Creanga de aur (fragment comentat) referat






Cap. II. Puterile sufletului erau proaspete si curate in lumea veche a Daciei si sub semnul lor sta Kesarion Breb
"Era, de la fericitul Zalmoxis, cursul vremii intr-al cincilea ciclu, socotind ciclul cat numarul zilelor anului, adica trei sute saizeci si cinci de ani. Iar dintr-al cincilea ciclu, credinciosii vechi de la Carpati numarau ani o suta douazeci. in vaile departate, unde izvoarele si puhoaiele inaltimilor se prefac in paraie si lacuri, iar oamenii isi cladesc case de barne si asezari statornice, lumea isi intorsese fata catra o lege noua si numara anul 780 de la izbavitorul Hristos.
In muntele cel ascuns, care va ramanea necunoscut pana la sfarsitul timpurilor, batranul legii vechi privea din gura pesterii lui lucirea noua de primavara. in unghiul crestat, unde bateau rasariturile diminetilor, lumina trecuse de semnul cumpenei zilelor si noptilor. Acuma soarele suia pe scara cerului in zodia intaia si se auzea, in prapastiile de jos, tunetul zaporului. Pe plai, era inca iarna dulce cu ostroave de omat sub brazi. Cucosii cei mari salbatici incepeau sa-si cheme gainile in marginea poienilor. De la pestera se auzea mugetul bourilor, in hatisurile vaii. Cintezii si stigletii care cerusera salas in pestera cat tinuse puterea iernii se mutasera pe crengutele mestecenilor de deasupra celor trei izvoare si se inchinau primaverii cantand subtirel si sticlindu-si in lumina acele ochisorilor. Dupa ce se arata pe cerul noptilor luna plina a luminii lunii martie, cei doi ucenici asezara la altar facliile de ceara poruncite, caci la sfarsitul acelei saptamani postul lor se sfarsea si, dupa trei zile de mahnire, tacere si taina, urma o noua inviere a Dumnezeului tuturor veacurilor,
Apa vie a celor trei izvoare era calauzita printr-o albie ingusta in hruba, intr-un gavan de stanca. Ca sa-l pregateasca pentru rugaciune, ucenicii ajutara batranului sa se coboare pe trepte si sa se scufunde de trei ori. il infasurara apoi in poclazi si sarici. ii pieptanara barba si-i impletira coama. ii pusera strai alb si comanac. ingenunchiara ca sa primeasca binecuvantarea si se retrasera fara de nici un cuvant, dupa ritual. Iesind in lumina dupa-amiezii, adunara vreascuri si cetini in mijlocul poienii, le cladira cu mestesug si adusera jar de la vatra dinlauntru, unde se pastra foc fara moarte de la inceputul ciclurilor.
Catra acest stalp de fum care se ridica drept spre cer in aerul neclintit, urcara din vai, pe poteci, cei cativa monahi ai lui Zalmoxis, carora li se ingaduise bucuria de a veni sa se plece subt ochii severi ai batranului din pestera. Sub mantaile de lana sura purtau si ei straie albe, semn al initierii. in picioare opinci de piele. Capetele le erau goale si pletoase. Obrazurile cu barbi castanii. Aveau ochi in coloarea cerului si a apelor, fiind neamuri de vechi pamanteni.
Dupa cuvantul inteleptilor de demult, oamenii din acest colt de lume sunt copii ai pamantului lor si ai cerului lor. Trupurile lor se alcatuiesc si cresc in anume hrana pe care o au la indemana in campurile cu holde, in dumbravi si livezi si pe plaiurile muntelui. Firea si sufletul lor au blandeta acelor tarmuri imbielsugate unde i-a asezat dintru inceputul lumii Dumnezeu, fiind in acelasi timp schimbatoare si furtunoase, nestatornice si viclene ca apele, ca vanturile si ca tot vazduhul lor fara cumpana, intru care se imbulzesc arsitile si gerurile.

Monahii cei tineri suiau deci catra pestera cu obrazurile intristate, asa cum cerea randuiala tagmei lor pentru acea zi de jale, cand Dumnezeul luminii se afla coborat in mormant, dar in ochii lor lucea bucuria invierii apropiate. in acele ponoare si poieni in care de veacuri domnea linistea, salbaticiunile codrului n-aveau nici o sfiala. Veveritele ii urmareau si priveau cu mirare sarind din clomb in clomb. Caprioarele isi ridicau catra ei boturile negre de deasupra smocurilor de paius, din unghiuri departate. Pana acolo, pe sub cetini era intuneric. Acolo, la ele, era lumina. Ierunci se cumpaneau pe crengi mladioase. Ciocanitori mari dadeau semnale catra locurile de sus, duruind cu clontul in trunchiuri scorburoase, ca si cum ar fi primit anume porunci pentru asta, apoi numarau pe cei noua monahi si ciocaneau iar, in duruiri scurte, de noua ori.
Hulubii salbatici radeau fantastic, bucurati de lumina noua sau mirati de aratari straine in domnia acelei linisti. Ca niste fapturi cu zbor si minte usoara, uitasera si prapastia de vifor a lui ianuarie si stanca de ger vanata a lui faur. Se bucurau de lumina si o socoteau intoarsa pe vesnicie.

«Si noi suntem ca si acesti hulubi salbatici, cugeta in sine Kesarion, monahul cel sprinten si inalt, care tinea fruntea siragului. Stim cat de trecatoare sunt toate, precum ne arata moartea de care ne intristam si invierea de care ne vom bucura in curand, totusi, suntem ca salbaticiunile si ca padurea.»"


Neindoielnic, Creanga de aur (1933) alcatuieste, impreuna cu Baltagul, Zodia Cancerului, Hanu Ancutei si Fratii Jderi opera majora a unui prozator prolific, obsedat de tiparele arhaice. "Civilizatia arhaica la care aspira Sadoveanu - remarca Al. Paleologu - si a carei structura o conserva, nu este rudimentara, ci primordiala, nedegradata. Nazuinta la arhaitate nu inseamna involutie sau retrogradare, ci reprezentarea modelului perfect, absolut, arhetipal" (Treptele lumii sau calea catre sine a lui Minai) Sadoveanu). Considerat de acelasi exeget "cheia de bolta" a operei sadoveniene, acest roman filosofic de evocare istorica reinvie momentul disparitiei religiei astrale a geto-dacilor (si a ritului zamolxian), inlocuita cu ortodoxia (dupa constituirea ritului bizantin). Actiunea se petrece in secolul al optulea, in Dacia pre-feudala si in "a doua Roma", capitala Imperiului Bizantin. Emblematic, personajul central Kesarion Breb va fi investit de ''monahii lui Zalmoxis", in finalul romanului, cu prerogativele Magului, "cel din urma slujitor al muntelui ascuns", ultimul Decheneu. Muntele Ascuns este denumirea sadoveniana pentru Kogaionon, muntele sacru al dacilor, unde se afla sanctuarul lui Zamolxis. Strict istoric, anul in care Kesarion ajunge in Bizant, 797, coincide cu cel al conciliului ecumenic de la Nikeia, convocat de imparateasa Irina (personaj episodic in roman) pentru condamnarea iconoclastilor islamisti si confirmarea cultului icoanelor.





Cu un simt desavarsit al proportiilor, M. Sadoveanu evita discursul arid sau apologetic, intrucat ideologia romanului devine transparenta in functie de experienta initiatica a lui Kesarion Breb. Treptat, povestea filosofica este deviata in poveste de dragoste, relatand iubirea imposibila dintre viitorul mag si Maria, tanara imparateasa a Bizantului. Sintagma din titlu. Creanga de aur - evocand simptomatic cartea fundamentala despre credinte si rituri a antropologului britanic James George Frazer - desemneaza, in conceptie sadoveniana, iubirea eterna si imateriala, contopirea spirituala dintre doua fiinte carora le este interzisa iubirea trupeasca prin destinul lor de exceptie.
Substanta celor 17 capitole ale romanului se ordoneaza in jurul motivului calatoriei cu caracter initiatic. Este vorba, in fapt, de o dubla calatorie, in prezent si in trecutul istoric: una de cautare (sau re-descoperire) a pesterii magului; alta, de cunoastere a Bizantului si implicit a noii religii. Protagonistul primei calatorii, fixata in anul 1926, este speologul Stamatin - reprezentand vocea autorului - care conduce un grup de invatacei spre Obarsii, unde salasluia batranul preot dac practicand "grafia sacra a cunoasterilor spirituale". Dupa moartea acestuia, ramane un manuscris care va constitui substanta propriu-zis istorica a romanului. Capitolele urmatoare, IV-XVII, nareaza aventurile lui Kesarion Breb, trimis de Mag sa se initieze 7 ani in misterele egiptene, si alti 10 ani, sa cunoasca viata Bizantului.

Romancierul istoric isi mascheaza eruditia, cunoasterea profunda a perioadei pe care o evoca, conferind romanului sau, cu o traditionala arhitectura, turnura unei carti populare de intelepciune, reliefata prin titlurile capitolelor cu aspect aforistic si de pilda morala: Puterile sufletului erau proaspete si curate in lumea veche a Daciei si sub semnul lor sta Kesarion Breb; Sub stralucirea purpurei bizantine se vadesc lucruri nu tocmai bine mirositoare; Soarta celor tari ai lumii e una cu soarta miseilor; In care celor fericiti si nefericiti li se incheie timpul; Marirea si tihna stau in hotare deosebite s.a. In tesatura artistica a Crengii de aur coabiteaza spiritul vechilor carti populare cu elemente ale umanismului bizantin. Prozatorul re-creeaza atmosfera arhaica a Daciei cu ajutorul sintaxei populare ("doi califari trecura in zbor de catra iezer", de exemplu) si al arhaismelor abundente: "noroadele", "clomb", "alvie", "zavistie", "poclazi, "slabaciune", "surgun", "varvarii", "salasluind', "a cetC etc. Adoptand unghiul personajelor, Sadoveanu povesteste ceremonios si ornamental, folosind "o vorba inflorita si dulce", cum o caracterizeaza episcopul Platon. Acelasi personaj, in alt context, "a rostit apoi dulce si mestesugit cuvant", fiind completat, in acelasi sens, de Kesarion: "Putem sa vorbim deci cu dulceata de ceea ce este al nostru, lasand pe oamenii neluminati sa se certe pentru vorbe." Formulele de adresare curtenitoare contribuie si ele la reconstituirea autentica a epocii: "fiule al nostru iubit", "prea cinstitul batran", "prea sfintitul Platon", "prea buna stapana'', "preafrumoasa Maria", "cuviosul batran" etc.

Preocuparea lui Mihail Sadoveanu pentru limba poporului - cum sublinia Tudor Vianu - nu se limiteaza la "redarea realistica a vorbirii curente", caci vizeaza stilizarea acesteia, "inaltarea ei artistica la un nivel care-i da nu stiu ce timbru grav si sarbatoresc, deopotriva cu un text al liturghiilor". De asemenea timbru sarbatoresc tine si comunicarea frecvent aforistica: "Caci acolo unde s-au adunai bunurile si puterea, stau stapani demonii lacomiei, ai zavistiei, ai minciunii"; "este o corabie care se cheama pamant si pluteste spre vesnicie"; "randuielile trebuie sa fie pe dinlauntru"; "eu am fost solul care am adus o floare curata si am aruncat-o intr-o volbura prihanita"; "Din ziua in care s-a asezat iarasi intru stralucirea sa, untdelemnul ni se pare mai gustos" etc. Limbajul esentializat, de factura carturareasca, se vadeste, mai cu seama, din metaforele care impregneaza naratiunea cu lirism: "ostrov al vietilor nacajite", "subt aurul zilelor", "steaua amurgidui", "prapastia de vifor", "scara ceruluf, "o jertfa din vechi si intristate povesti", "vedenie a frumusetii eterne", "hoitul desfranarif, "prapastie a desfatarilor" s.m.a.

Teme de lucru:

. Gasiti si alte exemple care evidentiaza stilizarea limbii populare in cadrul romanului istoric.
. Reconstituiti imprejurarile celor cinci intalniri care marcheaza evolutia iubirii interzise dintre inteleptul Kesarion si imparateasa Maria.
. Tudor Vianu observa ca "in arta lui Sadoveanu omul si peisagiul se intrepatrund". Urmariti in sensul acesta raportarea omului la peisaj in Creanga de aur.
. Apeland la fragmentul antologat, prezentati atmosfera paradisiaca de pe "muntele ascuns".
. Identificati in text similitudinile dintre romanul sadovenian si Ciuma lui Albert Camus care justifica ipoteza avansata de Nicolae Mano-lescu: "Universul concentrationar pe care Camus, in 1940, il inchipuie in Oranul antebelic, Sadoveanu il zugraveste, cu sapte ani mai devreme, in capitala lui Constantin Isaurianul, care e o mare inchisoare".



loading...








Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Scriitori romani