, pentru dinsa Mihai cel Viteaz cade ucis in Cimpul Torda, pentru dinsa Serban Cantacuzino bea otrava, pentru dinsa Horia moarte cumplita pe roata suferi". Pentru "a crea o natie", bazata pe unitatea tuturor romanilor, "o natie de frati, de cetateni liberi", deci o natiune independenta si suverana, era imperios necesara, in conceptia lui Nicolae Bal-cescu, o lupta revolutionara a intregului popor : "Revolutia viitoare nu se mai poate margini a voi ca romanii sa fie liberi, egali, proprietari de pamint si de capital si frati asociati la fapta unui progres comun. Ea nu se va margini a cere libertatea dinlauntru, care e peste putinta a do-bindi fara libertatea din afara, libertatea de supt dominarea straina, ci va cere unitatea si libertatea nationala. Deviza ei va fi dreptate, fratie, unitate. Ea va fi o revolutie nationala." Lupta revolutionara trebuia continuata, Nicolae Balcescu argumentind : "in zadar veti ingenunchea si va veti ruga pe la portile imparatilor, pe la usile ministrilor lor. Ei nu va vor da nimic, caci nici vor, nici pot. Fiti gata a lua voi, fiindca imparatii, domnii si boierii pa-mintului nu dau fara numai aceea ce le smulg popoarele." incepind sa lucreze la Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul, opera sa capitala, Nicolae Balcescu a fost insufletit nu numai de ideea de a reconstitui, din punct de vedere istoric, personalitatea, faptele si epoca acestui ilustru voievod, ci mai ales de dorinta de a reinvia una dintre cele mai marete pilde de lupta pentru unitatea nationala, spre a dinamiza constiinta si eforturile contemporanilor sai. La 6 februarie 1850 ii comunica lui Ion Ghica : "Voi sa sfirsesc o scriere asupra lui Mihai. Viteazul si sa pui piatra de temelie a unitatii nationale". Viziunea lui Nicolae Balcescu asupra lui Mihai Viteazul era bine conturata dinainte de Revolutia de la 1848, cum rezulta si din studiul Campania romanilor in contra turcilor de la anul 1595, publicat in Magazin istoric pentru Dacia, in 1847, in care sublinia ca Mihai Viteazul "'lucra la crearea nationalitatii romanesti, la unirea tuturor romanilor intr-un stat politic", exclamind : "Idee mareata si singura mintuitoare pentru noi, pe care din orbirea acelor veacuri, parintii nostri n-o putura realiza statornic, si care singura trebuie sa fie tinta noastra politica a romanilor de astazi."

Nicolae Balcescu s-a daruit cu pasiune si entuziasm elaborarii monumentalei sale lucrari inca din perioada premergatoare revolutiei din 1848, in atmosfera plina de avint patriotic a cristalizarii programului ei social si national. Oriunde se afla, in tara sau in strainatate folosea orice ragaz pentru a consulta arhive si biblioteci, pentru a-si extrage materialul documentar necesar, muncind cu migala si rabdare, insufletit de ideea fundamentala a lucrarii sale. Edificatoare in acest sens sint marturiile pe care ni le-a lasat Vasile Alecsandri, intr-o emotionanta evocare a marelui sau prieten, publicata in revista Convorbiri literare din 1 iulie . Aflindu-se la Palermo, precizeaza poetul, "am petrecut lunile ghe-nar, fevruar si mart 1847 impreuna cu Balcescu, care locuia aproape, in casuta unui contandin. in toata dimineata el se punea dinaintea usii pe un scaun, la soare., si cetea carti vechi in care descoperea notite pentru istoria romanilor sub Mihai Viteazul la care lucra cu mult entuziasm". Dupa infringerea Revolutiei de la 1848, luind calea pribegiei, Nicolae Balcescu isi simte trupul din ce in ce mai mult macinat de o necrutatoare boala de piept, insa, cu o vointa fara seaman, nelasindu-se coplesit de suferinta, isi incordeaza puterile pentru a inalta edificiul impunator al idealului de unitate nationala, intrupat de Mihai Viteazul. in 1850, consemneaza Vasile Alecsandri, "am regasit pe Balcescu la Paris, unde am locuit impreuna. Place de la Madelaine, mai multe luni de zile ; insa sanatatea lui era acum foarte zdruncinata. Oftiga facea progresuri spaimintatoare si ii rupea plaminele, dar nu-l oprea de a lucra la Istoria romanilor sub Mihai Viteazul". De la Paris, la sfatul medicilor, Nicolae Balcescu pleaca in insulele Hyeres, dar si aici, facind eforturi epuizante, continua sa lucreze febril la opera sa capitala. O romanca ce l-a vizitat la Hyeres ii scria, profund impresionata, lui Vasile Alecsandri : "L-am gasit intr-o stare ce nu mai permitea vreo sperare de vindecare ; dar fie ca el nu vroia sa intunece bucuria de a ne revedea, fie ca poate isi facea iluzii asupra sanatatii lui, el mi-a parut plin de curaj si mi-a vorbit necontenit de planurile sale in privirea viitorului. El lucra cu o ardoare ce se marea cu cit puterile ii slabeau ; se scula adeseori noaptea pentru ca sa adaoge citeva pagini la Istoria romanilor sub Mihai Viteazul".





Reconstituind acum geneza acestei opere, raminem cutremurati de sacrificiul suprem al lui Nicolae Balcescu, de dorinta sa arzatoare de a nu se lasa doborit de boala pina nu-si va fi incheiat acest imn de slava inchinat romanilor si viteazului lor voievod in lupta pentru libertate si unitate nationala. Ceea ce l-a facut sa infrunte atit de aprig apropierea mortii, ceea ce i-a dat taria sa biruie suferinta si descurajarea a fost dragostea sa fierbinte pentru fiinta neamului romanesc, pentru libertatea si dreptatea poporului, pentru unitatea si independenta nationala a tuturor romanilor. Ultimul sau gind, ultimul sau cuvint le indrepta catre tara sa iubita, impacat totusi ca a trudit si el la viitorul ei luminos. Zguduitoare sint aceste rinduri de confesiune intima, asternute pe hirtie, intr-un moment de reculegere, la Hyeres, in 17 decembrie 1850 : "insumi eu, cu inima sfi-siata de durere, ma lupt cu o boala crunta si neimblinzita, caut a cistiga timp asupra-i si a o intrece in iuteala, ca sa pot lasa fratilor mei aceste pagine din viata parintilor nostri, si caz sleit de puteri, mistuit prin silintele ce fac. Cu toate aceste temeiuri de descuragiare, sufletu-mi te slaveste inca, inzeita libertate, si desi oamenii sin-giuirilor au invelit cu marama neagra dulce fata ta, crede ca va veni ziua fericita, ziua izbindirei, cind omenirea intreaga se va scula spre a sfisia acest val si dusmanii tai se vor impetri la vederea soarelui tau de lumina ; atunci nu va mai fi nici un om rob, nici natie roaba, nici om stapin pe altul, nici popor stapin pe altul, ci domnirea Dreptatii si Fratiei! Aceste cuvinte, ce odata am dat de deviza natiei mele, vor domni lumea ; atunci asteptarea, visarea vietei mele se va implini; atunci toti romanii vor fi una, liberi si frati ! Vai ! nu voi avea noroc a vedea aceasta zi, desi eu asemeni am muncit si am patimit pentru dreptate, si cel din urma al meu cuvint va fi inca un imn tie, tara mea mult draga !"

Parcele nemiloase i-au frint insa existenta atit de tragic, sfisietor de devreme, la virsta de numai 33 de ani. Ia 16 noiembrie 1852, cind mai avea putin de scris ca sa-si incheie imnul de glorie inchinat romanilor si viteazului lor voievod. Manuscrisul lucrarii, sale a ramas netiparit, din pacate, o buna bucata de vreme. Primele ei parti au fost publicate de Alexandru Odobescu, in Revista romana din 1861-1863, ca un necesar act de pietate si de justitie fata de memoria si stradania marelui patriot si revolutionar. Tot prin grija si truda lui Alexandru Odobescu, opera capitala a lui Nicolae Balcescu vede lumina tiparului intr-un volum de-sine-statator in 1878, in atmosfera plina de avint patriotic din timpul Razboiului de independenta, cind semnificatiile majore ale operei sale erau de o stringenta actualitate. In Pre-cuvintarea la volumul Istoria romanilor sub Mihai-Voda Viteazul, urmata de scrieri diverse de Nicolae Balcescu, aparuta la Bucuresti, in Tipografia Societatii Academice Romane, in 1878, Alexandru Odobescu marturisea : "indeplinesc astazi una din cele mai vii si mai staruitoare ale mele dorinte ; aceea de a scoate la lumina Istoria romanilor sub Mihai-Voda Viteazul, lucrarea de capetenie a eminentului si mult deplinsul nostru istoric, Nicolae Balcescu, care totdeodata este si o scriere de frunte in literele romanesti.
De douazeci si cinci de ani de cind Nicolae Balcescu a murit, instrainat de preaiubita si preadorita sa tara, eu unul n-am pregetat un moment de a cauta mijloc spre a face cunoscuta publicului romanesc aceasta frumoasa opera, in care isi pironise mintea si puterile sale un om de un rar talent, pe care, de copil, ma deprinsesem a-l respecta, a-l iubi, a-l admira.

Cincisprezece ani din acestia, am pastrat cu sinte-nie la mine manuscriptele lui, cercindu-ma, de cite ori mi-a stat in putere, a da publicitatei cel putin o parte din ele. Dar, spre rusinea noastra de pina acum, a trecut un patrar de secol de la moartea Balcescului mai nainte ca sa poata fi pus sub ochii natiunei romane tot ceea ce dinsul lucrase intru cea mai mare a ei onoare.
A trebuit ca o raza din acel foc de vitejie stramoseasca, care ardea in inima lui N. Balcescu, sa strabata in sfirsit in vinele tuturor romanilor, pentru ca sa afle timpul priincios de a iesi la iveala patrioticele pagini scrise de peana lui muiata si otelita in singele atitori eroi ai romanilor din trecut!"

Iar in incheiere, Alexandra Odobescu sublinia : "Noi speram si credem ca aceasta carte, asa cum este, va aduce, in imprejurarile de fata, folos si intarire cugetului national al intregei romanimi !"

Aparitia lucrarii lui Nicolae Balcescu a avut un amplu ecou in acea vreme, concordind in substanta si semnificatii cu momentul istoric al cuceririi independentei nationale. Demn de reamintit este, in primul rind, articolul lui Mihai Eminescu intitulat Balcescu si urmasii lui, publicat in Timpul din 24 noiembrie 1877, in care releva :

"Peste doua-trei zile va iesi de sub tipar Istoria lui Mihai-Voda Viteazul de Nicolae Balcescu.
Se stie neobositul zel cu care acest barbat plin de inima si inzestrat de natura c-o minte patrunzatoare si c-o fantezie energica, au lucrat la istoria lui Mihai-Voda. Din sute de carti si documente el au cules, c-o adevarata avaritie pentru gloria natiei romanesti, toate colorile din relatii si notite, cu cari apoi au zugravit acea icoana mareata din care figura voievodului romanesc iese in prosceniu, vitejeasca si mindra si vrednica de a se cobori din stralucita vita a Basarabilor."

Constient de valoarea istorica si patriotica a lucrarii lui Nicolae Balcescu, Mihai Eminescu indemna, in final : "Faca-se aceasta scriere evanghelia neamului, fie libertatea adevarata idealul nostru, libertatea ce se cistiga prin munca".

La inceputul "Cartii I-a", intitulata Libertatea nationala, Nicolae Balcescu sublinia scopul inalt al scrierii sale : "Deschid sfinta carte unde se afla inscrisa gloria Romaniei, ca sa pun inaintea ochilor fiilor ei citeva pa-gine din viata eroica a parintilor lor. Voi arata acele lupte uriese pentru libertatea si unitatea nationale, cu care romanii, supt povata celui mai vestit si mai mare din voievozii lor, incheiara veacul al XVI-lea". Adresindu-se contemporanilor si urmasilor sai, Nicolae Balcescu ii indemna sa actioneze in spiritul maretelor fapte ale .stramosilor : "Mostenitori a drepturilor pentru pastrarea carora parintii nostri au luptat atita in veacurile trecute, fie ca aducerea-aminte a acelor timpuri eroice sa destepte in noi sintimentul datorintei ce avem d-a pastra si d-a mari. pentru viitorime aceasta pretioasa mostenire".

Nicolae Balcescu ni-l arata mai intii pe Mihai Viteazul stapinit de ideea libertatii patriei, a scuturarii jugului otoman. inteleptul voievod era insa constient ca putea infaptui aceasta numai cu romanii, fara nesigurul ajutor strain : "Vazind greutatile ce intirnpina din partea aliatilor sai ca sa faca o expeditie puternica si serioasa contra turcilor, Mihai-Voda se incredinta ca nu va izbuti nimic in contra turcilor, cita vreme nu va fi destul de tare spre a se lupta singur cu dinsii, fara a mai nazui la agiutor strein, care cind nu vine, cind trebuie a-l cumpara cu jertfe scumpe, dupe cum i se intimplase cu Bathori. El se incredinta ca o natie, spre a cistiga si a-si apara independinta, trebuie s-o puie supt ocrotirea puterii sale, iar nu a streinului, oricit de blind si dulce s-ar arata".

Cautind "elementele de putere ale patriei", cum spune Nicolae Balcescu, Mihai Viteazul le afla in ideea de unitate a neamului, care asigura puterea tuturor romanilor impotriva cotropitorilor si asupritorilor. Nazuinta voievodului roman se baza pe legitimitatea istorica a unitatii, izvorita din originea comuna, din unitatea de neam, de limba, de credinta, de obiceiuri, de continuitate pe pamintul si in hotarele vechii Dacii. "Romanii - scrie Nicolae Balcescu - se pastrara dar in toata intinderea Daciei, cu limba, cu obiceiurile strabune, cu Caracterul lor national, fara a se impestrita cu alte neamuri streine ; (in) Valahia si Moldova se pastrara locuitorii in cea mai mare omogenitate ; in Transilvania insa, pe alocurea, se asezara, in putin numar, sacui, sasi si unguri, precum si sirbi in Banat, dar in toate locurile majoritatea era romani. Timpul viforos al veacului de mijloc impartise pamintul romanesc in trei tari : Transilvania cu Banatul, Moldova si Tara Romaneasca ; dar in inimile tutulor romanilor ramase nestearsa traditia unui trai comun si dorinta d-a-l infiinta din nou." Nicolae Balcescu trage o concluzie logica. Relevind radacinile adinei ale idealului de unitate nationala in inima si constiinta poporului roman, argumenta ca "era dar firesc ca orice voievod din aceste trei tari [ce] se simtea in putere sa caute a le uni intr-un singur stat si astfel a reintemeia vechiul regat al Daciei". Idealul unitatii nationale a insufletit pe toti acei "mari voievozi romani care se inspirara de simtimentul national si personificara individualitatea nationala a romanilor".

Prima afirmare clara si categorica a ideii de unitate nationala e considerata de Nicolae Balcescu a se fi intimplat in secolul al XIV-lea, prin stradania, lupta si biruinta lui Mircea cel Batrin, "unul din cei mai mari si mai vestiti voievozi ai nostri" care a voit "a intrupa toata romanimea intr-un singur stat". infatisind luptele lui Mircea cel Batrin pentru libertate, pentru stapinirea tuturor tinuturilor romanesti sub un singur sceptru si intr-o singura tara, Nicolae Balcescu accentua ca "Mircea cel Batrin fu cel dintii domn roman care se lupta pentru unitatea nationala" si ca ideea sa "va fi idealul seculilor viitoare si a tutulor voievozilor nostri cei mari", in Moldova, ideea unitatii nationale avea sa-i insufleteasca pe Stefan cel Mare si pe urmasul sau Petru Rares, care nazuiau sa uneasca si Transilvania. Dupa pilda lui Mircea cel Batrin, "Stefan cel Mare calca pe pasurile lui, coprinde Tara Romaneasca, pe care n-o poate tinea, si trage prin aceasta asupra-i furia turcilor. Apoi dobindeste de la invinsul sau de la Baia, vestitul rege roman al Ungariei, Matei Corvin, in proprietate Cetatea de Balta si Ciceiul din Transilvania. Acest dar mai tirziu sileste pe un urmas din osul lui, pe Petru Rares, a se amesteca in treburile Transilvaniei' si a vroi a coprinde aceasta tara, si cade si el jertfa acestii ambitii nationale". Conditiile istorice din acel timp nu puteau asigura trainicia unor infaptuiri nationale care provocau minia imperiilor invecinate. Aceste infaptuiri, chiar de scurta durata, cereau multe sacrificii din partea romanilor. Cu toate acestea, ei continuau sa creada nestramutat in aceasta idee si sa lupte pentru realizarea ei : "Dar cu cit aceasta idee dobindea amintiri mai mari, cu cit costisea mai mult pe romani, cu atita, dupa caracterul lor staruitor, tinea ei la dinsa".

Ideea unitatii nationale, argumenteaza Nicolae Balcescu, a insufletit nu numai pe cei mai de seama voievozi romani, ci era si un puternic sentiment al maselor populare. in Moldova, de pilda, se nascuse legenda ca trei ingeri, in dimineata Craciunului, s-au aratat lui Despot-Voda, "cu coroane de aur, prorocind ca el va stapini curind peste Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania". Dind acest exemplu, Nicolae Balcescu conchidea : "Marea idee a unitatii nationale era dar pre acele vremi un sintiment popular", adaugind, ca indemn adresat contemporanilor sai : "in ochii poporului, ea era aceea ce e astazi un drept si o datorie, singurul mijloc d-a se mintui de supt stapinirea streinilor, d-a intra in intregimea drepturilor sale nationale si d-a le pastra nevatamate de bintuirea dusmanilor".

In conceptia lui Nicolae Balcescu, Mihai Viteazul intrupa sentimentele si aspiratiile poporului roman, dadea expresie vointei romanilor de a trai liberi si uniti intr-o singura patrie, dedieindu-si intreaga putere de viata si de lupta implinirii acestui sublim ideal : "El se inspira de simtimentul natiei, se aprinse de aceasta idee a regeneratiei nationale si, cu puternica lui vointa, hotari a nu pregeta pina la moarte intru implinirea ei".
Atasamentul profund al lui Nicolae Balcescu pentru cauza nationala a romanilor din Transilvania, convingerea sa nestramutata ca ea face parte integranta din patria tuturor romanilor au capatat o tulburatoare si admirabila expresie literara in acea vibranta pagina antologica, de la inceputul cartii a patra, intitulata Unitatea nationala, in care descrie frumusetea si bogatia acestei parti din pamintul stramosesc: "Pe culmea cea mai inalta a muntilor Carpati se intinde o tara mindra si binecu-vintata intre toate tarile semanate de Domnul pre pa-mint. Ea seamana a fi un maret si intins palat, cap d-opera de arhitectura, unde sunt adunate si asezate cu maiestrie toate frumusetile naturale ce impodobesc celelalte tinuturi ale Europei, pe care ea cu placere ni le aduce aminte. Un briu de munti ocolesc, precum zidul o cetate, toata aceasta tara, si dintr-insul, ici-colea, se desface, intinzindu-se pina in centrul ei, ca niste valuri proptitoare, mai multe siruri de dealuri nalte si frumoase, marete pedestaluri inverzite, care varsa urnele lor de zapada peste vai si peste lunci.

Paduri stufoase, in care ursul se plimba in voie, ca un domn stapinitor, umbresc culmea [acelor munti. Si nu departe de aceste locuri, care iti aduc aminte natura tarilor de miazanoapte, dai, ca la portile Romei, peste cimpii arse si varuite, unde bivolul dormiteaza alene. Astfel, miazanoapte si miazazi_ traiesc intr-acest tinut alaturi una de alta si armonizind impreuna. Aici stejarii, brazii si fagii trufasi inalta capul lor spre cer ; alaturi te afunzi intr-o mare de griu si de porumb, din care nu se mai vede calul si calaretul. Ori incotro te-i uita, vezi colori felurite ca un intins curcubeu, si tabloul cel mai incintator farmeca vederea"
In Transilvania, preciza Nicolae Balcescu, se afla Sarmisegetuza, capitala lui Decebal, deci romanii de aici stau neclintiti pe pamintul strabun al Daciei. in secolul al IX-lea, cind ungurii au venit in Transilvania, aici existau unitati statale romanesti libere, constituite din vechime, conduse de Gelu, Menumorut si Glad. Ungurii n-au ocupat Hoata Transilvania, pentru ca "pe linga hotarele de miazazi se afla ducaturi cu totul iibere, precum era cele ale Fagarasului, Omlasului si Maramuresului". In urma migrarii in Transilvania a ungurilor, romanii, desi formau natiunea majoritara, incep sa fie deposedati cu duritate de drepturile si libertatile lor, adusi in starea de iobagie si de supusi : "Cu toti ungurii, sacuii si sasii, romanii ramasera insa tot in mai mare numar in Ardeal si isi pastrasera, pina in al XHI-lea veac, impreuna cu simtimentul dreptului lor de mosteni ai tarii, inca multe drepturi si paminturile lor. Dar ja-luzia natiilor ce vecuiau cu dinsii intr-aceeasi tara, iar mai cu seama de cind ducii ungurilor se urcara la vrednicia de crai si introdusera iobagia, incepura a trata pe romani ca o natie coprinsa si, dupa dreptul coprinderilor de atunci, a-i despoia de paminturile lor, spre a si le imparti intre sine si a reduce pe mostenii tarii in starea de iobagi".

In conditiile grele si umilitoare in care fusesera siliti sa traiasca, precizeaza Nicolae Balcescu, "romanii nu suferira in tacere tirania si reducerea lor din stare de natie libera la starea iobagiei", ei se rasculara de multe ori, "dar norocul nu-i ajuta si toata rascoala nefericita ingreuie mai mult jugul lor". Desele rascoale care au avut loc secole de-a rindul, demonstreaza Nicolae Balcescu, aveau si un caracter social si unul national, "nu erau numai radicarea iobagului catre stapinul sau, dar mai mult rascoala simtimentului national al unui popor chinuit de alt popor".

In momentul in care Mihai Viteazul da semnalul luptei pentru scuturarea jugului otoman si a eliberarii tuturor romanilor de sub asuprirea straina, romanii din Transilvania isi pun toata nadejdea in viteazul voievod roman, cu credinta ca vor dobindi o alta soarta : "Romanii, poporul cel mai numeros dintr-aceasta tara, de mult atintise ochii spre dinsul cu credinta nadejdii si il astepta ca pe un mintuitor, spre a-i scapa de tirania aristocratilor unguri". Spre Mihai Viteazul priveau cu aceeasi nadejde si masele de secui si sasi din Transilvania aflate si ele in stare de asuprire sociala si nationala : "Deosebit de romani, pe care, in lipsa de alte pricini, legatura singelui i-ar fi silit a sta mai bine cu fratii lor din tara decit cu neam strein, chiar sasii si sacuii erau cu totul in favorul lui Mihai-Voda". in spiritul adevarului istoric, Nicolae Balcescu justifica intrarea lui Mihai Viteazul in Transilvania pe cale armata, argu-mentind : "Fi-vom noi osinditi a trai alaturi frate cu frate in veci strein unul de altul ?"

Aceeasi ratiune l-a determinat pe Mihai Viteazul sa stapineasca si Moldova, al carei domnitor, Ieremia Movila, ajunsese odios si urit de popor. Cu documente istorice indubitabile, Nicolae Balcescu probeaza ca moldovenii, sub impulsul acelorasi sentimente de dreptate sociala, de libertate si unitate nationala. isi dovedeau dragostea si increderea in Mihai Viteazul, amintindu-le de vrerile patriotice ale lui Stefan cel Mare : "Moldovenii, care invatasera a cunoaste pe Movila si ura domnia lui asupritoare si jugul totdauna greu pentru Moldova al influintei polonilor, se inveselira cu inima cind le veni vesti si fagaduieli de mintuire de la Mihai-Voda, pe care il slavea ca pe un viteaz si il cinstea ca pe un erou roman si de la care astepta mintuirea natiei intregi si supt steagurile caruia multi dintr-insii alerga spre a se lupta. Ei priimira bucuros a-si uni tara cu Tara Romaneasca, supt cirmuirea a unui asa mare domn, care le aducea aminte de sf. Stefan-Voda, a carii pomenire nestearsa era in inima lor". De o profunda vibratie emotionanta sint paginile in care Nicolae Balcescu evoca fraternizarea ostilor moldovene cu cele ale lui Mihai Viteazul : "Ele catara citva una catra alta, ca cum ar fi asteptat ceva. Ce va face armia moldava ? Lupta-se-va ea alaturea cu polonii pentru un domn pus de dinsii si nesuferit tarii, impotriva fratilor de singe si a unui erou, fala tutulor romanilor ? Moldovenii nu statura mult in cumpana. intr-o clipa, 15 000 dintr-insii, puin-du-si cusmele in virful lancilor, cu mari strigari de bucurie trecura in tabara lui Minai".

Nicolae Balcescu nu-l priveste pe Minai-Viteazul i» mod izolat, ca singurul cistigator al biruintei, ci, dimpotriva, intr-o conexiune inextricabila cu ostirea romana, voievodul si ostenii sai formind o unitate de granit. La cuvintele de imbarbatare ale lui Minai Viteazul, care se afla permanent in mijlocul si in fruntea lor, ostasii se avinta cu vitejie in lupta, ei fiind factorul decisiv al victoriei : "Astfel vorbi Minai, neinspaimintatul voievod ; si ostasii, inimati foarte impotriva turcilor, invapaiati si de aceste cuvinte, dar jaluzi inca mai mult d-a eclipsa printr-o biruinta stralucita toate glorioasele biruinti ale vecinilor, raspund invirtind in miini palosele si lancile si prin strigari mari de o razboinica veselie, cer de la domnul lor ca sa-i duca indata catre dusman. Atunci Miliai, plin de incredere in energia «armatei sale, trece podul in capul a opt mii ostasi si se lasa cu furie asupra osmanliilor, in vreme ce focul iute si bine tinut al puscasilor din padure si al tunurilor pustieste armata turceasca, oborindu-i la pamint lume multa. Citeva cete de turci se incearca a sprijini navalirea romanilor, dar in zadar, caci acestia, inimindu-se intre sine unii pe altii, ii izbesc cu atita furie, incit, cu toata minunata pozitie a turcilor, pravalindu-i, ei ajunsera pina la cele dintai corturi ale taberei lor". Evident, avindu-l erou central pe Mihai Viteazul, Nicolae Balcescu releva geniul gin-dirii lui militare, barbatia de simplu soldat, dar nu uita niciodata sa argumenteze ca arta militara a romanilor, uimitoare pentru acea epoca, apartinea deopotriva voievodului si ostasilor sai. Evocind lupta de la Calugareni, scria : "Astfel fu acea vrednica de o nestearsa aducere-aminte zi de batalie de la Calugareni, in care romanii scrisera cu sabie si cu singe paginea cea mai stralucita din analele lor. De zece ori mai putin numerosi decit dusmanii, ei cistigara asupra-le o biruinta stralucita si avura gloria d-a invinge un general pina-atunci inca neinvins. Munteni, moldoveni si ardeleni, soldati si capetenii se luptara toti ca niste eroi. Dar cinstea cea mai mare a biruintei se cuvine cu tot dreptul viteazului domn.

Prin intocmirile sale cele ingenioase, prin singele rece si nespaimintarea sa si prin primejdia in care isi puse viata, el asigura biruinta. in aceasta batalie, ca in multe altele, nu stim de ce a ne minuna mai mult in acest mare barbat, de geniul sau de general, ori de vitejia lui de soldat. intr-adevar, toate operatiile acestei batalii dovedesc din partea lui Miliai si a romanilor o arta militara inaintata, care cu tot dreptul poate minuna ps toti citi cunosc starea de pruncie in care se afla, in acest timp, aceasta arta in toata Europa".

Explicatia unitatii indestructibile dintre Mihai Viteazul si soldatii sai, arata Nicolae Balcescu, consta in identitatea de sentimente si nazuinti, in stabilirea unor raporturi umane intre comandant si oaste : "Mihai isi iubea ostasii si cea dintii a lui ingrijire era pentru dinsii. Totdauna in mijlocul lor, facindu-le necurmat cautare, cercetind trebuintele lor, cind aratindu-le familiaritatea unui camarad, cind vorbindu-le cu puterea si marimea unui domn, cind cu dragostea unui parinte, el fermeca si rapea mintea si inimile ostasilor Cu un asemenea capitan ci erau gata a intreprinde tot, siguri ca vor izbuti. Ei era mindri de dinsul si mindri de ei insisi, gindind ca fac parte dintr-o armie nebiruita. Romanii []. il urma imbolditi mai mult din datorie si dragoste catre patrie, pe care el o facuse atit de glorioasa si fagaduia de a o face pe atit de mare".

Cu indreptatita mindrie patriotica, Nicolae Balcescu sublinia ca infaptuirea pentru prima data a unitatii nationale, a unirii celor trei tari romanesti sub un singur sceptru, prin campania intreprinsa de Mihai Viteazul si de glorioasa sa ostire, a avut un puternic rasunet in toata Europa : "Acel capitan care umbla si izbeste cu iuteala trasnetului, acei minunati ostasi care sufere in tacere marsurile cele mai repezi, osteneala si foamea cumplita, traind numai de entuziasm si de glorie, ba-tindu-si joc de puterile naturei, ca si de ale oamenilor, buna rinduiala, disciplina si jertfirea ce ei pastrara in aceasta campanie, stralucitele triumfuri care incununara stradaniile lor fura slavite si trimbitate in toate partile. Acel veac nu aratase inca in Europa o asemenea armie si un asemenea general".

Rolul istoric al lui Minai Viteazul in unirea tuturor tarilor romanesti, ca temelie a unitatii nationale, e relevat cu pregnanta si cu un sentiment de indreptatita mindrie patriotica : "Minai realizase acum visarea iubita a voievozilor cei mari a romanilor. Acum romanul s-a infratit cu romanul si toti au una si aceeasi patrie, una si aceeasi cirmuire nationala, astfel precum ei n-au fost din vremile uitate ale vechimei. Statul acesta nou are hotare naturale de minune, el e destul de puternic, pa-mintul sau destul de binecuvintat de cer, locuitorii sai numerosi si in mare parte omogeni ; el poate trai, a sta de sinesi si a se apara impotriva navalirilor streinilor". Analizind conditiile istorice in care s-a infaptuit pentru prima data aceasta sublima nazuinta a romanilor, Ni-colae Balcescu a inteles ca, pentru a fi consolidata si dezvoltata, trebuia sa treaca un timp, un timp de pace si de linistita lucrare. Dar timpul si imprejurarile zbuciumatei noastre istorii n-au fost prielnice : "Spre a aseza bine temeliile si a usca tencuiala acestei zidiri prea grabnic facuta, ii trebuia vreme, si vremea ii fu de lipsa. El n-apucase inca a incununa zidirea sa d-abia ridicata, si iata glasul cobitor al clopotului restristei suna cu tarie, si din toate partile, inversunati, alearga dusmanii sai mii de mii si toti intr-una spre a-l darima. Vai, ca nu ne-am putut opri aci, in culmea triumfului natiei romane, oprind impreuna cu noi si timpul si istoria !" in finalul lucrarii, evocind imprejurarile tragice in care si-a sfirsit viata viteazul voievod, Nicolae Balcescu scria : "Eroul va cadea" dar "va adauga un nume glorios mai mult la sirul martirilor unitatii nationale, iar silintele lui vor lumina calea generatiilor viitoare si o zi va veni, cit de tirziu, cind ursitele glorioase ce el a visat pentru natie se vor implini".

Lucrarea lui Nicolae Balcescu atesta o exceptionala eruditie si totodata o remarcabila capacitate de sinteza, de a extrage din documente amanuntele semnificative si de a le contopi intr-un intreg pe deplin unitar si armonios, intr-o imagine de ansamblu cu infinite dar clare nuante prismatice. Pentru elaborarea lucrarii sale a consultat peste doua sute de scrieri istorice vechi si moderne, in mai multe limbi, precedindu-l, in acest sens, pe B. P. Hasdeu. Marea arta a lui Nicolae Balcescu consta in modul atit de ingenios si de plastic in care a transpus datele documentare de ordin istoric intr-o naratiune de seducatoare expresivitate, cu reverberatii prelungi in sensibilitatea cititorului, impresionind si emotionind prin fluidul sufletesc infuzat descrierii faptelor si evenimentelor, respectind totodata adevarul istoric. Cu deplina justete, Mihai Eminescu sublinia : "Desi Balcescu se intemeiaza pretutindenea pe izvoare si scrierea lui e rezultatul unei indelungate si amanuntite munci, totusi munca nu se baga nicairi de sama, precum in icoanele maestrilor mari nu se vede amestecul amanuntit de vapsele si desemnul ingrijit linie cu linie. O neobicinuita caldura sufleteasca, raspindita asupra scrierii intregi, topeste nenumaratele nuante intr-un singur intreg, si asemenea scriitorilor din vechime, el ii vede pe eroii sai aievea si-i aude vorbind dupa cum le dicteaza caracterul si-i ajunge mintea, incit toata descrierea persoanelor si intimpiarilor e dramatica, fara ca autorul sa-si fi ingaduit a intrebuinta undeva izvodiri proprie ca poetii."

Valoarea literara si farmecul specific ce se degaja din lucrare rezida in prelucrarea artistica a limbii populare, in imbinarea maiestrita a inflexiunilor stilului arhaic, cronicaresc, cu valentele limbii moderne, intr-o curgere melodica, cu tonalitati de balada si epopee. Din acest punct de vedere, N. Iorga caracteriza lucrarea lui Nicolae Balcescu drept o "carte de aur, unde povestirea are farmecul legendei, unde stilul intelept si fara pretentii suna pe alocurea, in simplicitatea lui mindra, ca un fragment de epopee".

In ritmul interior al naratiunii s-a produs un aliaj cu totul aparte prin interferarea osmotica a sobrietatii cadentelor clasice cu exuberanta lirica de factura romantica, in functie de natura specifica a variatelor episoade ale evocarii. Ceea ce caracterizeaza stilul lui Nicolae Balcescu, observa Ovid Densusianu, "e limpezimea si vioiciunea, cum si desfasurarea lui capricioasa, de contraste, adeseori, cind in ritm de perioade maiestuoase ori cu invalmasiri de cuvinte, cu ceva clocotitor, navalnic, cind in cadentari redind reculegerea, linistea, duiosia".

Patetismul evocarii nu abdica insa niciodata in retorism clamoros, ci se mentine permanent in limitele unei demnitati grave, de ampla rezonanta, izvorita din sinceritatea sentimentelor si a intensitatii lor umane, din aderenta profunda la nobilele idealuri de libertate si unitate nationala in numele carora luptau romanii si viteazul lor voievod.
Opera capitala a lui Nicolae Balcescu, Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul, este totodata una dintre operele capitale ale literaturii romane, cu valori artistice neperisabile, cu semnificatii patriotice si nationale perene.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani