EVADARE TACUTA. 3000 DE ZILE SINGURA IN INCHISORILE DIN ROMANIA - Memorii de Lena Constante referat






EVADARE TACUTA. 3000 DE ZILE SINGURA IN INCHISORILE DIN ROMANIA - Memorii de Lena Constante, aparute la Editura Humanitas, Bucuresti, .

Artist plastic (cu cateva expozitii personale de pictura in perioada interbelica), membra a echipelor monografice conduse de D. Gusti si, astfel, cercetatoare a artei populare romanesti, Lena Constante se apropie dupa 1944 de familia Patrascanu.

In calitate de scenograf e invitata de Elena Patrascanu sa colaboreze la primul teatru de papusi ("Tandarica") din Bucuresti.

Cand, in 1948, gruparea condusa de Gheorghe Gheor-ghiu-Dej decide inlaturarea si arestarea lui Lucretiu Patrascanu (unul dintre putinii intelectuali si ideologi veritabili ai partidului, fost ministru in primele guverne de dupa 1944, bucurandu-se de O simpalie reala din partea populatiei), atat Lena Constante cat si prietenul ei, muzicologul si etnologul Harry Brauner, sunt, la randul lor, arestati. Pe langa legaturile apropiate cu familia fosiului demnitar, cei doi sunt integrati in "lot" datorita deschiderii si traseelor europene, datorita prietenilor avuti in strainatate, dcscmnandu-li-se, astfel, rolul de spioni in actiuni de inalta tradare.

Conceput dupa un scenariu clasic, de provenienta slalinista, procesul - care dureaza mai mult de patru ani - se incheie cu pedeapsa capitala pentru Patrascanu si cu condamnarea la cate doisprezece ani de inchisoare a Lena Constante si a lui H. Brauner.

In 1968, procesul este rejudecat, iar membrii lotului - gasiti nevinovati - sunt reabilitati. Redactarea memoriilor incepe mai tarziu si dureaza cinci ani (L. C, Despre batranele, in Lettre Internationale, nr. 11/1994, p.33). Cum ne informeaza doua scurte si foarte pretioase insemnari din Evadarea tacuta, singurele in care se iese din timpul evocat, pentru a marturisi despre timpul evocarii, la 14 iunie 1981, aflata in vacanta in Elvetia, Lena Constante redacteaza unul dintre ultimele subcapitole ale cartii sale si e decisa sa incheie povestea, chiar daca (potrivit unei insemnari anterioare, din sept. 1980) "Stiu ca aceste caiete vor ramane ascunse si nu voi putea niciodata sa le public". Contrar asteptarilor, cartea apare in 1990, in limba franceza (L'Evasion silencieuse), la Editura La Decouverte, Paris. In 1992, Editura Humanitas publica volumul in versiunea romaneasca a autoarei.

In peisajul memorialisticii fostilor detinuti politici. Evadarea tacuta se detaseaza, inainte de toale, prin faptul ca autoarea nu c preocupata de evocarea aspectului politic al detentiei sale: "Pe cat posibil, sa nu vorbesc de aspectul politic al detentiei mele. Vreau sa vorbesc de starea de detentie, ca atare. Cu perfecta cunoastere a faptelor. Viata de toate zilele intr-o celula. Cred ca am trait o experienta unica. O femeie, singura, de-a lungul multor ani. Ani facuti din ore, din minute, din secunde. Secundele acestea as vrea sa le povestesc". Acolo unde majoritatea memorialistilor isi propun sa furnizeze importante date documentare istoricilor si politologilor, pentru o corecta reconstituire a unei epoci pana acum inter/isc, Lena Constante le evita programatic (caracterul de document pastrandu-se insa) pana intr-acolo incat figurile acuzatorilor, militienilor, gardienilor ctc. nu poarta nici un nume. Miza cartii nu va li, asadar, o confruntare reparatorie cu Istoria (in arhivele careia Lena Constante n-a fost decat un simplu "figurant"), ci reconstituirea unei istorii unice si irepetabile, o istorie mai degraba interioara, cea a autoarei insesi. Daca e sa angajam o comparatie cu speciile consacrate ale fictiunii narative, se observa ca autobiografia Lena Constante nu se situeaza in vecinatatea romanului de actiune (care, acumuland peripetii, ajunge si instituie un model eroic), ci in apropierea romanului de analiza (care, consemnand aventurile constiintei, fluxurile si refluxurile ei, configureaza un model dilematic, interogativ).

Ca autoarea intelege sa dispuna liber de propriul timp pierdut si de propria memorie e vizibil deja din felul in care e conceputa constructia cartii. Cele trei parti nu se supun cronologiei: prima parte reconstituie perioada ianuarie 1950 - aprilie 1954 (procesul), partea a doua reface o prima si bizara detentie, inceputa cu o rapire (aprilie - octombrie 1948), pentru ca partea a treia sa evoce - reinnodand finii cu cea dintai - primii ani de condamnare dupa proces (aprilie 1954 - octombrie 1957). Ceea ce confera, in interiorul constructiei, o cadenta speciala povestii este abila intrebuintare a ritmului narativ, care cunoaste, deopotriva, incetinirea menita sa reliefeze o zi sau o perioada ("zece pagini pentru douazeci de zile de tortura" - noteaza autoarea) si accelerarea, ce egalizeaza zile cetoase, tara personalitate (uneori, 50-60 de zile trecute pe raboj sunt urmate de un singur rand comentator). Aceste 3000 de zile (traite, toate, singura in celula) ii aduc Lena Constante confruntarea cu cele mai umilitoare si degradante torturi pe care un regim concentrationar are dreptul, de nimic ingradit, de a le folosi: de la bataia la talpi la privarea de igiena corporala, de la cursele de "manej" (mers continuu, ore in sir) la agresiunea nocturna a paznicilor, de la arestarea tatalui si a surorii (ca mijloc de santaj) la astuparea ferestrei (pentru a fi lipsita de lumina soarelui) sau alungarea vrabiilor ce-si faceau cuib langa fereastra, de la repetatele amenintari si permanenta infometare la privarea (poate cea mai greu de indurat), timp de douasprezece zile, de somn: "Nu vor, intr-adevar, sa ma lase sa dorm? Dar e noapte, noapte neagra, noaptea oamenilor, noaptea animalelor Este noaptea lumii, lasati-ma sa dorm sa dorm., sa uit sa mor nu mai bate lasati-ma sa dorm, nu mai bate, bestie! Nu mai bate, bruta! Nu mai bate, scarnavie! Sa dorm, numai sa dorm" Ispitita in rastimpuri de gandul mortii (ca unica posibilitate de eliberare), Lena Constante se decide sa reziste, sa supravietuiasca.





Or, Evadarea este, mai presus de toate, povestea acestei inversunate rezis-lente interioare la singuratate si teroare. Fara sa faca parte din categoria fiintelor razbatatoare, si nici din cea a revoltatelor (dimpotriva, asu-mandu-si actele de supunere dictate de spaima), Lena Constante rezista gratie unor strategii de vointa si disciplina launtrica. Transformandu-si, pe durata detentiei, trupul, atat de expus si de vulnerabil, intr-un dusman ("Trupul sa-ti stie de frica. Trupul, acest dusman, de care imi era lotusi mila"), intemnitata isi pune intreaga nadejde in propriul ei spirit, in puterea acestuia de a se sustrage prezentului imediat, carceral, si de a reusi, astfel, nestiuta de nimeni, o evadare tacuta: "Trebuie sa scap. Sa fug. () Sa parasesc trupul acesta care nu-mi era decat durere. Aceasta carne mizerabila, indurerata si infometata. Sa neg «eul» propriului meu trup. () Corpul meu nu putea fi decat aici. Eu puteam sa fiu oriunde. El nu avea nici macar loc sa-si miste picioarele dureroase. Eu imi voi face sa creasca aripi. Aripi de pasare. Aripi de vant. Aripi de stele.

Si am sa evadez". Neavand de partea ei, precum N. Stcinhardt {Jurnalul fericirii) ori R. Wurmbrandt {Cu Dumnezeu in subterana), precum multi alti detinuti, forta sustinatoare a credintei crestine, Lena Constante nu are alt aliat - in lupta atat de inegala cu un intreg, invincibil sistem - decat propria ratiune, propria sa gandire dinamica, libera, creatoare. Tocmai in aceasta creativitate mentala isi gaseste solitara detinuta izbavirea. Daca rareori primeste hartie si culoare pentru desen, Lena Constante descopera ca se poate crea in cuvant si fara suport material. Asadar, fara hartie si creion, doar mental (intretinandu-si, astfel, si supletea memoriei), detinuta reuseste sa compuna in inchisoare opt piese de teatru in versuri. Iata cum, intr-o situatie extrema (izolarea la carcera), Lena Constante cheama, pe un ton de rugaciune, cuvintele, care au pentru ea, fara tagada, virtuti tamaduitoare: "Nu mai trebuie sa vad intunericul. Sa inchid ochii. Sa ma concentrez. Sa ma hipnotizez. () Sa chem cuvintele. Cuvinte noi si cuvintele luneca u-sor spre mine. Cuvinte sonore. Cuvinte luminoase.

Care traiesc^ Care zboara. Care se inlantuie in ritm". In aceasta experienta de aspra solitudine, Lena Constante va descoperi, mai ales spre finalul izolarii sale, si insemnele solidaritatii in suferinta. Fara sa vada chipuri si fara sa auda voci (decat extrem de rar), intemnitata "vorbeste" prin perete cu tovarasele sale, asculta confesiuni, da sfaturi si transmite mesaje.

Din nou, cu ajutorul vorbelor mute, fara trup, Lena Constante reuseste sa se integreze in viata penitenciarului, in 1957, ea va intra in aceasta viata comuna in mod real, fiind mutata intr-o celula cu multe detinute. Aceasta poveste a solidaritatii pe viu va face subiectul celui de-al doilea volum de memorii al Lena Constante Evadarea imposibila, Ed. Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, . "Nu sunt scriitor", avertizeaza L. C, si propozitia este adevarata atata vreme cat ii lipsesc cartile de fictiune si afilierea oficiala la breasla; ea a devenit scriitor, insa, inainte de a scrie pe hartie si inainte de a avea un public, a devenii scriitor in temnita, cand a descoperit si a trait scrisul ca izbavire existentiala, ca necesara evadare, Iara de care supravietuirea n-ar mai II fost posibila. Evadarea tacuta nu tace decat sa consacre pe deplin o vocatie si sa o alature pe L. C, in maniera definitiva, scriitorilor romani.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani