Concert din muzica de Bach (fragment comentat) referat






Concert din muzica de Bach
(fragment)


"Trubadurul avea o pofta mare sa inzeceasca leafa Siei, pe care o purta in buzunar, mai ales daca operatia era lesnicioasa. Lica nu s-ar fi putut, de altfel, lipsi de pofte in aceeasi zi, de aceea, uitandu-se la praful pe care-l starnise docarul, pentru bani si amor, sau pentru amandoua la un loc, apuca spre Calea victoriei. Miscarea brusca cu care murgul azvarlise echipagiul lui Maxentiu inainte zguduise pe debilul print, tras si ei inainte de haturi.
- Ce! Nu esti in stare sa tii un cal! Se ascutise Ada si-i luase din maini curelele lustruite fin si prinse in catarami nichelate.
- Am sa schimb calul asta! N-are trap bun! Poticneste!
- N-ai sa schimbi nimic! zise cu dispret Ada si se uita la el.
«S-a ramolit de tot! gandi. Ce sunt ochii aia galbeni? Starpitura de vita mare! Nobil am vrut, nobil am!»
Ea, asa costeliva, era foarte trainica. Campioana la tenis, bratul slab azvarlea mingea neobosit, campioana la dans, piciorul celebru de subtire, un os cu piele oachesa si paroasa, manevra pana la ziua pasul sacadat al simiului. Fata negricioasa si ochii aprinsi nu aratau dupa nopti nedormite nici o oboseala. Acum, mainile slabe, negre, cu inele mari, printre care acel safir urias, pe care Lica isi oprise ochii, tinea haturile ferm. Printesa Maxentiu conducea admirabil. Strunit, murgul isi relua pasul lung, elegant.
- Sa schimbi un astfel de cal! pufni Ada. Te-ai putea schimba pe dumneata arati rau! Ar trebui sa vezi un doctor. Poate ai galbinare.
Isi aduse aminte de privirea de compatimire a tanarului indraznet. Se uitase la ea cu inteles. O prevenise sa nu lase atelajul pe mainile bietului Maxentiu. Cum de o fi avut acel tanar zvelt atata forta! Ce ciudat botisor avea subt urma aceea de mustata neagra. Botisorul lui scuza portul mustatii. Adei nu i-ar fi displacut mustatile, dar snobismul o silea sa nu admita decat oameni rasi. E drept ca snobismul ei era cam inapoiat, deoarece ultima noutate importata din Franta era reluarea unei mici mustati, pe care tinerii reactionari ai modei, obositi sa semene intre dansii si cu toata lumea, o gasise pe portretele bunicilor. Mai e drept ca snobismul venea pentru Ada in al doilea rang dupa bunul ei gust.
Lui Maxentiu nu putuse sa-i taie barbuta. Un print se poate purta cum ii place si nici nu avea pofta sa plimbe cu ea un spectru. Caci de plimbat, plimba inca cu dansa pe sotul ei de buna familie. I se parea mai decorativ sa-l aiba alaturi. Din toate obiectele de pret pe care le putuse achizitiona, era singurul pe care-l putea transporta cu ea pretutindeni.
Cu ce pumn domolise tanarul acela pe murg! Ada era destul de cunoscatoare la cai ca sa inteleaga ca Lica avea multa pricepere. Dar cum si ce fel? Nu parea «om de lume» dar Adei ii era peste cap de oamenii de lume. Si cu ce mestesug dezmierdase calul! Ce mana priceputa ii plimbase pe crupa! Ada era senzuala si capricioasa. Ar fi vrut sa aiba un amant, dar nu voia sa se compromita. Reputatia ei era prea proaspata. Un necunoscut ca acela ar fi fost poate mai comod. Dar unde Dumnezeu mai vazuse mutra asta? Desigur ca nu la dancing! Izbucni in ras la ideea lui Lica la dancing! Maxentiu strepezi buzele galbene pe dintii slabi! Nu putea sa sufere rasul. El era trist, si zgomotul rasului ii scrijelea nervii stridenti Nici la tenis nu-l vazuse. Unde oare? La curse Pe strada? Vrea sa-si aduca aminte, si nu reusi. Un «Cadillac» atinse cu botul motorului aripile lacuite ale docarului. Ada era gata sa scape o ocara in argot, dar se intrerupse. in auto era frumoasa doamna Elena Hallipa-Draganescu, exlogodnica lui Maxentiu.
- Nostima femeie! Ce noroc a avut ca a scapat de dumneata! zise barbatului ei, amabil. Nu-ti mai aduci aminte? Cand s-au licitat Plaesele a concurat si Hallipa, tatal Draganeascai Parca era acolo si tanarul de adineauri.
- Care tanar?
-Auzi! Care tanar! Prea multa apatie! Barbatul asta nostim, pe care erai sa-l omori cu docarul.

- Sa-l omor! Ce exagerata esti, ma chere amie!1
- Bine, bine! Fireste ca-ti vine greu sa recunosti! Cand cineva e asa de stangaci ca dumneata!
- Eram prea preocupat la licitarea Plaeselor ca sa remarc orice
Individ.
- Preocupat? As putea auzi de ce? Stiai doar bine ca rascumperi hodoroaga de palat si mosia lucie cu faina mea!
- Era totusi un patrimoniu de familie scos intr-o vanzare publica. Lucru dureros pentru un om ca mine.
- Credeam ca mama dumitale tot la licitatie a luat Plaesele! Maxentiu se rosi violent. Peste paloarea lui, culorile combinara un fel
de violet, tot livid. Mama, la care facea aluzie fara crutare Ada, era o binecunoscuta cantareata franceza de varieteu, vestita Zaza, ce avea domeniul ca dar de la un print batran si decavat, dar destul de autentic si tata prezumtiv al lui Maxentiu, pe care, de altfel, il recunoscuse in extremis, desi nu avusese timp sa se cunune cu Zaza, cum dorea.
Aceasta neregularitate in forme costa pe Maxentiu, cu toate ca pe nedrept. Daca un ofiter al starii civile si un arhiereu ar fi consacrat acea combinatie, Maxentiu negresit ca n-ar fi fost mai putin slabanog, mai putin fiul frumoasei Zaza, nici n-ar fi fost mai mult fiul printului decavat si nici Plaesele mai putin sau mai mult ipotecate. E drept insa ca ceea ce asigurase rascumpararea Plaeselor fusese tocmai intervenirea episcopului si primarului intre Maxentiu si bruna Ada Razu, unica mostenitoare a celei mai mari fabrici de faina. Daca dupa doi ani de casatorie Ada plimba inca pe Maxentiu, era fiindca nu credea societatea destul de deprinsa cu noul sau rang; de nu inlatura figurantul de pe inaltimea unor echipagii de forma excentrica era fiindca automobilul fiind banalizat, nu se putea face remarcata. isi alesese pasiunea mai rara a cailor de rasa. Calarea admirabil, dar nu putea obliga la cavalcade prea dese pe Maxentiu, bolnavicios, de aceea prefera sa conduca. Proiecta sa organizeze un grajd de curse. Era marea ei ambitie. Niciodata insa dorinta asta nu-i paru mai vie ca in ziua aceea. Ada uni la moment intr-unui singur cele doua capricii: caii si pe Lica.
Renunta sa-si mai aminteasca unde l-a mai vazut, dar fu sigura ca-l va regasi. Va face cercetari in directia in care credea ca are indicii, si hazardul o va servi si el. Cam pe unde putea umbla Lica? Se decise sa iasa mai des singura.

La prima intalnire il va opri de-a dreptul. Deocamdata spuse lui Maxentiu:
- Ai face bine sa ma pui in raporturi cu doamna Hallipa-Draganescu. Nu vreau cand o intalnesc sa avem aerul stupid de a ne evita; sunt mutre bune pentru femei sentimentale. Nici ea, nici eu nu suntem de asa fel. E foarte probabil ca ne vom intelege. Dumneata vei servi de trait d'union gasesc chiar chic sa ne imprietenim. Sa faci asa ca sa fiu invitata la receptiile lor."



Surprinzatoare prin rafinamentul si complexitatea ei, proza Hortensiei Papadat-Bengescu aducea - in campul atat de divers al formulelor narative ale romanului interbelic - cateva tehnici noi, intr-o originala ordonare a discursului auctorial. Desi mai putin preocupata de teoretizarile - atat de numeroase in epoca - asupra structurii noului roman, Hortensia Papadat-Bengescu a intuit necesitatea diversificarii tehnicilor narative care nu mai puteau ramane in perimetrul romanului clasic, ci impuneau -datorita complexitatii noului roman - o diversificare a lor, o nuantare a esteticii acestui gen.

In primul rand, sa reamintim faptul ca prozatoarea a renuntat, partial, la formula naratorului omniscient, inlocuind-o (dar nu in totalitate) cu altele noi, care i-au permis o multiplicare a perspectivei asupra evenimentelor si personajelor. Cu alte cuvinte, in romanele sale, autorul narator nu mai detine rolul principal, el nu mai este "o instanta supraordonata de control" ca in romanul doric, cum spunea N. Manolescu. in sfarsit, discursul narativ nu mai cuprinde doar o voce care povesteste, ci mai multe, iar naratorul nu se mai afla in imediata apropiere a autorului, ci in cea a personajelor sale. Acest fapt este explicat de importanta pe care o are personajul-reflector. Noutate in proza romanesca interbelica, per-sonajul-reflector este un alter-ego al autorului. El inregistreaza totul, devine un fel de "constiinta reflectoare unica" ce percepe realitatea - fara ca autoarea sa intervina - potrivit cu sensibilitatea si zestrea lui spirituala. Un astfel de rol il joaca Mini (mai ales in primul roman al ciclului Hallipa, Fecioarele despletite). in Concert din muzica de Bach. numarul personajelor-reflector este mai mare.





Starile sufletesti nu mai sunt prezentate in exclusivitate de narator, ci de chiar personaje care se autoanalizeaza. in acest caz este folosita introspectia (vezi cazul Maxentiu).

Fragmentul propus pentru comentariu apartine capitolului al patrulea, in care Ada Razu - proaspat casatorita cu printul Maxentiu - il cunoaste cu totul intamplator pe Lica Trubadurul, ruda a Hallipilor, in urma unui incident provocat de neindemanarea lui Maxentiu, care, luat prin surprindere de o reactie neprevazuta a calului sau, este pe punctul de a comite un accident cu trasura pe care o conduce si a carui victima era sa fie Lica Trubadurul.
Chiar daca fragmentul ales nu are in structura sa toate modalitatile folosite de prozatoare, el le contine, in mod evident, pe cele mai importante. Observam prezenta naratorului omniscient, care detine rolul principal in stapanirea, dirijarea si evaluarea faptelor. Obiectivitatea naratorului este insa limitata prin transferul secvential al perspectivei asupra personajului-reflector (Ada Razu). Recurgand la modalitatea stilului indirect liber, naratorul isi imita personajul reproducandu-i gandurile, dezvaluindu-i eul profund ascuns in spatele mastii. Planurile si vocile narative se suprapun astfel aproape invizibil.
Iritata de neindemanarea sotului ei, Ada Razu smulge cu nervozitate haturile din mainile printului Maxentiu si, luandu-si in stapanire rolul de "sef al familiei, ii arunca o privire dispretuitoare si ironica. Ideea lui Maxentiu de a inlocui calul cu pricina i se pare Adei hazlie, motiv pentru care isi exhiba cu si mai mult dispret lipsa de consideratie fata de batranul print. Tonul abordat de Ada Razu este ilustrativ in acest sens: "- N-ai sa schimbi nimic". Ies, astfel, la lumina relatiile tensionate dintre ei, lipsa de respect reciproc rezultata din avatarurile unei casatorii facute din interes. Insolenta Adei este ilustrata si de un gand nerostit: "S-a ramolit de tot!".

Ada Razu se simte nedreptatita in aceasta casatorie in care ea a adus averea si tineretea, iar printul Maxentiu pozitia sociala si un trup fragil, batran si bolnav. Dezolarea Adei este comunicata pe calea introspectiei prin intermediul monologului interior: "Nobil am vrut, nobil am!"
Glasul naratorului este din nou prezent; de data aceasta pentru a evalua ironic-critic faptele. Portretul Adei prinde contur din cateva trasaturi bine articulate de naratorul omniscient. Desi slaba, Ada "era foarte trainica". Campioana la tenis si dans, unde isi etala cu dezinvoltura frumusetea fizica, Ada era neobosita, intreprinzatoare si tenace. Noptile Pierdute nu-si lasasera inca, pe chipul ei, amprentele. Are insa o fire capricioasa si e lipsita de rafinament.
Impulsivitatea si lipsa de delicatete a Adei Razu in relatiile cu sotul ei, orn fara personalitate si energie, sunt nuantate si in replica urmatoare:

"- Sa schimbi un asemenea cal! pufiii Ada. Te-ai putea schimba pe dumneata arati rau! Ar trebui sa vezi un doctor". Ada Razu si-a insusit bine rolul de printesa si emite pretentii din ce in ce mai mari. De pilda, ii cere printului Maxentiu sa fie prezentata doamnei Elena Draganescu, in saloanele careia ar vrea sa patrunda.

Tot ceea ce face Ada este dirijat de snobismul ostentativ, ipocrizia si orgoliul ei nemasurat. Ada vrea cu orice pret sa-si netezeasca drumul spre aristocratia bucuresteana si, in consecinta, a devenit foarte precauta. Ea stie ca nu-si poate permite nici o gafa in lumea in care a intrat (prin printul Maxentiu) si de aceea isi reprima unele porniri deprinse cu mult timp in urma. Acest conflict intre esenta si aparenta, intre eul profund si eul social, este sugerat de comportamentul personajelor, si reliefat prin stilul indirect liber. Fiecare personaj adopta o atitudine duplicitara in raport cu ceilalti. Prefacatoria, gesturile de complezenta si adularea manifestata in exces sunt doar cateva din detaliile "codului etic" pe care il afiseaza Ada, de pilda. Desi isi trateaza sotul cu raceala si indiferenta, stie sa foloseasca masca amabilitatii pentru a-si atinge scopul (a se vedea scena angajarii lui Lica Trubadurul ca administrator al hergheliei printului Maxentiu). Pe de alta parte, Ada si-ar fi dorit un amant, dar se teme sa nu se compromita, caci "reputatia ei era prea proaspata". (Un necunoscut oarecare, angajat oficial, ar fi putut deveni foarte bine un "amic" apropiat). De aceea gandul i se reintoarce constant la infatisarea tanarului elegant (Lica Trubadurul) care era sa fie victima accidentului.
Naratorul este mereu prezent. El ne atrage ironic atentia, de exemplu, ca snobismul Adei era cam rudimentar: "E drept ca snobismul ei era cam inapoiat (). Mai e drept ca snobismul venea pentru Ada in al doilea rang dupa bunul ei gust."
O alta tehnica intalnita aici este cea a vocilor narative care inlocuiesc vocea auctoriala, exprimand un alt punct de vedere prin varierea perspectivei.
Iata scurtul pasaj in care, depasiti in viteza de Cadillacul Elenei Draganescu, Ada Razu comenteaza sarcastic, retinandu-si o injuratura: "-Nostima femeie! Ce noroc a avut ca a scapat de dumneata." (de Maxentiu).

Conversatia ia dintr-o data o alta intorsatura, deconspirand farsa ce se ascunde, de fapt, dincolo de aparente. Avem astfel, intreaga dimensiune a caracterului adevarat al personajelor angajate in discutie. Sa revedem aceste cateva replici: "- Eram prea preocupat la licitarea Plaeselor ca sa remarc orice individ.
~ Preocupat? As putea auzi de ce? Stiai doar bine ca rascumperi hodoroaga de palat si mosia lucie cu faina mea!
- Era totusi un patrimoniu de familie scos intr~o vanzare publica. Lucru dureros pentru un om ca mine.
- Credeam ca mama dumitale tot la licitatie a luat Plaeseler

Perspectiva se modifica din nou, pentru a face loc unei alte interventii
a vocii auctoriale. Prin intermediul ei aflam cateva detalii care fixeaza pozitia si starea materiala actuala a lui Maxentiu. Maxentiu era, de fapt, fiul bastard al unui "print batran", facut cu o cunoscuta cantareata de varieteu din Franta. Cu timpul, printul saracise si fusese pe punctul de a pierde mosia Plaeselor, avere salvata in ultimul moment de banii fai-naresei Ada Razu. Acum, Ada Razu, la doi ani de la casatorie, vrea sa-si consolideze pozitia si, pentru a se face remarcata, se plimba cu trasura alaturi de print si "proiecteaza sa organizeze un grajd de curse". Planul i se pare realizabil de indata ce-l intalneste pe Lica Trubadurul.
Doua ar fi, in concluzie, constatarile principale privind tehnicile narative din fragment: pe de-o parte, observam alternarea tehnicilor vechi cu cele noi - fapt ce dovedeste ca autoarea oscila inca intre metoda in care omniscienta naratorului era aproape absoluta si metoda moderna a multiplicarii perspectivei care-i permitea o mai complexa si nuantata investigare a psihologiei personajelor si a mediului social - si, pe de alta parte, alternarea monologului interior si a stilului indirect liber cu notatiile psihologice directe.

Teme de lucru:

. in ce imprejurari il cunoaste Ada Razu pe Lica Trubadurul?
. Ce trasaturi ale Adei Razu se desprind din portretul creionat de narator la inceputul fragmentului antologat?
. Esantionul ales spre analiza contine aproape toate modalitatile narative folosite de prozatoare. Care sunt acestea si in ce pasaje ale fragmentului sunt ele prezente?
. Relatiile dintre Ada Razu si sotul ei, Maxentiu, sunt foarte tensionate. Ce explicatie gasiti pentru comportamentul nedelicat al Adei Razu fata de printul Maxentiu?
. Una dintre tehnicile narative folosite de autoare este si aceea a "vocilor narative". La ce serveste acest procedeu si care este raportul dintre narator si aceste voci?



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani