Eulalii - volum de poezii de Dan Botta referat






EULALII - Volum de poezii de Dan Botta, publicat la Bucuresti, Editura Luceafarul, in anul .

Poemele sunt "precedate de Veghea lui Roderick Usher, parafraza de Ion Barbu", si acompaniate de "un portret desenat de Mac Constantinescu si treizeci de ornamente gravate de Pierre Grant". Cuprinde doua cicluri, Eulalii si Rime, intre care este plasata celebra Cantilena.

In volumul I al editiei de Scrieri, aparute postum, in 1968, la Editura pentru Literatura din Bucuresti, Cantilena se afla in prima pozitie. Cele doua cicluri, tiparite - cum spune finalul unei succinte Note biografice a ingrijitoarei editiei, Dolores Botta, - dupa "dactilograme corectate de scriitor", apar cu unele modificari fata de editia princeps. Din Eulalii, caleva titluri sunt schimbate: Argument-les initial devine, in editia mai noua, Proemiu; al patrulea poem, cu versul initial Amfora viu dorita se transforma in O amfora sabina; Matasea disparitiei se schimba in Matasea departarilor; Diamantine glorii, reapare ca Adamantine glorii iar Memorie e inlocuit cu Mormantul Psychei. Poezia Elegia, alcool celebrat in lumina va fi eliminata in editia din . Modificari de amanunt intervin si in interiorul textelor, mai insemnate fiind cele din Matasea disparitiei, in care se introduc doua distihuri noi.

Ciclul Rune, format in editia originala din palm poezii (in 1968 vor aparea inca unsprezece), aseaza poemul Zapada in frunte, eliminand zece versuri initiale, iar cel intitulat Trepte este reluat in doua variante.

In general, modificarile vizeaza simplificarea unor sintagme considerate, probabil, prea "ermetice" sau artificioase. Piesele ce completeaza, la retiparire, ciclul Rune, atesta, de altfel, o anumita distantare de "barbismul" originar si o accentuare a tonalitatii elegiace.

Asezate sub semnul "gloriei arzatoare a mestesugului" mallarmean (care este inscris in exerga volumului), Eulalii-le - in greceste, "rostiri frumoase" - se revendica programatic de la o poetica intemeiata pe rigoare intelectuala, concentrare extrema a expresiei, esentializare a trairii. "Viziunea eleatica a lumii" (I. Biberi), sentimentul unitatii primare a universului-Fiinta, identificarea parmenidiana a gandului cu existenta sustin orizontul liric, conducand spre o poezie in care tulburarile dionisiace, elementare, ale fiintei apar stapanite de exigentele unei geometrii epurate, cu "norme" spirituale inalte, pe care le poate aproxima si o muzica a cuvintelor armonizate in jocul de o "dificila libertate" - cum ar spune Ion Barbu - al versului. Este armonia "in care - scrie Dan Botta

In eseul Charmion sau despre muzica (1934-l935) - inteligenta recunoaste un templu matematic, un ideal de raporturi ritmice" si care "e pentru sufletul sensitiv acordul tuturor spatiilor posibile, proportia divina a tonurilor cosmice -Muzica!". Doua strofe din Proemiu contin un intreg program izvorat dintr-o astfel de conceptie:

"Eulalie: sunet-crin
Idol eleat sub geruri
Claros cu inel marin
Singur in mirate ceruri

Soare nins de acte reci,
Dorice, albastre forme,
Pe orbite simple treci
Un liturgic somn de norme".


Barbienele "prea vechi acte", ivite "din culoarea mintii", raceala "castelului de gheata al gandirii" precum si un derivat al "Dreptei Simple" a maestrului Jocului secund pot fi usor recunoscute aici, cu un accent mai particular dat de referinta la formele austere ale arhitecturii clasice grecesti. Critica a identificat, de altfel, cu usurinta si alte repere - Edgar Poe, Stephane Mallarme, Paul Valery -, vorbind chiar de o "obsesie a modelelor" si numind, printre caracteristicile cele mai evidente ale acestei lirici, "mitologia exotica, abstractia distinsa, parantezul incanta-toriu al lui Mallarme, intelectualitatea enigmatica si neologismul select" (P. Constantinescu). Poezia va deveni cu precadere, in acest context, opera a gandului ordonator, operatie de decantare si sinteza, sublimare a materiei in arcuri pure ale miscarii, un sens abia sugerat al unei ascensiuni fara termen precis:

"Dans de maree calme pe vesperale astre,
hiperbole, memorii de lunecari albastre,
dans cu linii rare, de trup absolute,
cu melodioase si clar augurate volute"
(Pavana).

Ideea de unduire, frecvent comentata de eseist, se regaseste, de altfel, in multe din poeziile acestui ciclu.

Ea se leaga de o viziune a existentei ca ritmica pura, aura luminoasa a materiei opace, sugerand o vasta euritmie cosmica. Imaginile fluviului, algelor, fluxului si refluxului, leganarii in dans a elementelor, cataractelor albe sau arabescurilor de opiu sunt cele mai frecvente si mai definitorii pentru acest univers oscilatoriu, caruia i se con-trapunc perspectiva detasal-contemplativa, statica, a unei constiinte suprcm-ordonatoare, a-proximata simetric in imaginea Orionului septentrional si a mediteraneenei "clara Minerva cu ideea in flacara albastra" {Amfora viu dorita). Stapanirea senin-apolinica a voluptuoa-selor tumulturi dionisiace ale fiintei se simte peste tot - si despre ea vorbise si eseistul din Charmion, care-l vedea pe Dionysos "fericit in contemplarea esentelor, de infinita bucurie a eternitatii, a imobilitatii, a Muzicei". Miscarea senzuala acompaniata de syrinxul lui Pan - ca in Interludiu - apare stilizata la maximum, versul incarcandu-se cu somptuoase metafore:

"Trup ca o stea de apa (safir molatec, vina)
absoluta ofranda, meduza de lumina,
si irisii, inimi cu focuri albastre,
(rarefiate focuri, patetice dezastre)







In seara inundata de urna de hiacint
a parului, (ce singur si limpede argint!)";

sau, in Vale de alge :

"Vale de alge, de ierburi, de inimi fosfore
Florida in golfuri de aur iloride,
tu suie masti de umbra prin plaiuri viride,
adanci, linistite si reci madre-pore";

la fel, in Botticelli,
"delirul" e transpus intr-o ceremonie de forme pure, Venus fiind doar o prezenta astrala, inecata, ca si barbian, in alte

"grupuri ale apei": "Rodii albastre in zambet, delirul cununii,
hesperide perpetui in herminele lunii,
Venus apusa de ceruri in ape materne,
fina si limpede, calma de plaiuri eterne".

Daca viata adevarata e conceputa in sfera spiritului, moartea este interpretata, firesc, ca o coborare de pe "plaiurile eterne". Cantilena - "balada" construita pe o structura mioritica - este, astfel, expresia muzicala a caderii in moarte a "ciobanelului", vazuta ca descindere din inaltul pur, platonician, al Muntelui-Idee, al "Gandului-amnar", in vaile fenomenalului, in care cerul se regaseste alterat, doar ca rasfrangere in materia acvatica, incetosata:

"Stelele de apa,
Umbrele pe pleoapa,
Cornul departarii,
Muzicile marii!".


Moartea nu ar fi altceva decat manifestarea incapacitatii de a se mentine in absolutul gandului, in starea de veghe a "dreptelor amiezi" valeryene

"Nu mai priveghezi
Dreptele amiezi,
Noptile abstracte,
Astrelc exacte,
Culmile lucide,
Pietrele aride?"), pe "stanci detunate,
Reci, halucinate,
De seninatate",


trecere a fiintei in efemer si relativ. Intre gerul static, purificator, si vitalismul dezagregant ("orficul tumult, / Cand si-ardica struna/ Fata verde, Una/ palida ca luna") simbolicul "ciobanel" inclina spre cea din urma, chemat de un "liric dor'. "A lumii mireasa" din Miorita folclorica apare aici ca principiu feminin, element acvatic, lunar, liric ("Luna verde" isi are corespondentul in "Fata verde, Una", cu "verdea nebuloasa" a parului ei), chiar si turmele, metaforizate initial in geometria unor "albe ovale", devin "tristele ovale" coboratoare spre un spatiu crepuscular si pluvios, care e si unul al caderii si mortii: "Luna verde lasa/ Bruma veninoasa.// ingeri cad, opale/ Septentrionale", Apollo se intoarce, simbolic vorbind, la conditia primara, dionisiaca.

Ca si in celelalte poeme ale volumului, se impune rafinamentul stilizarii imaginilor, in spirit prerafaelit, estetizant, cu efecte decorative, alaturi de accentele de muzica pura, potentate de altoiul inedit al ritmicii baladei populare in spatiul intelectual auster, construit pe urmele poetilor amintiti.

Cantilena ofera si o explicatie pentru prezenta "parafrazei" poesti a lui Ion Barbu in fruntea volumului, dincolo de prietenia pe care acesta o purta autorului. Numele noii "mirese a lumii". Una, isi are sursa in textul lui Bdgar Poe, Colocviul lui Monos si Una, la care face aluzie si Barbu, asociindu-l interpretarii foarte personale pe care o da Prabusirii Casei Usher a scriitorului american. Or, Roderick Usher-Monos, "principiu masculin al intelectului" (M. Papahagi), respinge principiul feminin - sora Madeline-Una, cu care comunicase prin cantec, dar care, in expresie barbiana, este "creatoare de scadere, de ciclu, de temporal". Balada lui Dan Botta sugereaza tocmai o asemenea "scadere" si cadere in tcmporalitale, incheiata cu inecul in "cununata balta", sub "lespezi mari de apa", ce nu sunt tara legatura cu lacul in care se prabuseste Casa Usher. Poetica lui Ion Barbu negand "liricul dor" ca sa opteze pentru o alta "nuptiala cunoastere", isi gaseste, astfel, ecoul in scrisul inzestratului discipol pe carc-l sustine, indirect, intr-un demers solidar. Mai putin substantial (si diluat in versiunea mai tarzie, sporita, totusi, cantitativ), ciclul Rune participa la unitatea volumului indeosebi prin poemele din editia prima, cu versuri ce trimit, precum in Trepte, la Cantique des colonnes a lui Paul Valery:

"Albe lespezi, voi
Somn dorit in drepte,
Logodite ploi,
de orgoliu trepte,

Pajisti pentru gand,
Linistite senine,
Voi durati mergand
Starile solemne".


in limitele dictate de subordonarea fata de prestigiosii sai maestri, Eulalii ramane o carte remarcabila cel putin pentru calitatea sintezei lirice realizate nu doar cu un ascutit "simt antologie" (cum spunea acelasi P. Constanlinescu), ci si cu un inspirat mestesug al slefuirii plastice si muzicale a discursului liric.

Elementele neoclasice prezente la acest debut se vor inmulti in creatia ulterioara (ciclul, in majoritate alcatuit din sonete, Cununa Ariadnei, scris dupa 1944) eliberata de "ermetismul" initial, insa nu mai putin fascinata de "divina unduire a lirei" cu "viersul rar si hicratic"si de "muzica pierdutelor idei".



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani