"Tot mai rar s-aud in noapte clopotele de la strunga Patru insi la popa-n casa tin azi sfat de vreme lunga.Intr-un sfesnic ard pe masa doua lumanari de ceara, Plin de grije, peana noua moaie popa-n calimara:
«Patru juzi din patru sate, de la Muras mai la vale, Cu supunere se-nchina astazi inaltimii-tale,
Luminate imparate! Scriem sectiune cu-ntristare, Ne-au luat pasunea domnii,.fara lege si-ntrebare.
Semne-aam, si-n miezuine le-au fost pus de mult batranii, De pe cand in tara asta numai noi eram stapanii
Nu mai sunt acum pe campuri, toate le-a sfaramat dusmanul, Si pe Ionut al Floarei ni l-au prapadit, sarmanul.
Ne mor vitele-n ograda si ni-e jale noua foarte Si,-naltate imparate, noi n-am vrea sa facem moarte!
Dar ne vrem mosia noastra, vrem si pentru mor dreptate! Ale inaltimii-tale slugi supuse si plecate,
Am trimis aceasta sectiune si, precum ca sa se stie, Sris-am eu, popa Istrate, in ziua de Sfant-Ilie.
Iar noi patru juzi cu totii nu stim slova si scrisoarea, Punem degetul pe cruce si-ntarim si noi soarea».
La fereastra-s zori de zina si patrund incet in casa, Juzii, treji de ganduri grele, stau cu coatele pe masa.
O nadejde lumineaza fetele nemangaiete: A-ntarit scrisoarea popa; la tot coltul o pecete.
Mos Istrate se ridica si, cu mana tremurata, ** Pune sectiunea in naframa, de trei ori impaturataIntolit de drum, jitarul Radu Roata se iste, Vechi caprar din catanie, stie sectiune pe nemteste.
El asaza-n san ravasul si saruta mana popii,
Juzii-i strang o data mana, le mijesc in gene stropii. '
Stau cu popa-n pragul portii, ochii lor spre drum se-ndreapta, Cand, cu traista subsuoara si toiagu-n mana dreapta,
*In sclipirea diminetii, care rumeneste satul,
Radu Roata pleaca-n lume, cu scrisoare la-mparatul."
Poezia lui Octavian Goga (1881 - 1938) se naste in inima indurerata a poetului pentru soarta poporului sau asuprit, dintr-o imensa neliniste a suferintei, din lacrimi si razvratiri impotriva nedreptatilor sociale si nationale, mesianismul sau manifestandu-se in sensul increderii poetului in puterea de a indrepta soarta dureroasa a neamului romanesc, de a contribui la eliberarea sociala si nationala de sub asuprire austro-ungara, la izbavirea poporului de amar si suferinta: "Eu am vazut in taran un om chinuit al pamantului; n-am putut sarl vad in acea atmosfera in care l-a vazut Alecsandri in pastelurile sale si nici n-am putut sa-l vad incadrat in acea lumina de selie a lui Cosbuc."
Crezul artistic al lui Octavian Goga se defineste prin ideea ca menirea poetului este aceea de a da glas suferintelor si nazuintelor poporului sau, deoarece "el totul de, toate le asculta/ Unde-i soarea zarilor mai multa/ El isi roteste aripele sale." ("Poezie"). Conceptia despre poet si creatie reiese si din marturisirile facute de Goga in volumul "Discursuri (Fragmente autobiografice)", in care isi fundamenteaza crezul literar: "Eu, gratie structurii mele sufletesti, am crezut totdeauna ca scriitorul trebuie sa fie un luptator, un deschizator de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtreaza durerile poporului prin sufletul lui si se transforma intr-o trambita de alarma. Am vazut in scriitor un element dinamic, un rascolitor de mase, un revoltat Am vazut in scriitor un semanator de credinte si un semanator de biruinte".
Creatia lirica "De demult" de Octavian Goga a aparut in volumul "Poezii" din 1905, definind un talent viguros, manifestat printr-un patriotism sincer si o poezie mesianica si vizionara, un adevarat manifest artistic si social, un program de lupta si o marturie militanta, ceea ce il defineste ca poet mesianic si vizionar.
(Structura si compozitia textului poetic)
Poezia imbina lirismul obiectiv cu lirismul subiectiv, marcile lexico-gramaticale fiind reprezentate prin pronumele personale si rbele la persoana I si a Hl-a: "s-aud", "tin", "", "ne-au luat", "scriem", "noi", "eu", "punem". Adresarea directa se concretizeaza intr-o epistola scrisa imparatului, fiind marcata prin ghilimele si relevata prin marcile rbelor si pronumelor la persoana a Ii-a si vocativul substantilor prezente in discursul liric argumenteaza, o data in plus, lirismul subiectiv al poeziei: "se-nchina [] inaltimii-tale", "Luminate imparate!", "-naltate imparate".
Titlul este semnificativ pentru vremurile "de demult", cand Transilvania se afla sub ocupatia Imperiului Austro-Ungar, iar poetul, prin intermediul celor "patru juzi", se imagineaza in ipostaza de mesager al taranilor ardeleni napastuiti, stind profetic izbavirea de chinuri si suferinte a romanilor oprimati social si national.
Tema. Poezia este o expresie a misiunii poetului care se simte exponent al neamului sau, simtind deplin povara menirii vizionare si rostul propriei creatii. Eul liric, sub "masca" celor "patru juzi" (jude, ar/j.=demnitar cu atributii judecatoresti-si administrati-n.n.), ia asupra sa durerile romanilor inrobiti, ilustrand mesianismul scriitorului, "care filtreaza durerile poporului prin sufletul lui si se transforma intr-o trambita de alarma" ca sa le schimbe soarta nemiloasa.
Compozitional, poezia este structurata in saptesprezece distihuri (strofe de doua rsuri-n.«.), organizate in patru secnte lirice, imbinand lirismul obiectiv cu cel subiectiv, personajele constituind "mastile" eului liric.
Secnta intai este alcatuita din primele doua distihuri. Incipitul se distinge prin ambiguitatea cuvintelor "noapte" si "clopote", sugerand in sens conotativ atmosfera de taina, conspirativa a celor "patru insi", care au misiunea divina, mesianica de a fi mesagerii taranilor obiditi, pe langa imparatul Austriei, pentru a li se face dreptate si a fi izbaviti de suferinta: "Tot mai rar s-aud in noapte clopotele de la strunga/ Patru insi la p'opa-n casa tin azi sfat de vreme lunga". in casa preotului Istrate, s-au adunat "patru insi" ca sa tina "sfat de vreme lunga", sugerand, prin ambiguitate, pe de o parte valenta temporala, de lunga durata, a asupririi austro-ungare, iar pe de alta parte importanta demersului care nu poate fi conceput superficial, ci necesita o concentrare indelungata pentru a spori sansele de izbanda. Casa popii este un spatiu sacru, sugerat metaforic de sfesnicul in care ard "doua lumanari de ceara", fiind totodata locul in care urma sa se elaboreze un document important pentru soarta neamului romanesc: "Plin de grije, peana noua moaie popa-n calimara". Preotul, intalnit in multe creatii ale lui Goga, este un personaj-simbol, un model spiritual de factura divina, semnificand si aici ideea ca el este cel mai apropiat de sufletul romanilor.
