Ferestrele zidite - roman de Alexandru Vona referat






FERESTRELE ZIDITE - Roman de Alexandru Vona. Apare in 1993 la Editura Cartea Romaneasca.

Scris in trei saptamani, in 1947, va ramane o opera de sertar, fiind pregatit pentru tipar, la indemnul lui Ovidiu Constantinescu si Liviu Calin, abia dupa . inainte de publicare, volumul circula in manuscris, fiind remarcat, printre altii, de Petru Comarnescu, Mircea Eliade, Ion Caraion, Monica Lovinescu, Paul Celan, Roger Caillois, Alain Robbc-Grillet.

Este tradus in Franta, in 1995, an in care i se decemeaza la _ Roma Premiul International al Uniunii Latine.

In anul urmator este tradus in Olanda, apoi in Germania (1997) si in Spania (1998). In 1997 romanul a fost tiparit la editura Cartea Romaneasca din Bucuresti.

Destinul literar al romanului lui Alexandru Vona Ferestrele zidite reprezinta una dintre imaginile simptomatice si absurde ale degradarii valorilor intr-un spatiu agresat de un regim politic pervertit. Ultimul laureat al premiului Fundatiilor Regale, Alexandru Vona pleaca in 1947 la Paris lasand in tara manuscrisul romanului, a carui aparitie va fi astfel intarziata cu aproape cincizeci de ani. intr-o retorica a virtualitatii, textul lui Alexandru Vona , recuperai si oferit tiparului dupa o jumatate de secol, incita la reflectii asupra unui aii (posibil si ratat) destin al literaturii romane a ultimelor decenii. Rezultat al unui impuls scriptural - conform marturisirilor autorului - aproape inexplicabil, textul "se scrie" pe sine, forteaza granitele limbajului si perceptiei si isi organizeaza propriile serii motivice si viziunea, inscriindu-se (desi dificil de clasificat) intre suprarealism si onirism (I. Pop), intre viziunea romantica si halucinoza modernista, intre existentialism si gotic (I. Vartic) si se raporteaza la o familie de spirite inrudite cu putini reprezentanti in peisajul literar autohton, dar desemnand o ilustra casta in literatura europeana. Din magma materialului epic al romanului trama se contureaza difuz, ca un element secundar in economia textuala.

Naratorul (textul este o transcriere la persoana intai a unei serii de stari si viziuni tinand de acuta interioritate a unui personaj cu o sensibilitate aproape maladiva), o figura individualizata exclusiv prin elementele propriilor trairi, cunoaste, printr-un joc in care dialectica privirii ocupa un loc fudamental, o familie bizara, alcatuita din trei personaje incerte (mama, frate si sora), invaluite de mister, care declanseaza un joc al puterii si disimularii ce se desfasoara in teatrul unei case amintind de decorurile gotice si romantice din literatura saxona.

Pe coordonatele unei "estetici a tainei", a misterului absolut de esenta romantica (M. Zaciu), textul lui Alexandru Vona acrediteaza un traseu oscilant, intre o lume a adevarurilor obiective si o "irealitate imediata" de tip blecherian, al carui spatiu generator este "locul psihic" al creierului naratorului (I. Vartic). Apologia organului gandirii - al constructiei fantasmice, aici - in romanul lui Alexandru Vona este doar partial asimilabila dicteului automat de factura suprarealista. Daca notatia suprarealistilor viza in prima instanta o plonjare in zonele abisale ale fiintei, in care juxtapunerea simbolurilor face sens conform unei gramatici psihanalitice, iar traseul reprezinta unul al descoperirii de sine, constructiile fantasmice din Ferestrele zidite pleaca de la "caramizile realului" si propun nu explicatii ale fiintei, ci ale evenimentului, proces in care fiinta comentatoare este mereu egala cu sine si in care voluptatii surprizei i se substituie imperativul necesitatii. Ca spatiu favorit al fiintarii, "locul psihic" dindaratul ochiului inchis gazduieste o realitate fulguranta, bazata pe principiul libertatii asociative.

Viziunea romantica (ochiul inchis afara ce inauntru se desteapta) prin care eul scriptural configura scenarii mitice este inlocuita aici, prin tehnici proustiene, de o calofila (stilistic) dispersie in esentele lumii, in resorturile intime ale gestului minimal. Se configureaza astfel nu un spatiu de evaziune, nu un univers compensaliv, ci un spatiu prim, natal. Ruperea din el echivaleaza unei traume si are repercusiuni in ordinea interna a fiintei ("Eram trist, dar nu ca in toate zilele, mai precis, ca in fiecare inceput de zi, de tristetea multipla a ochilor intorsi de pe farmecul conturelor interioare //, a creierului rupt din lantul aventurilor de dincolo, aventuri in care toate nuantele sunt semnificative -zambetul infim de pe obrazul fetei inseamna ca undeva in spatele meu s-a deschis o fereastra, se simte umbra norilor albi, respiratia prapastiilor albastre si vantul ratacind prin ramurile gratios ondulate ale plopilor, astea toate, bineinteles, numai din marginea ridicata putin a buzei umede - de tristetea sangelui ce-si gaseste in vacanta somnului prilej pentru calatorii din ce in ce mai savante si o alta constiinta voluptuoasa, a sangelui ce trebuie sa alimenteze din clipa in care ne trezim membrele absurd agitate ce-l reduc la rolul lui umil de mesager orb al vietii.").

"Lantul aventurilor de dincolo" in care constiinta, fericit captiv in "marile de spume", rataceste cu voluptatea creatorului de lumi intr-un spatiu virgin, al posibilitatilor absolute, desemneaza o obsesie a calatoriei cultivata senin de personajele unui Mateiu Caragiale, recompusa aici pe temeiul necesitatii organice. Daca fantasma lucida a Crailor descoperea, in textul cara-gialian, un act gratuit si sublim prin configurarea unor "propuneri de real" in "rama" istorica a ultimului veac estet al umanitatii, gestul de (nu fuga, ci) alunecare a eului narativ din Ferestrele zidite descopera resorturile intime ale unui model ontologic. O subtila alienare marcheaza existenta personjului, care "resimte" lumea ("realitatea reala") ca pe o suma de elemente/ procese a caror esenta intima, odata descoperita prin contemplare si acutizarea perceptiilor eului, tradeaza masca pragmatica si dezvaluie, dincolo de aceasta, o retea de subtile legaturi in a carei sinergie fiinta este definitiv cuprinsa.





Se configureaza in acest chip o "suprarealitate" (in chiar miezul realului) ce decurge dinlr-un mod al "trairii in esenta" si care confera textului marca unui existentialism sui-generis, teoretizat prin instrumente ce tin de tehnicile impresioniste ("asociatiile diurne // incearca sa clarifice obiectele, ceea ce coincide adesea cu destramarea lor. Tacerea devine cu timpul un leagan ce se misca incet // si care ma aduce mereu, peste o prapastie, deasupra intamplarilor in aparenta numai nesemnificative cu care ma intorc de afara. Ma tin cu mainile crispate de franghii, in timp ce ochii imi joaca pe obiectul tot mai indepartat de prima lui identitate si care ia, in noile lui ipostaze, proportii insuportabile"). Atare demonstratii sustin structura subiectiva a discursului narativ.

Ele sunt dublate de un metaforism ce permite o fluida glisare intre exterioritate si interioritate, intre corporalitate (obiectual) si inefabilul transfizic ("tristetea aceasta // se retrage incet ca apele refluxului; pe plaja corpului raman numai, uneori, ca in anumite crevase, ochiuri de fluid amar"). Modelul ontologic prefigurat in Ferestrele zidite implica o modalitate involuntara de cunoastere a lumii. Eul plonjeaza (este atras) in analiza si descriere pe baza unor structuri asociative. Prouslianismul textului ramane insa partial. Fluxul constiintei, asociatiile libere pun in ecuatie un intreg bagaj semnificativ de cunoastere prestabilita, la care eul apeleaza prin procese anamnetice. Schema narativa a romanului propune doua tipuri ale anamnezei. Ca o provocare la adresa "lumii ce se cere descifrata' sau, alteori, ca adjuvant al demonstratiilor subiectiviste, eul narativ apeleaza la anamneza selectiva, constienta, construita epic pe structura "imi amintesc ca" ("nu pot sa-mi aduc aminte daca intr-adevar credeam sau nu ca in odaia mamei se muta, cand plecau parintii din oras, dracul // in orice caz, stiu ca-n fiecare din acele seri, de cand se intuneca, se umplea casa de neliniste.") in aceasta ipostaza, obiectul amintirii este discursivizat, gramaticalizat, supus analizei. Ceea ce rezulta este un termen definind o stare (in citatul dat - "nelinistea"), stare ce defineste raporturile fiintei cu lumea pe segmentul de text care urmeaza izolarii si circumscrierii termenului. Ca reactie a fiintei "provocata de lume", sub imperiul "tensiunii de a fi", eul evadeaza de sub presiunea limitei prin anamneza "derapanta'. Saltul in hiperspatiul amintirii, marcat textual cel mult printr-un alineat, proiecteaza personajul intr-un topos al jaloanelor fixe, mai putin surprinzator, mai confortabil.

Universul narativ din Ferestrele zidite asociaza cuvantul obiectului. Lumea obiectelor, "realitatea reala", obtureaza insa esentele intime, energia subtila a lucrurilor; in demersul perpetuu pentru revelarea si explicilarea sinergiei elementelor, eul resimte tradarea cuvantului si se refugiaza in tacere. Implicit (printr-o afereza stricta a dialogului) si explicit (prin subtile teoretizari, adesea metaforizanle), economia narativa a romanului sustine structurile epice subiectiviste (anamneza, asociatiile libere, discursivizarea starii) printr-un monolog interior ce desemneaza o mutatie a interesului dinspre comunicare inspre discursul introvertit, intr-o structura mixta, ce alterneaza fluxul constiintei cu povestirea la persoana intai. Singurul Cuvant, asadar, este cuvantul interior.

Tacerea reconfigureaza lumea, o resemantizeaza: "cateodata tacerea coboara intre noi de pe un plan al irealitatii, in care nimic nu mai are vreo semnificatie si libereaza lucrurile infeudate in restul timpului utilitatii lor. Se produc atunci dezechilibrari bizare si se creeaza cu totul alte ierarhii". Alteori procesul este autoindus ("stiu sa «fac somn»"). A "face somn" echivaleaza lui "a face sens", iar incursiunile in universul (re)construit functioneaza nu doar ca panaceu pentru constiinta in tensiune, ci si ca joc al cunoasterii. Galeria "figurilor de ceara" - ciudatul bestiar al personajelor din roman - isi desfasoara contururile in spatiul-capcana al "casei cu ferestrele zidite". Dincolo de toposul citadin (provincial), marcat de o apatie ce favorizeaza calatoriile interioare, si de "celula" personajului narator, casa romantic izolata in salbaticie a bizarei familii fara nume ce face obiectul de interes al protagonistului dezvaluie un spatiu inchis, semn imuabil al unei eternitati misterioase si rabdatoare, ca insasi istoria, ce "vazuse multe generatii stingandu-se pe rand".

Lacas al penumbrei, inconjurat de o natura agresiva, casa reprezinta imaginea in oglinda, tacuta, a grotei labirintice dintre vechi ruine de cetate (efigii ale derealizarii "realitatii reale") in care naratorul, preopinentul sau si hieratica femeie (sora/amanta?) traverseaza momente de maxima intensitate. Jocul mastilor savarsit de personajele (antinaturi) cuprinse de o frenezie a disimularii uzeaza de scenografia (aproape mistica a) acestui spatiu-salon al tacerii, in care fiintele incarcerate se supun unei dialectici a nerostitului. Finalul - deschis - lasa sub semnul intrebarii "realitatea reala" a intamplarii, dovedind mai degraba ca textul intreg este o fantasma pletorica, o halucinatie intretinuta de un patologism psihic al eului scriptural, situatie in care discursul romanesc dezvaluie o structura oglindita de "vis in vis in vis".

Salvandu-se aproape miraculos de la un destin ratat de "literatura de sertar" si marcand un moment de calitate in istoria literaturii, romanul lui Alexandru Vona propune o viziune fascinanta asupra inferioritatii, alaturi de o scriitura ce da masura unui prozator de talie remarcabila. Tehnicile narative ale edificiului romanesc, atmosfera saturata de o dialectica aleatorie a starii, imaginarul subiectiv adauga elemente esentiale perspectivei asupra discursului epic autohton si desemneaza textul ca pe o necesara experienta de lectura.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Scriitori romani