EFECTUL DE SERA - Volum de versuri de Florenta Albu, publicai in 1987, la Bucuresti, de editura "Cartea Romaneasca".
Este organizat in trei cicluri: Sarbatoarea solstitiului, Efectul de sera si Pastel-crepuscul. In raport cu poezia de notatie confesiva, coagulata din "impresii" mozaicale generand o atmosfera de evocari si reverii sentimentale, caracteristica scrierilor de inceput, aceasta carte consolideaza directia ilustrata de aparitiile imediat precedente - Epitaf (1981), Poem in Utopia (1983), Terase (1985) - a unui lirism elegiac mai auster, exprimand o sensibilitate frustrata si o relatie dificila cu exteriorul, intr-un discurs mai accentuat reflexiv, cu rupturi studiate, ce-i confereau o "nervozitate" caracteristica.
Inca in Terase-le din 1985, formula "efectului de sera" numea tema dominanta a izolarii eului de pulsul viu al realului, prin peretele transparent/despartitor al limbajului: tonos ce sugera o specifica "mauvaise conscience a poetului care, stiindu-se aparat de "conventie", traieste totusi sentimentul neimplinirii, cu o amara constiinta (aulo)ironica, intrucat retragerea in "huzurul" spatiului aparent securizant este, de fapt.
O recluziune fortata de circumstantele exterioare:
"Totul randuit
spre incantare si chin
cuvin-te-n gradini suspendate
huzurind intre geamuri de sticla
serele noastre sigure posibile-n cer
pamant ingrasat dozat
dupa arte poetice". |
E, aici, un esantion caracteristic pentru ambiguitatea ironic-elcgiaca a acestui lirism reprimat: himericele "terase" se stiu inconsistente si precare, in Efectul de sera, el capata o noua intensitate. Poemul omonim retraseaza, de exemplu, programul anuntat de ciclul "gradinilor marine" din culegerea precedenta, motivand starea elegiaca, inconfortul de a exista in cadrul pseu-do-ocrotitor al "serei" contemplative:
"Te prajesti la soare din spatele geamurilor
- participi la realitate
. Dinapoia geamurilor
aplauzi soldatii la (ir
cursa ciclista
inzapeziti - deszapeziri de dincolo de geamuri
si iarasi siesta -
amurgul multicolor
drame multicolore privite prin geam
filmul continuu
non-stop". |
Sera este insa doar una dintre metaforele captivitatii eului; celor din cartea anterioara (gradina, colivie, sera, gratii) li se adauga acum cochilia, camerele inchise, fundatura, capcanele - cu extindere asupra peisajului, a ambiantei cosmice, ca altadata cavoul sau mormantul bacovie-ne. Remarcat deja in creatia poetei, "bacovia-nismul" isi gaseste in volum noi spatii de reactualizare, nu atat in latura nevrotic-halucinan-ta (asumata si "adusa la zi" de, bunaoara. Ileana Malancioiu din Urcarea muntelui), cat in nota de detasare dureros-dezabuzata, de alienare pana la un fel de absenta, fata de spectacolul "strainelor intamplari" desfasurat dupa un scenariu mereu acelasi. il marturiseste nu doar constientizatul Ecou bacovian
("Sa dorm. Sa nu mai stiu de nimic.
Sa cante vantul si zapada la geamuri
Straine intamplari"), |
ci majoritatea versurilor acestui ciclu, in care discursul liric urmeaza calea notatiei obosite, de "film continuu non-stop", a unor evenimente reduse a-proape la inscrierea lor nominala, in stilul "telegrafic" prezent si in cartile sale mai vechi, ca in poemul Interior - catifele:
"Draperii catifele
in geamuri -
odaia pastreaza noaptea reziduala
in scurte blitz-uri vise
in memoria fara memorie
Asculti viscolul
trezia zilei - inza-pezire -uitare
viscol - realitati". |
Alteori, se recurge la o simplificare, in sistem de "gravura", ce poate fi citita, la nivel intertextual. Tot sub semn bacovian, - al "decorului" redus la cateva raporturi si ritmuri de culoare, ca in Miniaturi (din care nu lipseste nici trimiterea la "balci" ca spatiu al spectacularului degradat, prezent si in alte poeme, intr-o serie tematica de mai larga raspandire in lirica momentului): "Alta duminica/ oboseala de margini// Poezia e o pasare mica galbena/ hoata de firimituri/ Ia geam. S-a salbaticit/ e fricoasa zburlita/ nu mai stie decat doua-trei triluri/ galben - alb - negru/ negru - alb - galben// o trompetica de balci/ cumparata copilului mut". Celelalte doua panouri ale tripticului ce alcatuiesc volumul, destul de diferite ca tonalitate, completeaza portretul unui subiect liric complex, autodefinit ca "discursul poetic/ arid, bucolic, vizionar". Daca primul calificativ s-ar putea acorda ciclului median, celelalte ar putea fi atribuite, cu o anumita aproximatie, versurilor din Sarbatoarea solstitiului si, respectiv, Pastel-crepuscul. Lirica exultantei vitale din Sarbatoarea solstitiului ocupa acum pentru prima oara un spatiu atat de intins; cateva poeme sunt remarcabile ca expresii ale jubilatiei fiintei ce se preda frematatoarei miscari universale:
"Ziua e plina pana la gura
miere si triluri", "Florile stelele-n cer
cantecul ierbii sub coase
vuietul imperecherii in aer", "Ma-ntind pe o lespede de vechi sarcofag
- e vara e soare!" |
Apropierea de Blaga din Pasii profetului (N. Manolescu) e evidenta in acest panism solar, caruia-i lipseste totusi puternicul relief senzorial din poetul de referinta, de care Florenţa Albu se desparte printr-o reflexivitate uneori exterior-explicativa a "mesajului" ("hau de suflet in luna/ sub dulci unduirile/ deal vale deal/ spiril-relief", "Spatiu si timp/ reflex unic -revelatie/ ochiul cunoasterii de sine/ privin-du-o" etc.) si, mai ales, prin situarea, repede evidentiata, a acestui nivel al viziunii intr-un plan al imaginatiei precar-compensatoare, intr-un "timp apocrif':
"Timpul real intra-n legenda
mai mult imaginat
decat trait", "Ma simt azi cantaretul inviat
pentru teme istorice -
calul erou
soldatul necunoscut", "si pajistea singura
se lumineaza
umbreste
in rotirea limbii poetice
baiguindu-si metaforele
de fan de flori de cosire". |
Ceea ce poeta numeste "efectul de sera" se produce, asadar, si in aceasta zona de reprezentari ale unei lumi elementare, promise, intr-un prim moment, comunicarii.
Grupajul final - Portret-crepuscul - face pan-dant celui dintai, propunand o noua deschidere spre lumea elementelor - aici peisajul marin.
Ca in Sarbatoarea solstitiului, acest orizont apare mai curand drept ecran pe care se proiecteaza fantasme si iluzii: "Faruri si diguri ciulini/ armii de ziduri morgane/ iluzii albastre abulice// cine ne poarta/ orbi/ prin mitologii?", "trecem prin jeturi de ape/ unind gradini suspendate/ trecem printre morgane/ biciuiti de patimi/ de muze erinii". Libera este si aici mai degraba imaginatia ("dinauntru -de-afara/ imaginatia libera"), "sudul mirific" ramanand simpla "promisiune", iar ceea ce se numeste de obicei "sentimentul naturii", "extazul contopirii cu cosmosul" etc. e deconspirat ca simpla conventie, intr-o lume a devalorizarii trairii autentice: "Faleze - inaltele faleze de marmura/ ierburi de piatra/ miresme iuti dulci-amare/ ruguri/ nimburi ne-ncoroneaza// -si fotograful ne cerc/ sa stam din fata-profil/ din unghiul nu stiu caror/ sentimente - semnalmente" intreg volumul sta, astfel, sub semnul "sentimentului de insula" si al "ceremoniilor ariditatii", despre care se vorbeste in texte ale acestui ciclu.
Florenţa Albu este in continuare o poeta fundamental elegiaca, a "oboselii de margini", a "rotirii si desrotirii din cochilie", a crisparilor launtrice, la care - cum marturisea un poem din Terase - "din urlet ramane soapta/ expierea poetica".
