CRUCIADA COPIILOR - Drama de Lucian Blaga, publicata in . Premiera absoluta are loc la 16 aprilie 1930, pe scena Teatrului National din Cluj.
Actiunea acestei drame se petrece "intr-o cetate de hotar, pe Dunare in jos", la anul 1212; veacul e zbuciumat, iar lumea crestinatatii este bintuita de "un nou eres", care - dupa esecul expeditiilor razboinice ale cavalerilor cruciati - reaprinde sperante si stirneste noi exaltari.
In tinuturile indepartate ale lui soare-apunc, infloreste ideca unui "mars al Inocentilor"; sub povaja unor calugari, copiii isi parasesc familiile si caminul, lasind pustii cetatile, si pornesc pe jos, pe cursul apelor ("Vin pe Rin in sus si pe Dunare in jos, zile si saptamini in sir tot coboara, pe Ron si pe Vistula, pe Elba, pe Tisa cea alba, pe Murasul moale si pe Cerna noastra de totdeauna"), intr-o "cruciada a copiilor", stapinita de un singur vis, acela al eliberarii Ierusalimului, in drumul lor, cetele de copii poposesc intr-o cetate dunareana, unde exaltarea lor se raspindeste, ca o molima rea, facind sa li se alature si copiii locului.
Inlimplarea stirneste o indirjita reactie de impotrivire din partea mamelor, care lupta pentru a-si pastra pruncii prin preajma. Conflictul care se naste, astfel, este, in viziunea lui Lucian Blaga, mai curind unul de mentalitate; autorul evidentiaza, pe de o parte, modelul religios al catolicismului apusean, al carui exponent este, in piesa, calugarul Teodul, calauza copiilor cruciati.
Proprie catolicismului i-ar fi, se pare, tendinta lepadarii de omenesc si inversunarea impotriva naturii; e semnificativa, pe aceasta latura, marturisirea pe care calugarul Teodul o face Doamnei cetatii: "Nu sint eu om, Maria ta. Calugarii nu trebuie sa fie oameni. Sint flacara intr-un trup biciuit". Spre deosebire de Teodul, slujitorii credintei rasaritene -- staretul ortodox Ghe-nadie si Dascalul - se inchina unui Dumnezeu mult mai "uman", rosturile bisericii neajungind niciodata sa intre in conflict cu rosturile oamenilor; aceasta "organicitate" a credintei rasaritene transpare si din reprosurile pe care staretul Ghenadie le indreapta impotriva catolicismului: "E o nebunie! Un pacat ce striga spre tarii. O pata vesnica pe porfirul bisericii ce ingaduie si se incalzeste de asemenea ispravi. Nu e intiia oara ca Roma se lasa ispitita si trasa in cursa de Satana! - si mamele! Cum sa mai aiba liniste?