Dansul cu cartea - volum de versuri de Florin Mugur referat





DANSUL CU CARTEA - Volum de versuri de Florin Mugur. Publicat in 1981, la Editura Albatros, Bucuresti, cu un Cuvint inainte de Stefan Augustin Doinas, Este o antologic personala din opera poetului, reunind texte din volumele Mituri (1967), Destinele intermediare (1968), Cartea regilor (1970), Cartea printului (1973), Roman (1975), Piatra palida (1977), Portretul unui necunoscut (1980). Selectia, precedata de un Triptic (ce cuprinde poemele Tipar, Crinul, Dansul cu cartea), se incheie cu un ciclu de saisprezece Inedite, care vor fi incluse in urmatorul volum al poetului, Viata obligatorie (1983).

Cele trei poeme asezate in fruntea volumului sub titlul Triptic contureaza din primele pagini un univers liric asezat sub semnul fragilului echilibru dintre livresc si asumarea nemediata a realului.

In postura de "amant al cartilor", poetul se vede parasind "arhiva stingerii", spatiul blind crepuscular al Bibliotecii, pentru a intilni de fapt o alta stingere lenta, a lumii din afara.

Mai degraba decit confruntarea decisa cu lucrurile, gesticulatia sa traduce o paradoxala reactie de aparare - a "gitului vulnerabil", organ al rostirii, "punctul ramas copil", a carui protectie se transforma, printr-o subtila deviere a sensului, aproape in contrariul ei: la fel cu esarfa celebrei dansatoare, "fularul de matase" al poetului devine semn al mortii, dar in acelasi timp si al eternizarii fiintei; ca si cum, din dansul sau obosit printre evenimente n-ar mai ramine decit forma, "tiparul" pur al unei voci disparute. Aceeasi ambiguitate a vocii si a statutului existential al creatorului revine si in poemul ce da titlul antologiei: "batrinul prin) cu cartea-n brate" (o carte in care sta scris "destinul obosit" al autorului) este surprins in dansul grotesc al betiei printre risete si lacrimi, fiinta fragila, sprijinita doar de tomul prin care stapineste, de fapt, sensurile lumii. Aceste poeme autodefinitorii concentreaza, in fond, viziunea lui Mugur asa cum s-a conturat ea in cartile cele mai semnificative, de la Miturile din 1967 pina la Portretul unui necunoscut din . Renuntind la un intreg capitol al scrisului sau prea supus circumstantelor exterioare si unui limbaj tributar impersonalei retorici a deceniului al saselea "proletcultist", poetul intelege sa-si reconsidere lucid si cu spirit critic trecutul literar, pentru a retine doar ceea ce poate fi integrat durabil intr-o opera.

In Mituri si Cartea regilor, desprinderea era deja sugerata prin intermediul unor teme consacrate, precum aceea a "lumii ca teatru", de inspiratie, aici, shakespeariana.

In diversitatea mastilor si in dinamica lor spectaculara, contemplata cu un ochi melancolic, nu o data sarcastic, erau descifrate instabilitatea si derizoriul, dar si spaima de incremenire, de sclerozare a fiintei (stare de spirit ce-l apropie pe Mugur de "lupta cu inertia" a generatiei lui N. Labis). O atitudine fundamental polemica alimenteaza aceste poeme de cotitura, cu universul lor ravasit, populat de proiectiile expresioniste ale unei sensibilitati alienate, - o imensa scena cu "principi tepeni", cu scaune disputate de "o suta de regi mizerabili", cu bufoni saltareti rizind de "soarta imitata" a poetului-histrion, cu "batrinii" ca niste "magneti enormi" obligind la o singura directie a miscarii, cu zei nascuti din frica.

Prin formula "destinelor intermediare" (vezi voi. din 1968), se propunea, in replica, o atitudine mai complexa, sugerind in egala masura neimplinirea creatoare a celui ce respinge ideea ca "trebuie sa fim greoi, terminati" si lipsa desavirsirii ca aspiratie nozitiva spre un echilibru suprem al fiintei. intr-o atare perspectiva, "Olimpul strimb, mijlociu" era asumat ca spatiu al poetului in ipostaza sa de "supus-nesupus", asistind nu doar la propriul spectacol al fricii, ci si la acela al spaimei dominind insasi ierarhia divina, intr-o lume crepusculara. Se insinueaza astfel, in poezia lui Mugur, un fel de nesiguranta, de ezitare, ce va fi de acum inainte una din componentele de baza ale lirismului sau, izvorind dintr-o constiinta a esentialei precaritati a fapturii prinse in mecanismele amenintatoare si destructive ale lumii, dar impulsionat totodata de un soi de franciscana chemare la infratirea cu lucrurile umile.

Ironia, sarcasmul, autopersiflarea vor fi tot mai putin virulente, ca si erodate de o inteleapta melancolie. "Sint doar un abur pe un trunchi de piatra" - se putea citi intr-un poem din Mituri, Piatra palida, - si el va da mai tirziu, in mod semnificativ, titlul unei carti intregi. intr-un anume sens, toata poezia lui Mugur se desfasoara intr-un regim al palorii, - culoare a melancoliei, de amurg indurerat-se-nin al lucrurilor. Ipostaza cea mai frecventa a eului este aici Printul, "destin intermediar", cel care nu e inca rege ci poate doar sa fie (ori sa nu fie), avind - in spatiul acestei nesigurante a aspiratiei ori al temerii de prea autoritar incremenita glorie ("Urit miroase gloria pe dinauntru") - libertatea propriului destin si al altora, deopotriva de precare. O figura tipic manierista trece in lirica lui Mugur , dind relief unei sensibilitati particulare, in care se intil-nesc spaima de agresivitatea absurda, emotia in fata obiectelor aparent neinsemnate, sentimentul generalei fragilitati a unei lumi sustinute parca doar de tensiunea nervoasa a cuiva care ajunge la limita puterii de concentrare. Poezia nu mai poate li atunci de-cit un mod de a aproxima "parola trista/ a printului, a celui mai galben dintre printi"; un "print cu cartea", emblema hamletiana, cu contururi trasate adesea in liniile unui desen elegant, de mare rafinament "baroc", precum in Strofe:



"Trece printul, corifeul
cerului inalt de soapte -
trece lent cu cartea-n brate.
Capul sau august e-o urna
cu cenusa de argint"


Cartea devine un simbol constitutiv pentru acest univers vazut, ca si Biblioteca, drept "arhiva a stingerii", - dar nu ca anulare a vitalului, ci ca filtrare a lui printr-o privire care-i da sens. "Dansul cu cartea" este o miscare printre datele adesea haotice ale realului, a unei fiinte ce se stie primejduita, dar care ascunde si un fel de dureroasa jubilajie a reusitei actului de a semnifica, fie si un "destin obosit". De aceea, in poezia lui Mugur stratul livresc se integreaza intr-o mai vasta geologie existentiala, chiar daca, la suprafata, conflictul dintre natural si cultural parc ireductibil.

E vorba insa, mai curind, de o tensiune: o incordare surda domina universul experientei imediate, asezai in faja angoasantului fosnet de pagini al marii "biblii" in care stau inscrise istoriile unor generatii stravechi. Domesticirea prin semn a noilor evenimente apare ca relativa. Scrisa cu spaima, ca dintr-o nevoie de exorcizare a fortelor obscure, cartea neagra "sta amenintatoare" linga "scribul copil" (v. Cartea regilor). Comprimate in pagini, intimplarile transcrise sint gata sa se destinda, invadind cu universul lor fantomatic spiritul si tulburindu-i echilibrul precar. Lumea se transfoma inca o data intr-un teatru grotesc si absurd, dar care solicita acum o mai profunda implicare, obligind chiar la confruntarea cu "marele vaiet de hirtii". Fosnetul nervos al Cartii, al memoriei, al evenimentului imediat agresind o laptura ce se poate cu greu apara, ia la Mugur locul teribilelor izbucniri ale materiei germinative din Privelistile lui B. Fundoianu. Sub palidele semne din "arhivele stingerii", cu caligrafia lor pretioasa, mocneste energia stranie a existentelor ascunse, tulburind cu nelinistitoare fantasme scena scufundata a inconstientului. Poeme ca Vara geniala, Tirgul, Groapa cu oglinzi, Scribul (toate, din Portretul unui necunoscut) se deschid, cu mare forta de expresie, spre un asemenea orizont. Ambiguitatea de factura suprarealista a suavelor caligrafii angoasante din "bestiarul naiv" cuprins in Piatra palida anuntase acest univers de cosmar mascat sub surisul contemplativ. Rafinatele poeme puneau, pe de alta parte, semnul egalitatii intre Carte si Fiinta, deopotriva periclitate de morbul straniu numit Siheia:

Siheia da tircoale
si in rafturi
cartile scot un muget fin ca praful.

Nu mi se-aseze umbra ei in palma.
S-ar face alba palma si-ar fosni".


Scrisa sub presiune, la limita unei tensiuni spirituale extreme, poezia lui Mugur e departe totusi de orice retorica zgomotoasa. O ironie cind blinda, cind mai acida, acompania/a discursul sau fundamental elegiac, in care jocurile unei fantezii de o remarcabila mobilitate construiesc momente de destindere, de cele mai multe ori aparenta. Sunt semnele unei modernitati de substanta pe care aceasta antologie reprezentativa le autentifica intr-o scriitura densa si subtila.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani