- fragmente -
Ne adresam in special lui Andre Breton, trimitandu-i mesajul nostru cel mai arzator si, in acelasi timp, comunicam miscarii suprarealiste internationale cateva dintre rezultatele teoretice la care am ajuns in timpul acestor ultimi ani de singuratate, in neobosita urmarire a noilor solutii dialectice ce ne ingaduie sa depasim conflictul sfasietor existent intre noi si lume. []
Daca miscarea suprarealista a stiut sa reactioneze repede fata de deviatiile de dreapta care o inconjoara sau o combat, deviatii de oportunism politic sau artistic, ceea ce de altfel avusese loc inainte de 1939, an din care dateaza ultimele noastre informatii.'ne gandim ca e timpul de-a ne indrepta atentia si spre anumite erori care s-au strecurat in chiar interiorul suprarealismului. Cu toate ca mai putin vizibile, aceste erori ne par la fel de primejdioase pentru dezvoltarea dialectica a gandirii; de aceea, inainte de a trece la expunerea propriilor noastre precizari, credem ca trebuie sa semnalam anumite tendinte existente in suprarealismul ultimilor ani, tendinte ce risca, treptat, sa compromita efortul comun.
Aceste deviatii artistice, atasate din punct de vedere ideologic miscarii suprarealiste, sunt grupate de noi in urmatoarele rubrici generale: transformare lenta a descoperirilor obiective in mijloace de productie artistica si incercare de a propaga, intr-o maniera culturala, o stare data a devenirii gandirii suprarealiste.
In privinta existentei a ceea ce am putea numi "un peisaj suprarealist", credem ca, in acesti ultimi ani, nu suntem singurii care sa fie nelinistiti.
Nu ne gandim la intrebuintarea abuziva a suprarealismului, asa cum s-a intamplat demult, la cei care s-au folosit de un astfel de termen pentru un motiv sau altul. Este vorba de o intrebuintare mimetica a tehnicilor revenind in tot felul de productii chiar in interiorul miscarii, dar care, analizate de aproape, sunt lipsite de obiectivitate revolutionara.
Singura o necesitate obiectiva completa poate justifica intrebuintarea unei tehnici suprarealiste dupa descoperirea sa, precum o manie sau o stare de sugestie isterica. Dar noi credem ca este timpul sa reactionam impotriva tendintei de a considera anumite tehnici, obiectiv suprarealiste, ca mecanic transmisibile si putand fi utilizate la nesfarsit.
Exista descoperiri suprarealiste, dar nu exista maniere suprarealiste, aplicabile ca atare, ceea ce nu ar face decat sa inlocuiasca vechile si odioasele metode ale poetilor, ale pictorilor sau ale scriitorilor. Cu toate ca procedeele descoperite de catre suprarealisti, precum scriitura automatica, colajul sau delirul de interpretare, au o valoare obiectiva pe care n-am putea sa o exageram, intr-atat ne sunt de puternice acordul si admiratia fata de ele, este evident ca repetarea idealista a utilizarii lor le anuleaza orice valoare teoretica initiala si nu e justificabil din punct de vedere suprarealist, adica in ceea ce are mai dialectic in ea miscarea revolutionara. Caci, printr-o asemenea repetare artistica, tehnicile suprarealiste devin, in mainile celor care se lasa inselati de o interpretare atat de indoielnica a obiectivitatii, tehnici estetice si abstracte.
In vecinatatea suprareal ismului si chiar in interiorul lui, iar aceasta mai ales in pictura si poezie, se vad anumite date suprarealiste reluate, variate, refacute, iar existenta "peisajului" de care vorbeam constituie in ochii nostri o deviere artistica, primejdioasa din toate punctele de vedere. Acest manierism "suprarealist", foarte adesea involuntar, risca sa faca din suprarealism un curent artistic, sa-l determine sa fie acceptai de dusmanii nostri de clasa, sa i se acorde un trecut istoric inofensiv, intr-un cuvant, sa-l faca sa piarda latura incisiva care il insufleteste, trecand prin toate contradictiile lumii exterioare, acelea care au facut din revolutie ratiunea lor de a fi. Asadar, vedem in utilizarea nonobiectiva si rutinata a marilor tehnici suprarealiste o eroare ce conduce la deprecierea acestor descoperiri, care ingaduie tendintelor artistice de a se folosi in mod nedemn de asemenea valori revolutionare, ceea ce constituie o primejdie de moarte pentru dezvoltarea gandirii si a actiunii.
Transformarea descoperirilor obiective suprarealiste in tehnici artistice poate fi atasata la cea de-a doua eroare pe care credem ca trebuie sa o semnalam, eroare numita de noi tendinta de a propaga, in chip persuasiv, o stare data a miscarii suprarealiste.
Aceasta tendinta nu face decat sa o amplifice pe prima, dat fiind ca ea introduce suprarealismul intr-un fel de politica culturala. Antologiile "suprarealiste" exprima vizibil aceasta a doua deviatie, iar incercarea pe care ele o manifesta de a propaga mecanic descoperirile existente si de a le face sa reflecte datele obtinute nu poate fi considerata decat drept o trista tentativa de a determina acceptarea suprarealismul ui, fixandu-l intr-un moment oarecare al miscarii sale perpetue. []
Pozitia noastra fata de raporturile dintre constient si inconstient, asa cum au fost ele puse in lumina de catre vis si psihanaliza, sufera o schimbare dialectica, datorata atitudinii noastre generale fata de realitate.
Opozitia mecanica care ni se arata a exista intre constient si inconstient, in favoarea acestuia din urma, nu se mai pune in acelasi mod, in momentul in care ne situam cu adevarat pe pozitie antagonista. Datorita faptului ca inconstientul continua sa pastreze, partial, urmele mnezice1 regresive, intr-o oniromancie2 obsesionala (Trost, Viziune in cristal), noi ne opunem viselor, considerate ca cele mai revelatoare simptome inconstiente, atunci cand continutul manifest al acestor vise pastreaza resturile diurne reactionare.
Este limpede ca nu e nicidecum vorba de o alta elaborare secundara, cu rol cenzurai, ci doar de o incercare de a pune intr-un acord real viata diurna si viata nocturna, ceea ce ne pare imposibil, atata timp cat continuam sa acceptam orice vis in intregul lui, chiar in aspectele sale mnezice regresive.