FAT-FRUMOS DIN LACRIMA - Basm de Mihai Eminescu; "redactat" la Viena, "intr-o atmosfera destul de neprielnica concentrarii si elaborarii" (Perpessicius), Fat-Frumos din lacrima este publicat in "Convorbiri literare" (IV, 17, 1 noiembrie si IV, 18, 15 noiembrie), in anul 1870, fara a lasa vreo "urma in manuscrise", cum arata acelasi Perpessicius.
Primul din seria de basme realizata de poet, Fat-Frumos din lacrima reprezinta intaia scriere in proza semnata de Eminescu Asa cum, pe bunadreptate, remarca George Muntean, Fat-Frumos din lacrima "anticipa tot ce a infaptuit poetul pe acest taram al creatiei sale". Basmul este recreat, se poate spune, integral de Eminescu , din combinarea a trei tipuri distincte, regasibile in catalogul international al lui Aarne-Thompson sub numerele 313-314 si 400. Pe de alta parte, poetul urmeaza, intr-un plan mai profund, modelele populare de la care a pornit. Ca el a avut in mod cert in fata niste variante populare, chiar daca in legatura cu ele nu gasim nici o precizare in manuscrise, nu incape nici o indoiala. Sfat frumos crescut din lacrima (Teofil Teaha, Graiul din Valea Crisului Negru, 1961, p. 187-l90) poate si nu poate fi socotit un prototip, intrucat nu este exclusa posibilitatea ca basmul eminescian sa se fi folclorizat ulterior.
Asemanarile dintre presupusul model popular si Fat-Frumos din lacrima sunt oricum foarte mari (vezi Ion Rotam, Eminescu si poezia populara. Bucuresti, EminescuP. L., 1965, p. 129-l30), de la episodul nasterii eroului pana la "invingerea" Padurarului, respectiv a Genarului "cu ajutorul calului cu sapte inimi" (Ibid). Semnificativ este faptul ca Eminescu , chiar si atunci cand isi ia libertatea de a opera modificari in interiorul schemei epice traditionale, nu se indeparteaza niciodata decisiv, cum ar fi zis Slavici, de "gandirea poporului roman", dovedind o cunoastere extraordinara a spiritului creatiei populare, pastrand nealterate "esenta si semnificatia" basmului popular. Respectand structurile si inclusiv strategiile narative ale acestuia precum si contururile tipologice cele mai relevante, tehnica dialogurilor,
Eminescu isi ingaduie sa le dea adeseori o tenta romantica (Eugen Simion). Inventia eminesciana vizeaza insa mai puternic alte dimensiuni ale discursului caracteristic basmului, precum crearea unui cadru al naturii fabulos-feeric, punctat de tablouri de o "maretie" si o "frumusete" fascinante, creionarea unor portrete de o tulburatoare expresivitate, asa cum nu sunt de gasit in basmul folcloric, in sfarsit, folosirea masiva a descrierii, mai putin caracteristica modelului popular.
Sunt utilizate peste tot epitetele si metaforele incarcate poetic, ceea ce da pregnanta stilului.
In basmul popular, dimpotriva, economia de mijloace stilistice reprezinta o trasatura esentiala. Accentul se pune acolo pe ritmul naratiunii, pe derularea actiunii, pe succesiunea episoadelor. Oricum "pecetea" eminesciana, detectabila pretutindeni, imbogateste enorm basmul in ordine estetica si literara, il infrumuseteaza pana la sublim.
In basmul popular, performerul e interesat precumpanitor de realizarea altor functii, cum ar fi cea de initiere ori cea modelatoare, de exemplu. Eminescu respecta, pe de alta parte, paradigmele modelului popular. Fat-Frumos din lacrima debuteaza, astfel, printr-o formula initiala apropiata de cea stereotip-folclorica, dar cu accente meditative pronuntate si cu o mai limpede plasare in temporal: "in vremea veche traia un imparat intunecat si ganditor ca miaza-noaptea si avea o imparateasa tanara si zambitoare ca miezul luminos al zilei". Aflat de cincizeci de ani in razboi cu vecinul sau, imparatul e trist ca nu are "cui sa lase mostenirea urei lui". Din lacrima Maicei durerilor, imparateasa purcede "ingreunata", iar dupa noua luni se naste dintr-o asemenea intamplare miraculoasa un "ficior alb ca spuma laptelui cu parul balai ca razele lunei".
El este Fat-Frumos din lacrima, care, crescand "intr-o luna cat altii intr-un an", porneste curand in "lumea larga si in toiul lui de voinic" sa se lupte cu "ostile imparatului care il dusmanea pe tata-sau".
Calea spre curtea imparatului vecin e un veritabil drum al initierii in tainele lumii. Eminescu retine datele esentiale ale portretului folcloric, dar le coloreaza romantic. De aceea, Fat-Frumos este "generos, viteaz, inteligent, statornic in dragoste dar si, pe de alta parte, melancolic, sensibil fata de natura" (Eugen Simion). Ajunge la palatul din imparatia vecina, dar imparatul cel batran murise. Devine frate de cruce cu urmasul lui si se leaga sa-i scape imparatia de Muma-Padurilor.
O face cu ajutorul fetei acesteia, care ii va deveni, in cele din urma, mireasa. Peripetiile nu se slarsesc insa, caci Fat-Frumos merge sa o rapeasca, pentru fratele sau de cruce, pe fata Genarului, personaj ce "nu apartine tipologiei populare", ci "pare mai degraba o fictiune a naratorului" (Eugen Simion), dar care, e de adaugat, nu se indeparteaza, totusi, sensibil de viziunea si caracterologia de tip folcloric. Dupa intamplari numeroase, Fat-Frumos ajunge la casa imparatului, adica a fratelui sau de cruce. Urmeaza doua nunti: a impartului cu fata Genarului si a lui Fat-Frumos cu Ileana imparateasa. Cat despre nunta lui Fat-Frumos, ea a fost "mandra si frumoasa cum n-a mai fost alta pe fata pamantului".
Formula finala e in spiritul celei populare, dar cu usoare insertii tipic eminesciene, care abstractizeaza si dau adancime filosofica enunturilor:
"Si-au trait apoi in pace si in liniste ani multi si fericiti, iar dac-ar fi adevarat ce zice lumea, ca pentru fetii-frumosi vremea nu vremuieste, apoi poate c-or fi traind si astazi". Fat-Frumos din lacrima este o opera ce, pornind de la modelul popular, caruia-i pastreaza nealterate articulatiile epice, ramane, in acelasi timp, profund eminesciana. Caci, asa cum noteaza Eugen Simion (Proza lui Eminescu, Bucuresti, Eminescu P. L., 1964, p. 197), "Redactarea ingrijita a basmului, stilizarea si completatrea fabulosului folcloric ii confera atributele unei lucrari rotunde, originala prin fantezia si modul indraznet de a introduce, pornind de la structura motivului popular, metafore si viziuni proprii lui Eminescu".
