Democratia naturii - volum de versuri de Mircea Dinescu referat





DEMOCRATIA NATURII - Volum de versuri de Mircea Dinescu. Tiparit la editura Cartea Romaneasca, 1981.

Amestecul de exasperare si jubilatie vitala, de sarcasm si joc sclipitor, de realism si candoare, de intelepciune usor prematura si arlechinada", remarcat de Lucian Raicu in postfata la culegerea de poeme Teroarea bunului simt (1980), in care poetul isi antologa versurile scrise pina la acea data - de la Invocatie nima-nui (1971) si Elegii de cind eram mai ttnar (1973), la Proprietarul de poduri (1976) si La dispozitia Dumneavoastra (1979), ramine definitoriu si pentru Democratia naturii; cu observatia, importanta, ca distribuirea accentelor s-a schimbat in mare masura: amintita ,jubilatie vitala" tradusa, mai ales in prunele doua volume, intr-un discurs muzical aglomerat de metafore suav-insolite, intors narcisiac spre chipul poetului tinar ineintat de propriile haruri inventive, a disparut, practic, din noile texte, cedind locul cu precadere "sarcasmului" si "realismului".

Celelalte doua carti, imediat precedente, au inregistrat, progresiv, acest proces, inscris de-acum si in programul explicit al versurilor: poetul declara ca-si "(rag(e) realitatea pe piept ca o camasa" si ca "viata o-nalt(a) ca pe-un "stindard de fronda", ca sa treaca apoi de la astfel de armonioase declaratii ale dizarmoniei dintre el si lume la forme mai libere ale expresiei si mai adecvate evolutiei catre un nonconformism mai radical al atitudinii.

Este ceea ce se intimpla in ciclul Evolutia visului, care deschide volumul din 1979, inaugurind un mod de a scrie cristalizat deplin in Democratia naturii. Declarind, in aceasta carte, ca este "dispus sa fac(a) un pact cu realitatea", spargind o bresa in zidul cu care se inconjurase, subiectul liric lasa sa patrunda imaginile unei lumi cu mecanismele dereglate, grav deviate de la rostul lor firesc, insa intr-o viziune in care absurdul ia infatisari mai curind burlesti, manifestindu-se in decoruri si cu o figuratie derizorii, in care totul sta sub semnul compromiterii si al compromisului:

"intr-un castel transformat in crescatorie de pui
benchetuiam pina-n zori cu-ngrijitorul si paznicul
beam vin din sfecla rosie - si nu ne pasa
vin alb din garduri putrede - si nu ne pasa
gainile n-aveau simtul politic prea dezvoltat
ciriiau in surdina si-nchideau ochii la tot ce se-ntimpla
ciuguleau si ele tencuiala tablourilor
scurmau in Breughel cel Batrin
cotcodacind in clavir
ouau in biedermeier
("din gusa lui Savonarola si-ar fi iacut o sutana pe cinste)
noi eram fericiti
si dispusi sa iesim la vinatoare de lei
cu hirtia de muste,
revolutia mirosea a cartof copt
megafoanele inlocuisera arta
erau si lampi care produceau intuneric
erau si cutii de scrisori pe care nu le mai deschidea nimeni
ciriiam si noi in surdina
inchideam si noi ochii la ce se-ntimpla"
(Gainile).


Un poem ca acesta rezuma, intr-un fel, viziunea poetului asupra unui univers decazut din demnitatea initiala, suportindu-si Iara dramatism conditia, prins in inertia unei euforii timpe, iresponsabil complezente fata de degradarea careia ii este victima: varianta ironic-grotesca a balcanicei "slavi statatoare" inscrise in spatiul Isarlik-ului barbian. "Democratia naturii" sugereaza, intr-o formula insolita, aceeasi acceptare a anormalului si a aberatiei in regimul firescului existential. O spun si versurile dintr-un Cintec in asteptarea recoltei:



"in dialectica adormitoare
lampa chiar va sufla in luminare

mai sus intr-un muzeu cu usi inchise
vaca exacla paste manuscrie
si in aceeasi ordine fireasca
biserica poarta gumari si basca
si flindca s-au cam terminat cartofii
plantam calugarii si filosofii"


Semnele unor asemenea distorsiuni si rasturnari in ordinea realului apar pretutindeni, intr-un discurs plin de subintelesuri vizind date ale lumii totalitare: "in cutia de scrisori si-a tacut cuib/ o foarfeca rece de taiai degete// Pe dealul mitropoliei sint vitrine dar nu sint magazine// in statia de tramvai un pitic isi plimba cocoasa philips// in asteptarea clientilor"; "vezi peste tot doar pepeni vargati si ploi lampante/ piriu-n uniforma cartofii in transei", "preotul cu magnetofon sub sutana", "plapuma sub care nu poti intra tara sa dai buna seara" etc. Ironia, umorul autopersiflarea feresc aceste versuri de orice tentatie discursiv-patetica, exterioara; insusi "programul" lor, relativizant, propune o redimensiona-re a atitudinilor pe masura omului comun, fara a afecta insa fondul de nesiguranta si tensiune a spiritului:

"Mie revolta nu mi-a adus mari inlinderi de pamint
neproductiva si isterica
noaptea se strecura cu mine sub plapuma
ziua ma electrocuta pe cimp,
dati-mi voi un pepene de care sa ma sprijin
dati-mi un tren in miscare sa ma pot rezema
fiindca tara rusine rni se face foame pe rug
si-n locul sirei spinarii am o cartusiera-ncarcata"


Ipostaza de "mare actor" a subiectului liric jucindu-si dezinvolt rolurile nu ascunde nelinistea mai profunda si sentimentul precaritatii fiintei: "Cum ni-am nascut eu Doamne/ rosu de furie/ vociferind intr-o limba nestiuta de nimeni/ incarcat de fulgere si de ifose ca un mare actor/ si cum o sa dispar/ bitiindu-ma si purtind tava/ plin de trac inaintea mortii/ ca un amator pe-o scindura de provincie/ cu sufleorul in cusca pieptului asfixiat". Daca, in raport cu volumele precedente, versul este acum "lipsit (voit lipsit) de stralucire formala, versul cauta bizarul, incongruentul din realitate, cauta banalitatea in care s-a instalat raul, obscenul" (R. Simion), poezia isi pastreaza totusi o remarcabila mobilitate asociativa, inventivitatea indrazneata in constructia imaginilor, ce pun in ecuatii neobisnuite cuvintul prozaic si limbajul familiar cu vocabula mai "nobila".

O parte din farmecul acestei lirici provine tocmai din juvenila "insolenta" de traditie avangardista, a unor astfel de apropieri: "apa se-mbraca in vine/ Dumnezeu in conducta/ magii calauziti de razele Roentgen/ bat in pieptul tau ca-n usa unui sanatoriu", "cartoful putred zvirlit pe maidan/ scoate si el putica lui verde/ ca un semn de democratie a naturii", "totusi e cald ca-ntr-o vaca", "imi depun lingourile de aur ale vezicii", "ciine cu efect intirziat"

Cu aceasta carte, Dinescu isi consolideaza statutul de poet nonconformist: fronda sa spectaculara, ironic-ludica dar si cu accente elegiace transmite si un important mesaj etic.










Copyright © Contact | Trimite referat