Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga comentariu referat





Simplitatea expresiva a acestui text, considerat unanim a fi arta poetica a lui Blaga si, mai mult chiar, intuitia generatoare a intregului sau sistem filosofic, se impune de la prima lectura. Ceea ce se retine numaidecat este refuzul paradoxal al cunoasterii si dorinta conservarii tainelor, din iubire pentru ele. Ideea se valorifica printr-o comparatie dezvoltata in maniera mai generala din Poemele luminii, in fruntea carora e asezata in chip semnificativ si poezia pe care o supunem analizei.

Ca elementul care declanseaza emotia lirica e tocmai aceasta idee nu incape nici o indoiala. in Pietre pentru templul meu, volum publicat concomitent cu cel deja pomenit, citim urmatoarele: "Cateodata datoria noastra, in fata unui adevarat mister, nu e sa-l lamurim, ci sa-l adancim asa de mult incat sa-l prefacem intr-un mister si mai mare". Identitatea acestei afirmatii cu "ideea" poeziei dovedeste limpede ca ne aflam in fata unei obsesii a autorului, care exprima o credinta mai adanca si o atitudine cu implicatii dintre cele mai importante.
Dar prezenta ideii printre aforismele lui Blaga pune in discutie in mod automat regimul ei poetic. Nu cumva Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este versificarea unei simple observatii cu caracter teoretic? Sta frumusetea, incontestabila, a poeziei numai in haina ei de imagini?

Pentru a depasi dificultatea, va trebui sa cadem de acord mai curand ca ideea in sine e prin propria ei esenta mai aproape de conditia poeziei decat de aceea a gandirii logice. Caci paradoxul e intotdeauna mai mult sau mai putin poetic, prin rasturnarea pe care o impune viziunii normale a bunului simt. in cazul nostru, el se indeparteaza cu atat mai mult de regimul unei simple aberatii logice cu cat absurditatea pe care o implica si care consta in insasi anularea scopului definitoriu al cunoasterii e mai marc si mai inadmisibila. Nu rezulta nicidecum de aici ca paradoxul si-ar pierde in intregime functia de adevar. Vrem sa spunem doar ca el devine ceea ce se poate numi cu bune argumente o metafora intelectuala. Adevarul ei a fost formulat inca de multa vreme in cele mai variate moduri: dupa cum citind si invatand, sentimentul ignorantei nu se diminueaza obligatoriu pentru ca orizonturile se deschid mai mult si fac posibile perspective de-a dreptul nebanuite, tot astfel cunoasterea inseamna prin caracterul ei productiv si problematizam un mod de a genera noi mistere, incat se poate zice foarte bine ca nu e numai un izvor de raspunsuri, ci si unul de nesfarsite intrebari. De aici insa si pana la a conchide ca prin cunoastere ne. adancim intr-un mister si mai mare fara a fi izbutit sa ne lamurim cu privire la nimic este o cale prea lunga, pe care o gandire stiintifica nu o poate niciodata strabate. Caci daca e sigur ca procesul cognitiv e un proces istoric infinit, el nu trebuie asimilat unui blestem metafizic al omului, ci inteles prin raportare la caracterul inepuizabil sub aspect gnoseologic al universului obiectiv in mijlocul caruia traim si ne exercitam functiile biologice, sociale si existentiale.

Judecat asadar ca o metafora intelectuala, paradoxul adancirii misterului prin cunoastere poate fi desigur primit, dar, hipostaziat, el devine rapid punctul de plecare al unei conceptii excesiv generalizate, la care Blaga avea sa si ajunga prin opera Iui filosofica de mai tarziu.
Legatura dintre poezia si filosofia viitorului autor al Trilogiei cunoasterii este indiscutabila. Poetul insusi o recunostea intr-un interviu din 1935, cel putin pentru perioada care ne intereseaza aici: "La incepulul creatiei mele literare planul poetic si cel filosofic interferau, insa pe masura ce am inaintat in viata ele s-au diferentiat incet, incet, si toi mai mult". Pe de alta parte, in acelasi an, 1935, referindu-se mai precis la intuitia din Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Blaga marturisea intr-un arlicol ca din ea (fara sa banuiasca macar) s-a dezvoltai mai tarziu ..ideea despre dogma ca metoda creatoare. Acea atitudine metafizica a fost insa punctul de plecare, matca din care s-a nascut roiul multiplu articulat al sistemului meu epistemologic".
Incat, daca e sa stabilim exact sensul relatiei dintre poezie si filosofic la Blaga, va trebui neaparat sa afirmam ca opera ganditorului este produsul, desigur amplificat, al unor intuitii lirice initiale si nu invers, cum o presupune operatia destul de raspandita de a interpreta poezia prin prisma conceptelor din Trilogii. Iata din ce cauza constructiile teoretice ale lui Blaga se caracterizeaza prin frumusete si armonie interioara, adica prin virtuti estetice, dincolo de orice valoare de adevar, in vreme ce poezia e intuitie lirica de cea mai pura speta si de cea mai buna calitate. Pe de alta parte, asa cum tot Blaga a.marturisit singur, filosofia si poezia lui sunt gemene, pentru ca sunt produsele, diferentiate prin limbaj, ale unei aceleiasi sensibilitati metafizice.
Din considerente ca acestea, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii reprezinta o realitate de-sine-statatoare care nu trebuie privita si judecata dintr-o perspectiva exterioara, intrucat ea nu este punctul de ajungere sau de concretizare plastica a unei idei filosofice, ci tocmai dimpotriva punciul de plecare al acesteia din urma. Implicatiile teoretice ce s-au dezvoltat de aici nu intereseaza asadar decat atunci cand urmarim dialectica intregii opere si nu analiza poeziei considerate in sine.
Textul se organizeaza in doua mari secvente aflate intr-o opozitie elementara: de la negatie la afirmatie. Poetul nu spulbera tainele, ci dimpotriva, le amplifica. Fiecare secventa contine la randul ei doua momente care in prima se afla in antiteza, iar in a doua se asociaza prin comparatie. Sa reluam, exemplificand, aceasta schema.

Iata prima secventa cu cele doua momente ale ei:



I.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii Si nu ucid
Cu mintea tainele ce le-ntalnesc
In calea mea
In flori, in ochi, pe buze ori morminte.

II.
Lumina altora
Sugruma vraja nepatrunsului ascuns
In adancimi de intuneric.



Se constata aici cateva lucruri mai insemnate. Risipirea tainelor ii apare poetului ca o actiune de nepermisa si cruda violare a "corolei de minuni a lumii", de vreme ce verbele folosite sunt "nu strivesc", "nu ucid" si "sugruma". in al doilea rand, rezulta ca misterul este consubstantial existentei; el poate G intalnit "in flori, in ochi, pe buze ori morminte" Prezenta lui face parte dintre "minunile lumii" si c asociata cu ideea de vraja. Impresia mai generala e aceea a unei ordini a lumii care nu trebuie compromisa printr-o interventie evidenta, intrucat ea coincide cu viata insasi.

A doua secventa a poeziei e la fel de simpla:

I.
dar cu, (vers de tranzitie - n.n.)
eu cu lumina mea sporesc a lumii taina -

II.
si-ntocmai cum cu razele ci albe luna nu micsoreaza,
ci tremuratoare mareste si mai tare taina noptii,
asa imbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister,
si tot ce-i ne-nteles
se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari
sub ochii mei -
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte.



E evident ca prin comparatie nu dobandim propriu-zis o semni ficatie noua, ci doar o explicitare suplimentara de natura a concretiza ideca fundamentala. Procedeul poate fi apropiat de acela al metaforelor pe care Blaga le numeste plastici/ante, diferentiin-du-le de cele revelatorii. Granita ramane totusi labila si comparatia cunoasterii cu lumina lunii poate fi interpretata si ca un spor de semnificatii, fie ele si secundare.

Oricum interesul pare a fi aici altul si anume afirmarea puterii cu care cunoasterea sporeste tainele si imbogateste orizontul
"cu largi fiori de sfant mister". Aprofundarea neintelesurilor s-ar datora iubirii poetului pentru varietatea lumii. De fapt. conflictul majora! poeziei, sugerat in fiecare opozitie a motivului liric, este acela dintre cunoastere si viata. imprejurare care ne conduce direct la una din sursele gandirii lui Blaga, asa-numita filosofic a vietii, "Lebensphilosophie", apartinand sferei de idei a culturii germane de la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul veacului nostru. Conform acestei conceptii, intre ratiune si traire exista o relatie de ireductibila excludere, cea din urma neputand fi niciodata cuprinsa in tiparele rigide ale celei dintai, iar singura cale de acces fiind intuitia. Adevarurile logice urmeaza a fi inlocuite prin mituri si simboluri, adica in fond prin imagini sintetice care perpetueaza enigmele, departe de a le micsora. Punctul de vedere al lui Blaga adera integral a o asemenea perspectiva filosofica, dar, spre deosebire de ea, nu se aplica aici in mod explicit cunoasterii teoretice, ci poeziei. Metafora luminii poate fi desigur interpretata si ca o sugestie a cunoasterii, dar nu neaparat teoretice. in felul acesta, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii ramane, in cadre mai modeste si mai bine delimitate, o admirabila definitie lirica a poeziei care nu-si propune intr-adevar niciodata elucidarea unui litigiu stiintific, ci deschiderea unor nebanuite perspective asupra rosturilor lumii sau asupra adancimii sufletului omenesc. Vagul simbolist devine la Blaga misterul existentei pe care poetul trebuie sa stie sa-l sugereze. Dintr-un mijloc al sugestivitatii poetice, indefinitul ajunge sa reprezinte acum o situatie ontologica pe care poetul este chemat s-o sensibilizeze nu numai pastrandu-i dimensiunile dar, pe cat posibil, amplificandu-le.

Nu se poate contesta ca poezia in genere si mai cu seama poezia moderna lucreaza mai degraba cu obscuritati decat cu limpezimi. Faptul ca atare tine desigur de dialectica expresiei, tinzand necontenit spre originalitate, dar nu mai putin de calitatea sondajului liric. Functia reflexiva a limbajului poetic se hipertrofiaza in dauna celei tranzitive, generand dificultati de intelegere din ce in ce mai mari (v. si T. Vianu: Dubla intentie a limbajului si problema sulului). Fara sa exprime direct acest proces dramatic, poezia Iui Blaga este totusi o veriga din lantul desfasurarii lui.

Dar in vreme ce multi dintre poetii secolului nostru si-au orientat eforturile de inovatie spre domeniul expresiei, autorul Laudei somnului a rasturnat intreaga viziune a lirismului, investigand prin mit zone ale realitatii si ale spiritualitatii noastre etnice, pe care pana la ci nici macar nu le-a intrevazut cineva. Astfel incat aportul decisiv al lui Blaga la dezvoltarea poeziei romanesti consta nu in cutare sau cutare superioritate expresiva sau imagistica, ci in descoperirea si exploatarea unui intreg nou continent al lirismului. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este doar poarta prin care se intra in acest continent. Rostul micii poezii c acela al unui simplu, dar extrem de semnificativ motto la intreaga opera a lui Lucian Blaga.









Copyright © Contact | Trimite referat